ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5186/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Prahova la data de 28 aprilie 2004, înregistrată la nr. 2997, reclamanta, SC M.H. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, SC M. SA, majorarea cuantumului daunelor cominatorii stabilite în sarcina acesteia prin sentința nr. 1063 din 27 iulie 2001, pronunțată de Tribunalul Prahova de la 50.000.000 lei /zi la 100.000.000 lei /zi, cu cheltuieli de judecată. Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Prahova, prin sentința nr. 1126, pronunțată la data de 11 mai 2004 a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantei. Spre a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în speță, sunt întrunite cerințele art. 1201 C. civ., întrucât, prin sentința Tribunalului Prahova nr. 1063 din 27 iulie 2001, pârâta a fost obligată la plata daunelor cominatorii.

Secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Ploiești, prin decizia nr. 723, pronunțată la data de 18 octombrie 2004, în dosarul nr. 7440/2004, constatând că, în lipsa identității de obiect între cele două acțiuni, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței Tribunalului Prahova nr. 1126 din 11 mai 2004, pe care a anulat-o, stabilind termen pentru judecarea fondului cauzei la data de 9 noiembrie 2004, iar prin decizia nr. 834, pronunțată la data de 8 decembrie 2004, evocând fondul, aceeași instanță a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei, cu motivarea că majorarea daunelor cominatorii nu se justifică, întrucât cererea nu se execută direct, fiind necesară transformarea lor în daune cominatorii în funcție de paguba suferită de creditor prin întârzierea executării obligației debitorului, în acest sens fiind și modificările aduse codului de procedură civilă prin O.G.

nr. 138/2000. Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs, reclamanta, SC M.H. SRL, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că, instanța de apel a aplicat în mod greșit, dispozițiile art. 580 2 și art. 580 5 și a ignorat prevederile art. 371 2 . Intimata a solicitat prin întâmpinare, respingerea recursului apreciind decizia atacată ca fiind legală și temeinică. Recursul este nefondat. Astfel, posibilitatea acordării daunelor cominatorii, creație a practicii judiciare în lipsa unei reglementări legale, a fost recunoscută în cazul obligațiilor de a face, nesusceptibile de executare silită, în scop de constrângere a debitorului obligației la îndeplinirea acesteia, sub sancțiunea plății unei sume de bani pentru fiecare zi, sau pentru altă unitate de timp, de întârziere.

Având în vedere că, în situația în care debitorul nu execută, execută cu întârziere sau necorespunzător obligația asumată, instanța nu va acorda daune cominatorii ci despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin aceasta creditorului, întrucât daunele cominatorii nu au nici o legătură cu prejudiciul încercat de către creditor, datorită neexecutării obligației de către debitor, cum, cu justețe, se susține în doctrina relevantă și că, prin aplicarea art. 580 3 C. proc.

civ., constrângerea debitorului unei obligații de a face, care nu se poate aduce la îndeplinire prin executare silită, se poate realiza prin aplicarea unei amenzi civile, care se achită în folosul statului și nu al creditorului obligației, acesta având dreptul de a primi numai daune interese echivalente prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligației, se constată că decizia pronunțată în apel se bazează pe aceste argumente nu pe dispozițiile art. 580 2 și art. 580 5 , cum, greșit, susține recurenta, iar art. 371 2 C. proc. civ.

nu este aplicabil în speță, dat fiind caracterul provizoriu, nedeterminat al daunelor cominatorii din punctul de vedere al întinderii lor și, deopotrivă, faptul că acestea nu au caracter reparator ci mai degrabă caracterul unei „pedepse civile”, rațiunea instituirii lor fiind tocmai aceea de a constrânge debitorul obligației să dea curs măsurilor luate de instanță, care nu pot fi puse în executare silită prin intermediul executorului judecătoresc, considerente ce înlătură incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în speță. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.H. SRL Ploiești, împotriva deciziei nr. 834 din 8 decembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2005.