ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2261/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2261/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, prin sentința nr. 84 din 8 iulie 2010, a admis
acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtele
Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a
Contestațiilor și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bacău, a
anulat în parte decizia nr. 27 din 10 februarie 2009 emisă de prima pârâtă,
decizia de impunere nr. 70 din 19 august 2008 și raportul de inspecție fiscală nr.
5707 din 18 august 2008 emise de Activitatea de Inspecție Fiscală Bacău, în
ceea ce privește suma de 1.135.946 lei, reprezentând impozit pe profit și suma
de 272.311 lei, cu titlu de majorări de întârziere.
Pentru a pronunța o
asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Reevaluarea bunurilor
imobile reprezintă un proces complex care dă naștere la interpretări, atât din
punct de vedere contabil, cât mai ales al tratamentului fiscal.
Tratamentul contabil
al reevaluării imobilizărilor corporale este prezentat în Ordinul M.F.P. nr. 1752/2005
pentru aprobarea reglementărilor contabile, conform cu directivele europene,
abrogat în prezent prin ordinul M.P.F. nr. 3055 din 29 octombrie 2009.
Prin decizia nr. 27
din 10 februarie 2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală -
Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a fost respinsă ca
neîntemeiată contestația în ceea ce privește impozitul pe profit și majorări de
întârziere, a fost desființată decizia de impunere nr. 70 din 19 august 2008
emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală Bacău pentru suma de 1.660.833 lei,
reprezentând TVA și accesorii și a fost dispusă refacerea inspecției fiscale.
În plus, a fost respinsă ca nemotivată contestația formulată împotriva deciziei
nr. 71 din 19 august 2008.
Problema de drept
dedusă judecății a fost rezolvată prin aplicarea pct. 109 și pct. 111 din
Ordinul M.F.P. nr. 1752/2005, a art. 22 alin. (5) din C. fisc., a pct. 51 din
H.G. nr. 44/2004.
Înregistrarea și
menținerea în capitaluri proprii, respectiv conturi de rezerve sau rezultat
reportat, analitice distincte, a rezervelor, constituite în baza unor acte
normative nu sunt considerate ca fiind o modificare a destinației sau a
distribuției.
Prima instanță a
amintit prevederile O.U.G. nr. 34 din 11 aprilie 2009 prin care rezervele din
reevaluarea mijloacelor fixe, inclusiv a terenurilor, efectuată după data de 1
ianuarie 2004, care sunt deduse la calculul profitului impozabil, se
impozitează concomitent cu deducerea amortizării fiscale, respectiv la momentul
scăderii din gestiune a acestor mijloace fixe.
Totodată, judecătorul
fondului a nominalizat prevederile art. 22 alin. (5) din C. fisc., precum și
ale H.G. nr. 448/2009 pentru completarea Normelor metodologice, aprobate prin
H.G. nr. 44/2004.
În opinia instanței
de fond, rezervele care reprezintă surplusul realizat din reevaluarea
mijloacelor fixe, inclusiv a terenurilor, efectuată după data de 1 ianuarie 2004,
existente în sold, în contul „1065”, la data de 30 aprilie 2009, inclusiv, care
au fost deduse la calculul profitului impozabil, se impozitează la momentul
modificării destinației acestora, conform art. 22 alin. (5) din C. fisc.
Prin dispozițiile
legale în vigoare la data controlului s-a urmărit, de fapt, acordarea unei
facilități fiscale contribuabililor, care constă în amânarea la plată a
impozitului până la momentul în care societatea ar fi decis schimbarea
destinației rezervei respectiv, având în mod practic posibilitatea de a se
finanța, fără dobândă, cu suma aferentă acelei părți din impozitul pe profit,
amânat până la un moment decis de ea, respectiv schimbarea destinației
rezervei.
Prima instanță a
concluzionat în sensul că suma de 7.099.668 lei, reprezentând surplusul din
reevaluarea mijloacelor fixe, care se regăsește în contul „1065 – rezerve
reprezentând surplusul realizat”, nu se impozitează în momentul vânzării
mijlocului fix, respectiv decembrie 2007, urmând a se impozita la momentul
modificării destinației rezervei.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a
județului Bacău, în nume propriu și în numele Agenției Naționale de
Administrare Fiscală, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii
acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea căii de
atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal,
fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În dezvoltarea
acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele
critici de nelegalitate:
În speța de față,
prima instanță trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 19 alin. (1), art. 22
alin. (5) din C. fisc., ale pct. 12, pct. 571, pct. 715 din Normele
metodologice de aplicare a aceluiași cod (aprobate prin H.G. nr. 44/2004),
precum și ale pct. 111 din Secțiunea 5, intitulată „Prevederi referitoare la
elementele din contul de profit și pierdere” din Anexa la Ordinul M.F.P. nr. 1752/2005.
