ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2256/2005

Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 5 noiembrie 2003, reclamantul H.M. a formulat acțiune în anularea Hotărârii A.G.E.A. a SC D. SA Ploiești din data de 17 aprilie 2003, privind motivul nerespectării procedurii de publicare a convocării adunării generale, în condițiile în care acționarul SC U. SA Ploiești nu a fost reprezentat legal, fiind încălcate dispozițiile art. 115, 117, 121 și 124 din Legea nr. 31/1990 republicată precum și pentru încălcarea prevederilor art. 111, 137 alin. (1), 151, 125 alin. (1), 129 alin. (2), 147 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca fiind promovată de o persoană fără calitate, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 3813 din 9 decembrie 2003. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în conformitate cu art. 151 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 hotărârile adunării generale pot fi atacate în justiție în termen de 15 zile de la data publicării în M. Of., de către acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se însereze aceasta în procesul verbal, condiție pe care reclamantul nu a îndeplinit-o deoarece nu are calitate de acționar al societății pârâte. De asemenea a reținut instanța că un terț poate cere constatarea nulității absolute a hotărârii în condițiile art. 131 alin. (2 1 ) din Legea nr. 31/1990 dar reclamantul nu a invocat un astfel de motiv ci doar motive de nulitate relativă.

Împotriva acestei hotărâri H.M. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 269 din 6 aprilie 2004. Instanța de apel a respins criticile formulate de reclamant apreciind că instanța de fond a amânat în mod justificat judecarea cauzei pentru ca pârâta să-și formuleze apărarea, astfel că la următorul termen de judecată era în drept să depună întâmpinarea, iar criticile pe fondul litigiului nu pot fi primite întrucât cauza a fost soluționată pe excepție. Sub aspectul criticii privind contrarietatea de hotărâri acestea au fost respinse deoarece hotărârile au fost pronunțate în dosare diferite având situații diferite.

Împotriva deciziei menționate, reclamantul a declarat recurs solicitând casarea acesteia ca netemeinică și nelegală și pe fond admiterea acțiunii, având în vedere următoarele considerente: - decizia nr. 269/2004 nu menționează motivele pentru care hotărârea A.G.E.A. din 17 aprilie 2003 este lovită de nulitate relativă; - decizia cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii; - instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 156 alin. (2) C. proc. civ. și art. 118 alin. (2) C. proc. civ.; - sentințele nr. 381 din 19 decembrie 2003 și nr. 1 din 6 ianuarie 2004 ale aceleiași instanțe, în complete diferite sunt contradictorii. Recursul este nefondat. Din analiza lucrărilor dosarului rezultă următoarele: Reclamantul H.M.

a solicitat prin cererea sa de chemare în judecată a pârâtei SC D. SA Ploiești, anularea Hotărârii A.G.E.A. e din data de 17 aprilie 2003. A menționat în cererea sa că îndeplinește funcția de consilier juridic al acestei societăți și că veghind la îndeplinirea condițiilor legii în încheierea unor acte juridice a constatat nulitatea acestei hotărâri având în vedere încălcarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990, cu privire la convocarea adunării generale (art. 115, 117, 121, 124, 111, 137 alin. (1), 151, 125 alin. (1), 129 alin. (2) și 147 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Nu a precizat în acțiune care este interesul său în promovarea acestei acțiuni. Analizând motivele acțiunii raportate la hotărârile atacate și motivele de recurs se constată următoarele: Conform art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 modificată, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constatator pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în M. Of.

.., de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se însereze aceasta în procesul verbal al ședinței. Același articol în alin. (3) prevede că atunci când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată și de orice persoană interesată. În aceste împrejurări se constată că reclamantul nu are calitate procesuală activă întrucât nu este acționar al societății a cărei hotărâre generală se cere a fi anulată, așa cum cer dispozițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 131/1990. Pe de altă parte, luând în considerare solicitarea reclamantului de a constata nulitatea absolută a hotărârii adunării generale, întrucât au fost încălcate norme imperative, se constată că această cerere nu poate fi analizată decât în situația în care reclamantul prin acțiunea sa dovedește un interes.

Interesul este un folos practic urmărit de cel care recurge la acțiunea civilă, cu precizarea că interesul procesual este personal. Nulitatea absolută nu poate fi invocată de o persoană complet străină de actul juridic dedus judecății, întrucât o astfel de persoană nu justifică un interes propriu, care să fie în legătură cu cauza nulității absolute a actului juridic respectiv. În speță, reclamantul avea calitatea de consilier juridic al SC D. SA Ploiești, fiind angajat al societății. El nu a fost acționar al societății, neputând să se substituie în drepturile acționarilor, situație față de care se constată că hotărârile atacate sunt la adăpost de orice critică, reclamantul neurmărind obținerea unui folos propriu din anularea hotărârii generale atacate, astfel că primul și cel de al doilea motiv al recursului nu au suport legal.

În condițiile în care se constată că acțiunea este lipsită de interes și că reclamantul nu are calitate procesuală activă este de prisos a se analiza celelalte motive care antamează fondul litigiului. În ceea ce privește cel de al treilea motiv, Curtea constată că și acesta este nefondat, întrucât instanța de fond a procedat corect, privind întâmpinarea intimatei deoarece la termenul de judecată anterior a constatat incompatibilitatea reprezentantului societății, situație față de care societatea s-a aflat în imposibilitate de a se apăra. Cât privește motivul referitor la contrarietatea de hotărâri, Curtea constată că sentința nr. 1 din 6 ianuarie 2004 nu are legătură cu pricina de față, astfel încât nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.

Prin acest context se constată că hotărârea atacată este legală, recursul urmând a fi respins. În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Cum intimata a formulat cerere privind acordarea de cheltuieli de judecată conform art. 274 C. proc. civ., cererea urmează a se admite și a fi obligat recurentul reclamant la plata acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de H.M. împotriva deciziei nr. 269 din 6 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă pe recurent să plătească intimatei SC D. SA Ploiești suma de 4.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2005.