ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 196/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată sub nr. 1258/1998 la Judecătoria sector 1 București, reclamanții A.I.D.B. și A.G.D.B. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și S.C. H.N. SA, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța: să se constate că imobilul situat în București, a trecut în proprietatea statului prin aplicarea abuzivă a Decretului nr. 92/1950 și că sunt proprietarii imobilului în calitate de succesori ai defunctei C.B.; pârâții să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul menționat.

Cauza a fost soluționată de Tribunalul București în primă instanță – urmare a declinării competenței de soluționare, dispusă de Judecătoria sector 1 prin sentința civilă nr. 7803 din 18 mai 1999. Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 207 din 13 martie 2000, a admis acțiunea, a constatat că proprietar al imobilului, situat în București, este autoarea reclamanților, C.B., prin act dotal; a constatat că aceasta este persoană exceptată de la actul de naționalizare – Decretul nr. 92/1950 și pe cale de consecință a dispus scoaterea imobilului de pe lista anexă, poziția 519 a decretului menționat; a constatat că reclamanții sunt moștenitorii legali ai autoarei lor, C.B.; pârâții au fost obligați să lase reclamanților deplina proprietate și liniștita posesie a imobilului revendicat.

Prin decizia civilă nr. 346/24 septembrie 2002, Curtea de Apel București, a respins apelul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București, prin Primarul general, împotriva sentinței civile nr. 207 din 13 martie 2000 a Tribunalului București. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prin act dotal, autoarea C.B. a dobândit de la tatăl său imobilul în litigiu situat în București, și că la data naționalizării autoarea reclamanților era persoană exceptată de la actul de naționalizare – Decretul nr. 92/1950, față de împrejurarea că se încadra în categoria intelectualilor profesioniști, fiind artist plastic. Împotriva deciziei civile mai sus menționată, a declarat recurs pârâtul Municipiul București – prin Primarul General, criticând-o neteminică și nelegală – invocând art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru următoarele considerente: - În mod greșit, instanțele au considerat că titlu statului cu privire la imobilul în litigiu nu este valabil pe considerentul că Decretul nr. 92/1950 a fost aplicat greșit autoarei reclamanților – proprietara imobilului în litigiu. - S-a considerat în mod greșit că autoarea reclamanților a fost persoană exceptată de la actul de naționalizare, de vreme ce nu s-a făcut dovada acestei susțineri. În cauză sunt aplicabile prevederile art. I din Decretul nr. 92/1950. Recursul nu este fondat. Obiectul litigiului dintre reclamanții: A.I.B. și A.G.B., pe de o parte și pârâții Municipiul București prin Primarul general, S.C. H.N. SA, pe de altă parte, îl constituie imobilul situat în București, precum și terenul aferent de 0,373 mp.

Imobilul mai sus menționat – revendicat de reclamanți – a aparținut autoarei C.B. (fostă G.) conform actului dotal nr. 211/1934 – din dosarul 12598/1998 al Judecătoriei sector 1 București, anexat la dosarul cauzei. Reclamanții au făcut dovada faptului că sunt succesorii autoarei C.B., în calitate de fii ai acesteia – certificat moștenitor nr. 202/24 iunie 1966 – dosar 12598/1998. Reclamanții au dedus judecății încălcarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, solicitând restabilirea acestui drept încălcat prin aplicarea greșită a dispozițiilor Decretului nr. 92/1950 privind exceptarea anumitor categorii de persoane de la naționalizare.

Într-adevăr potrivit textului de lege mai sus menționat, așa cum a fost modificat prin decretul nr. 524/1955, nu intră în prevederile decretului de față și nu pot fi naționalizate imobilele clădite proprietatea muncitorilor și pensionarilor proveniți din muncitori, precum și a funcționarilor și micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și a celorlalți pensionari, provenite din muncă. În speță, reclamanții au dovedit că imobilul în litigiu a aparținut autoarei lor, C.B. care a făcut parte dintr-o categorie socio-profesională exceptată în mod expres și imperativ de la naționalizare, respectiv a fost inclusă în categoria intelectualilor profesioniști fiind artist plastic – dosar 12598/1998.

În atare situație, instanțele în mod corect au reținut că dispozițiile Decretului nr. 92/1950 nu erau aplicabile autoarei C.B. Încălcarea dispozițiilor legale mai sus enunțate, respectiv art. II din Decretul nr. 92/1950, dă caracterul abuziv al măsurii de naționalizare și un astfel de titlu, dat cu încălcarea legii nu poate fi considerat valabil, ci este lovită de nulitate. De altfel, la data naționalizării imobilul în litigiu repreznta o singură unitate locativă cu 2 nivele spre folosința exclusivă a autoarei și familiei sale: soț și 2 copii. Acest lucru rezultă din certificatul nr. 24611/1952 dosar 12598/1998. Cum în cauză, imobilul în litigiu a reprezentat doar o singură unitate locativă cu 2 nivele spre folosința exclusivă a autoarei și a familiei sale – fără a avea chiriași – nu sunt aplicabile nici prevederile art. I pct. 1 și art. 2 din Decretul nr. 92/1950 așa cum susține recurentul.

Pentru toate aceste considerente Curtea reține că motivele de recurs invocate de recurentul Municipiul București prin Primarul General nu se circumscriu temeiurilor prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și în consecință se va respinge recursul declarat de recurent împotriva deciziei civile nr. 346 din 24 septembrie 2002 a Curții de Apel București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primar general împotriva deciziei nr. 346/A din 24 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.