ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3388/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 907 din 19 martie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta de SC D.R.I.M.D. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin Decizia nr. 224 din 19 decembrie 2005, Consiliul Concurentei a constatat încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) și c) din Legea concurenței nr. 217/1996 republicată, prin încheierea unei înțelegeri verticale având ca obiect fixarea concertată în mod direct și indirect prin discount, a prețurilor de vânzare la produsele Wrigley și convenirea împărțirii piețelor de desfacere și alocării clienților de către SC W.R.P.Z.

SRL și distribuitorii săi, între care și reclamanta SC D.R.I.M.D. SRL. A mai reținut instanța de fond că au fost aplicate amenzi contravenționale celor 27 de societăți comerciale participante la înțelegeri, în baza art. 55 alin. (4) din Legea nr. 21/1996 rep., pentru săvârșirea faptelor prevăzute la .art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 prin încălcarea prev.art. 5 alin. (1) lit. a) și c) cu aplicarea art. 52 din Lege, reclamantei fiindu-i stabilită o amendă contravențională în cuantum de 294.983.36 lei. Instanța de fond a arătat că în decizia Consiliului Concurenței s-a reținut faptul că atât în contractele încheiate în anul 2000 între SC W.R.P.Z. SRL în calitate de furnizor și SC D.R.I.M.D.

SRL în calitate de distribuitor cât și în anexele, la acestea nu s-a menționat că prețul de revânzare este maxim recomandat așa cum prevedea Consiliul Concurenței prin Decizia nr. 30 din 22 aprilie 2009 și Decizia nr. 458 din 20 decembrie 2009. De asemenea, instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiată susținerea reclamantei în sensul ca prețul maxim recomandat nu încalcă disp.art. 5 alin. (1) din Legea nr. 2171996 existând posibilitatea pentru consumator de beneficia de prețuri diferențiate, ca rezultat direct dintre cerere și ofertă, deoarece prin această clauză de preț, practic se stabilește un preț fix de revânzare pe care distribuitorul s-a obligat să-l respecte și să-l practice în raport de clienții săi, furnizorul fiind de fapt cel care trimitea periodic anexele cu prețurile respectiv cu un singur preț aferent unui anumit produs determinând astfel comportamentul distribuitorului pe piață.

Constatând că potrivit legislației secundare în materie de concurență, înțelegerile verticale sunt acorduri sau practici concertate între doi sau mai mulți agenți economici, fiecare operând, în scopul îndeplinirii acordului respectiv la niveluri diferite ale lanțului producție-distribuție, instanța de fond a reținut că s-a produs o restrângere a concurenței din moment ce distribuitorul nu avea posibilitatea de a-și determina prețul de vânzare a produsului către clienți ci doar accepta un preț fix impus. Prima instanță a mai reținut că în materie de concurentă este suficientă participarea la încheierea unui acord având un obiect anticoncurențial pentru a atrage răspundere conform legii concurenței, ne mai prezentând importanță punerea în aplicare.

În ceea ce privește încălcarea art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996, instanța de fond a constatat că reclamanta a încălcat respectivul articol, din actele dosarului rezultând că politica de vânzare a fost însușită și aplicată de toți distribuitorii, chiar și de reclamantă. Din actele dosarului, prima instanță a constatat atât acceptarea tacită cât și practicarea „politicii de vânzare" a furnizorului SC W.R.P.Z. SRL, pentru că după sancționarea sa, reclamanta nu ar fi putut derula relații comerciale cu SC W.R.P.Z. SRL decât în condițiile respectării „politicii de vânzare" - inclusiv în privința „alocării clienților". Referitor amenda aplicată reclamantei, instanța de fond a apreciat că există o proporționalitate între fapta săvârșită și sancțiunea aplicată, poziția reclamantei pe piață nefiind periclitată.

î mpotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta SC D.R.I.M.D. SRL, criticând-o pentru faptul că a fost dată cu greșita aplicare a legii. S-a motivat cererea de recurs, prin aceea că, prima instanță a apreciat în funcție de probatorii inclusiv expertiza efectuată că există a proporționalitate între fapta săvârșită și sancțiunea aplicată și că prin amenda aplicată nu s-a periclitat poziția reclamantei pe piață. Se apreciază în recurs că prima instanță fără dovezi concludente a conchis că există o încălcare a art. 5 din Legea nr. 21/1996 săvârșită de recurentă, însușindu-și concluziile Consiliului Concurenței, în sensul că societatea a participat la o practică concertată în stabilirea prețurilor pe listă, fără să verifice apărările recurentei-reclamante.

