ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2438/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Bacău, prin

sentința nr. 149 din 23 octombrie 2009, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu D.G.S.C. și D.G.F.P., dispunând suspendarea

executării deciziei nr. 70 din 19 august 2008 și a deciziei nr.

27/2009 de soluționare a contestației, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a dispune astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

D.G.S.C. s-a pronunțat pentru

desființarea deciziei de impunere nr. 70/2003, în ceea ce privește suma

de 1.660.833 lei (TVA și accesorii), dispunând refacerea inspecției

fiscale de către o altă echipă de control pentru aceeași

perioadă și aceeași bază impozabilă, cât și

pentru respingerea ca neîntemeiată a contestației pentru suma de

1.267.850 lei.

În speță sunt îndeplinite cumulativ

cele două condiții impuse de lege pentru a se dispune suspendarea

executării actelor contestate, întrucât, fără a antama fondul

cauzei, se constată că susținerile reclamantei vizează elemente

de fapt, dar și de aplicare a legii, contrare celor reținute de

organele de inspecție fiscală, ce vor face obiectul probațiunii

în acest dosar, iar prin punerea în executare a deciziei și prin măsurile

de indisponibilizare a bunurilor societății se creează o pagubă,

constând în aceea că societatea nu-și mai poate îndeplini obiectul specific

de activitate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, D.G.F.P. Bacău, în nume propriu și în numele A.N.A.F.,

solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de suspendare ca

neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a

susținut, în esență, că în cauză nu s-a dovedit

îndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru suspendarea executării

actelor contestate, iar instanța nu a analizat niciunul din motivele invocate

de reclamantă în justificarea cererii sale, făcând doar unele

aprecieri cu privire la posibilitatea acordării unei astfel de

măsuri, conferită de lege, precum și cerința îndeplinirii

cumulative a celor două condiții, anume cazul bine justificat și

paguba iminentă.

Recursul este fondat.

Examinând actele dosarului,

hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma prevederilor

legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a

constatat că subzistă în cauză motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru argumentele ce succed.

În considerarea principiilor care

guvernează regimul juridic al actului administrativ, suspendarea

executării acestuia constituie o situație de excepție, putând fi

dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute

de lege.

În plan intern, suspendarea

executării actului administrativ este reglementată prin art. 14

și art. 15 din Legea nr. 554/2004, putând fi dispusă numai în cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

De asemenea, în conformitate cu

prevederile art. 215 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, introducerea

contestației pe cale administrativă nu suspendă executarea

actului administrativ fiscal.

Același text de lege prevede, prin

alin. (2), că aceste dispoziții nu aduc atingere dreptului

contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal

în temeiul legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Într-o atare situație, instanța

competentă poate suspenda executarea actului numai dacă se depune o

cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate,

hotărârea atacată și celelalte acte atașate, în copie,

dosarului înaintat instanței de control judiciar neconținând nici o

mențiune cu privire la îndeplinirea acestei condiții.

Suspendarea executării actului

administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a

drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care

legalitatea lui va fi cenzurată de instanța competentă,

consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în

sistemul juridic al Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a

Uniunii Europene.

În sensul acestor instrumente juridice,

suspendarea poate fi acordată atunci când, în raport de ansamblul

circumstanțelor și intereselor prezente în cauză, se

apreciază că executarea actului administrativ este de natură a

crea pagube grave, dificil de reparat și există argumente juridice aparent

valabile față de nelegalitatea acestuia.

Simpla referire la instrumentele juridice

naționale sau internaționale nu poate fundamenta, așadar, prin ea

însăși luarea unor măsuri provizorii, pentru că suspendarea

nu intervine de drept.

Cazul bine justificat și iminența

pagubei sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului care

efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza

împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată;

acestea trebuie să ofere suficiente indicii de răsturnare a

prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ

și să facă verosimilă iminența unei pagube, dificil de

reparat, în cazul particular supus evaluării.

Or, prin sentința recurată,

instanța de fond a făcut doar o analiză teoretică și

sumară a premiselor suspendării executării actului administrativ,

fără a se reține existența în concret a cazului bine

justificat și a iminentei pagube, în raport cu natura și amplasarea măsurii

dispuse de autoritatea publică, ori cu datele economice ale

contribuabilului.

Împrejurarea că susținerile reclamantei

care vizează elemente de fapt și de aplicare a legii sunt contrare

celor stabilite de organele de inspecție, reținută de prima

instanță, fără indicarea în concret a unui argument juridic

aparent valabil cu privire la nelegalitatea actelor contestate, nu poate fi

circumscrisă noțiunii de caz bine justificat, astfel cum este

stabilită prin art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În justificarea cererii de suspendare,

reclamanta s-a limitat, de altfel, să aprecieze că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. și

art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât continuarea executării

ar duce la producerea de pagube iminente și intrarea societății în

faliment, fără a aduce dovezi în acest sens.

În consecință, în raport de

circumstanțele concrete ale prezentei cauze, îndeplinirea cumulativă

a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost

greșit reținută.

Față de cele expuse, în temeiul

art. 312 alin. (1) și (3), corelat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul și va modifica în tot sentința

atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării

actelor administrativ-fiscale contestate, ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de D.G.F.P. Bacău, în nume propriu și în numele A.N.A.F.,

împotriva sentinței nr. 149 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică

în tot sentința atacată în sensul că respinge ca

neîntemeiată cererea de suspendare a executării actului administrativ

formulată de reclamanta SC A. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 mai 2010.