ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 338/2010

Asupra recursului de

față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța reclamanta SC M.C. SRL a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.P.

A.S.

București, suspendarea executării Deciziei nr. 36 din 4 februarie 2008 a

Președintelui

C.N.P.A.S. București publicată în M. Of. nr. 132 din 20 februarie 2008.

În

motivarea reclamanta că dispozițiile art. 2, lit. d) din decizia a cărei

suspendare o solicită sunt de natură a-i vătăma interesele subscrisei, raportat

la calitatea sa de creditor îndreptățit la obținerea, pe calea executării

silite, a executării obligațiilor stabilite prin hotărâri judecătorești sau

alte înscrisuri ce constituie titluri executorii,

întrucât exercitarea unui serviciu de

interes public, ca cel îndeplinit

de executorii judecătorești, este condiționată de plata unor tarife, ceea ce

constituie o piedică în accesul la acest serviciu.

A

mai arătat reclamanta că acest tarif are un caracter nelegal și contrar

finalității serviciului public exercitat de executorii judecătorești, date

fiind prevederile cuprinse în art. 373

2

C. proc. civ.

,

astfel că operațiunea de comunicare a informațiilor solicitate de executorii

judecătorești constituie o

obligație care

nu poate fi condiționată de instituția publică ce are îndatorirea de a

furniza

aceste informații.

Pârâta,

prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția autorității de lucru judecat

parțială în raport de sentința civilă nr. 2768 din 21 octombrie 2008 a Curții

de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, iar

într-o speță similară, ce a avut ca obiect suspendarea executării Deciziei C.N.P.A.S.

nr. 374 din 14 august 2007, Curtea de Apel București a respins cererea de

suspendare ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 999 din 26 martie 2008.

În

apărările formulate, pârâta a mai susținut că, formulând cererea de suspendare

anterior primirii unui răspuns la plângerea prealabilă, sunt astfel

încălcate prevederile art. 14, alin. (1), teza 1

din Legea nr. 554/2004, iar plângerea

prealabilă nu este semnată nici de

reprezentantul legal al societății petente, nici de cel convențional.

Pe

fondul cererii de suspendare, a apreciat pârâta că nu sunt îndeplinite

cerințele prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, nefiind

deținută existența unor motive care să creeze o îndoială serioasă asupra

legalității actului contestat și nici vătămarea iminentă și ireparabilă cauzată

ca efect al aplicării actului administrativ atacat.

Curtea

de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 230/ CA din data de 10 iunie 2009, a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă, ca nefondată. Totodată, a

respins ca nefondată cererea de suspendare executare act administrativ

formulată de reclamanta SC M.C. SRL în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.S.

Pentru

a se pronunța astfel, prima instanță,a reținut,în esență, așa cum reiese din

considerentele sentinței,urămătoarele:

În

ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, instanța a constat că

este nefondată, întrucât potrivit dispozițiilor art. 1201 C. civ., „este lucru

judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este

întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în

contra lor în aceeași calitate".

Autoritatea

de lucru judecat a fost invocată de pârâta C.N.P.A.S. în raport de sentința

civilă nr. 2768 din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel București, în care

calitatea de reclamant a avut-o Biroul Executorului Judecătoresc S.P.D., iar în

cererea de față reclamantă este SC M.C. SRL Constanța, astfel că cerința

identității de părți nu este îndeplinită în cauză.

Pe

fondul, instanța a constat că cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 36/2008

a C.N.P.A.S. București a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

A

mai arătat prima instanță că în ceea ce privește legalitatea deciziei

contestate, criticile reclamantei au fost raportate la dispozițiile codului de

procedură civilă, în argumentarea ideii că prin perceperea unui tarif pentru

furnizarea de informații publice se condiționează abuziv un serviciu de interes

public, fapt ce echivalează cu un refuz de a colabora la realizarea executării

silite.

Însă,

potrivit prevederilor art. 193 din Legea nr. 19/2000, „(1) La efectuarea

oricăror operațiuni care nu sunt legate de stabilirea și de plata pensiilor și

a altor drepturi de asigurări sociale de către C.N.P.A.S. și de casele

teritoriale de pensii se percep tarife sau comisioane procentuale de până la

3%, aplicate asupra sumei totale ce face obiectul operațiunii financiare.

