ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2180/2004

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 25 noiembrie 1996 reclamanții G.D.V.B. și G.M.R. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și S.C. T.A. S.A. pentru restituirea imobilului din București, imobil demolat abuziv, fără decret de expropriere și fără despăgubiri. Acțiunea a fost întemeiată pe art. 480, art. 481 și art. 998 C. civ. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 19 din 14 ianuarie 1998 a anulat acțiunea ca nelegal timbrată. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 75 din 31 martie 1998 a admis apelul și a trimis cauza spre rejudecare.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 622 din 3 septembrie 1998 a respins ca nefondată acțiunea constatând că terenul expropriat este în prezent afectat de detalii de sistematizare. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 52 din 24 martie 1999 a respins ca nefondat apelul reclamanților. Curtea Supremă de Justiție prin sentința civilă nr. 3410 din 19 octombrie 1999 a admis recursul, a casat decizia nr. 52/1998 precum și sentința nr. 622/1998 și a trimis cauza spre rejudecare tribunalului pentru împrejurarea că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii privind plata de despăgubiri reprezentate de valoarea actuală de circulație a terenului expropriat.

Tribunalul Municipiului București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1376 din 19 decembrie 2000 rejudecând cauza a respins cererea de introducere în cauză a Municipiului București și a respins acțiunea îndreptată împotriva pârâților inițiali cu motivarea că acești pârâți nu sunt debitorii obligației de plată a sumei de bani reprezentată de valoarea de circulație a terenului expropriat. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 198 din 9 aprilie 2001 a respins ca nefondat apelul. Recursul declarat de reclamanți împotriva acestei din urmă hotărâri a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 655 din 19 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție. Împotriva acestei din urmă decizii reclamanții au formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ. Prin decizia nr. 716 din 25 februarie 2003 Curtea Supremă de Justiție a admis contestația în anulare a acestei decizii reținând că deși s-a respins recursul ca nefondat, motivarea deciziei de respingere s-a bazat și pe soluționarea unei excepții, prescripția acțiunii, fără ca aceasta să fie pusă în discuția părților, și că procedându-se în acest fel s-au încălcat art. 127 și art. 129 C. proc. civ. Ca urmare a fost anulată decizia nr. 655/2002 și s-a dispus rejudecarea apelului. Părțile nu s-au mai prezentat la proces dar au solicitat judecarea în lipsă și și-au exprimat prin concluzii scrise în dosar punctul de vedere cu privire la excepția de prescripție a dreptului de a cere despăgubiri.

Acțiunea introductivă de instanță în petiția înregistrată la 25 martie 1996 pe rolul Tribunalului Municipiului București a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ., fiind o acțiune în revendicare pentru recunoașterea și repararea integrală a pagubei, urmare a încălcării unui drept de proprietate care este inviolabil și ocrotit de lege. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în considerentele deciziei nr. 75 din 31 martie 1998 confirmă obiectul acțiunii deduse judecății “retrocedarea imobilului”. În diferitele etape ale parcursului judiciar al acțiunii nu au existat dubii cu privire la obiectul acțiunii de revendicare. Ca urmare acțiunea vizând recuperarea unui drept de proprietate, nu este supusă dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, exceptare prevăzută în mod expres în art. 21 al acestui act normativ.

Cât privește capătul din acțiune pentru care s-a dispus rejudecarea cauzei potrivit dispozițiilor obligatorii ale Curții Supreme de Justiție din decizia nr. 3410 din 19 octombrie 1999 referitor la pretențiile reprezentând echivalentul bănesc al terenului preluat de stat, se constată că acesta a fost corect soluționat de instanța de fond care a respins cererea. Instanțele de control judiciar apel și recurs într-o primă etapă au confirmat această soluție. Soluția este corectă. Debitorul obligației de plată a sumelor reprezentând c/val. terenului expropriat este Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, care a devenit proprietarul terenului expropriat. Reclamanții, fixând cadrul juridic procesual prin acțiunea de chemare în judecată, nu s-au îndreptat împotriva acestei persoane juridice ci împotriva Consiliului General al Municipiului București și, respectiv, S.C.

T.A. S.A. Instanța așadar s-a pronunțat corect, in limite litis , respingând pretențiile ridicate față de cei doi pârâți care nu sunt supuși la despăgubiri deduse din revendicarea unor bunuri trecute în proprietatea statului. Pentru considerentele arătate se va respinge ca nefondat recursul reclamanților împotriva deciziei nr. 198 A din 9 aprilie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanții G.M.R., G.D.V.B. împotriva deciziei nr. 198 A din 9 aprilie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2004.