ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 338/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța reclamanta SC M.C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.P. A.S. București, suspendarea executării Deciziei nr. 36 din 4 februarie 2008 a Președintelui C.N.P.A.S. București publicată în M. Of. nr. 132 din 20 februarie 2008. În motivarea reclamanta că dispozițiile art. 2, lit. d) din decizia a cărei suspendare o solicită sunt de natură a-i vătăma interesele subscrisei, raportat la calitatea sa de creditor îndreptățit la obținerea, pe calea executării silite, a executării obligațiilor stabilite prin hotărâri judecătorești sau alte înscrisuri ce constituie titluri executorii, întrucât exercitarea unui serviciu de interes public, ca cel îndeplinit de executorii judecătorești, este condiționată de plata unor tarife, ceea ce constituie o piedică în accesul la acest serviciu.

A mai arătat reclamanta că acest tarif are un caracter nelegal și contrar finalității serviciului public exercitat de executorii judecătorești, date fiind prevederile cuprinse în art. 373 2 C. proc. civ. , astfel că operațiunea de comunicare a informațiilor solicitate de executorii judecătorești constituie o obligație care nu poate fi condiționată de instituția publică ce are îndatorirea de a furniza aceste informații. Pârâta, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția autorității de lucru judecat parțială în raport de sentința civilă nr. 2768 din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, iar într-o speță similară, ce a avut ca obiect suspendarea executării Deciziei C.N.P.A.S.

nr. 374 din 14 august 2007, Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 999 din 26 martie 2008. În apărările formulate, pârâta a mai susținut că, formulând cererea de suspendare anterior primirii unui răspuns la plângerea prealabilă, sunt astfel încălcate prevederile art. 14, alin. (1), teza 1 din Legea nr. 554/2004, iar plângerea prealabilă nu este semnată nici de reprezentantul legal al societății petente, nici de cel convențional. Pe fondul cererii de suspendare, a apreciat pârâta că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, nefiind deținută existența unor motive care să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului contestat și nici vătămarea iminentă și ireparabilă cauzată ca efect al aplicării actului administrativ atacat.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 230/ CA din data de 10 iunie 2009, a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă, ca nefondată. Totodată, a respins ca nefondată cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamanta SC M.C. SRL în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.S. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță,a reținut,în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței,urămătoarele: În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, instanța a constat că este nefondată, întrucât potrivit dispozițiilor art. 1201 C. civ., „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate". Autoritatea de lucru judecat a fost invocată de pârâta C.N.P.A.S.

în raport de sentința civilă nr. 2768 din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel București, în care calitatea de reclamant a avut-o Biroul Executorului Judecătoresc S.P.D., iar în cererea de față reclamantă este SC M.C. SRL Constanța, astfel că cerința identității de părți nu este îndeplinită în cauză. Pe fondul, instanța a constat că cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 36/2008 a C.N.P.A.S. București a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. A mai arătat prima instanță că în ceea ce privește legalitatea deciziei contestate, criticile reclamantei au fost raportate la dispozițiile codului de procedură civilă, în argumentarea ideii că prin perceperea unui tarif pentru furnizarea de informații publice se condiționează abuziv un serviciu de interes public, fapt ce echivalează cu un refuz de a colabora la realizarea executării silite.

Însă, potrivit prevederilor art. 193 din Legea nr. 19/2000, „(1) La efectuarea oricăror operațiuni care nu sunt legate de stabilirea și de plata pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale de către C.N.P.A.S. și de casele teritoriale de pensii se percep tarife sau comisioane procentuale de până la 3%, aplicate asupra sumei totale ce face obiectul operațiunii financiare. Operațiunile pentru care se plătesc tarife sau se percep comisioane, precum și nivelul acestora se stabilesc prin decizie a președintelui C.N.P.A.S. (2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) operațiunile legate de stabilirea și plata prestațiilor sociale, finanțate din bugetul de stat și din bugetele fondurilor speciale, pentru care C.N.P.A.S.

percepe contravaloarea cheltuielilor materiale și a manoperei aferente serviciilor efectuate. (3) Sumele rezultate ca urmare a aplicării prevederilor alin. (1) și (2) constituie venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat." Astfel, îndatoririle executorilor judecătorești de a obține datele și informațiile necesare executării silite nu presupun scutirea acestora de plata unor comisioane și tarife stabilite de autoritățile competente, cât timp scutirea nu este prevăzută expres în lege.

Referitor la cerința susținerii sub aspect probator a îndeplinirii condiției pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită la art. 2, alin. (1), lit. ș) din Legea nr. 554/2004, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu material viitor și previzibil, cauzat în urma aplicării Deciziei nr. 36/2008 a C.N.P.A.S., nefiind îndeplinite cumulative cerințele statuate prin art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existența cazului bine justificat și a pagubei iminente. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC M.C. SRL solicitând admiterea recursului și, pe fond, să se admită cererea de suspendare a deciziei atacate, apreciind că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală.

Primul motiv de recurs invocat a fost cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - nelegalitatea hotărârii poate fi reținută atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricini, fiind încălcat astfel principiul general consacrat prin art. 26 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care obligă judecătorul să motiveze hotărârile în mod clar, convingător și pertinent. În conformitate cu acest din urmă text de lege, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au avut convingerea instanței, principiul astfel consacrat constituind o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judiciar și singurul mijloc prin care se asigură realizarea unui real control judiciar.

Al doilea motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. pentru că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit materialul probator administrat în cauză pentru că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Referitor la temeiul bine justificat al cererii de suspendare, recurenta a arătat că cererea de suspendare ar putea fi admisibilă având în vedere că nu doar tariful de 100 lei practicat de pârâtă ci toate taxele și tarifele solicitate de autoritățile statului pentru furnizarea informațiilor necesare executării silite, și, care însumate depășesc, nu de puține ori, cuantumul debitului ce se execută.

După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente: Suspendarea actelor administrative reprezintă operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora dar este o situație de excepție care se poate dispune numai în condițiile legii. În conformitate cu dispozițiile art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța poate dispune suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. În art. 14 din Legea nr. 554/2004 s-au stabilit condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru ca să se poată dispune suspendarea actului administrativ: să existe un caz bine justificat și să dovedească paguba iminentă.

Chiar legea definește cele două condiții. În art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 au fost definite „cazurile bine justificate” ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: să existe un caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Lege și prin măsura dispusă să fie prevenită o pagubă iminentă, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. ș) din același act normativ. Ambele cerințe trebuie să fie temeinic dovedite și argumentate, ceea ce nu este cazul în speță, reclamanta limitându-se a enumera o serie de reglementări ce ar fi fost încălcate ce nu pot demonstra aparența de nelegalitate a actului administrativ a căror executare s-a solicitat a fi suspendată.

Instanța de fond a constatat în mod întemeiat că din împrejurările cauzei nu rezultă aceea îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. În ceea ce privește prevenirea pagubei iminente este corectă motivarea instanței în sensul că argumentele invocate de reclamantă nu sunt suficiente pentru a demonstra producerea acelui prejudiciu astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea contenciosului administrativ. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.C. SRL Constanța împotriva sentinței nr. 230 din data de 10 iunie 2009 a Curții de Apel, secția comercială, maritimă și fluvială precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.