ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3963/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

1019 din 10 mai 2006, a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr.

224 din 19 decembrie 2005, formulată de reclamanta SC D.D. SRL Pitești, în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței București.

Pentru a dispune astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

Conform prevederilor art. 15,

care face trimitere la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, condițiile

pentru a se dispune măsura suspendării executării unui act administrativ dedus

controlului judecătoresc, sunt existența unui caz bine justificat și prevenirea

unei pagube iminente.

Reclamanta a mai formulat o

cerere de suspendare a executării aceleiași decizii, întemeiată pe prevederile art.

15, cu raportare la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cerere

soluționată la 6 martie 2006, iar în prezenta cauză nu a adus elemente noi, nu

a invocat și nu a făcut dovada unor noi împrejurări sau motive pe care nu ar fi

avut posibilitatea să le cunoască la momentul respectiv, împrejurări și motive

care să susțină o nouă cerere de suspendare a executării actului administrativ.

Deși a invocat în susținerea

cererii greutățile financiare, reclamanta nu a făcut dovada situației sale la

zi și a iminenței pagubei, ca, de altfel, nici a cazului bine justificat,

invocarea generică a nelegalității deciziei emise de pârât nefiind

convingătoare.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC D.D. SRL Pitești, solicitând

modificarea ei în totalitate, în sensul admiterii cererii de suspendare a

executării deciziei nr. 224 din 19 decembrie 2005, emisă de Consiliul

Concurenței.

Reclamanta-recurentă a

invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a reiterat greutățile financiare în raport cu care executarea

în acest moment a deciziei ar conduce la o perturbare majoră a activității în

plan economic și social, iminență pagubei neputând fi contestată.

S-a precizat, totodată, că

prin probele ce se vor administra în cadrul judecării pe fond a acțiunii în

anulare, se va dovedi nelegalitatea măsurii dispuse, întrucât nu au fost

încălcate prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 21/1996,

nefiind impuse prețurile de vânzare și nici alocarea teritorială a clienților.

În opinia recurentei, măsura

suspendării reprezintă o măsură de protecție ce se impune a fi dispusă, pentru

a nu se ajunge în situația în care va fi admisă acțiunea în anulare, însă nu-și

va putea adresa activitatea.

Recursul nu este fondat.

Analizând actele dosarului,

motivul de recurs invocat, prin prisma dispozițiilor legale incidente în

materie și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea

corectă a legii, nefiind dat în speță nici un alt motiv care să impună casarea

acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.

Bucurându-se de prezumția de

legalitate, bazată, la rândul său, pe prezumțiile de autenticitate și

veridicitate, actul administrativ este executoriu din oficiu, fiind el însuși

titlu executoriu.

Datorită acestui specific,

devine necesară suspendarea executării lui în acele situații, când este

contestat din punct de vedere al legalității, iar prin executare s-ar provoca o

pagubă persoanelor protejate prin instituția contenciosului administrativ.

Suspendarea executării

actelor administrative constituie, așadar, o situație de excepție. Aceasta

poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și

în condițiile prevăzute de lege.

În conformitate cu

dispozițiile art. 15, cu trimitere la art. 14 din Legea nr. 554/2004, corect

interpretate de instanța de fond, suspendarea executării actului administrativ

poate fi dispusă numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ cele două

condiții impuse de text, respectiv existența cazului bine justificat și

iminența pagubei.

În sensul acestor prevederi legale

este necesar, așadar, ca pe lângă iminenta pagubă să se înfățișeze instanței și

să se demonstreze existența altor împrejurări care să fie de natură a argumenta

că este vorba de un caz bine justificat, în primul rând a unor motive temeinice

care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ

contestat.

În speță, nu s-au invocat și

dovedit astfel de împrejurări, care să poată fi circumscrise noțiunii de caz

bine justificat, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2005, invocarea generică a

nelegalității deciziei contestate nefiind suficientă sub acest aspect, cum

corect a reținut instanța de fond.

Pe de altă parte, reclamanta

nu a invocat și dovedit existența unor noi împrejurări sau motive de natură să

susțină o nouă cerere de suspendare, în condițiile în care cererea formulată

anterior i-a fost respinsă prin sentința civilă nr. 512 din 6 martie 2006.

Prin urmare, cum reclamanta

s-a rezumat la a reitera aceleași aspecte circumscrise exclusiv iminentei

pagube, fără a dovedi existența unor noi împrejurări și motive care să ateste

aparența de ilegalitate a actului administrativ contestat, necunoscute la

momentul formulării primei cereri, prima instanță a concluzionat în mod

judicios că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții impuse de lege

pentru admisibilitatea cererii, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

Pentru toate aceste

considerente, în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC D.D. SRL Pitești, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC D.D.

SRL împotriva sentinței civile nr. 1019 din 10 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2006.