În raport de actele
normative anterior expuse, profitul impozabil aferent unei perioade fiscale se
calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și
cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, din care se scad
veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, la
stabilirea profitului impozabil luându-se în calcul și alte elemente similare
veniturilor și cheltuielilor, potrivit normelor de aplicare, printre care se
numără și rezervele din reevaluare, la casarea sau cedarea activelor, în
situația în care au fost deductibile din profitul impozabil.
De asemenea,
recurenta a precizat faptul că, din interpretarea prevederilor legale mai sus
arătate, rezultă că surplusul din reevaluarea imobilizărilor corporale se
impozitează la scoaterea din evidență a activului pentru care s-a constituit
rezerva din reevaluare, situație în care surplusul din reevaluare reprezintă
câștig efectiv realizat.
Recurenta a menționat
faptul că, din actele dosarului, reiese că intimata a scos din evidența
contabilă, în luna decembrie 2007, active imobilizate constând în teren și
construcții.
Aceste active au fost
evaluate în vederea vânzării, iar diferența rezultată în urma reevaluării și
valoarea la cost istoric a fost evidențiată de societate în rezerve de
reevaluare.
În concepția
recurentei, în cauză, nu s-a efectuat o evaluare a imobilizărilor corporale ale
societății intimate, ci a fost realizată o evaluare a clădirilor și a
terenurilor în vederea stabilirii unei valori juste a acestora.
Pornind de la aceste
elemente, a fost realizată o tranzacție, în sensul vânzării respectivelor
active către SC O.R. SRL, în luna decembrie 2007.
Suma de 7.099.668 lei
reprezintă un câștig pentru intimată, respectiv un element de venit ce trebuia
impozitat.
În plus, recurenta a
arătat că, prin vânzarea activelor, rezerva din reevaluare își modifică
destinația, iar la descărcarea din gestiune a respectivelor active, această
diferență din reevaluare a fost dedusă de societate, motiv pentru care trebuia
inclusă și la venituri impozabile.
Analizând sentința
atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041
C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru
considerentele care vor fi expuse în continuare.
În luna decembrie
2007, intimata SC A. SRL a vândut către SC O.R. SRL bunuri imobile, respectiv
construcții și terenuri, în valoare totală de 10.222.881 lei, fără TVA.
În baza raportului de
reevaluare nr. 5714 din 5 decembrie 2007, intimata a înregistrat în contul de
„rezerve din reevaluare” suma de 7.099.668 lei, cu titlu de diferență rezultată
din reevaluarea bunurilor imobile scoase din patrimoniul societății.
Autoritățile fiscale
au majorat profitul impozabil al intimatei, la data de 31 decembrie 2007, cu
suma de 7.099.668 lei și au stabilit un impozit pe venit suplimentar în cuantum
de 1.135.946 lei, cu accesorii aferente în sumă de 131.904 lei.
Temeiurile juridice
ale măsurii luate împotriva intimatei sunt următoarele: art. 19 alin. (1), art.
22 alin. (5) și art. 24 alin. (1
5
) din C. fisc., pct. 12, pct. 571
și pct. 715 din H.G. nr. 44/2004, precum și art. 111 alin. (3) și (8) din
Secțiunea 5, intitulată „Prevederi referitoare la elementele din contul de
profit și pierdere” din Anexa la Ordinul M.F.P. nr. 1752/2005.
Conform art. 19 alin.
(1) din C. fisc., profitul impozabil se calculează ca diferență între
veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul
realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad venituri
neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile; la stabilirea
profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și
cheltuielilor, potrivit normelor de aplicare.
Potrivit pct. 12 H.G.
nr. 44/2004, veniturile și cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea
profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate, potrivit
reglementărilor contabile, date în baza Legii nr. 82/1991, republicată, cu
modificările ulterioare, precum și alte elemente similare veniturilor și
cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă
cheltuielile nedeductibile, conform prevederilor art. 21 din C. fisc.; exemple
de elemente similare veniturilor: rezervele din reevaluarea mijloacelor fixe,
potrivit prevederilor art. 22 alin. (5) din C. fisc.
În baza art. 22 alin.
(5) din C. fisc., reducerea sau anularea oricărui provizion ori a rezervei care
a fost anterior dedusă se include în veniturile impozabile, indiferent dacă
reducerea sau anularea este datorată modificării destinației provizionului sau
a rezervei, distribuirii provizionului sau a rezervei către participanți, sub
orice formă, lichidării, divizării, fuziunii contribuabilului sau oricărui alt
motiv.
În raport de pct. 571
din H.G. nr. 44/2004, în aplicarea prevederilor art. 22 alin. (5) corelate cu
cele ale art. 19 din C. fisc., surplusul din reevaluarea imobilizărilor
corporale, care a fost anterior deductibil, evidențiat, potrivit
reglementărilor contabile, în contul „Rezultatul reportat” sau în contul „Alte
rezerve”, analitice distincte, se impozitează la momentul modificării
destinației rezervei, distribuirii rezervei către participanți sub orice formă,
lichidării, divizării, fuziunii contribuabilului sau oricărui alt motiv,
inclusiv la folosirea acesteia pentru acoperirea pierderilor contabile. Pentru
calculul profitului impozabil aceste sume sunt elemente similare veniturilor.
