ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4462/2003

Asupra

recursului în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :

Prin

sentința civilă nr. 0343 din 26 octombrie 1994 a Judecătoriei sectorului 1

București s-a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanta M.F.E.

împotriva pârâților:

Primăria

sector 1 București și S.C. H.N. SA și pe cale de consecință, pârâtele au fost

obligate să lase reclamantei proprietatea și liniștita posesie cu privire la

imobilul situat în București.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu a trecut în

proprietatea statului în mod abuziv prin încălcarea  prevederilor art. II din

Decretul nr. 92/1950.

Sentința

mai sus menționată a rămas definitivă prin neapelare.

La data

de 19 mai 1999 Primăria București a formulat cerere de revizuire împotriva

sentinței civile nr. 10343/26 octombrie 1994 a Judecătoriei sector 1 București

în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În

motivarea cererii, Primăria Municipiului București a arătat că în cauză s-au

descoperrit acte noi, care dacă ar fi fost prezentate la soluționarea cauzei pe

fond, acțiunea reclamantei ar fi fost respinsă.

Prin

sentința civilă nr. 20990 din 6 decembrie 1999 a Judecătoriei sector 1

București s-a admis cererea în revizuire, a fost desființată sentința criticată

și procedând la judecarea cauzei, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta

M.F.E.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut că, din actele noi depuse de revizuientă,

rezultă că, măsura naționalizării imobilului revendicat a fost luată cu

aplicarea corectă a  Decretului nr. 92/1950.

Prin

decizia civilă nr. 437 din 21 februarie 2001 a Tribunalului București, secția a

V-a civilă și de contencios  administrativ, s-a admis apelul declarat de

M.F.E., s-a schimbat în tot sentința criticată și pe cale de consecință s-a

respins ca nefondată cererea de revizuire.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele

prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât înscrisurile de care s-a

prevalat revizuienta nu constituie acte care nu au putut fi înfățișate dintr-o

împrejurare mai presus de voința părților.

Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 1957 din 25

iunie 2001 a constatat nul recursul declarat de intervenientul O.M., dar

admițând recursul declarat de revizuienta Primăria Municipiului București a

modificat decizia atacată, în sensul că a respins ca nefondat apelul declarat

împotriva sentinței civile nr. 20990 din 6 decembrie 1999 a Judecătoriei sector

1 București.

Împotriva

deciziei civile mai sus menționată, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a

declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de  Justiție, pe motiv că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele

prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Recursul

în anulare este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit

art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă se

poate cere  dacă  după pronunțarea hotărârii s-au descoperit înscrisuri

doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o

împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a revizuit hotărârea unei

instanțe penale sau administrative pe care s-a întemeiat.

În

speță, revizuienta Primăria Municipiului București, a invocat ca acte noi

actele pe care intervenientul M.O. le deținea de la Administrația Financiară

respectiv o declarație pentru stabilirea impozitului asupra clădirilor, pe

numele M.F.E. din februarie 1952 (din care rezultă că o parte din imobilul

revendicat era închiriat Consiliului de Miniștri) și o declarație dată de

aceeași persoană în anul 1957,  inspectorului de impozite al raionului Stalin

prin care aceasta arată că „în baza contractului” de închiriere cu oficiul ALSC

Direcția Generală a  Treburilor Consiliului de Miniștri a încasat drept chirie

în cursul anului 1956, suma de 8771,40 lei.

Cum

actele „noi” invocate de revizuientă în susținerea cererii de revizuire –

menționate mai sus – au putut fi obținute de o terță persoană, respectiv

intervenientul O.M., cu atât mai mult ele puteau fi solicitate în cursul

judecății acțiunii de revendicare, de Primăria Municipiului București. Deci,

revizuienta nu a dovedit că aceste înscrisuri „noi” nu au putut fi înfățișate

datorită unor împrejurări de forță majoră, la data când s-a pronunțat sentința

civilă nr. 10343/26 octombrie 1994 a Judecătoriei sector 1 București, a cărei

revizuire se cere.

De

asemenea,  „înscrisurile doveditoare” nu sunt determinate în raport cu

conținutul lor, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia

judecății acțiunii în revendicare, ar fi schimbat soluția dată în cauză. Deși

din cuprinsul actelor „noi” depuse de revizuientă rezultă că o parte din

imobilul revendicat era închiriat la data naționalizării, totuși această

situație nu poate conduce la concluzia că, preluarea imobilului de către stat

s-a făcut în mod legal cu respectarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1950.

În

contextul ideii că actele „noi prezentate de revizuientă nu sunt determinate în

raport cu conținutul lor este și declarația existentă la fila 16 dosar fond din

care rezultă că proprietara imobilului naționalizat era casnică, fiind astfel

exceptată de la naționalizare conform art. II din  Decretul nr. 92/1950.

Prin

urmare, Curtea de Apel București, prin  decizia civilă nr.1957 din 25 iunie

2001 a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Așa

fiind, recursul declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, împotriva deciziei civile nr.11957/25 iunie 2001 a

Curții de Apel București, este fondat și pe cale de consecință se va admite. Se

va casa decizia atacată, în parte, în sensul că se va respinge recursul

declarat de revizuienta Primăria Municipiului București împotriva deciziei

civile nr. 437 din 21 februarie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a.

Se vor

menține prevederile cu privire la constatarea nulității recursului declarat de

intervenientul O.M.S.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile

nr. 1957 din 25 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă pe

care o casează în parte în sensul că respinge recursul declarat de revizuienta

Primăria Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 437 din 21

februarie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a.

Menține

prevederile cu privire la constatarea nulității recursului declarat de

intervenientul O.M.S.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.