ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2568/2005

Asupra recursului de față ;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin sentința civilă nr. 83 din 30

ianuarie 1998 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

definitivă prin decizia nr. 107 din 3 iunie 1999 a Curții de apel București, secția

a IV-a civilă, și irevocabilă prin decizia nr. 3129 din 22 iunie 2001 a Curții

Supreme de Justiție, secția civilă, a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă

din 19 mai 1997 introdusă de reclamanții P.P.A.D., P.P.E. și P.P.M. împotriva

pârâților Consiliul General al Municipiului București și SC H.N. SA București

având ca obiect revendicarea imobilului situat în București, compus din 413 mp

teren și clădire.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a

reținut că imobilul a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, iar

foștii proprietari au fost despăgubiți cu un apartament în valoare de 184.111

lei și suma în numerar de 30.433 lei, valori ce egalează și corespund cu

valoarea de 214.544 lei a proprietății expropriate.

Prin cererea de revizuire din 19 aprilie

2002 revizuienții P.P.A.D., P.P.E. și P.P.M. au solicitat retractarea sentinței

mai sus arătate pentru cazul de revizuire prevăzut prin art. 322 pct. 5 C.

proc. civ. și, în temeiul actelor noi prezentate, admiterea acțiunii așa cum a

fost formulată.

Motivând cererea, revizuienții arată că soluția

dată fondului pricinii are ca fundament înscrisurile depuse la dosarul cauzei

care atestau că valoarea imobilului la data exproprierii era de 214.500 lei,

însă partea adversă Consiliul Local al Municipiului București s-a aflat în

posesia unui înscris, pe care nu l-a prezentat justiției, care atestă că la

circa un an de la data exproprierii chiar Consiliul General al Municipiului

București a reevaluat imobilul la valoarea de 456.000 lei.

Mai arată revizuienții că au luat cunoștință

de existența înscrisului prin adresa nr. 1349 din 18 septembrie 2001 emisă de

Administrația Fondului Imobiliar din cadrul Consiliului General al Municipiului

București, adresă care precizează că suma de 456.000 lei este valoarea de

inventar a imobilului la data intrării în patrimoniul statului, valoare

înregistrată la data de 7 mai 1971.

Consideră revizuienții că înscrisurile

menționate întrunesc cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., constituind acte

noi care, dacă ar fi fost cunoscute cu prilejul judecării fondului, ar fi

determinat o altă soluție decât cea pronunțată.

Cererea de revizuire a fost respinsă ca

nefondată prin sentința civilă nr. 499 din 26 mai 2003 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, iar apelurile declarate de revizuienți și de

către Municipiul București, prin Primarul General, au fost respinse ca

nefondate prin decizia civilă nr. 7 din 7 ianuarie 2004 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Amândouă instanțele au calificat înscrisurile

ca nefiind acte noi în înțelesul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. întrucât

revizuienții nu au făcut dovezi că au fost împiedicați să-l invoce cu prilejul judecării

fondului pricinii, fie pentru că el a fost reținut voluntar sau involuntar de

către partea potrivnică , fie pentru că a existat o împrejurare mai presus de

voința revizuienților.

Revizuientul P.P.A.D. a declarat recurs solicitând

casarea deciziei instanței de apel și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare

la aceeași instanță de apel, iar în subsidiar admiterea apelului și a cererii

de revizuire.

Dezvoltând în fapt recursul, revizuientul

susține că instanța de apel a calificat greșit înscrisurile ca neîndeplinind

cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., argumentând detaliat poziția sa în

sensul că înscrisurile au valoare de acte noi, întrucât nu au fost avute în vedere

direct sau indirect la judecarea fondului, au fost reținute de părțile potrivnice,

fiind obținute numai în urma diligențelor revizuientului, revizuienții au fost în

imposibilitate de a procura înscrisurile în timpul judecării fondului, iar

acestea sunt apte de a schimba soluția dată fondului.

Recursul nu este fondat.

Pentru a se putea invoca motivul de

revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și a se admite cererea de

revizuire trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- partea interesată să prezinte un

înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea

atacată;

- înscrisul să aibă forță probantă

prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de

probă;

- înscrisul invocat să fi existat la

data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită;

- înscrisul nu a putut fi invocat în

procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut

de partea potrivnică intenționat sau involuntar, fie dintr-o împrejurare mai

presus de voința părților;

- înscrisul să fie determinant , în

sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului,

soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Dacă una din condițiile arătate mai

sus nu este îndeplinită, cererea de revizuire nu poate fi admisă.

În concret, revizuientul a invocat

drept acte noi fișele pentru evaluarea construcției expropriate întocmite la data

de 13 octombrie 1972 de către Direcțiunea Generală de Gospodărire Locativă,

Întreprinderea de Administrație Locativă 1 din cadrul Consiliului Popular al

Municipiului București, fișe transmise revizuientului în copii certificate prin

adresa nr. 1349 din 18 septembrie 2001 a Administrației Fondului Imobiliar,

Oficiul de Administrare nr. 2 din cadrul Consiliului General al Municipiului

București (dosarul nr. 3299/2002 al Tribunalului București, secția a IV-a

civilă).

În mod evident, care nu solicită

argumentare, înscrisurile îndeplinesc primele 4 cerințe mai sus descrise ale

unui act nou, atât tribunalul, cât și curtea de apel, greșind în calificarea

dată în sensul că nu s-a făcut dovada imposibilității prezentării lor cu

prilejul judecării fondului.

Cu toate acestea recursul nu este

întemeiat, iar soluțiile date asupra cererii de revizuire în gradele de

jurisdicție sunt legale în esența lor, chiar dacă sunt greșit motivate.

Astfel, înscrisurile invocate nu

îndeplinesc cerința de a fi determinante.

Aceasta pentru că , așa cum rezultă

din conținutul lor, fișele în cauză cuprind, într-adevăr, mențiunea privind

valoarea de 456.000 lei, dar aceasta este expresia valorii de înlocuire a

imobilului și nu valoarea reală a acestuia de la momentul exproprierii,

întrucât aceleași fișe mai cuprind mențiuni din care rezultă că imobilul avea

un grad de uzură de 57% reprezentând în expresie valorică suma de 260.000 lei

din valoarea de înlocuire de 456.000 lei, așa încât valoarea rămasă de 196.000

lei reprezintă valoarea reală (456.000 lei–260.000 lei=196.000 lei).

Așadar, înscrisul prezentat cu

valență de act nou nu face dovada pretinsă, atestând valoarea de 196.000 lei,

nicidecum de 456.000 lei.

Or, valoarea de 196.000 lei

rezultată din înscrisurile analizate este chiar mai mică decât valoarea de

214.544 lei avută în vedere cu prilejul soluționării fondului.

Ca urmare, înscrisurile prezentate

ca acte noi prin cererea de revizuire nu pot fi calificate în sensul cerut de

lege, întrucât nu demonstrează că ar fi determinat o altă soluție decât cea pronunțată

dacă ar fi fost cunoscute cu ocazia judecării fondului.

Pentru cele ce preced, recursul de

față va fi respins ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

revizuientul P.P.A.D. împotriva deciziei civile nr. 7 din 7 ianuarie 2004

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

martie 2005.