ÎCCJ, Decizia nr. 331/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 10343 din 26

octombrie 1994, Judecătoria sectorului 1 București a admis acțiunea precizată

formulată de reclamanta M.F., în contradictoriu cu pârâții SC H.N. SA București

și Consiliul Local al sectorului 1 București, a constatat că reclamanta este

titularul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București,

format din teren și construcție și a obligat pârâta să lase acesteia, imobilul

în deplină proprietate și liniștită posesie.

Judecătoria sectorului 1 București,

prin sentința nr. 20999 din 6 decembrie 1999, a admis cererea de revizuire

formulată de Primăria municipiului București, a desființat hotărârea primei

instanțe și, pe fond, a respins cererea reclamantei M.F.

Prin decizia nr. 437 din 21

februarie 2001, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios

administrativ, a admis apelul declarat de reclamanta M.F. și a schimbat în tot

sentința atacată, în sensul că a respins cererea de revizuire, ca nefondată,

precum și cererea de intervenție formulată de O.M., în interesul revizuentei,

ca inadmisibilă.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 1957 din 25 iunie 2001, a constatat nul, recursul

declarat de intervenient împotriva deciziei pronunțate în apel.

Prin aceeași decizie, a fost admis

recursul declarat de revizuentă și a fost modificată decizia tribunalului, în

sensul că a respins apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei

instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă, prin decizia nr. 4462 din 4 noiembrie 2003, a admis recursul în

anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1957 din 25 iunie 2001, a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă, pe care a casat-o în parte, în sensul că

a respins recursul declarat de revizuenta Primăria municipiului București

împotriva deciziei nr. 437 din 21 februarie 2001, a Tribunalului București,

secția a V-a.

Prin decizia nr. 5186 din 14 iunie

2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

a respins, ca tardivă, cererea formulată de O.M. și M.S., privind revizuirea

deciziei date în soluționarea recursului în anulare.

Împotriva acestei din urmă decizii,

revizuenții O.M. și M.S. au declarat recurs, pe care nu l-au motivat în scris.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 din Constituția României,

revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și

Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat,

admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui

control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea

acesteia în condițiile legii.

Or, potrivit art. 328 alin. (1) C.

proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac

prevăzute pentru hotărârea revizuită.

Așadar, în cazul contrarietății de

hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre a cărei anulare

se cere, era și ea susceptibilă de recurs.

Este de reținut în acest sens că,

prin dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la

data pronunțării deciziei atacate, legiuitorul nu a statuat asupra

posibilității declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se

cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de

atac a apelului în acest caz.

În cauză, completul de 9 judecători

a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția civilă

și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a

pronunțat asupra unei cereri de revizuire, formulată de pârâții O.M. și M.S.,

privind o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs în anulare.

Hotărârea a cărei anulare s-a cerut,

era irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea

exercitării unui nou recurs.

Se constată, așadar, că recursul

declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii

condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei

hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de

lege.

De altfel, această concluzie dedusă

pe cale de interpretare, cu referire la dispozițiile legii procesual-civile, în

vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, este susținută de dispozițiile

art. 328 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct.

56 din Legea nr. 219/2005, în vigoare la data soluționării căii de atac

exercitate de revizuentul menționat, potrivit cărora hotărârile date în

revizuire de Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt exceptate expres de la

controlul judiciar, prin exercitarea recursului.

Or, recunoașterea unei căi de atac

în alte situații, decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o

încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului

constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte, soluționarea

prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de

secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței

atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004,

republicată.

Or, normele procesuale privind sesizarea

instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței

atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului

stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora

este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea

lor.

Așadar, recursul nu este admisibil

nici potrivit legii speciale, așa încât excepția invocată se constată a fi

întemeiată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de revizuenții O.M. și M.S., ca

inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenții

O.M. și M.S.

,

împotriva deciziei nr. 5186 din 14 iunie 2005,

pronunțată în dosarul nr. 1038/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2005.