ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3208/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București la data de 12 ianuarie 2006, reclamanta SC L.D. SRL București a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, în principal anularea parțială a deciziei nr. 224 din 19 decembrie emisă de pârât, în ceea ce privește sancționarea sa cu amendă contravențională și în subsidiar, reducerea amenzii aplicate excesiv și contrar prevederilor legii și situației de fapt. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în cauză nu a existat o înțelegere anticoncurențială în sensul reținut în decizia contestată, așa cum este prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea concurenței și în Instrucțiunile de aplicare a art. 5 al legii, în cazul înțelegerilor verticale.

A mai arătat reclamanta că, în luna martie 2003 a încheiat un contract de distribuție neexclusivă cu furnizorul SC W.R.P.Z. SRL, contract care prevede în art. 3, obligația distribuitoarei reclamante de a vinde produsele la un preț ce se încadrează în limitele de prețuri recomandate și acceptate de furnizor, prevăzute în anexa 2 la contract și corelativ, dreptul furnizorului de a modifica prețurile, discount-urile sau sortimentul de produse, când aceasta este necesar. Prin actul adițional din 1 septembrie 2004 a fost modificat art. 3 din contract în sensul că, prețul la care furnizorul livrează produsele distribuitorului este menționat în anexa nr. 2 și este prețul maxim recomandat pentru revânzare către clienții distribuitorului.

Aceste prevederi au fost reținute de Consiliul Concurenței, ca dovadă a existenței unei înțelegeri de fixare directă a prețurilor. Reclamanta consideră că, aceste prevederi din contract nu stabilesc direct prețul de vânzare, întrucât înțelegerea clară pentru restricționarea concurenței ar fi trebuit să conțină prețuri impuse, iar nu prețuri maximale de recomandare, ca în cauză, prețurile din anexa contractului sunt prețuri de listă, de referință. De altfel, susține reclamanta, chiar dispozițiile art. 42 din Instrucțiunile de aplicare a art. 5 din Legea concurenței prevăd posibilitatea în cazul înțelegerilor verticale, de recomandare de către furnizor a prețurilor de revânzare, pârâtul reținând greșit practicarea de către reclamantă a prețurilor recomandate, ulterior încheierii contractului, deși prețurile recomandate de către SC W.R.

SRL sunt prețuri maximale care nu limitează libertatea de acțiune a distribuitorilor. Totodată, reclamanta a arătat că, încheierea contractului neurmată de executarea obligațiilor asumate în art. 3 și art. 9 din contractul de distribuție nu intră sub incidența art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, întrucât comportamentul SC L.D. SRL nu a fost în sensul denaturării concurenței prin stabilirea în mod direct a prețurilor, reclamanta necunoscînd politica de vânzări aplicabilă distribuitorilor W. În ceea ce privește încălcarea art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996, prin înțelegerea intervenită între SC L.D. SRL, ceilalți 14 distribuitori și furnizorul SC W.R. SRL, în vederea împărțirii pieței și alocării clienților, reclamanta a arătat că, nici o clauză din contractul de distribuție nu conține mențiuni referitoare la împărțirea piețelor de desfacere sau restricționare a teritoriului sau a clientelei.

În cauză, se aplică prevederile art. 11 din lege, care înlătură caracterul contravențional al faptei, întrucât reclamanta nu a avut cunoștință de caracterul nelegal al conduitei celorlalți agenți economici. Reclamanta a susținut și netemeinicia deciziei contestate, în care nu a fost descrisă fapta contravențională, modalitatea prin care a fost încălcat art. 5 din Legea nr. 21/1996. Reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a Regulamentului pentru aplicarea prevederilor art. 5 și art. 6 din Legea nr. 21/1996, a Instrucțiunilor privind aplicarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 21/1996 și a Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute de art. 56 din Legea nr. 21/1996.

Excepția de neconstituționalitate invocată de reclamantă a dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 5 alin. (1), art. 44 alin. (3), art. 45 lit. a), art. 51 și art. 52 din Legea nr. 21/1996 a fost respinsă de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 959/2007. Prin întâmpinare, pârâtul a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că, prin semnarea contractului de distribuție între reclamantă și SC W.R. SRL s-a realizat acordul de voință între părți pentru existența unei clauze având obiect anticoncurențial, în sensul fixării prețurilor de revânzare în mod direct, prin clauze contractuale și indirect, prin fixarea nivelului discont-urilor acordate clienților distribuitorilor. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1857 din 18 iunie 2008 a respins acțiunea formulată de reclamanta SC L.D.

