ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1882/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc S.P.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.S. anularea Deciziei nr. 374 din 14 august 2007, emisă de Președintele instituției pârâte.

Acțiunea formulată de reclamantă a fost precizată ulterior, solicitându-se anularea deciziei nr. 36 din data de 4 februarie 2008, care a abrogat implicit decizia nr. 374 din 14 august 2007. În motivarea acțiunii se arată că prin adresa nr. E.C.22386 din 18 decembrie 2007 emisă de Casa de Pensii a Municipiului București, reclamanta a fost notificată cu privire la dispozițiile Deciziei nr. 374/2007 prin care executorul judecătoresc este obligat la plata comisionului de 3% din suma totală care face obiectul operațiunii de comunicare a identității angajatorilor pentru persoane fizice ce dețin calitatea de debitori în dosarele de executare silită. În prezenta cauză a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de Camera Executorilor Judecătorești, în interesul reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 2768 din 21 octombrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc S.P.D. ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut în esență că tariful stabilit prin art. 2 lit. d) din Decizia nr. 36/2008 nu este de natură să aducă o gravă vătămare serviciului public desfășurat de reclamantă, aceasta neaducând dovezi în susținerea emiterii dispoziției cu exces de putere, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc S.P.D. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac se arată că decizia nr. 36/2008 încalcă drepturile și libertățile fundamentale, drepturi pe care instanța nu le-a analizat. Pe de altă parte, în ceea ce privește cuantumul taxei, instanța de fond în mod greșit a considerat că atât timp cât legiuitorul nu a stabilit criterii de determinare, este legal, chiar dacă taxa de 100 lei pentru obținerea unei informații este nejustificat de mare. Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și cu normele de drept aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare. Prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc S.P.D.

a solicitat anularea deciziei nr. 374 din 14 august 2007 emisă de C.N.P.A.S.. Ulterior acțiunea a fost precizată solicitându-se anularea deciziei nr. 36 din 4 februarie 2008, care a abrogat Decizia nr. 374 din 14 august 2007. Prin Decizia nr. 36 din 4 februarie 2008 emisă de C.N.P.A.S. la art. 2 lit. d) s-a statuat că eliberarea adeverințelor care conțin informațiile necesare executării silite solicitate de către executorii judecătorești și executorii bancari sunt supuse unei taxe de 100 lei/persoană/adeverință. Referitor la obligația intimatei C.N.P.A.S. de a percepe taxa și comisionul contestat, se rețin următoarele. Potrivit art. 193 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale „la efectuarea oricăror operațiuni care nu sunt legate de stabilirea și de plata pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale de către C.N.P.A.S.

și de casele teritoriale de pensii se percep tarife sau comisioane procentuale de până la 3%, aplicate asupra sumei totale ce face obiectul operațiunii financiare. Operațiunile pentru care se plătesc tarife sau se percep comisioane, precum și nivelul acestora se stabilesc prin decizie a președintelui C.N.P.A.S. Excepțiile de la aplicarea tarifului/comisionului menționat sunt prevăzute de Legea nr. 19/2000, precum și de alte legi organice în care se stipulează în mod expres obligația de a furniza informații cu privire la stabilirea situației asiguraților sistemului public de pensii, fără plată. Astfel, așa cum rezultă și din cuprinsul Deciziei nr. 36 din 4 februarie 2008, obligația impusă în sarcina C.N.P.A.S.

și a caselor teritoriale de pensii de a percepe tarife și comisioane pentru operațiunile care nu sunt legate de stabilirea și de plata pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, este una imperativă. Pe de altă parte, potrivit art. 193 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, sumele rezultate ca urmare a aplicării prevederilor alin. (1) și (2) din aceeași lege constituie venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat. Prin urmare, instanța de fond în mod corect a reținut că tariful stabilit prin art. 2 lit. d) din decizia menționată, nu este de natură să aducă o gravă vătămare serviciului public desfășurat de recurentă. Referitor la aplicarea dispozițiilor art. 373 2 alin. (3) C. proc.

civ., pe baza cărora își fundamentează recurentul solicitarea de a beneficia gratuit de orice informație, fără să plătească taxa de 100 lei, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 1563/3/2008 ce a avut ca obiect suspendarea executării deciziei nr. 374/2007, emisă de C.N.P.A.S., a reținut: «în acest text de lege nu se prevede în mod expres că transmiterea informațiilor executorului judecătoresc, necesare executării silite se face fără plata unor sume de bani, astfel încât prin acte normative cu caracter special pot fi instituite tarife pentru comunicarea acestor informații».

Din economia dispozițiilor textului de lege menționat rezultă că, la cererea instanței de executare sau a executorului judecătoresc, instituțiile, băncile și orice alte persoane sunt obligate să-i comunice de îndată, în scris datele și informațiile necesare realizării executării silite , chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel, nu și faptul că executorii judecătorești ar fi scutiți de plata unor tarife sau comisioane prevăzute de legi organice. Pe cale de consecință, prevederile deciziei menționate nu contravin dispozițiilor Codului de Procedură Civilă. În ceea ce privește susținerile recurentului referitoare la încălcarea prevederilor art. 409 C. proc. civ., trebuie menționate următoarele.

Recurentul susține în mod eronat că aplicarea comisionului prevăzut la art. 1 alin. (1) din Decizia nr. 36/2008 aduce o modificare implicită a prevederilor art. 409 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în sensul că procentul de ½ sau ⅓ se micșorează cu procentul de 3%. La art. 1 alin. (3) din decizia amintită, se precizează în mod expres că " reținerea lunară totală, inclusiv comisionul, se face cu respectarea dispozițiilor art. 409 C. proc. civ. ". Ori, din analiza dispozițiilor legale menționate, nu rezultă un plafon minimal ci doar unul maximal ce poate fi urmărit, respectiv ½ sau ⅓ din venitul lunar net al debitorului, iar prin aplicarea comisionului de 3% nu se depășește acest prag impus de lege.

În concluzie așa cum s-a arătat și în cuprinsul răspunsului la plângerea prealabilă formulată la Decizia nr. 347/2007, obligația impusă în sarcina intimatei C.N.P.A.S. și a caselor teritoriale de pensii de a percepe tarife și comisioane pentru operațiunile care nu sunt legate de stabilirea și de plata pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, este una imperativă. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Biroul Executorului Judecătoresc S.P.D. împotriva sentinței civile nr. 2768 din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2009.