ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.02.2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 959/2007

HOTĂRÂRE
15.02.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 959/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5 februarie

2003, pe rolul Tribunalului București, reclamanta C.E. a chemat în judecată pe

pârâtul M.J., solicitând actualizarea pensiei de serviciu conform art. 106

alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 92/1992, ca urmare a O.U.G. nr. 83/2000

pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, în sensul de a fi inclus

în calculul pensiei de serviciu și adaosul de 20% corespunzător unei vechimi de

peste 20 de ani.

Prin sentința civilă

nr. 1897 din 22 aprilie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 1988/AS/2003,

Tribunalul București, secția a VIII-a, și-a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând aplicabilitatea art. 3 C. proc. civ.

Prin Sentința

civilă nr. 1848 din 5 noiembrie 2003, pronunțată în Dosar nr. 2174/2003, Curtea

de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea

reclamantei, a obligat pârâtul să comunice C.N.P.A.S. cuantumul indemnizației

nete a unui magistrat în activitate, corespunzător funcției deținute de

reclamantă, plus adaosul de 20% pentru vechime în magistratură de peste 20 de

ani și sporul de 15% pentru condiții deosebite de muncă.

A obligat

C.N.P.A.S. să actualizeze pensia de serviciu a reclamantei după primirea

comunicării de la M.J.

A obligat

pârâta C.P. a municipiului București să plătească reclamantei pensia de

serviciu ce i se cuvine, precum și diferențele ce i se cuvin cu începere de la

1 noiembrie 2000.

Prin Decizia nr. 47

din 11 ianuarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1661/2004, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis

recursurile declarate de către pârâte, a casat sentința atacată și a trimis

cauza spre rejudecarea aceleași Instanțe, constatând că Instanța de Fond a

admis acțiunea fără ca la dosarul cauzei să fie depuse decizia de pensionare,

precum și actele care au stat la baza emiterii deciziei.

Rejudecând cauza,

Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința civilă nr. 1503 din 20 septembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr.

588/2005 a admis excepția lipsei obiectului acțiunii și a respins acțiunea ca

rămasă fără obiect.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de Apel a reținut că, din conținutul adeverinței nr. 534 din 14

februarie 2005 emisă de Tribunalul București, rezultă că reclamanta îndeplinea

condițiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 pentru actualizarea pensiei de

serviciu.

S-a mai reținut că, M.J.

a comunicat C.N.P.A.S. adeverințele emise pentru pensionarii magistrați

începând cu 1 octombrie 2004, printre care și reclamanta.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304

1

Recurenta

consideră că Instanța de Fond nu a motivat cum vor fi achitate diferențele pentru

perioada 1 noiembrie 2000 - octombrie 2004, precum și dacă vor fi acordate

sporurile solicitate.

Intimata -

pârâtă C.N.P.A.S. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca

nefondat.

Au fost depuse la dosar acte.

Recursul nu este fondat.

Recurenta -

reclamantă a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei adrese prin care să

se comunice drepturile bănești încasate în prezent de magistrații în funcție,

inclusiv adaosul de 20% pentru vechimea de peste 20 de ani în magistratură și

sporul de 15% pentru condiții deosebite de muncă.

În fața Instanței de Recurs

s-au depus la dosar adeverințe și tabele comunicate de M.J. către C.N.P.A.S.

Din înscrisurile

menționate anterior rezultă că au fost comunicate datele solicitate de către

recurentă.

Aceste acte cuprind

și răspunsurile la întrebările puse de recurentă prin motivele de recurs.

Astfel, în vederea

punerii în plată a drepturilor restante, casa teritorială de pensii va proceda

la achitarea restanțelor.

Aceleași acte cuprind

și referiri la sporurile și adaosurile solicitate de recurentă.

Fată de acestea, se

va constata că motivele de critică aduse sentinței Instanței de Fond sunt

nefondate.

Urmează ca în

temeiul art. 20 Legea nr. 554/2002 și art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ. să se dispună respingerea recursului analizat.

Respinge ca nefondat recursul

formulat de C.E. împotriva sentinței civile nr. 1503 din 20 septembrie 2005,

pronunțată în Dosarul nr. 588/2005, de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu M.J., C.N.P.A.S.

și C.P. a municipiului București.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 februarie 2007

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2002-11-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1477/2003
La apelul nominal s-au prezentat: recurenta reclamantă D.E. și intimatul pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție reprezentat de procurorul Aurelia Blezius. Procedura completă. D.E. a solicitat admiterea re
ÎCCJ 2003-05-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1689/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta P.E. a chemat în judecată în calitate de pârât, Ministerul Public – Parche
ÎCCJ 2007-01-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 178/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 2 septembrie 2005, reclamantul A. R., magistrat pensionar, fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de C
ÎCCJ 2004-06-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3593/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 noiembrie 2002, C.E., în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
ÎCCJ 2006-10-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3670/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 28 decembrie 2004, reclamanta M.M. a solicitat obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație
Sursă