SRL București în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată. În motivarea soluției s-a reținut caracterul anticoncurențial al art. 3 din contractul de distribuție în forma inițială modificată ulterior, prin stabilirea prețului fix de revânzare pe care trebuia să-l practice distribuitorul în relațiile cu clienții. Prin clauza cuprinsă în art. 3 din contract și prin acceptarea de către reclamantă a obligației de a vinde produsele furnizorului la un preț ce se încadrează în limitele de prețuri recomandate și acceptate de furnizor, prevăzute în anexa nr. 2 a contractului, furnizorul determină comportamentul pe piață al distribuitorului, care primea periodic liste de prețuri anexe la contract.

În condițiile în care distribuitorul nu avea posibilitatea, față de clauzele contractuale de a determina prețul de vânzare al produsului către clienți ci numai posibilitatea de a accepta prețul fix impus de furnizor s-a produs o restrângere și o denaturare a concurenței prin preț și o încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996. S-a reținut aplicarea legală a sancțiunii, potrivit prevederilor art. 51 și art. 52 din Legea nr. 21/1996 republicată, în considerarea și a circumstanțelor atenuante legale, proprii reclamantei.

Excepția de nelegalitate a regulamentului pentru aplicarea prevederilor art. 5 și art. 6 din Legea nr. 21/1996, modificată și completată, a instrucțiunilor privind aplicarea art. 5 din Legea nr. 21/1996 și a instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor prevăzut în art. 56 din Legea nr. 21/1996 a fost respinsă, instanța de fond reținând că deși motivarea excepției se referă la nealinierea legislației secundare la modificările aduse legii concurenței prin Legea nr. 538/2004, recurenta nu indică în mod concret, încălcarea dispozițiilor legale modificate prin prevederile cuprinse în legislația secundară. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamanta SC L.D. SRL București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că: - hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 137 și art. 261 C. proc.

civ.; - instanța a aplicat greșit legea și a greșit respingând excepția de nelegalitate, în raport cu încălcarea de către pârât a obligației de a alinia legislația secundară, cu legislația cadru, care reglementează materia.

În aceste condiții nu există temei legal pentru sancțiunea aplicată reclamantei, judecătorul fondului nereținînd că, prin raportare la obiect și la efect, reclamanta nu a participat în mod real la o practică anticoncurențială; - instanța de fond a aplicat și a interpretat greșit dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 21/1996, reclamanta devenind distribuitor al produselor W. abia în martie 2003. Instanța a reținut greșit că, distribuitorul a acceptat un preț fix impus de furnizor, denaturând concurența prin preț, reclamanta fiind implicată într-o înțelegere verticală, anticoncurențială; instanța nu a analizat poziția de piață a reclamantei și a ignorat împrejurarea că, reclamanta nu și-a însușit și nu a aplicat politica de vânzări a furnizorului, devenind distribuitor al produselor acestuia, abia în anul 2003; - instanța nu a analizat cererea reclamantei privind dozarea sancțiunii aplicate, în sensul diminuării cuantumului amenzii contravenționale, judecătorul fondului nu s-a raportat la nici unul din criteriile legale pentru a evalua gravitatea încălcării legii.

Examinând sentința atacată, motivele de recurs, probele administrate în cauză, actele normative incidente pricinii, având în vedere și prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente: - Excepția de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă vizează acte normative secundare adoptate de Consiliul Concurenței, invocate ca bază în emiterea deciziei contestate. Față de natura excepției invocate, o eventuală admitere a acesteia ar fi avut ca efect doar înlăturarea din cauză a actelor constatate nelegale de către instanță, iar nu oprirea cercetării fondului pricinii, în cursul judecării căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, reținându-se că, nu sunt îndeplinite cerințele art. 137 alin. (1) C. proc.

civ. Se reține că, de altfel, instanța de fond a analizat pe larg excepția invocată, respingând-o motivat. - Motivul de recurs privind aplicarea greșită a legii și respingerea greșită a excepției de nelegalitate invocată de reclamantă, se constată a fi de asemenea, nefondat. Modificarea adusă art. 5 din Legea nr. 21/1996 nu este de natură a determina modificarea categoriilor de practici sancționabile de către Consiliul Concurenței. Astfel, prin modificările aduse art. 5 alin. (1) din Legea concurenței, prin Legea nr. 538/2004 s-au interzis alături de înțelegerile cu obiect anticoncurențial și înțelegerile care au efect anticoncurențial, în locul celor care aveau doar un potențial efect anticoncurențial.

