ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4130/2004

Î

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamantul J.C.D.T. prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la 12 noiembrie 1996,

a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul local al sectorului 1 București,

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru a se constata că imobilele

situate în București, str. V. nr. 16 – 18, str. V. nr. 13 și apartamentul

situat la etajul 1, str. Av. I.T. au fost preluate de stat în proprietate fără

titlu valabil, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 112/1995.

Prin precizarea acțiunii reclamantul

a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București,

Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995.

Printr-o cerere din 5 iunie 1997 au

intervenit în proces în nume propriu intervenienții B.N., B.M., B.G., B.M., H.N.,

H.C., H.A., H.F., M.F., B.I., B.F., C.P., ș.a. Intervenienții – chiriași în

imobilele revendicate, au solicitat respingerea acțiunii.

Judecătoria sectorului 1 București

prin sentința civilă nr. 11888/26 septembrie 1997 a admis acțiunea și a

constatat că imobilele revendicate au fost preluate de stat fără titlu valabil,

dispozițiile Legii nr. 112/1995 nefiindu-le aplicabile.

Tribunalul București, secția a IV –

a civilă, prin decizia 611 din 4 martie 1998 a admis apelurile declarate de

Consiliul General al Municipiului București și intervenient și a desființat

sentința atacată trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin aceeași decizie au fost admise

și cererile de intervenție depuse în această fază a procesului de către R.F.,

în interesul reclamantului și, respectiv, D.I., în interesul pârâtului

Consiliul General al Municipiului București

În faza de rejudecare a cauzei

reclamantul și-a precizat acțiunea solicitând și obligarea pârâtului să-i lase

în liniștită posesie și folosință imobilele.

Judecătoria sectorului 1 București

prin sentința civilă 6868 din 5 mai 1999 a declinat competența de soluționare

în favoarea Tribunalului București.

Această din urmă instanță prin

sentința civilă 645 din 13 februarie 2000 a admis acțiunea reclamantului, cum a

fost precizată și cererea de intervenție formulată de R.F.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut în esență că proprietarii imobilelor R.D. și M. erau

exceptați de la naționalizare deci Decretul nr. 92/1950 neaplicându-li-se în

mod greșit s-a considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 112/1995.

Cererile de intervenție au fost

respinse, în cauză nedovedindu-se drepturile locative ale intervenienților.

Curtea de Apel București, secția a

IV – a civilă, prin decizia civilă 90 din 3 martie 2003, a respins cererea de

repunere în termenul de declarare a apelului de către intervenienții H.N., H.C.,

H.A. și H.F., a respins excepția de nulitate a sentinței civile 645/2000

invocată de intervenienta M.F. și a respins apelurile declarate de pârâtul

Consiliul General al Municipiului București și intervenienții S.M., S.C., ș.a.

Pentru a pronunța această soluție,

curtea a reținut următoarele:

Apelul formulat de intervenientele P.M.

și R.C. nu a fost motivat și ca urmare s-au aplicat dispozițiile art. 292 alin.

(2) C. proc. civ.

S-a apreciat că procedura de

comunicare a sentinței față de intervenienții H. a fost corect îndeplinită și

ca urmare s-a respins cererea acestora de repunere în termenul de recurs.

Cât privește apelul celorlalți

intervenienți apelanți s-a reținut că s-a dovedit calitatea procesuală activă a

reclamantului și intervenientei. Astfel, imobilul situat în str. V. nr. 23 s-a

transferat prin vânzare din patrimoniul vânzătorului C.I. în cel al autorului

reclamantului și intervenientei. S-a dovedit de asemenea că acest imobil este

astăzi situat în str. V. nr. 13 (conform procesului-verbal de carte funciară

cât și certificatului emis de Primăria București).

S-a reținut de asemenea că potrivit

art. 6 din Legea nr. 213/1998 fac parte din domeniul public sau privat al

statului sau unităților administrativ-teritoriale, bunurile dobândite în

perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 dacă au fost dobândite în

proprietate de stat prin titluri valabile, Decretul nr. 92/1950 fiind încălcat

cât privește imobilele preluate de la autorii reclamantului.

Nu s-au primit nici criticile

Consiliului General al Municipiului București care pe lângă invocarea

criticilor formulate de ceilalți apelanți a mai susținut nulitatea sentinței

pentru omisiunea instanței asupra lipsei calității procesual active și

inadmisibilității cererii față de faptul că reclamanții au dreptul la

despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995.

S-a reținut că excepția lipsei

calității procesual active, excepție nefondată în cauză, putând fi invocată

oricând, nu au fost vătămate drepturile procesuale ale pârâtului-apelant

Consiliul General al Municipiului București.

Împotriva deciziei Curții de Apel au

formulat în termen legal recurs pârâtul Consiliul General al Municipiului

București și intervenienții H.N., H.C., H.A. H.F. și M.F.

Referitor la recursul

intervenienților urmează a se lua act de declarațiile acestora, autentificate

conform documentelor aflate la dosar, că renunță la judecată potrivit dispozițiilor

art. 246 C. proc. civ.

Se reține că intervenienta H.A.C. a

devenit între timp V.

În recursul său pârâtul Consiliul

General al Municipiului București a criticat soluția Curții de apel pentru

motivele arătate în art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. S-a arătat că Decretul nr.

92/1950 reprezintă titlu valabil câtă vreme autorii la care s-a referit

dețineau mai multe apartamente, el reprezentând totodată un mod legal de

dobândire a proprietăților.

Această critică, care a fost

exprimată și în apel este neîntemeiată, decizia curții de apel arătând detaliat

motivele pentru care Decretul nr. 92/1950 în cauză a fost greșit aplicat.

Autorii reclamantului fiind

exceptați de la aplicarea acestui act normativ, efectul transferului de

proprietate nu s-a mai produs, condițiile prevăzute de decret nefiind întrunite

în ce îi privește pe proprietarii imobilelor vizate prin actul de

naționalizare.

Deși s-au invocat și dispozițiile

art. 304 pct. 10 C. proc. civ. recurentul-pârât nu a precizat care este proba

ignorată de instanță și de analiza căreia ar fi depins pronunțarea soluției

atacate.

Ca urmare se va respinge ca

neîntemeiat recursul pârâtului Consiliul General al Municipiului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâtul

Consiliul

General al Municipiului București împotriva deciziei civile nr.90 din 3 martie

2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Ia act de renunțarea la

judecata recursului formulat împotriva aceleiași decizii de către recurenții-intervenienți

H.A., H.C., H.F.O., H.N.

și M.F..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2004.