ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1882/2009

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc S.P.D. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.S. anularea Deciziei nr. 374 din 14 august 2007,

emisă de Președintele instituției pârâte.

Acțiunea formulată de reclamantă a fost

precizată ulterior, solicitându-se anularea deciziei nr. 36 din data de 4

februarie 2008, care a abrogat implicit decizia nr. 374 din 14 august 2007.

În motivarea acțiunii se arată că prin

adresa nr. E.C.22386 din 18 decembrie 2007 emisă de Casa de Pensii a

Municipiului București, reclamanta a fost notificată cu privire la dispozițiile

Deciziei nr. 374/2007 prin care executorul judecătoresc este obligat la plata

comisionului de 3% din suma totală care face obiectul operațiunii de comunicare

a identității angajatorilor pentru persoane fizice ce dețin calitatea de

debitori în dosarele de executare silită.

În prezenta cauză a fost încuviințată

în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de Camera Executorilor

Judecătorești, în interesul reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 2768 din 21

octombrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Biroul Executorului

Judecătoresc S.P.D. ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de Apel București a reținut în esență că tariful stabilit prin art. 2

lit. d) din Decizia nr. 36/2008 nu este de natură să aducă o gravă vătămare

serviciului public desfășurat de reclamantă, aceasta neaducând dovezi în

susținerea emiterii dispoziției cu exces de putere, în sensul art. 2 lit. n)

din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc S.P.D. criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac se arată că

decizia nr. 36/2008 încalcă drepturile și libertățile fundamentale, drepturi pe

care instanța nu le-a analizat.

Pe de altă parte, în ceea ce privește

cuantumul taxei, instanța de fond în mod greșit a considerat că atât timp cât

legiuitorul nu a stabilit criterii de determinare, este legal, chiar dacă taxa

de 100 lei pentru obținerea unei informații este nejustificat de mare.

Analizând cauza, prin prisma motivelor

de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ. și cu normele de drept aplicabile, Curtea constată că recursul este

nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Prin acțiunea introductivă de instanță

reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc S.P.D. a solicitat anularea deciziei

nr. 374 din 14 august 2007 emisă de C.N.P.A.S.. Ulterior acțiunea a fost

precizată solicitându-se anularea deciziei nr. 36 din 4 februarie 2008, care a

abrogat Decizia nr. 374 din 14 august 2007.

Prin Decizia nr. 36 din 4 februarie 2008

emisă de C.N.P.A.S. la art. 2 lit. d) s-a statuat că eliberarea adeverințelor

care conțin informațiile necesare executării silite solicitate de către

executorii judecătorești și executorii bancari sunt supuse unei taxe de 100

lei/persoană/adeverință.

Referitor la obligația intimatei C.N.P.A.S.

de a percepe taxa și comisionul contestat, se rețin următoarele.

Potrivit art. 193 alin. (1) din Legea

nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări

sociale „la efectuarea oricăror operațiuni care nu sunt legate de stabilirea și

de plata pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale de către C.N.P.A.S.

și de casele teritoriale de pensii se percep tarife sau comisioane procentuale

de până la 3%, aplicate asupra sumei totale ce face obiectul operațiunii

financiare. Operațiunile pentru care se plătesc tarife sau se percep

comisioane, precum și nivelul acestora se stabilesc prin decizie a

președintelui C.N.P.A.S.

Excepțiile de la aplicarea tarifului/comisionului

menționat sunt prevăzute de Legea nr. 19/2000, precum și de alte legi organice

în care se stipulează în mod expres obligația de a furniza informații cu

privire la stabilirea situației asiguraților sistemului public de pensii, fără

plată.

Astfel, așa cum rezultă și din

cuprinsul Deciziei nr. 36 din 4 februarie 2008, obligația impusă în sarcina C.N.P.A.S.

și a caselor teritoriale de pensii de a percepe tarife și comisioane pentru

operațiunile care nu sunt legate de stabilirea și de plata pensiilor și a altor

drepturi de asigurări sociale, este una imperativă. Pe de altă parte, potrivit

art. 193 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, sumele rezultate ca urmare a

aplicării prevederilor alin. (1) și (2) din aceeași lege constituie venituri

ale bugetului asigurărilor sociale de stat.

Prin urmare, instanța de fond în mod

corect a reținut că tariful stabilit prin art. 2 lit. d) din decizia menționată,

nu este de natură să aducă o gravă vătămare serviciului public desfășurat de

recurentă.

Referitor la aplicarea dispozițiilor

art. 373

2

alin. (3) C. proc. civ., pe baza cărora își fundamentează

recurentul solicitarea de a beneficia gratuit de orice informație, fără să

plătească taxa de 100 lei, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, în dosarul nr. 1563/3/2008 ce a avut ca obiect

suspendarea executării deciziei nr. 374/2007, emisă de C.N.P.A.S., a reținut:

«în acest text de lege nu se prevede în mod expres că transmiterea

informațiilor executorului judecătoresc, necesare executării silite se face

fără plata unor sume de bani, astfel încât prin acte normative cu caracter

special pot fi instituite tarife pentru comunicarea acestor informații».

Din economia dispozițiilor textului de

lege menționat rezultă că, la cererea instanței de executare sau a executorului

judecătoresc, instituțiile, băncile și orice alte persoane sunt obligate să-i

comunice de îndată, în scris datele și informațiile necesare realizării

executării silite , chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel, nu și

faptul că executorii judecătorești ar fi scutiți de plata unor tarife sau

comisioane prevăzute de legi organice.

Pe cale de consecință, prevederile

deciziei menționate nu contravin dispozițiilor Codului de Procedură Civilă.

În ceea ce privește susținerile

recurentului referitoare la încălcarea prevederilor art. 409 C. proc. civ.,

trebuie menționate următoarele.

Recurentul susține în mod eronat că

aplicarea comisionului prevăzut la art. 1 alin. (1) din Decizia nr. 36/2008

aduce o modificare implicită a prevederilor art. 409 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., în sensul că procentul de ½ sau ⅓ se micșorează cu procentul

de 3%.

La art. 1 alin. (3) din decizia

amintită, se precizează în mod expres că " reținerea lunară totală,

inclusiv comisionul, se face cu respectarea dispozițiilor art. 409 C. proc.

civ. ".

Ori, din analiza dispozițiilor legale

menționate, nu rezultă un plafon minimal ci doar unul maximal ce poate fi

urmărit, respectiv ½ sau ⅓ din venitul lunar net al debitorului,

iar prin aplicarea comisionului de 3% nu se depășește acest prag impus de lege.

În concluzie așa cum s-a arătat și în

cuprinsul răspunsului la plângerea prealabilă formulată la Decizia nr. 347/2007,

obligația impusă în sarcina intimatei C.N.P.A.S. și a caselor teritoriale de

pensii de a percepe tarife și comisioane pentru operațiunile care nu sunt

legate de stabilirea și de plata pensiilor și a altor drepturi de asigurări

sociale, este una imperativă.

Pentru considerentele arătate, recursul

va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică

și legală.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Biroul

Executorului Judecătoresc S.P.D. împotriva sentinței civile nr. 2768 din 21

octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2009.