ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2568/2005

Asupra recursului de față ; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 83 din 30 ianuarie 1998 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, definitivă prin decizia nr. 107 din 3 iunie 1999 a Curții de apel București, secția a IV-a civilă, și irevocabilă prin decizia nr. 3129 din 22 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă din 19 mai 1997 introdusă de reclamanții P.P.A.D., P.P.E. și P.P.M. împotriva pârâților Consiliul General al Municipiului București și SC H.N. SA București având ca obiect revendicarea imobilului situat în București, compus din 413 mp teren și clădire.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că imobilul a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, iar foștii proprietari au fost despăgubiți cu un apartament în valoare de 184.111 lei și suma în numerar de 30.433 lei, valori ce egalează și corespund cu valoarea de 214.544 lei a proprietății expropriate. Prin cererea de revizuire din 19 aprilie 2002 revizuienții P.P.A.D., P.P.E. și P.P.M. au solicitat retractarea sentinței mai sus arătate pentru cazul de revizuire prevăzut prin art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și, în temeiul actelor noi prezentate, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Motivând cererea, revizuienții arată că soluția dată fondului pricinii are ca fundament înscrisurile depuse la dosarul cauzei care atestau că valoarea imobilului la data exproprierii era de 214.500 lei, însă partea adversă Consiliul Local al Municipiului București s-a aflat în posesia unui înscris, pe care nu l-a prezentat justiției, care atestă că la circa un an de la data exproprierii chiar Consiliul General al Municipiului București a reevaluat imobilul la valoarea de 456.000 lei. Mai arată revizuienții că au luat cunoștință de existența înscrisului prin adresa nr. 1349 din 18 septembrie 2001 emisă de Administrația Fondului Imobiliar din cadrul Consiliului General al Municipiului București, adresă care precizează că suma de 456.000 lei este valoarea de inventar a imobilului la data intrării în patrimoniul statului, valoare înregistrată la data de 7 mai 1971. Consideră revizuienții că înscrisurile menționate întrunesc cerințele art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., constituind acte noi care, dacă ar fi fost cunoscute cu prilejul judecării fondului, ar fi determinat o altă soluție decât cea pronunțată. Cererea de revizuire a fost respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 499 din 26 mai 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, iar apelurile declarate de revizuienți și de către Municipiul București, prin Primarul General, au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 7 din 7 ianuarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Amândouă instanțele au calificat înscrisurile ca nefiind acte noi în înțelesul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. întrucât revizuienții nu au făcut dovezi că au fost împiedicați să-l invoce cu prilejul judecării fondului pricinii, fie pentru că el a fost reținut voluntar sau involuntar de către partea potrivnică , fie pentru că a existat o împrejurare mai presus de voința revizuienților.

Revizuientul P.P.A.D. a declarat recurs solicitând casarea deciziei instanței de apel și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, iar în subsidiar admiterea apelului și a cererii de revizuire. Dezvoltând în fapt recursul, revizuientul susține că instanța de apel a calificat greșit înscrisurile ca neîndeplinind cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., argumentând detaliat poziția sa în sensul că înscrisurile au valoare de acte noi, întrucât nu au fost avute în vedere direct sau indirect la judecarea fondului, au fost reținute de părțile potrivnice, fiind obținute numai în urma diligențelor revizuientului, revizuienții au fost în imposibilitate de a procura înscrisurile în timpul judecării fondului, iar acestea sunt apte de a schimba soluția dată fondului.

Recursul nu este fondat. Pentru a se putea invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și a se admite cererea de revizuire trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: - partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; - înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; - înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; - înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică intenționat sau involuntar, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; - înscrisul să fie determinant , în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Dacă una din condițiile arătate mai sus nu este îndeplinită, cererea de revizuire nu poate fi admisă. În concret, revizuientul a invocat drept acte noi fișele pentru evaluarea construcției expropriate întocmite la data de 13 octombrie 1972 de către Direcțiunea Generală de Gospodărire Locativă, Întreprinderea de Administrație Locativă 1 din cadrul Consiliului Popular al Municipiului București, fișe transmise revizuientului în copii certificate prin adresa nr. 1349 din 18 septembrie 2001 a Administrației Fondului Imobiliar, Oficiul de Administrare nr. 2 din cadrul Consiliului General al Municipiului București (dosarul nr. 3299/2002 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă). În mod evident, care nu solicită argumentare, înscrisurile îndeplinesc primele 4 cerințe mai sus descrise ale unui act nou, atât tribunalul, cât și curtea de apel, greșind în calificarea dată în sensul că nu s-a făcut dovada imposibilității prezentării lor cu prilejul judecării fondului.

Cu toate acestea recursul nu este întemeiat, iar soluțiile date asupra cererii de revizuire în gradele de jurisdicție sunt legale în esența lor, chiar dacă sunt greșit motivate. Astfel, înscrisurile invocate nu îndeplinesc cerința de a fi determinante. Aceasta pentru că , așa cum rezultă din conținutul lor, fișele în cauză cuprind, într-adevăr, mențiunea privind valoarea de 456.000 lei, dar aceasta este expresia valorii de înlocuire a imobilului și nu valoarea reală a acestuia de la momentul exproprierii, întrucât aceleași fișe mai cuprind mențiuni din care rezultă că imobilul avea un grad de uzură de 57% reprezentând în expresie valorică suma de 260.000 lei din valoarea de înlocuire de 456.000 lei, așa încât valoarea rămasă de 196.000 lei reprezintă valoarea reală (456.000 lei–260.000 lei=196.000 lei).

Așadar, înscrisul prezentat cu valență de act nou nu face dovada pretinsă, atestând valoarea de 196.000 lei, nicidecum de 456.000 lei. Or, valoarea de 196.000 lei rezultată din înscrisurile analizate este chiar mai mică decât valoarea de 214.544 lei avută în vedere cu prilejul soluționării fondului. Ca urmare, înscrisurile prezentate ca acte noi prin cererea de revizuire nu pot fi calificate în sensul cerut de lege, întrucât nu demonstrează că ar fi determinat o altă soluție decât cea pronunțată dacă ar fi fost cunoscute cu ocazia judecării fondului. Pentru cele ce preced, recursul de față va fi respins ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul P.P.A.D. împotriva deciziei civile nr. 7 din 7 ianuarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2005.