Înregistrarea și
menținerea în capitaluri proprii, respectiv conturi de rezerve sau rezultatul
reportat, analitice distincte, a rezervelor constituite în baza unor acte
normative nu se consideră modificarea destinației sau distribuție.
Conform pct. 715 din
Normele anterior arătate, pentru determinarea valorii fiscale în cazul
transferurilor terenurilor cu valoare contabilă, precum și pentru determinarea
valorii fiscale rămase neamortizate în cazul mijloacelor fixe amortizabile,
evidențiate în sold la 31 decembrie 2003, în valoarea de intrare fiscală, se
includ și reevaluările efectuate, potrivit legii, până la aceea dată; pentru
determinarea valorii fiscale a terenurilor, respectiv a valorii fiscale rămase
neamortizate în cazul mijloacelor fixe amortizabile, vor fi luate în calcul și
reevaluările contabile efectuate după data de 1 ianuarie 2007, precum și partea
rămasă neamortizată din reevaluările contabile efectuate după data de 1
ianuarie 2004 la mijloacele fixe amortizabile care nu mai au valoare fiscală
rămasă neamortizată la data reevaluării; prin valoarea fiscală rămasă
neamortizată se înțelege diferența dintre valoarea de intrare fiscală și
valoarea amortizării fiscale.
Potrivit art. 111 alin.
(3) din Secțiunea 5, intitulată „Prevederi referitoare la elementele din contul
de profit și pierdere” din Anexa la Ordinul M.F.P. nr. 1752/2005, surplusul din
reevaluare inclus în rezerva din reevaluare este capitalizat prin transferul
direct în rezerve, atunci când acest surplus reprezintă un câștig realizat; în
sensul prezentelor reglementări, câștigul se consideră realizat la scoaterea
din evidență a activului pentru care s-a constituit rezerva din reevaluare.
Alin. (8) al
aceluiași articol precizează că nici o parte din rezerva din reevaluare nu
poate fi distribuită, direct sau indirect, cu excepția cazului în care activul
reevaluat a fost valorificat, situație în care surplusul din reevaluare
reprezintă câștig efectiv realizat.
Într-adevăr, din
interpretarea tuturor textelor normative anterior citate, rezultă, în mod
indubitabil, faptul că profitul impozabil aferent unei perioade fiscale se
calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și
cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, din care se scad
veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, la
stabilirea profitului impozabil luându-se în calcul și alte elemente similare
veniturilor și cheltuielilor, potrivit normelor de aplicare, printre care se
numără și rezervele din reevaluare, la casarea sau cedarea activelor, în
situația în care au fost deductibile din profitul impozabil.
Pe de altă parte,
surplusul generat de reevaluarea imobilizărilor corporale se impozitează la
scoaterea din evidență a activului pentru care s-a constituit rezerva din
reevaluare, împrejurare în raport cu care surplusul din reevaluare reprezintă
câștig efectiv realizat.
După cum s-a relevat
anterior, în luna decembrie 2007, intimata SC A. SRL a scos din evidența
contabilă active imobilizate, respectiv terenuri și construcții.
Desigur, aceste
active au fost evaluate în scopul vânzării, iar diferența rezultată după
reevaluare a fost evidențiată de către societatea intimată. Ea reprezintă un
element de venit ce trebuie impozitat.
După cum a evidențiat
și autoritatea recurentă, suma de 7.099.668 lei a reprezentat un câștig pentru
intimată, respectiv un element de venit supus impozitării.
Altfel spus, în speța
dedusă judecății, prin vânzarea activelor, rezerva din reevaluare și-a schimbat
destinația, iar la descărcarea din gestiune a respectivelor active, această
diferență din reevaluare a fost dedusă de societate, motiv pentru care trebuia
inclusă și la venituri impozabile, conform art. 22 alin. (5) din C. fisc.
Așadar, instanța de
control judiciar reține faptul că, în cauza analizată, este vorba despre o
facilitate fiscală acordată contribuabilului, prin amânarea la plata
impozitului până la momentul în care societatea ar fi decis schimbarea destinației
rezervei.
După cum s-a
prezentat anterior, acest fapt s-a produs, deoarece societatea intimată a
procedat la înstrăinarea activelor imobilizate unei terțe persoane în schimbul
unei sume de bani.
Față de împrejurarea
că instanța de fond nu a interpretat în mod legal și corect prevederile
normative indicate mai sus, este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304
pct. 9 C. proc. civ., împrejurare în raport cu care Înalta Curte, în temeiul art.
312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004,
va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge
acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău în nume propriu și în
numele Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 84 din
8 iulie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal.
Modifică sentința
atacată, în sensul că, respinge acțiunea reclamantei SC A. SRL Bacău, ca
neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 14 aprilie 2011.