ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4462/2003

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 0343 din 26 octombrie 1994 a Judecătoriei sectorului 1 București s-a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanta M.F.E. împotriva pârâților: Primăria sector 1 București și S.C. H.N. SA și pe cale de consecință, pârâtele au fost obligate să lase reclamantei proprietatea și liniștita posesie cu privire la imobilul situat în București. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în mod abuziv prin încălcarea prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950. Sentința mai sus menționată a rămas definitivă prin neapelare.

La data de 19 mai 1999 Primăria București a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr. 10343/26 octombrie 1994 a Judecătoriei sector 1 București în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. În motivarea cererii, Primăria Municipiului București a arătat că în cauză s-au descoperrit acte noi, care dacă ar fi fost prezentate la soluționarea cauzei pe fond, acțiunea reclamantei ar fi fost respinsă. Prin sentința civilă nr. 20990 din 6 decembrie 1999 a Judecătoriei sector 1 București s-a admis cererea în revizuire, a fost desființată sentința criticată și procedând la judecarea cauzei, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta M.F.E. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, din actele noi depuse de revizuientă, rezultă că, măsura naționalizării imobilului revendicat a fost luată cu aplicarea corectă a Decretului nr. 92/1950.

Prin decizia civilă nr. 437 din 21 februarie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, s-a admis apelul declarat de M.F.E., s-a schimbat în tot sentința criticată și pe cale de consecință s-a respins ca nefondată cererea de revizuire. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât înscrisurile de care s-a prevalat revizuienta nu constituie acte care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 1957 din 25 iunie 2001 a constatat nul recursul declarat de intervenientul O.M., dar admițând recursul declarat de revizuienta Primăria Municipiului București a modificat decizia atacată, în sensul că a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 20990 din 6 decembrie 1999 a Judecătoriei sector 1 București.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pe motiv că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Recursul în anulare este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă se poate cere dacă după pronunțarea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a revizuit hotărârea unei instanțe penale sau administrative pe care s-a întemeiat.

În speță, revizuienta Primăria Municipiului București, a invocat ca acte noi actele pe care intervenientul M.O. le deținea de la Administrația Financiară respectiv o declarație pentru stabilirea impozitului asupra clădirilor, pe numele M.F.E. din februarie 1952 (din care rezultă că o parte din imobilul revendicat era închiriat Consiliului de Miniștri) și o declarație dată de aceeași persoană în anul 1957, inspectorului de impozite al raionului Stalin prin care aceasta arată că „în baza contractului” de închiriere cu oficiul ALSC Direcția Generală a Treburilor Consiliului de Miniștri a încasat drept chirie în cursul anului 1956, suma de 8771,40 lei. Cum actele „noi” invocate de revizuientă în susținerea cererii de revizuire – menționate mai sus – au putut fi obținute de o terță persoană, respectiv intervenientul O.M., cu atât mai mult ele puteau fi solicitate în cursul judecății acțiunii de revendicare, de Primăria Municipiului București.

Deci, revizuienta nu a dovedit că aceste înscrisuri „noi” nu au putut fi înfățișate datorită unor împrejurări de forță majoră, la data când s-a pronunțat sentința civilă nr. 10343/26 octombrie 1994 a Judecătoriei sector 1 București, a cărei revizuire se cere. De asemenea, „înscrisurile doveditoare” nu sunt determinate în raport cu conținutul lor, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecății acțiunii în revendicare, ar fi schimbat soluția dată în cauză. Deși din cuprinsul actelor „noi” depuse de revizuientă rezultă că o parte din imobilul revendicat era închiriat la data naționalizării, totuși această situație nu poate conduce la concluzia că, preluarea imobilului de către stat s-a făcut în mod legal cu respectarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1950.

În contextul ideii că actele „noi prezentate de revizuientă nu sunt determinate în raport cu conținutul lor este și declarația existentă la fila 16 dosar fond din care rezultă că proprietara imobilului naționalizat era casnică, fiind astfel exceptată de la naționalizare conform art. II din Decretul nr. 92/1950. Prin urmare, Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr.1957 din 25 iunie 2001 a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Așa fiind, recursul declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva deciziei civile nr.11957/25 iunie 2001 a Curții de Apel București, este fondat și pe cale de consecință se va admite.

Se va casa decizia atacată, în parte, în sensul că se va respinge recursul declarat de revizuienta Primăria Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 437 din 21 februarie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a. Se vor menține prevederile cu privire la constatarea nulității recursului declarat de intervenientul O.M.S.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 1957 din 25 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă pe care o casează în parte în sensul că respinge recursul declarat de revizuienta Primăria Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 437 din 21 februarie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a. Menține prevederile cu privire la constatarea nulității recursului declarat de intervenientul O.M.S. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.