ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3208/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3208/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului

de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată la Curtea de Apel București la data de 12 ianuarie 2006,

reclamanta SC L.D. SRL București a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul

Concurenței, în principal anularea parțială a deciziei nr. 224 din 19 decembrie

emisă de pârât, în ceea ce privește sancționarea sa cu amendă contravențională

și în subsidiar, reducerea amenzii aplicate excesiv și contrar prevederilor legii

și situației de fapt.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în cauză nu a

existat o înțelegere anticoncurențială în sensul reținut în decizia contestată,

așa cum este prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea concurenței și în Instrucțiunile

de aplicare a art. 5 al legii, în cazul înțelegerilor verticale. A mai arătat

reclamanta că, în luna martie 2003 a încheiat un contract de distribuție

neexclusivă cu furnizorul SC W.R.P.Z. SRL, contract care prevede în art. 3,

obligația distribuitoarei reclamante de a vinde produsele la un preț ce se

încadrează în limitele de prețuri recomandate și acceptate de furnizor,

prevăzute în anexa 2 la contract și corelativ, dreptul furnizorului de a

modifica prețurile, discount-urile sau sortimentul de produse, când aceasta

este necesar. Prin actul adițional din 1 septembrie 2004 a fost modificat art.

3 din contract în sensul că, prețul la care furnizorul livrează produsele

distribuitorului este menționat în anexa nr. 2 și este prețul maxim recomandat

pentru revânzare către clienții distribuitorului. Aceste prevederi au fost reținute

de Consiliul Concurenței, ca dovadă a existenței unei înțelegeri de fixare

directă a prețurilor.

Reclamanta consideră că, aceste prevederi din contract nu

stabilesc direct prețul de vânzare, întrucât înțelegerea clară pentru

restricționarea concurenței ar fi trebuit să conțină prețuri impuse, iar nu

prețuri maximale de recomandare, ca în cauză, prețurile din anexa contractului sunt

prețuri de listă, de referință.

De altfel, susține reclamanta, chiar dispozițiile art. 42

din Instrucțiunile de aplicare a art. 5 din Legea concurenței prevăd

posibilitatea în cazul înțelegerilor verticale, de recomandare de către

furnizor a prețurilor de revânzare, pârâtul reținând greșit practicarea de

către reclamantă a prețurilor recomandate, ulterior încheierii contractului,

deși prețurile recomandate de către SC W.R. SRL sunt prețuri maximale care nu

limitează libertatea de acțiune a distribuitorilor.

Totodată, reclamanta a arătat că, încheierea contractului

neurmată de executarea obligațiilor asumate în art. 3 și art. 9 din contractul

de distribuție nu intră sub incidența art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996,

întrucât comportamentul SC L.D. SRL nu a fost în sensul denaturării concurenței

prin stabilirea în mod direct a prețurilor, reclamanta necunoscînd politica de

vânzări aplicabilă distribuitorilor W.

În ceea ce privește încălcarea art. 5

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996, prin înțelegerea intervenită între SC

L.D. SRL, ceilalți 14 distribuitori și furnizorul SC W.R. SRL, în vederea

împărțirii pieței și alocării clienților, reclamanta a arătat că, nici o clauză

din contractul de distribuție nu conține mențiuni referitoare la împărțirea

piețelor de desfacere sau restricționare a teritoriului sau a clientelei.

În cauză, se aplică prevederile art.

11 din lege, care înlătură caracterul contravențional al faptei, întrucât

reclamanta nu a avut cunoștință de caracterul nelegal al conduitei celorlalți

agenți economici.

Reclamanta a susținut și

netemeinicia deciziei contestate, în care nu a fost descrisă fapta contravențională,

modalitatea prin care a fost încălcat art. 5 din Legea nr. 21/1996.

Reclamanta a invocat excepția de

nelegalitate a Regulamentului pentru aplicarea prevederilor art. 5 și art. 6

din Legea nr. 21/1996, a Instrucțiunilor privind aplicarea prevederilor art. 5

din Legea nr. 21/1996 și a Instrucțiunilor privind individualizarea

sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute de art. 56 din Legea nr. 21/1996.

Excepția de neconstituționalitate

invocată de reclamantă a dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 5 alin. (1), art.

44 alin. (3), art. 45 lit. a), art. 51 și art. 52 din Legea nr. 21/1996 a fost

respinsă de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 959/2007.

Prin întâmpinare, pârâtul a cerut

respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că, prin semnarea contractului de

distribuție între reclamantă și SC W.R. SRL s-a realizat acordul de voință

între părți pentru existența unei clauze având obiect anticoncurențial, în

sensul fixării prețurilor de revânzare în mod direct, prin clauze contractuale

și indirect, prin fixarea nivelului discont-urilor acordate clienților

distribuitorilor.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1857 din 18

iunie 2008 a respins acțiunea formulată de reclamanta SC L.D. SRL București în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.