De asemenea, prima instanță nu a ținut cont de concluziile expertului contabil, deși nu a explicat în nici un fel acest lucru. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prin motivele recursului inițial formulate și ulterior la 5 martie 2009, s-a invocat de recurentă nulitatea absolută a Deciziei nr. 224/2005 pentru faptul că a fost semnată de Președintele Consiliului Concurenței și nu și de toți membrii Plenului, însă acest lucru nu poate fi avut în vedere pentru faptul că dispozițiile Legii nr. 21/1996, art. 20 alin. (4) sunt exprese pe acest aspect.

Textul de lege prevede cu claritate cine are competența să emită acest tip de acte și să le semneze și acesta este Președintele Consiliului Concurenței. Membrii Plenului au fost prezenți pentru a fi îndeplinită și condiția de cvorum, dealtfel lipsa unui membru aflat în C.O., neconducând la nulitatea deciziei, întrucât s-a amânat deliberarea până la 19 decembrie 2005 când s-a îndeplinit și această condiție. Referitor la încălcarea de către recurentă a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 21/1996, prin acest text de lege sunt interzise orice înțelegeri exprese ori tacite între agenții economici, orice decizii luate și orice practici concertate care au ca obiect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței pe piața românească.

Prin contractul de distribuție încheiat la 1 martie 2000 între SC W.R.P.Z. SRL ca furnizor și recurenta SC D.R.I.M.D. SRL ca și distribuitor, contract prelungit până în 2004 s-au derulat relații comerciale între părți. Prețul inițial stabilit s-a modificat prin acte adiționale, dar prin Decizia în litigiu s-a reținut că prin nici un contract sau act adițional nu s-a menționat faptul că prețul de revânzare este maxim recomandat astfel cum Consiliul Concurenței a prevăzut prin Decizia nr. 30/1999 și nr. 458/1999. Desigur recurenta a precizat că prețul maxim recomandat nu încalcă dispozițiile art. 5 din lege, însă corect Curtea de Apel a apreciat că s-a produs o restrângere a concurenței, devreme ce distribuitorul nu avea posibilitatea de a-și determina prețul către clienți, ci doar de a accepta un preț fix.

Politica de vânzări a fost agreată de toți distribuitorii și prin acest document s-au stabilit condițiile acordate în piață și procedurile conform cu care distribuitorii aveau obligația de a denunța pe acei membri care nu respectau nivelul de preț recomandat de SC W.R.P.Z. SRL, fiind pasibili de sancțiuni. Expertiza efectuată în cauză a fost pe larg analizată de Curtea de apel, apreciindu-se că expertul nu a făcut o analiză integrală a activității recurentei, ci a efectuat lucrarea pe baza la o parte de facturi aferente perioadei martie 2000 - septembrie 2004, SC W.R.P.Z. SRL precizând și dovedind cu acte că în timp de 3 luni recurenta a emis 4597 facturi din care doar 243 nu respectă nivelele din politica de vânzări.

Curtea de Apel a reținut în mod corect că în materie de concurență este suficientă participare la încheierea unui acord având un obiect anticoncurențial pentru a atrage răspunderea conform legii concurenței, neprezentând importanță punerea în aplicare. Prin urmare primează manifestarea de voință a părților la acel acord de a restrânge concurența, independent de transpunerea în practică. Art. 5 din Legea nr. 21/1996 mai prevede că sunt „interzise înțelegerile exprese sau tacite între agenții economici, orice decizii luate de aceștia care au ca obiect restrângerea ori denaturarea concurenței pe piață”. Acceptarea tacită și practicarea politicii de vânzare a furnizorului este un fapt concret și rezultă din aceea că după sancționare recurenta nu ar fi putut derula relații comerciale cu acesta (furnizorul) decât în condițiile respectării politicii de vânzare.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate invocată de recurentă, referitor la neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, prin Decizia nr. 362/2010 a Curții Constituționale, aceasta a fost respinsă fiind definitivă și obligatorie. Și privitor la reducerea cuantumului amenzii aplicate, din Decizia nr. 224/2005, rezultă că s-au reținut pentru distribuitori circumstanțe atenuante, aplicându-se procentul de 8% din cifra de afaceri, pentru faptul că, contravențiile săvârșite de SC W.R.P.Z. SRL și distribuitori s-au derulat continuu pe o perioadă lungă de timp, ei beneficiind de foloase ca urmare a practicii anticoncurențiale. Desigur, în mod corect Curtea de Apel a concluzionat că există o proporționalitate între faptă și sancțiunea aplicată motiv pentru care nici n-a fost periclitată poziția recurentei pe piață.

Prin urmare în raport de aceste considerente Înalta Curte de Casație și Justiție apreciată că au fost încălcate dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, decizia atacată fiind legală. Așa fiind se va respinge recursul declarat de SC D.R.I.M.D. SRL Argeș, constatându-se legală și temeinică sentința atacată conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC D.R.I.M.D. SRL Argeș împotriva sentinței civile nr. 907 din 19 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.