ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1365/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1365/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Satu Mare sub nr. 6897/2004 reclamanta SC R.C. SRL Satu Marea solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții S.R. prin C.L. și C.A., instanța să pronunțe o hotărâre prin care să dispună dezmembrarea imobilului înscris în C.F. Satu Mare în două parcele noi, notarea pe parcele a construcției spațiu comercial, înscrierea dreptului de proprietate în favoarea S.R. asupra imobilului teren și construcție spațiu comercial, constatarea dobândirii de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra acestui spațiu comercial conform contractului de vânzare cumpărare și a procesului verbal de predare-primire și asupra terenului aferent construcției, în temeiul Legii nr. 550/2002, înscrierea în C.F.
a imobilului sus-menționat. În susținerea pretențiilor dedus judecății reclamanta arată, în esență, că a cumpărat spațiul comercial, subsolul acestuia și terenul aferent în baza Legii nr. 550/2002, sens în care a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare din 31 octombrie 2003 însă nu își poate înscrie dreptul de proprietate în C.F. deoarece S.R. nu și-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului vândut. În acest scop este necesară dezmembrarea acestui nr. top pentru a determina și delimita imobilul ce urmează a fi înscris în C.F. de celelalte imobile ale pârâtei C.A. Judecătoria Satu Mare prin sentința nr. 5339 din 19 octombrie 2004 a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Satu Mare, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc.
civ. Tribunalul Satu Mare prin sentința nr. 70 din 15 februarie 2005 a admis acțiunea, în respectarea dispozițiilor art. 969, 974 C. civ., art. 111 C. proc. civ. și ale Legii nr. 7/1996. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel pârâta C.A. Curtea de Apel Oradea prin decizia nr. 47 din 12 aprilie 2005 a admis ca fondat apelul, a modificat în întregime decizia apelată și a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, caracterul acțiunii ca fiind de acțiune în realizare. Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs reclamanta SC R.C. SRL Satu Mare, întemeiat pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta a arătat, în esență, în motivarea cererii de recurs, că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc.
civ., întrucât a verificat situația de fapt și aplicarea legii de către instanța de fond în afara limitelor cererii de apel, apelanta pârâtă neinvocând nelegalitatea titlului statului asupra imobilului, iar instanța de apel reținând dreptul de proprietate tabulară al acesteia. Recurenta mai critică decizia atacată și prin prisma greșitei aplicări a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 54/1998, acțiunea promovată având ca scop obținerea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, în speță fiind incidente și dispozițiile art. 25 din aceeași lege. Recursul reclamantei este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, din actele dosarului și din analiza deciziei instanței de apel prin prisma criticilor aduse de recurentă în motivarea cererii de recurs se constată că, în soluționarea apelului formulat de pârâtă, instanța de apel a verificat stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, pe cale de consecință, constatând neîntemeiată hotărârea primei instanțe, a admis apelul și a modificat sentința instanței de fond în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.
Din considerentele deciziei ce au stat la baza pronunțării soluției din apel se constată aplicarea și interpretarea corectă a legii de către instanța de apel, așa încât, Curtea de Apel Oradea a apreciat just caracterul cererii de chemare în judecată ca fiind de acțiune în realizare – stabilire drept de proprietate dobândit prin contract de vânzare cumpărare, iar regimul imobilului fiind de carte funciară, fiind aplicabile prevederile art. 17 din decretul nr. 115/1938, conform cărora drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel ce dă și cel ce primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în C.F.
Deci, dreptul de proprietate dobândit prin cumpărare în sistem de C.F. se dobândește numai prin înscrierea în C.F., în speță, fiind notat în C.F. în calitate de proprietari pârâții. Ori, reclamanta nu a făcut dovada cumpărării de la vreunul dintre pârâții înscriși în C.F. a imobilului în litigiu, motivare corectă pe care a îmbrățișat-o instanța de apel, mai mult, aceasta arătând că actul încheiat între reclamantă și S.R. prin C.L. Satu Mare apare ca un act încheiat cu un nou proprietar, pe cale de consecință, nefiind translativ de proprietate. De asemenea, corect instanța de apel a reținut că numai persoana înscrisă în C.F. are dreptul de a cere dezmembrarea terenului aflat în proprietate, ori, reclamanta nu are calitatea de proprietar al imobilului în litigiu, așadar, cererea sa inițială apare ca nefondată.
Instanța de apel a mai apreciat a fi util în argumentarea soluției date și faptul că actul încheiat între reclamantă și C.L. Satu Mare nu are caracter autentic, nefiind încheiat în forma prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 54/1998. În consecință, cum criticile aduse deciziei pronunțată în apel se constată a fi fără suport legal, instanța de recurs urmează a respinge recursul reclamantei SC R.C. SRL ca nefondat. Așa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.C. SRL Satu Mare, împotriva deciziei nr. 47 din 12 aprilie 2005 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2006.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.