În motivarea soluției s-a reținut

caracterul anticoncurențial al art. 3 din contractul de distribuție în forma

inițială modificată ulterior, prin stabilirea prețului fix de revânzare pe care

trebuia să-l practice distribuitorul în relațiile cu clienții. Prin clauza cuprinsă

în art. 3 din contract și prin acceptarea de către reclamantă a obligației de a

vinde produsele furnizorului la un preț ce se încadrează în limitele de prețuri

recomandate și acceptate de furnizor, prevăzute în anexa nr. 2 a contractului,

furnizorul determină comportamentul pe piață al distribuitorului, care primea

periodic liste de prețuri anexe la contract. În condițiile în care

distribuitorul nu avea posibilitatea, față de clauzele contractuale de a

determina prețul de vânzare al produsului către clienți ci numai posibilitatea de

a accepta prețul fix impus de furnizor s-a produs o restrângere și o denaturare

a concurenței prin preț și o încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din

Legea nr. 21/1996.

S-a reținut aplicarea legală a

sancțiunii, potrivit prevederilor art. 51 și art. 52 din Legea nr. 21/1996

republicată, în considerarea și a circumstanțelor atenuante legale, proprii

reclamantei.

Excepția de nelegalitate a

regulamentului pentru aplicarea prevederilor art. 5 și art. 6 din Legea nr.

21/1996, modificată și completată, a instrucțiunilor privind aplicarea art. 5

din Legea nr. 21/1996 și a instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor

prevăzut în art. 56 din Legea nr. 21/1996 a fost respinsă, instanța de fond reținând

că deși motivarea excepției se referă la nealinierea legislației secundare la

modificările aduse legii concurenței prin Legea nr. 538/2004, recurenta nu

indică în mod concret, încălcarea dispozițiilor legale modificate prin

prevederile cuprinse în legislația secundară.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen, reclamanta SC L.D. SRL București, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că:

- hotărârea a fost dată cu

încălcarea prevederilor art. 137 și art. 261 C. proc. civ.;

- instanța a aplicat greșit legea și

a greșit respingând excepția de nelegalitate, în raport cu încălcarea de către

pârât a obligației de a alinia legislația secundară, cu legislația cadru, care

reglementează materia. În aceste condiții nu există temei legal pentru

sancțiunea aplicată reclamantei, judecătorul fondului nereținînd că, prin

raportare la obiect și la efect, reclamanta nu a participat în mod real la o

practică anticoncurențială;

- instanța de fond a aplicat și a

interpretat greșit dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr.

21/1996, reclamanta devenind distribuitor al produselor W. abia în martie 2003.

Instanța a reținut greșit că, distribuitorul a acceptat un preț fix impus de

furnizor, denaturând concurența prin preț, reclamanta fiind implicată într-o

înțelegere verticală, anticoncurențială; instanța nu a analizat poziția de

piață a reclamantei și a ignorat împrejurarea că, reclamanta nu și-a însușit și

nu a aplicat politica de vânzări a furnizorului, devenind distribuitor al

produselor acestuia, abia în anul 2003;

- instanța nu a analizat cererea

reclamantei privind dozarea sancțiunii aplicate, în sensul diminuării

cuantumului amenzii contravenționale, judecătorul fondului nu s-a raportat la

nici unul din criteriile legale pentru a evalua gravitatea încălcării legii.

Examinând sentința atacată, motivele

de recurs, probele administrate în cauză, actele normative incidente pricinii,

având în vedere și prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele

considerente:

- Excepția de nelegalitate invocată

de recurenta-reclamantă vizează acte normative secundare adoptate de Consiliul

Concurenței, invocate ca bază în emiterea deciziei contestate.

Față de natura excepției invocate, o

eventuală admitere a acesteia ar fi avut ca efect doar înlăturarea din cauză a

actelor constatate nelegale de către instanță, iar nu oprirea cercetării

fondului pricinii, în cursul judecării căreia a fost invocată excepția de

nelegalitate, reținându-se că, nu sunt îndeplinite cerințele art. 137 alin. (1)

C. proc. civ. Se reține că, de altfel, instanța de fond a analizat pe larg

excepția invocată, respingând-o motivat.

- Motivul de recurs privind

aplicarea greșită a legii și respingerea greșită a excepției de nelegalitate

invocată de reclamantă, se constată a fi de asemenea, nefondat.

Modificarea adusă art. 5 din Legea

nr. 21/1996 nu este de natură a determina modificarea categoriilor de practici sancționabile

de către Consiliul Concurenței.

Astfel, prin modificările aduse art.