Contrar însă susținerilor recurentei, obiectul sau efectul anticoncurențial al unei înțelegeri nu trebuie nu trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se reține incidența prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea Concurenței, atât aceste prevederi , cât și cele din Instrucțiunile privind aplicarea art. 5 din lege, în cazul înțelegerilor verticale, în privința cărora recurenta și-a motivat excepția invocată, fac referire la înțelegerile verticale, care în mod direct sau indirect au ca obiect restrângerea libertății cumpărătorului de a-și determina prețul de vânzare. Ca atare, instanța de fond în mod corect a respins excepția de nelegalitate, întrucât dispozițiile art. 5 din Legea nr. 21/1996 reglementează două modalități diferite prin care se poate realiza contravenția prevăzută în art. 51 alin. (1), sancționând practicile care, prin obiectul sau efectul lor, restrâng, împiedică sau denaturează concurența.

Art. 5 alin. (1) din legea concurenței interzice orice înțelegeri care au ca obiect sau efect anticoncurențial, obiectul și efectul fiind prevăzute a se realiza alternativ, iar nu cumulativ. În aceste condiții, susținerea recurentei referitoare la „nealinierea legislației secundare” la noile prevederi ale art. 5 alin. (1) din lege, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 538/2004, nu are relevanță în cauză, întrucât recurenta a fost sancționată pentru participarea la o înțelegere cu obiect anticoncurențial, așa cum se menționează în art. 1 din decizia Consiliului Concurenței. - cel de al treilea motiv de recurs privind aplicarea și interpretarea greșită de către instanța de fond a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 21/1996 se constată a fi de asemenea nefondat.

Contractul de distribuție între furnizorul W. și distribuitorul SC L.D. SRL București a fost încheiat la 1 aprilie 2003, recurenta fiind însă, continuatorul activității de distribuție al produselor W. realizată de SC L.R.

I. SRL, așa cum rezultă din actele adiționale la contractul de distribuție din 1 martie 2000. De altfel, toate contractele de distribuție încheiate între SC W. și distribuitorii săi, inclusiv recurenta-reclamantă au avut conținut identic, recurenta-reclamantă fiind sancționată numai pentru perioada în care a fost parte la un acord anticoncurențial, respectiv 1 aprilie 2003 – 1 septembrie 2004. Din conținutul art. 5 alin. (2) din contract rezultă caracterul vădit anticoncurențial al clauzei, prin stabilirea în sarcina distribuitorului, a vânzării produselor la un preț ce se încadrează în limitele recomandate și acceptate de furnizor, iar nu pe baza unui comportament comercial independent al distribuitorului, recurenta acceptând deci, condițiile de formare a prețului stabilite prin contract.

Astfel recurenta a fost parte la o înțelegere verticală, cu obiect anticoncurențial, restrângându-se și denaturându-se concurența prin preț. Cât privește referirile la înscrisuri transmise distribuitorilor în anul 2000, anterior încheierii de către aceasta a contractului de distribuție, urmează a fi înlăturate reținând că, un agent economic este răspunzător pentru participarea la o înțelegere anticoncurențială dacă achiesează la cele stabilite prin înscrisuri, după intrarea sa în rețeaua de distribuție, ca în situația recurentei. - Contrar susținerilor recurentei în cel de al patrulea motiv de recurs, se reține că, instanța de fond a analizat și s-a pronunțat asupra cererii reclamantei privind dozarea sancțiunii aplicate în funcție de gravitatea, întinderea faptei și consecințelor sale asupra concurenței.

În mod corect instanța de fond a stabilit că individualizarea sancțiunii s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 52 din lege și instrucțiunilor incidente. În mod greșit în motivarea recursului, recurenta se referă la Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 55 (actualul art. 50 din Legea nr. 21/1996 republicată), acestea neaplicându-se în cauză, întrucât potrivit deciziei contestate, recurenta a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzută la art. 51 alin.(1) lit. a) (fost art. 56), constând în încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Lege.

Se reține că sancțiunea aplicată recurentei a fost individualizată pe baza criteriilor legale fiind luate în considerare durata și efectele practicii anticoncurențiale, precum și circumstanțele atenuante, constând în rolul pasiv în privința încălcării dispozițiilor legale în materie de concurență și în colaborarea efectivă în cadrul procedurii de investigare a faptelor. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistînd motive de casare sau de modificare a sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC L.D. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1857 din 18 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2009.