Operațiunile pentru care se plătesc tarife sau se percep comisioane, precum și

nivelul acestora se stabilesc prin decizie a președintelui C.N.P.A.S.

(2)

Se exceptează de la prevederile alin. (1) operațiunile

legate de stabilirea și plata prestațiilor sociale, finanțate din bugetul de

stat și din bugetele fondurilor speciale, pentru care C.N.P.A.S. percepe

contravaloarea cheltuielilor materiale și a manoperei aferente serviciilor

efectuate.

(3)

Sumele rezultate ca urmare a aplicării prevederilor alin.

(1) și (2) constituie venituri ale bugetului asigurărilor sociale de

stat."

Astfel,

îndatoririle executorilor judecătorești de a obține datele și

informațiile necesare executării silite nu

presupun scutirea acestora de plata unor

comisioane și tarife stabilite

de autoritățile competente, cât timp scutirea nu este prevăzută expres în lege.

Referitor

la cerința susținerii sub aspect probator a îndeplinirii condiției pagubei

iminente, astfel cum aceasta este definită la art. 2, alin. (1), lit. ș) din Legea

nr. 554/2004, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada existenței unui

prejudiciu material viitor și previzibil, cauzat în urma aplicării Deciziei nr.

36/2008 a C.N.P.A.S., nefiind îndeplinite cumulative cerințele statuate prin art.

14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existența cazului bine justificat și

a pagubei iminente.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta SC M.C. SRL solicitând admiterea recursului și, pe

fond, să se admită cererea de suspendare a deciziei atacate, apreciind că

soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală.

Primul motiv de

recurs invocat a fost cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. -

nelegalitatea hotărârii poate fi reținută atunci când aceasta nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricini, fiind încălcat astfel principiul general consacrat prin

art. 26 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care obligă judecătorul să motiveze

hotărârile în mod clar, convingător și pertinent.

În conformitate cu

acest din urmă text de lege, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și

de drept care au avut convingerea instanței, principiul astfel consacrat

constituind o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judiciar și

singurul mijloc prin care se asigură realizarea unui real control judiciar.

Al doilea motiv de

recurs invocat este cel prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. pentru că

instanța de fond a interpretat și aplicat greșit materialul probator

administrat în cauză pentru că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004.

Referitor la temeiul

bine justificat al cererii de suspendare, recurenta a arătat că cererea de

suspendare ar putea fi admisibilă având în vedere că nu doar tariful de 100 lei

practicat de pârâtă ci toate taxele și tarifele solicitate de autoritățile

statului pentru furnizarea informațiilor necesare executării silite, și, care

însumate depășesc, nu de puține ori, cuantumul debitului ce se execută.

După examinarea

motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta

Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Suspendarea actelor

administrative reprezintă operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a

efectelor acestora dar este o situație de excepție care se poate dispune numai

în condițiile legii.

În conformitate cu

dispozițiile art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța

poate dispune suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei.

În art. 14 din Legea nr.

554/2004 s-au stabilit condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru ca să se

poată dispune suspendarea actului administrativ: să existe un caz bine

justificat și să dovedească paguba iminentă.

Chiar legea definește

cele două condiții. În art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 au fost

definite „cazurile bine justificate” ca fiind împrejurările legate de starea de

fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

Astfel, instanța de

fond a reținut în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două

condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: să existe un caz bine

justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Lege și prin măsura dispusă

să fie prevenită o pagubă iminentă, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. ș) din

același act normativ.

Ambele cerințe

trebuie să fie temeinic dovedite și argumentate, ceea ce nu este cazul în

speță, reclamanta limitându-se a enumera o serie de reglementări ce ar fi fost

încălcate ce nu pot demonstra aparența de nelegalitate a actului administrativ

a căror executare s-a solicitat a fi suspendată.

Instanța de fond a

constatat în mod întemeiat că din împrejurările cauzei nu rezultă aceea

îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie

unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

În ceea ce privește

prevenirea pagubei iminente este corectă motivarea instanței în sensul că

argumentele invocate de reclamantă nu sunt suficiente pentru a demonstra

producerea acelui prejudiciu astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. ș)

din Legea contenciosului administrativ.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza I C.

proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC M.C. SRL Constanța împotriva sentinței nr.

230 din data de 10 iunie 2009 a Curții de Apel, secția comercială,

maritimă și fluvială precum și pentru cauze de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2010.