5 alin. (1) din Legea concurenței, prin Legea nr. 538/2004 s-au interzis

alături de înțelegerile cu obiect anticoncurențial și înțelegerile care au

efect anticoncurențial, în locul celor care aveau doar un potențial efect

anticoncurențial. Contrar însă susținerilor recurentei, obiectul sau efectul

anticoncurențial al unei înțelegeri nu trebuie nu trebuie îndeplinite cumulativ

pentru a se reține incidența prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea

Concurenței, atât aceste prevederi , cât și cele din Instrucțiunile privind

aplicarea art. 5 din lege, în cazul înțelegerilor verticale, în privința cărora

recurenta și-a motivat excepția invocată, fac referire la înțelegerile

verticale, care în mod direct sau indirect au ca obiect restrângerea libertății

cumpărătorului de a-și determina prețul de vânzare.

Ca atare, instanța de fond în mod

corect a respins excepția de nelegalitate, întrucât dispozițiile art. 5 din

Legea nr. 21/1996 reglementează două modalități diferite prin care se poate

realiza contravenția prevăzută în art. 51 alin. (1), sancționând practicile

care, prin obiectul sau efectul lor, restrâng, împiedică sau denaturează

concurența. Art. 5 alin. (1) din legea concurenței interzice orice înțelegeri

care au ca obiect sau efect anticoncurențial, obiectul și efectul fiind

prevăzute a se realiza alternativ, iar nu cumulativ.

În aceste condiții, susținerea

recurentei referitoare la „nealinierea legislației secundare” la noile

prevederi ale art. 5 alin. (1) din lege, așa cum au fost modificate prin Legea nr.

538/2004, nu are relevanță în cauză, întrucât recurenta a fost sancționată

pentru participarea la o înțelegere cu obiect anticoncurențial, așa cum se

menționează în art. 1 din decizia Consiliului Concurenței.

- cel de al treilea motiv de recurs

privind aplicarea și interpretarea greșită de către instanța de fond a

prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 21/1996 se constată a

fi de asemenea nefondat.

Contractul de distribuție între

furnizorul W. și distribuitorul SC L.D. SRL București a fost încheiat la 1

aprilie 2003, recurenta fiind însă, continuatorul activității de distribuție al

produselor W. realizată de SC L.R. I. SRL, așa cum rezultă din actele

adiționale la contractul de distribuție din 1 martie 2000.

De altfel, toate contractele de

distribuție încheiate între SC W. și distribuitorii săi, inclusiv

recurenta-reclamantă au avut conținut identic, recurenta-reclamantă fiind sancționată

numai pentru perioada în care a fost parte la un acord anticoncurențial,

respectiv 1 aprilie 2003 – 1 septembrie 2004.

Din conținutul art. 5 alin. (2) din

contract rezultă caracterul vădit anticoncurențial al clauzei, prin stabilirea

în sarcina distribuitorului, a vânzării produselor la un preț ce se încadrează

în limitele recomandate și acceptate de furnizor, iar nu pe baza unui

comportament comercial independent al distribuitorului, recurenta acceptând

deci, condițiile de formare a prețului stabilite prin contract. Astfel

recurenta a fost parte la o înțelegere verticală, cu obiect anticoncurențial,

restrângându-se și denaturându-se concurența prin preț.

Cât privește referirile la

înscrisuri transmise distribuitorilor în anul 2000, anterior încheierii de

către aceasta a contractului de distribuție, urmează a fi înlăturate reținând

că, un agent economic este răspunzător pentru participarea la o înțelegere

anticoncurențială dacă achiesează la cele stabilite prin înscrisuri, după

intrarea sa în rețeaua de distribuție, ca în situația recurentei.

- Contrar susținerilor recurentei în

cel de al patrulea motiv de recurs, se reține că, instanța de fond a analizat

și s-a pronunțat asupra cererii reclamantei privind dozarea sancțiunii aplicate

în funcție de gravitatea, întinderea faptei și consecințelor sale asupra

concurenței.

În mod corect instanța de fond a

stabilit că individualizarea sancțiunii s-a făcut cu respectarea prevederilor

art. 52 din lege și instrucțiunilor incidente.

În mod greșit în motivarea

recursului, recurenta se referă la Instrucțiunile privind individualizarea

sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 55 (actualul art. 50 din

Legea nr. 21/1996 republicată), acestea neaplicându-se în cauză, întrucât

potrivit deciziei contestate, recurenta a fost sancționată pentru săvârșirea

contravenției prevăzută la art. 51 alin.(1) lit. a) (fost art. 56), constând în

încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Lege.

Se reține că sancțiunea aplicată

recurentei a fost individualizată pe baza criteriilor legale fiind luate în

considerare durata și efectele practicii anticoncurențiale, precum și

circumstanțele atenuante, constând în rolul pasiv în privința încălcării

dispozițiilor legale în materie de concurență și în colaborarea efectivă în

cadrul procedurii de investigare a faptelor.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., neexistînd motive de casare sau de modificare a sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de SC L.D. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1857

din 18 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 iunie 2009.