ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5186/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului

Prahova la data de 28 aprilie 2004, înregistrată la nr. 2997, reclamanta, SC M.H.

SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, SC M. SA, majorarea cuantumului

daunelor cominatorii stabilite în sarcina acesteia prin sentința nr. 1063 din 27

iulie 2001, pronunțată de Tribunalul Prahova de la 50.000.000 lei /zi la

100.000.000 lei /zi, cu cheltuieli de judecată.

Secția comercială și de contencios

administrativ a Tribunalului Prahova, prin sentința nr. 1126, pronunțată la

data de 11 mai 2004 a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantei.

Spre a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, în speță, sunt întrunite cerințele art. 1201 C. civ.,

întrucât, prin sentința Tribunalului Prahova nr. 1063 din 27 iulie 2001, pârâta

a fost obligată la plata daunelor cominatorii.

Secția comercială și de contencios

administrativ a Curții de Apel Ploiești, prin decizia nr. 723, pronunțată la

data de 18 octombrie 2004, în dosarul nr. 7440/2004, constatând că, în lipsa

identității de obiect între cele două acțiuni, nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 1201 C. civ., a admis apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței Tribunalului Prahova nr. 1126 din 11 mai 2004, pe care a anulat-o,

stabilind termen pentru judecarea fondului cauzei la data de 9 noiembrie 2004,

iar prin decizia nr. 834, pronunțată la data de 8 decembrie 2004, evocând

fondul, aceeași instanță a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei, cu

motivarea că majorarea daunelor cominatorii nu se justifică, întrucât cererea

nu se execută direct, fiind necesară transformarea lor în daune cominatorii în

funcție de paguba suferită de creditor prin întârzierea executării obligației

debitorului, în acest sens fiind și modificările aduse codului de procedură

civilă prin O.G. nr. 138/2000.

Împotriva acestei din urmă decizii a

formulat recurs, reclamanta, SC M.H. SRL, invocând motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat,

în esență, că, instanța de apel a aplicat în mod greșit, dispozițiile art. 580

2

și art. 580

5

și a ignorat prevederile art. 371

2

.

Intimata a solicitat prin

întâmpinare, respingerea recursului apreciind decizia atacată ca fiind legală

și temeinică.

Recursul este nefondat.

Astfel, posibilitatea acordării

daunelor cominatorii, creație a practicii judiciare în lipsa unei reglementări

legale, a fost recunoscută în cazul obligațiilor de a face, nesusceptibile de

executare silită, în scop de constrângere a debitorului obligației la

îndeplinirea acesteia, sub sancțiunea plății unei sume de bani pentru fiecare

zi, sau pentru altă unitate de timp, de întârziere.

Având în vedere că, în situația în

care debitorul nu execută, execută cu întârziere sau necorespunzător obligația

asumată, instanța nu va acorda daune cominatorii ci despăgubiri pentru

prejudiciul cauzat prin aceasta creditorului, întrucât daunele cominatorii nu

au nici o legătură cu prejudiciul încercat de către creditor, datorită

neexecutării obligației de către debitor, cum, cu justețe, se susține în

doctrina relevantă și că, prin aplicarea art. 580

3

C. proc. civ.,

constrângerea debitorului unei obligații de a face, care nu se poate aduce la

îndeplinire prin executare silită, se poate realiza prin aplicarea unei amenzi

civile, care se achită în folosul statului și nu al creditorului obligației,

acesta având dreptul de a primi numai daune interese echivalente prejudiciului

cauzat prin neîndeplinirea obligației, se constată că decizia pronunțată în

apel se bazează pe aceste argumente nu pe dispozițiile art. 580

2

și

art. 580

5

, cum, greșit, susține recurenta, iar art. 371

2

C.

proc. civ. nu este aplicabil în speță, dat fiind caracterul provizoriu,

nedeterminat al daunelor cominatorii din punctul de vedere al întinderii lor

și, deopotrivă, faptul că acestea nu au caracter reparator ci mai degrabă caracterul

unei „pedepse civile”, rațiunea instituirii lor fiind tocmai aceea de a

constrânge debitorul obligației să dea curs măsurilor luate de instanță, care

nu pot fi puse în executare silită prin intermediul executorului judecătoresc, considerente

ce înlătură incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în speță.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art.

312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC M.H. SRL Ploiești, împotriva deciziei nr. 834 din 8 decembrie

2004 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 2 noiembrie 2005.