Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.09.2005
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4120/2005

HOTĂRÂRE
20.09.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4120/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 5 noiembrie 2003, reclamantul H.M. a chemat în judecată pe pârâta SC I. SA Ploiești, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii A.G.E.A. din 17 aprilie 2003, care nu a întrunit condițiile legale și suspendarea executării acesteia până la soluționarea cauzei. Prin sentința civilă nr. 30 din 9 ianuarie 2004, Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de reclamant, a admis excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă și a respins acțiunea reclamantului ca fiind introdusă de o persoană fără calitate. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 210 din 11 martie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantului, precum și excepția tardivității apelului pârâtei.

A admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința civilă de mai sus, în sensul că a obligat reclamantul la cheltuieli de judecată în fond în sumă de 2.000.000 lei și în apel de 1.000.000 lei. Împotriva acestei soluții, reclamantul a declarat recurs, solicitând, în esență, admiterea acțiunii sale așa cum a fost formulată și respingerea obligării sale la cheltuieli de judecată. Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Din examinarea actelor și probatoriilor administrate în cauză, în raport de susținerile pe care reclamantul le reiterează prin recursul de față, se constată că nu sunt întrunite nici una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., pentru a conduce la casarea hotărârii atacate.

Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea 31/1990, privind societățile comerciale, hotărârile adunărilor generale contrare legii sau actul constitutiv, pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în M. Of. de oricare din acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra și au cerut să se menționeze aceasta în procesul verbal. De asemenea este prevăzut că, atunci nu se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil și poate fi formulată de orice persoană interesată. În speță, se constată că instanțele au făcut o corectă aplicațiune a acestor dispoziții legale, reținând că reclamantul nu este acționar, iar motivele de nulitate invocate de acesta nu sunt de nulitate absolută.

În această situație nefiind întrunite condițiile legale menționate mai sus, corect s-a decis că reclamantul nu are calitate procesuală activă, acțiunea sa fiind corect respinsă. În consecință, susținerile reclamantului privind nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la numirea administratorilor, sunt nerelevante, cât timp soluția cauzei s-a bazat pe excepția lipsei calității procesuale active a acestuia. Pe de altă parte, nu pot fi primite susținerile reclamantului privind contrarietatea de hotărâri, în ceea ce privește soluționarea, în situația disjungerii cererii de suspendare, care dispune măsuri vremelnice fără să soluționeze cauza pe fond. Având în vedere cele de mai sus, recursul reclamantului se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul H.M., împotriva deciziei nr. 210 din 26 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 septembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3104/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la Tribunalul Prahova la 18 decembrie 2003, reclamanta A.E. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Breaza, solicitând instanței anul
ÎCCJ 2005-10-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4780/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 26 august 2003, reclamanta S.A.U. SA, sucursala Brașov, a chemat în judecată pe pârâții S.A.R. SA București și pe C.C.G., pentru ca prin hotărâ
ÎCCJ 2005-05-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2934/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova, sub nr. 4159/2004, reclamanta B.I.L. a chemat-o în judecată pe pârâta SC C. SA Ploiești, solicitând anul
ÎCCJ 2005-11-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5142/2005
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 7 iunie 2004, reclamanta B.I.L. Nicosia a chemat în judecată pe pârâta SC D. SA Ploiești, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se di
ÎCCJ 2005-03-31
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2256/2005
itate relativă. Împotriva acestei hotărâri H.M. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 269 din 6 aprilie 2004. Instanța de apel a respi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă