ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3388/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 907 din 19 martie

2008 Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și

fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta de SC D.R.I.M.D.

SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin Decizia nr. 224

din 19 decembrie 2005, Consiliul Concurentei a constatat încălcarea art. 5 alin.

(1) lit. a) și c) din Legea concurenței nr. 217/1996 republicată, prin

încheierea unei înțelegeri verticale având ca obiect fixarea concertată în mod

direct și indirect prin discount, a prețurilor de vânzare la produsele Wrigley

și convenirea împărțirii piețelor de desfacere și alocării clienților de către

SC W.R.P.Z. SRL și distribuitorii săi, între care și reclamanta SC D.R.I.M.D.

SRL.

A mai reținut

instanța de fond că au fost aplicate amenzi contravenționale celor 27 de

societăți comerciale participante la înțelegeri, în baza art. 55 alin. (4) din

Legea nr. 21/1996 rep., pentru săvârșirea faptelor prevăzute la .art. 51 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 prin încălcarea prev.art. 5 alin. (1) lit. a)

și c) cu aplicarea art. 52 din Lege, reclamantei fiindu-i stabilită o amendă

contravențională în cuantum de 294.983.36 lei.

Instanța de fond a

arătat că în decizia Consiliului Concurenței s-a reținut faptul că atât în

contractele încheiate în anul 2000 între SC W.R.P.Z. SRL în calitate de

furnizor și SC D.R.I.M.D. SRL în calitate de distribuitor cât și în anexele, la

acestea nu s-a menționat că prețul de revânzare este maxim recomandat așa cum

prevedea Consiliul Concurenței prin Decizia nr. 30 din 22 aprilie 2009 și

Decizia nr. 458 din 20 decembrie 2009.

De asemenea, instanța

de fond a apreciat ca fiind neîntemeiată susținerea reclamantei în sensul ca

prețul maxim recomandat nu încalcă disp.art. 5 alin. (1) din Legea nr. 2171996

existând posibilitatea pentru consumator de beneficia de prețuri diferențiate,

ca rezultat direct dintre cerere și ofertă, deoarece prin această clauză de

preț, practic se stabilește un preț fix de revânzare pe care distribuitorul s-a

obligat să-l respecte și să-l practice în raport de clienții săi, furnizorul

fiind de fapt cel care trimitea periodic anexele cu prețurile respectiv cu un

singur preț aferent unui anumit produs determinând astfel comportamentul

distribuitorului pe piață.

Constatând că

potrivit legislației secundare în materie de concurență, înțelegerile verticale

sunt acorduri sau practici concertate între doi sau mai mulți agenți economici,

fiecare operând, în scopul îndeplinirii acordului respectiv la niveluri

diferite ale lanțului producție-distribuție, instanța de fond a reținut că s-a

produs o restrângere a concurenței din moment ce distribuitorul nu avea

posibilitatea de a-și determina prețul de vânzare a produsului către clienți ci

doar accepta un preț fix impus.

Prima instanță a mai

reținut că în materie de concurentă este suficientă participarea la încheierea

unui acord având un obiect anticoncurențial pentru a atrage răspundere conform

legii concurenței, ne mai prezentând importanță punerea în aplicare.

În ceea ce privește

încălcarea art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996, instanța de fond a

constatat că reclamanta a încălcat respectivul articol, din actele dosarului rezultând

că politica de vânzare a fost însușită și aplicată de toți distribuitorii,

chiar și de reclamantă.

Din actele dosarului,

prima instanță a constatat atât acceptarea tacită cât și practicarea „politicii

de vânzare" a furnizorului SC W.R.P.Z. SRL, pentru că după sancționarea

sa, reclamanta nu ar fi putut derula relații comerciale cu SC W.R.P.Z. SRL

decât în condițiile respectării „politicii de vânzare" - inclusiv în

privința „alocării clienților".

Referitor amenda

aplicată reclamantei, instanța de fond a apreciat că există o proporționalitate

între fapta săvârșită și sancțiunea aplicată, poziția reclamantei pe piață

nefiind periclitată.

î

mpotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta

SC D.R.I.M.D. SRL, criticând-o

pentru faptul că a fost dată cu greșita aplicare a legii.

S-a motivat cererea

de recurs, prin aceea că, prima instanță a apreciat în funcție de probatorii

inclusiv expertiza efectuată că există a proporționalitate între fapta

săvârșită și sancțiunea aplicată și că prin amenda aplicată nu s-a periclitat

poziția reclamantei pe piață.

Se apreciază în

recurs că prima instanță fără dovezi concludente a conchis că există o încălcare

a art. 5 din Legea nr. 21/1996 săvârșită de recurentă, însușindu-și concluziile

Consiliului Concurenței, în sensul că societatea a participat la o practică

concertată în stabilirea prețurilor pe listă, fără să verifice apărările recurentei-reclamante.

De asemenea, prima

instanță nu a ținut cont de concluziile expertului contabil, deși nu a explicat

în nici un fel acest lucru.

Recursul este

nefondat și va fi respins.

