ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2438/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Bacău, prin sentința nr. 149 din 23 octombrie 2009, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu D.G.S.C. și D.G.F.P., dispunând suspendarea executării deciziei nr. 70 din 19 august 2008 și a deciziei nr. 27/2009 de soluționare a contestației, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele: D.G.S.C. s-a pronunțat pentru desființarea deciziei de impunere nr. 70/2003, în ceea ce privește suma de 1.660.833 lei (TVA și accesorii), dispunând refacerea inspecției fiscale de către o altă echipă de control pentru aceeași perioadă și aceeași bază impozabilă, cât și pentru respingerea ca neîntemeiată a contestației pentru suma de 1.267.850 lei.

În speță sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții impuse de lege pentru a se dispune suspendarea executării actelor contestate, întrucât, fără a antama fondul cauzei, se constată că susținerile reclamantei vizează elemente de fapt, dar și de aplicare a legii, contrare celor reținute de organele de inspecție fiscală, ce vor face obiectul probațiunii în acest dosar, iar prin punerea în executare a deciziei și prin măsurile de indisponibilizare a bunurilor societății se creează o pagubă, constând în aceea că societatea nu-și mai poate îndeplini obiectul specific de activitate. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, D.G.F.P. Bacău, în nume propriu și în numele A.N.A.F., solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a susținut, în esență, că în cauză nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru suspendarea executării actelor contestate, iar instanța nu a analizat niciunul din motivele invocate de reclamantă în justificarea cererii sale, făcând doar unele aprecieri cu privire la posibilitatea acordării unei astfel de măsuri, conferită de lege, precum și cerința îndeplinirii cumulative a celor două condiții, anume cazul bine justificat și paguba iminentă. Recursul este fondat. Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că subzistă în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru argumentele ce succed. În considerarea principiilor care guvernează regimul juridic al actului administrativ, suspendarea executării acestuia constituie o situație de excepție, putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege. În plan intern, suspendarea executării actului administrativ este reglementată prin art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, putând fi dispusă numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 215 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, introducerea contestației pe cale administrativă nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

Același text de lege prevede, prin alin. (2), că aceste dispoziții nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Într-o atare situație, instanța competentă poate suspenda executarea actului numai dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, hotărârea atacată și celelalte acte atașate, în copie, dosarului înaintat instanței de control judiciar neconținând nici o mențiune cu privire la îndeplinirea acestei condiții. Suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care legalitatea lui va fi cenzurată de instanța competentă, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul juridic al Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

În sensul acestor instrumente juridice, suspendarea poate fi acordată atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente în cauză, se apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat și există argumente juridice aparent valabile față de nelegalitatea acestuia. Simpla referire la instrumentele juridice naționale sau internaționale nu poate fundamenta, așadar, prin ea însăși luarea unor măsuri provizorii, pentru că suspendarea nu intervine de drept.

Cazul bine justificat și iminența pagubei sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere suficiente indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. Or, prin sentința recurată, instanța de fond a făcut doar o analiză teoretică și sumară a premiselor suspendării executării actului administrativ, fără a se reține existența în concret a cazului bine justificat și a iminentei pagube, în raport cu natura și amplasarea măsurii dispuse de autoritatea publică, ori cu datele economice ale contribuabilului.

Împrejurarea că susținerile reclamantei care vizează elemente de fapt și de aplicare a legii sunt contrare celor stabilite de organele de inspecție, reținută de prima instanță, fără indicarea în concret a unui argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actelor contestate, nu poate fi circumscrisă noțiunii de caz bine justificat, astfel cum este stabilită prin art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. În justificarea cererii de suspendare, reclamanta s-a limitat, de altfel, să aprecieze că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. și art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât continuarea executării ar duce la producerea de pagube iminente și intrarea societății în faliment, fără a aduce dovezi în acest sens.

În consecință, în raport de circumstanțele concrete ale prezentei cauze, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost greșit reținută. Față de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3), corelat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica în tot sentința atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale contestate, ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. Bacău, în nume propriu și în numele A.N.A.F., împotriva sentinței nr. 149 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta SC A. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2010.