ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3782/2005

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin

acțiunea înregistrată la nr. 1825 din 9 martie 2004 la Judecătoria Satu Mare,

reclamanta Cooperativa Meșteșugărească Igiena Satu Mare a chemat în judecată pe

pârâtul Consiliul Local al Municipiului Satu-Mare solicitând instanței ca prin

sentința ce se va pronunța:

- să se constate dreptul de proprietate cu titlu de construcție

realizată din fonduri proprii asupra imobilului spațiu comercial și de prestări

servicii situat în Satu Mare, cu suprafața de 239 mp înscris în C.F. nr.28290

Satu Mare, nr. Top 555/27.

- să se constate existența dreptului de folosință asupra cotei indivize

de 26/209 mp teren aferent spațiului comercial intabulat în C.F. nr.28290.

- să se dispună notarea în această carte funciară a dreptului de

folosință asupra cotei indivize de 26/209 mp în favoarea reclamantei.

Pârâtul Consiliul Local al Municipiului Satu-Mare a formulat

întâmpinare arătând că Statul Român este proprietarul terenului și că prin

atribuirea acestui drept de folosință s-ar încălca dreptul asupra unui atribut

esențial al proprietății și anume folosința.

La 23

aprilie 2004 reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând citarea în calitate

de pârât al Ministerului Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Satu Mare, ca

reprezentant al Statului Român.

Prin

sentința civilă nr. 3498 din 26 aprilie 2004 a Judecătoriei Satu Mare s-a admis

în parte acțiunea, s-a constatat dobândirea de către reclamantă a dreptului de

proprietate asupra imobilului spațiu comercial situat în Satu Mare, suprafața

de 239 mp înscris în C.F. nr.28290 Satu Mare, nr. Top 555/27. S-a respins

capătul de cerere privind constatarea dreptului de folosință asupra cotei de

26/209 teren aferent spațiului comercial și s-a dispus notarea dreptului de

proprietate în cartea funciară.

Pentru

a pronunța această sentință judecătoria a reținut că reclamanta a dovedit cu

înscrisurile depuse la dosar dreptul său de proprietate asupra imobilului și în

consecință a dispus înscrierea acestuia în cartea funciară.

Cererea

privind constatarea dreptului de folosință asupra cotei de teren aferent

construcției a fost respinsă, ca inadmisibilă, deoarece conform extrasului de

carte funciară depus la dosar terenul este proprietatea statului căruia i s-ar

încălca atributul unui drept de proprietate și anume folosința; de asemenea

instanța de fond a apreciat că recurenta își poate realiza dreptul de folosință

pe cale administrativă conform art. 125 din Legea nr. 215/2001.

Apelul declarat de reclamantă a fost admis prin decizia nr. 1041 din 25

octombrie 2004 a secției civile a Curții de Apel Oradea și în consecință s-a

schimbat, în parte, sentința atacată în sensul admiterii și capătului de cerere

privind constatarea dreptului de folosință asupra cotei de 26/209 mp teren

aferent spațiului comercial intabulat în C.F. nr.28290, nr. Top 555/27 și a dispus

înscrierea acestui drept în C.F.

Pentru a pronunța această decizie curtea de apel a reținut că

edificarea imobilului compus din parter și cinci etaje s-a făcut cu respectarea

dispozițiilor legale și cu consimțământul statului care a pus la dispoziție

terenul și a eliberat autorizația de construcție; de asemenea instanța de

control judiciar a apreciat că este de neconceput să se scrie în cartea

funciară dreptul de proprietate asupra unui imobil cu mai multe nivele și mai

mulți proprietari fără a se nota și cota de teren aflată în folosința fiecărui

proprietar.

Pârâta D.G.F.P. Satu Mare a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1041/2004

arătând că existența dreptului de folosință a terenului poate fi invocată numai

în baza art. 17 din Legea nr. 213/1998 care prevede că „statul și unitățile

administrativ teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, în folosința

gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care

desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice”.

În consecință recunoașterea acestui drept de folosință al reclamantei

ar aduce atingere dreptului de proprietate al Statului Român fiindcă societatea

în cauză nu se încadrează în dispozițiile precizate.

Față de aceste considerente recurenta solicită admiterea recursului și

respingerea petitului referitor la recunoașterea dreptului de folosință în

favoarea reclamantei.

Reclamanta a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca

nefondat deoarece imobilul s-a construit în anul 1983 cu consimțământul

statului iar recurenta invocă dispozițiile unei legi ulterioare și anume Legea

nr. 213/1998. Totodată arată că timp de peste 20 de ani de când folosește

imobilul proprietatea sa a achitat taxa pentru terenul folosit și în consecință

în mod eronat apreciază recurenta că s-ar aduce atingere atributului privind

folosința terenului proprietate de stat.

Curtea, analizând înscrisurile de la dosar în raport de motivul de

recurs invocat, constată că în anul 1983, cu fonduri proprii, reclamanta a

participat la construirea unui imobil compus din parter și cinci etaje, la

parterul căreia reclamanta deține în calitate de proprietar o suprafață de 239

mp; acestei suprafețe îi corespunde o cotă indiviză de 26/209 mp din terenul pe

care se află imobilul.

Imobilul s-a construit pe un teren proprietate de stat, destinat

acestui scop, iar de la data construirii până în prezent reclamanta a

beneficiat de folosința cotei indivize corespunzătoare proprietății sale (26/0209

mp din terenul pe care se află construit imobilul) îndeplinindu-și obligația

corelativă de plată a impozitului pentru clădire și teren.

Astfel fiind, curtea constată că prin atribuirea terenului destinat

acestei construcții statul, proprietar, a înțeles să transfere folosința

terenului, pe perioada existenței construcției, proprietarilor și implicit

reclamantei cu obligația achitării impozitelor aferente, ceea ce s-a și

întâmplat de la data construirii imobilului, 1983 până în prezent reclamanta

exercitând în fapt dreptul de folosință solicitat prin acțiune.

Invocarea de către recurentă a unui text de lege adoptat la 5 ani după

construirea imobilului și anume art. 17 din Legea nr. 213/1998 este irelevantă

deoarece la data intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998 reclamanta avea

folosința cotei indivize de teren pe care fusese con struit imobilul.

Față de considerentele înfățișate Curtea constată că motivul de recurs

este nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Satu Mare în reprezentarea

Ministerului Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 1041 din 25 octombrie

2004 a Curții de Apel Oradea, secția civilă, în contradictoriu cu Cooperativa

Meșteșugărească Igiena Satu Mare și Consiliul Local al Municipiului Satu-Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 9 mai 2005.