ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1041/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, la 29 septembrie 2003, R.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 3282 din 15 septembrie 2003, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 5511/2003. În motivarea recursului, petentul a susținut că SC G.C. SA a aparținut de fostul Consiliu Popular al municipiului București și că adeverința ce a cerut-o acestei societăți comerciale [unitate ce ar proveni din fosta Întreprindere Raională de Construcții și Reparații 1 Mai, unde a lucrat din mai 1965, până în ianuarie 1972], îi este necesară pentru completarea dosarului de pensionare pe care l-a depus la instituția abilitată din țara de domiciliu - Germania.

Petentul susține că în mod eronat instanța de fond a considerat că acțiunea este inadmisibilă, pe calea contenciosului administrativ, pentru considerentul că nu a „solicitat unei autorități administrative, eliberarea unui act administrativ”. Sub acest aspect, se consideră de recurent că instanța nu a ținut seamă de Decizia nr. 97 din 30 aprilie 1997, a Curții Constituționale, prin care s-a înlocuit denumirea generică de „autorități administrative”, în cea de „autorități publice”. Petentul mai consideră că adeverința solicitată se referă la „un drept recunoscut de lege” și a fost cerută unei „autorități publice”, deci acțiunea trebuia admisă.

Consideră petentul că, întrucât unitatea la care a lucrat din 1965 până 1972, era subordonată fostului Consiliu Popular al municipiului București, și unitățile ce au derivat din aceasta „au aceeași subordonare, deci sunt autoritate publică, întrucât este o societate comercială subordonată organic, funcțional organelor centrale autonome”. Recursul declarat este neîntemeiat și va fi respins. Potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești.

În fapt, petentul a cerut intimatei-pârâte, o adeverință din care să rezulte că în perioada în care a fost angajat permanent în funcția de muncitor instalator și respectiv, maistru la I.R.C.R. 1 Mai, devenită I.C.R. 2 și I.C.R. București, pe lângă executarea lucrărilor de montaj a instalațiilor de apă și canalizare, încălzire centrală și gaze naturale aferente construcțiilor civile și industriale, a executat și „lucrări de proiectare, piese scrise și desenate” pentru instalații de utilizare a gazelor naturale. Deci, petentul a solicitat o adeverință care să aibă un anumit conținut, respectiv faptul că el nu numai că a executat lucrări de instalații gaze, dar a făcut și „lucrări de proiectare, piese scrise și desenate”.

Această cerere a formulat-o pârâtei SC G.C. SA. Este cert că această societate comercială pe acțiuni nu mai este subordonată fostului Consiliu Popular al municipiului București, care nu mai există ca atare, astfel încât această apărare invocată în notele scrise de către recurent, este neîntemeiată. Pe de altă parte, intimata-pârâtă nu este un organism neguvernamental, autorizat de lege sau de un organ guvernamental, în baza legii, să presteze servicii publice, în regim de putere publică (ca de exemplu o bancă). În fapt, intimatei-pârâte i s-a cerut să elibereze o adeverință din care să rezulte că pe lângă munca pentru care petentul a fost încadrat și plătit ca executant, ar fi făcut și lucrări de „proiectare și desene de piese”.

Acest conținut al adresei privește, deci, o unitate la care petentul ar fi lucrat într-o perioadă în care societatea pe acțiuni reclamată în cauză nici nu exista și oricum nu prestează servicii publice în regim de putere publică. De altfel, în cauză, petentul nu a făcut nici un fel de probe din care să rezulte că intimata-pârâtă ar fi succesoarea unităților invocate de petent. Este de observat că în art. 48 din Constituție, se folosește noțiunea de „autoritate publică”, ceea ce reprezintă o schimbare esențială față de soluția Legii contenciosului administrativ. Deci, în baza Constituției poate fi atacat în contenciosul administrativ, atât actul administrativ al unei „autorități administrative”, cât și actul administrativ al unei autorități publice de altă natură.

Deci Legea contenciosului administrativ a fost modificată de Constituție, dar, deși legiuitorul constituant a urmărit lărgirea sferei actelor administrative supuse contenciosului administrativ, intimata-pârâtă nu poate avea calitatea de pârât în cauză, nefiind „o autoritate a administrației publice”, ca „organism neguvernamental, autorizat prin lege să presteze servicii publice în regim de putere publică”. Așa fiind, hotărârea atacată este legală și temeinică, pârâta neavând calitatea procesuală pasivă cerută pentru a se aplica art. 1 din Legea nr. 29/1990, astfel încât în mod corect s-a respins ca inadmisibilă, cererea formulată de R.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.A. împotriva sentinței civile nr. 3282 din 15 septembrie 2003 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă.