ÎCCJ, Decizia nr. 47/2005

Asupra recursului de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 83 din 30 ianuarie

1998, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea

reclamanților P.P., P.A., P.M., prin care au solicitat obligarea pârâților

Consiliul General al municipiului București și SC H.N. SA București, să le lase

în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, compus din

clădire cu trei nivele și 36 încăperi, cât și suprafața de 413 m

2

,

teren aferent clădirii și curții, reținând că imobilul revendicat a făcut

obiectul unei exproprieri pentru cauză de utilitate publică, cu dreaptă și

prealabilă despăgubire.

Apelul declarat de reclamanți

împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr.

107 din 3 iunie 1999, a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Curtea Supremă de Justiție, secția

civilă, prin decizia nr. 3129 din 22 iunie 2001, a respins ca nefondat,

recursul declarat de reclamanți împotriva acestei din urmă hotărâri.

Reclamanții au solicitat, întemeiat

pe cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., retractarea deciziei nr. 107

din 6 iunie 1999 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ.

Prin decizia nr. 154/A din 25 martie

2002, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a

respins cererea de revizuire, ca nefondată, reținând că actul nou invocat de

revizuenți, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul invocat, pentru a

justifica retractarea deciziei atacate.

Împotriva acestei decizii,

revizuenții au declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă, prin decizia nr. 4174 din 2 iunie 2004, a respins recursul, ca

nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a apreciat că în mod legal cererea de revizuire a fost

respinsă, reținând că reclamanții nu au dovedit imposibilitatea administrării

actului nou invocat, independent de voința acestora. Pe de altă parte, actul

invocat, care putea fi administrat oricând în cursul judecății, la solicitarea

reclamanților, nu îndeplinește condițiile prevăzute în art. 322 pct. 5 C. proc.

civ.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

revizuentul P.A. a declarat un nou recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Completul de 9 judecători a fost

sesizat cu un nou recurs declarat de revizuentul P.A. împotriva unei decizii pronunțate

de secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs.

Or, potrivit art. 299 C. proc. civ.,

sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunțate în apel și

hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel.

Așadar, căii de atac a recursului îi

sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 C. proc.

civ.

Pe de altă parte, din dispozițiile art.

377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la

art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat

principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se

prin exercitare. Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor

recursuri este exclusă.

În concluzie, cum recursul nu

privește o hotărâre dintre cele prevăzute de art. 299 C. proc. civ., rezultă că

decizia criticată nu este susceptibilă de reformare, potrivit dreptului comun, pe

această cale.

Este de reținut că modul de

determinare a căilor de atac în dreptul procesual civil, corespunzător

principiului stabilit de art. 129 din Constituția României, același pentru persoane

aflate în situații identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor

judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală, respectiv

a celor privind liberul acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil

reglementate prin Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

De altfel, hotărârea atacată nu face

parte nici din categoria hotărârilor supuse reformării la acest complet, în

condițiile art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, în vigoare la data

pronunțării hotărârii atacate, în același sens fiind și dispozițiile art. 21

din Legea nr. 304/2004, așa încât calea de atac exercitată de revizuent, apare

ca fiind inadmisibilă și potrivit legii speciale.

Astfel, potrivit textelor legale

menționate, Completul de 9 judecători judecă recursurile declarate în cauzele

soluționate în primă instanță de secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție,

conform textului vechi, respectiv cele declarate în cauzele soluționate în

primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit

dispoziției din legea nouă.

Prezentul recurs nu privește o

hotărâre pronunțată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, ci o hotărâre irevocabilă pronunțată de secția civilă a

Curții.

Or, recunoașterea unei căi de atac

în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesual civilă, constituie o

încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul

declarat de revizuent, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

revizuentul P.A. împotriva deciziei nr. 4174 din 2 iunie 2004, a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția civilă, ca inadmisibil.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 februarie 2005.