ÎCCJ, decizie (scj.ro #85075)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85075) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Suspendarea actului
administrativ. Condiții.
Legea
nr
. 554/2004,
art
. 14, art.15
Legea
nr
. 21/1996
Suspendarea actului administrativ ca operație juridică de
întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situație de excepție de
la regula executării din oficiu, și care poate fi primită doar în cazuri bine
justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.
Cuantumul
ridicat al amenzii nu constituie astfel, prin el însuși, un motiv suficient
pentru admiterea cererii de suspendare în condițiile
art
.
14 din Legea nr.554/2004, aceasta cu atât mai mult cu cât, în aplicarea
sancțiunii, criteriul luat în considerare a fost unul stabilit prin lege, și
anume criteriul prevăzut în
art
. 51 alin. (1) din
Legea
nr
. 21/1996: până la 10% din cifra totală de
afaceri, realizată în anul financiar anterior sancționării faptelor apreciate a
avea caracter contravențional.
Î.C.C.J
., Secția de contencios administrativ și fiscal,
Decizia
nr
.
2052 din 1iunie 2006
Prin acțiunea înregistrată la data de 12 ianuarie 2006 reclamanta
S.C
.
L.D
.
SRL
București a solicitat suspendarea executării deciziei
nr
.
224 din 19 decembrie 2005 pronunțată de Plenul Consiliului Concurenței până la
soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect acțiunea de
fond prin care se solicită anularea acestei decizii, invocând ca temei de drept
dispozițiile art.52 alin.4 teza finală din Legea nr.21/1996 și art.14 și 15 din
Legea nr.554/2004.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că prin decizia nr.224 din 19
decembrie 2005 Plenul Consiliului Concurenței a constatat încălcarea de către
S.C
.
L.DSRL
București și alți
distribuitori ai produselor W, a dispozițiilor art.5 alin.1
lit.a
)
și c) din Legea nr.21/1996, în sensul fixării concertate, în mod direct și
indirect, prin
discounturi
, a prețurilor de
revânzare
a produselor
S.C
.
W
SRL
(denumită în continuare W) cât și convenirea
împărțirii piețelor de desfacere și alocarea clienților de către W și
distribuitorii săi.
A mai arătat reclamanta că prin aceeași decizie, Plenul Consiliului Concurenței
a reținut existența unor înțelegeri pe verticală între W și distribuitori și a
stabilit sancționarea părților implicate în aceste înțelegeri datorită
consecințelor negative produse mediului concurențial și că în baza
acestei decizii Plenul Consiliului Concurenței a sancționat
S.C
.
L.D
.
SRL
București cu o
amendă de 121.856,391 RON, un cuantum important în opinia reclamantei și care
este de natură a produce consecințe patrimoniale grave pentru societate.
Totodată, reclamanta a arătat că a atacat decizia nr.224/2005 la data de 12
ianuarie 2006, solicitând anularea deciziei pe motiv de
nelegalitate
și netemeinicie, cauză ce formează obiectul dosarului nr.831/2006 al Curții de
Apel București – Secția de contencios administrativ și fiscal.
După ampla expunere a motivelor de
nelegalitate
și
netemeinicie a deciziei nr.224/2005, reclamanta a arătat că stabilirea amenzii
contravenționale la cuantumul menționat reprezintă pentru societate nu doar o
sancțiune ci o modalitate prin care societatea poate ajunge în situația
blocării activității și a imposibilității respectării contractelor în derulare,
urmând a afecta resursele societății în mod grav, relevante în acest sens fiind
rezultatele financiare (profitul) în ultimii doi ani care însumate sunt
apropiate de cuantumul amenzii.
În opinia reclamantei, Consiliul Concurenței a stabilit acest cuantum în mod
greșit în raport cu cifra de afaceri în condițiile în care în activitatea de
distribuție marja de profit este extrem de redusă.
Mai mult, arată reclamanta, faptele reținute în sarcina sa și
cărora
li s-a dat o conotație gravă în plan concurențial nu au fost dovedite prin nici
un mijloc de probă iar aplicarea amenzii contravenționale ar afecta întreaga
activitate desfășurată de societate.
Suportarea unei sancțiuni importante din punct de vedere patrimonial – fără să
fi fost exercitat controlul judecătoresc al actelor și faptelor presupus
anticoncurențiale
, în opinia reclamantei, ar fi extrem de
păgubitoare pentru societate, motiv pentru care se impune suspendarea
executării deciziei nr.224/2005.
În plus, reclamanta a arătat că față de împrejurarea că amenda aplicată are un
caracter contravențional, se impune aplicarea în cauză și a dispozițiilor
O.G
.
nr
. 2/2001 potrivit cărora
plângerea formulată împotriva unei sancțiuni contravenționale determină
suspendarea de drept a executării sancțiunii respective.
Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
prin sentința nr.112 din 18 ianuarie 2006, a respins acțiunea, reținând, în
esență, că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de
art.47 alin.4 din Legea nr.21/1996 și cele ale art.14 și 15 din Legea
nr.554/2004, iar motivele invocate de reclamantă vizează în fapt fondul cauzei,
respectiv
nelegalitatea
deciziei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta
S.C
.