Examinând actele

dosarului, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin motivele recursului

inițial formulate și ulterior la 5 martie 2009, s-a invocat de recurentă

nulitatea absolută a Deciziei nr. 224/2005 pentru faptul că a fost semnată de

Președintele Consiliului Concurenței și nu și de toți membrii Plenului, însă

acest lucru nu poate fi avut în vedere pentru faptul că dispozițiile Legii nr. 21/1996,

art. 20 alin. (4) sunt exprese pe acest aspect. Textul de lege prevede cu

claritate cine are competența să emită acest tip de acte și să le semneze și

acesta este Președintele Consiliului Concurenței.

Membrii Plenului au

fost prezenți pentru a fi îndeplinită și condiția de cvorum, dealtfel lipsa

unui membru aflat în C.O., neconducând la nulitatea deciziei, întrucât s-a

amânat deliberarea până la 19 decembrie 2005 când s-a îndeplinit și această

condiție.

Referitor la

încălcarea de către recurentă a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 21/1996,

prin acest text de lege sunt interzise orice înțelegeri exprese ori tacite între

agenții economici, orice decizii luate și orice practici concertate care au ca

obiect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței pe piața

românească.

Prin contractul de

distribuție încheiat la 1 martie 2000 între SC W.R.P.Z. SRL ca furnizor și

recurenta SC D.R.I.M.D. SRL ca și distribuitor, contract prelungit până în 2004

s-au derulat relații comerciale între părți. Prețul inițial stabilit s-a

modificat prin acte adiționale, dar prin Decizia în litigiu s-a reținut că prin

nici un contract sau act adițional nu s-a menționat faptul că prețul de

revânzare este maxim recomandat astfel cum Consiliul Concurenței a prevăzut

prin Decizia nr. 30/1999 și nr. 458/1999.

Desigur recurenta a

precizat că prețul maxim recomandat nu încalcă dispozițiile art. 5 din lege, însă

corect Curtea de Apel a apreciat că s-a produs o restrângere a concurenței,

devreme ce distribuitorul nu avea posibilitatea de a-și determina prețul către

clienți, ci doar de a accepta un preț fix.

Politica de vânzări a

fost agreată de toți distribuitorii și prin acest document s-au stabilit

condițiile acordate în piață și procedurile conform cu care distribuitorii

aveau obligația de a denunța pe acei membri care nu respectau nivelul de preț

recomandat de SC W.R.P.Z. SRL, fiind pasibili de sancțiuni.

Expertiza efectuată în

cauză a fost pe larg analizată de Curtea de apel, apreciindu-se că expertul nu

a făcut o analiză integrală a activității recurentei, ci a efectuat lucrarea pe

baza la o parte de facturi aferente perioadei martie 2000 - septembrie 2004, SC

W.R.P.Z. SRL precizând și dovedind cu acte că în timp de 3 luni recurenta a

emis 4597 facturi din care doar 243 nu respectă nivelele din politica de

vânzări. Curtea de Apel a reținut în mod corect că în materie de concurență

este suficientă participare la încheierea unui acord având un obiect anticoncurențial

pentru a atrage răspunderea conform legii concurenței, neprezentând importanță

punerea în aplicare.

Prin urmare primează

manifestarea de voință a părților la acel acord de a restrânge concurența,

independent de transpunerea în practică.

Art. 5 din Legea nr. 21/1996

mai prevede că sunt „interzise înțelegerile exprese sau tacite între agenții

economici, orice decizii luate de aceștia care au ca obiect restrângerea ori

denaturarea concurenței pe piață”.

Acceptarea tacită și

practicarea politicii de vânzare a furnizorului este un fapt concret și rezultă

din aceea că după sancționare recurenta nu ar fi putut derula relații

comerciale cu acesta (furnizorul) decât în condițiile respectării politicii de

vânzare.

În ceea ce privește

excepția de neconstituționalitate invocată de recurentă, referitor la

neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, prin Decizia nr.

362/2010 a Curții Constituționale, aceasta a fost respinsă fiind definitivă și

obligatorie.

Și privitor la

reducerea cuantumului amenzii aplicate, din Decizia nr. 224/2005, rezultă că

s-au reținut pentru distribuitori circumstanțe atenuante, aplicându-se

procentul de 8% din cifra de afaceri, pentru faptul că, contravențiile

săvârșite de SC W.R.P.Z. SRL și distribuitori s-au derulat continuu pe o

perioadă lungă de timp, ei beneficiind de foloase ca urmare a practicii

anticoncurențiale.

Desigur, în mod

corect Curtea de Apel a concluzionat că există o proporționalitate între faptă

și sancțiunea aplicată motiv pentru care nici n-a fost periclitată poziția

recurentei pe piață.

Prin urmare în raport

de aceste considerente Înalta Curte de Casație și Justiție apreciată că au fost

încălcate dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, decizia atacată

fiind legală.

Așa fiind se va

respinge recursul declarat de SC D.R.I.M.D. SRL Argeș, constatându-se legală și

temeinică sentința atacată conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC D.R.I.M.D. SRL Argeș împotriva sentinței civile nr. 907 din 19

martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 24 iunie 2010.