ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5112/2003

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 16805 la 9 noiembrie 2000 pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București, reclamanta I.G. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul București să-i lase în deplina proprietate și posesie imobilul situat în București, compus din teren și apartamentele 7 parter, 8 etajul 1 și apartamentul fără număr de la parter, fără cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este unica moștenitoare a defunctei F.D., căreia în mod abuziv i s-a naționalizat imobilul litigios prin Decretul nr. 92/1950. Judecătoria sectorului 3 București, prin sentința civilă nr. 3634 din 26 aprilie 2001 a declinat cauza în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 89 din 28 ianuarie 2002, Tribunalul București, secția a IV – a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta I.G. și a obligat pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General să lase în deplină proprietate apartamentul nr. 7 de la parterul imobilului din București, apartamentul fără număr ce formează obiectul contractului de închiriere nr. 410 din 6 ianuarie 1995 și terenul aferent în suprafață de 329 mp. S-a constatat lipsa titlului de proprietate valabil al statului în privința celor două apartamente și a terenului restituite. A fost respinsă ca nefondată cererea privind restituirea podului și a pivniței.

Prin încheierea din 8 aprilie 2002 tribunalul a admis cererea reclamantei și a îndreptat eroarea materială din dispozitivul sentinței în loc de „apartamentul fără număr ce formează obiectul contractului de închiriere nr. 410/1995” se va trece apartamentul nr. 8 de la etajul 1. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta susținând că prin cererea precizatoare a solicitat restituirea și a apartamentului fără număr de la parterul imobilului care are același regim juridic cu al celorlalte apartamente revendicate (nr. 7 și apartamentul nr. 8 de la etajul 1) și care nu fac obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare, astfel că, în mod greșit acest apartament a fost exclus de la retrocedare. Prin decizia civilă nr. 393 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă, a admis apelul declarat de reclamanta I.G., a schimbat sentința în sensul că obligă pârâtul să lase în proprietate și apartamentul 8. Au fost menținute celelalte dispoziții.

Instanța a reținut că apartamentul nr. 8 nu a fost retrocedat reclamantei, din eroare, și ca urmare apelul declarat a fost admis. Împotriva deciziei arătate, a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General. În motivarea recursului, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9, C. proc. civ. se susține că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu potrivit Decretului nr. 92/1950, considerând că numărul mare de apartamente supuse exploatării din care s-au obținut anumite venituri – au anulat exceptarea autorului de la actul naționalizării. Dreptul de proprietate al fostului proprietar s-a stins prin efectul Decretului nr. 92/1950 și s-a născut prin efectul legii dreptul de proprietate în favoarea statului.

Recursul este nefondat. Reclamanta I.G. a solicitat prin acțiune, în contradictoriu cu Municipiul București, să se constate lipsa titlului de deținere al statului asupra imobilului situat în București, și să fie obligat pârâtul să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul menționat cu excepția apartamentelor vândute și a parterului corpului A care i-a fost retrocedat. Reclamanta a făcut dovada că este unica moștenitoare a defunctei F.D. cu certificatul de moștenitor nr. 153 din 12 mai 1998 eliberat de Notarul Public M.E. și nr. 1348/1981 eliberat de fostul Notariat de Stat al sctorului 3 București. Imobilul în integralitatea lui a aparținut autoarei reclamantului F.D. până în anul 1950, când în mod abuziv a fost inclus în listele anexe ale Decretului nr. 92/1950 la poziția 2629, autoarea fiind pensionară în acea vreme.

În lista anexă a Decretului nr. 92/1950 a fost menționată o altă persoană și anume F.D., deși adevăratul proprietar era F.D., situație în care, includerea imobilului în cauză în lista anexă a Decretului nr. 92/1950 reprezenta o măsură cu caracter abuziv, lipsită de consecințe juridice. Această stare de lucruri fiind confirmată de Primăria Municipiului București cu adresa nr. 97 din 22 ianuarie 2001. Constatând că imobilul în litigiu a fost naționalizat în condițiile în care, potrivit actelor din dosar, de la o altă persoană, decât adevăratul proprietar, autoarea reclamantei, care era pensionară la data naționalizării, deci era exceptată de la această măsură de prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950 și că titlul statului nu este valabil, instanța de apel a aplicat riguros în speță, dispozițiile art. 480 C. civ.

admițând în parte acțiunea, obligând pe pârât să lase în deplina proprietate și pașnică folosință apartamentele menționate prin cererea precizatoare deținute cu contract de închiriere, respectiv care nu au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995. Reținând că decizia curții de apel este legală și temeinică, va respinge recursul formulat de pârât ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primar General, împotriva deciziei nr. 393 din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Bucureșt, secția a IV – a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2003.