L.D
.
SRL
București, susținând că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea în raport cu
probele administrate în cauză (bilanțurile societății pe ultimii doi ani,
contractele de credit cu băncile finanțatoare), instanța de fond apreciind
eronat situația de fapt. În plus, recurenta susține că societatea va înregistra
deficit de lichidități, potrivit fluxului de lichidități pentru lunile ianuarie
și februarie 2006, iar deficitul lunii ianuarie 2006 va fi acoperit prin
tragere conform contractului de credit pe termen scurt.
În aceste condiții, arată recurenta, în mod greșit instanța de fond a apreciat
că executarea amenzii aplicate în sumă de 121.856.391 RON nu creează consecințe
grave pentru întreaga activitate desfășurată de societate.
Printr-un alt motiv de recurs se susține că în mod greșit instanța de fond nu a
reținut că stabilirea amenzii prin raportare la cifra de afaceri – chiar
dacă într-un cuantum procentual mic – reprezintă în cazul recurentei-
reclamante nu doar o sancțiune ci o modalitate prin care societatea poate
ajunge în situația blocării activității și a
decapitalizării
sale, cuantumul amenzii aplicate societății reprezentând aproximativ valoarea
profitului înregistrat de societate în ultimii doi ani (2003 și 2004).
În plus, arată recurenta-reclamantă instanța de fond nu a avut în vedere nici
principiile instituite prin O.G.nr.2/2001 în temeiul cărora operează
suspendarea de drept a executării sancțiunii contestate.
Înalta Curte constată că recursul este
nefondat
pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este cunoscut că actul administrativ se bucură de prezumția de
legalitate precum și faptul că actul administrativ unilateral este
el însuși titlu executoriu,
neexecutarea
lui fiind
contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept și o democrație
constituțională.
În consecință, suspendarea actului administrativ ca operație
juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o
situație de excepție de la regula executării din oficiu (
executio
ex
officio
).
Prin noua reglementare a contenciosului administrativ, s-au
instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ
prevăzute de art.14 și 15 din Legea nr.554/2004, atât în faza procedurii
prealabile prevăzută de art.7 din lege cât și în faza sesizării instanței cu
cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Într-adevăr, potrivit
art.14 alin.(1) din Legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate și pentru
prevenirea producerii unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității
publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să
dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea
instanței de fond.
De asemenea, conform dispozițiilor art.15 alin. (1) din
Legea nr.554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral
poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente
pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz
instanța având posibilitatea să dispună suspendarea actului administrativ
atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă în cauză.
Potrivit tot art.15 alin. (1) din Legea nr.554/2004 cererea de
suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune
separată până la soluționarea acțiunii în fond.
În cauză, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a făcut
cererea de suspendare pe cale separată, acțiunea în anularea deciziei
nr.224/2005 a Plenului Consiliului Concurenței constituind obiectul dosarului
nr.831/1/2006 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal.
De asemenea, Înalta Curte constată că, prin sentința civilă
nr.184 din 25 ianuarie 2006 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția autorității de lucru
judecat și s-a admis cererea formulată de reclamantă, dispunându-se suspendarea
executării Deciziei nr.224/2005 în ceea ce o privește pe reclamantă, conform
art.14 și 15 din Legea nr.554/2004, până la soluționarea definitivă și
irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr.831/2006.
Este de observat însă, că la data declarării recursului (24
ianuarie 2006) nu era încă pronunțată sentința nr.184 din 25 ianuarie
2006, deci nu poate fi primită excepția invocată de intimata-pârâtă, în baza
dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei însă, Înalta Curte constată că, în raport cu
motivele invocate și probele administrate, în mod corect a reținut
instanța de fond că nu sunt îndeplinite cumulativ condiții prevăzute de art.14
și 15 din Legea nr.554/2004.
De altfel, chiar recurenta- reclamantă a arătat în ședința
publică din 25 ianuarie 2006 că cererea de suspendare a aceleiași Decizii
nr.224/2005 a Plenului Consiliului Concurenței, ce a format obiectul dosarului
nr.1180/2/2006 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, „este întemeiată pe alte motive” decât cele din acest
dosar.
În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor
O.G
. nr.2/2001, Curtea reține prioritatea aplicabilității
prevederilor Legii
nr
. 21/1996, ca lege specială.
Referitor la motivul de recurs ce privește calculul cuantumului amenzii,
Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat, știut fiind că principalul
indicator al performanței economice a unei societăți comerciale este cifra sa
de afaceri, motiv pentru care chiar legiuitorul, prin art.51 alin.(l) din Legea
nr.21/1996 republicată, a statuat că amenzile aplicate sunt de până la 10% din
cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancționării
faptelor apreciate a avea caracter contravențional.
Așadar, contrar celor susținute de recurentă, capacitatea sa
financiară nu poate fi apreciată decât în baza cifrei sale de afaceri, cum
corect s-a procedat căci cuantumul sumei stabilite nu poate constitui prin el
însuși dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor art.14 și 15 din Legea
nr.554/2004.
Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și
temeinică, iar critica adusă acesteia
nefondată
,
recursul a fost respins.