ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2040/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. x/2010, reclamanta S.C. "A." S.A., prin administrator B., a chemat în judecată pe pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecție Fiscală, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea:

- Raportul de inspecție fiscală nr. x/25.05.2010 și a Decizia de impunere nr. x, ambele emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău - Activitatea de inspecție fiscală Bacău;

- Deciziei nr. 1571/31.08.2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău - Biroul de soluționare contestații;

- exonerarea reclamantei de la plata sumei de 2.855.786 RON.

Tribunalul Bacău, prin sentința nr. 341 din 31.03.2011, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și valoarea pretențiilor contestate, respectiv 2.855.786 RON.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2011.

Prin încheierea de ședință din data de 15.09.2011, Curtea de Apel Bacău a suspendat, în temeiul art. 244 pct. 2 din C. proc. civ. din 1865, judecata cauzei până la soluționarea Dosarului penal nr. x/2011 aflat în lucru la Inspectoratul de Poliție al Județului Bacău.

3.1. Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 73 din 7.05.20145, a constatat perimată judecata acțiunii.

3.2. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3978 din 10.12.2015, a admis recursul formulat de reclamantă împotriva hotărârii de constatare a perimării, a casat sentința și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Cauza a fost înregistrată spre rejudecare, la Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2011* la data de 08.02.2016.

În cauză a fost administrată proba cu expertiză contabilă, la solicitarea reclamantei.

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 52 din 30.03.2017, a admis, în parte, acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău - Activitatea de inspecție fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și, în consecință, a anulat Decizia nr. 1571 din 31.08.2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău - Biroul de soluționare contestații; a anulat, în parte, Decizia de impunere nr. x din 25.05.2010 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecție fiscală, precum și Raportul de inspecție fiscală nr. x din 30.05.2010 - ambele emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău - Activitatea de inspecție fiscală - în ceea ce privește următoarele obligații fiscale:

- taxa pe valoare adăugată, în sumă de 441.465 RON, rezultând din facturile fiscale înregistrate în contul 212 - Construcții, precum și majorările de întârziere aferente;

- taxa pe valoare adăugată, în sumă de 110.264 RON, rezultând din facturile fiscale înregistrate în contul 213 - Echipamente tehnologice, precum și majorările de întârziere aferente;

- taxa pe valoare adăugată, în sumă de 133.050 RON, rezultând din facturile fiscale înregistrate în conturile 611 - Cheltuielile de întreținere și reparații și 471 - Cheltuieli înregistrate în avans, precum și majorările de întârziere aferente;

- taxa pe valoare adăugată, în sumă de 3.957 RON, rezultând din factura fiscală înregistrată în contul 601 - Cheltuieli cu materiile prime, precum și majorările de întârziere aferente;

- impozitul pe profit calculat pentru cheltuielile rezultând din facturile fiscale înregistrate în conturile 212 - Construcții, contul 213 - Echipamente tehnologice, 611 - Cheltuielile de întreținere și reparații, 471 - Cheltuieli înregistrate în avans și 601 - Cheltuieli cu materiile prime, precum și majorările de întârziere aferente.

Curtea de Apel a menținut celelalte obligații fiscale din decizia de impunere și din RIF contestate și a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 7.039 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanta S.C. "A." S.A și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău.

Reclamanta a solicitat modificarea, în parte, a hotărârii judecătorești contestate, în sensul anulării actelor fiscale atacate până la concurența sumei de 6.282 RON, din care 2.236 RON reprezintă obligații fiscale stabilite suplimentar și 4.046 RON, reprezintă accesorii aferente acestora, conform raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul C..

Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău a solicitat modificarea, în parte, a hotărârii judecătorești contestate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca nefondată.

În motivarea căilor de atac, încadrabile în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele au arătat că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că, dată fiind multitudinea criticilor de nelegalitate subsumate celor două motive de modificare anterior enunțate și aspectelor supuse verificării în prezenta cauză, pentru coerența și omogenitatea expunerii, analiza și soluția instanței de control judiciar se va realiza și insera deopotrivă în cadrul acestei secțiuni, în mod succesiv, corespunzător fiecăreia dintre categoriile de sume, respectiv de probleme juridice cuprinse în cererea de chemare judecată și în actele administrative fiscale atacate.

5.1 Considerații generale

Controlul de legalitate declanșat de recurenta-reclamantă S.C. "A." S.A., în condițiile art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscalălă, vizează:

- Raportul de inspecție fiscală nr. x/25.05.2010;

- Decizia de impunere nr. x, privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, prin care, în baza RIF-ului anterior menționat, Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău - Activitatea de inspecție fiscală Bacău a stabilit în sarcina recurentei-reclamante obligația de plată a sumelor de:

- 862.320 RON TVA, pentru perioada 01.01.2004 - 30.06.2009, și accesorii în sumă de 1.208.683 RON, calculate pentru perioada 26.03.2004 - 21.05.2010;

- 226.420 RON impozit pe profit, pentru perioada 01.01.2004 - 30.06.2009, și accesorii în sumă de 302.414 RON, calculate pentru perioada 26.03.2004 - 21.05.2010;

- 105.284 RON - sumă datorată privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, pentru perioada 01.01.2004 - 30.06.2009, și accesorii în sumă de 150.665 RON, calculate pentru perioada 26.02.2004 - 21.05.2010.

- Decizia nr. 1571/31.08.2010, prin care Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău - Biroul de soluționare contestații a respins contestația reclamantei, ca neîntemeiată.

Prima instanță a admis, în parte, acțiunea reclamantei, a anulat, în parte, actele administrative contestate, după cum s-a prezentat la pct. 4 din decizia de față.

Înalta Curte împărtășește doar parțial soluția judecătorului fondului, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Reevaluând ansamblul materialului probator administrat în cauză prin prisma dispozițiilor legale incidente și răspunzând la criticile formulate în cadrul celor două memorii de recurs promovate de reclamantă și de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, dar și la apărările părților din cadrul întâmpinărilor depuse la dosar, instanța de control judiciar reține următoarele:

În primul rând, judecătorul fondului a expus în mod corect cadrul normativ aplicabil în materia TVA-ului și impozitului pe profit, cu privire la sumele analizate, în perioada supusă verificării, motiv pentru care nu va proceda la reluarea prezentării acesteia.

5.2. Recursul reclamantei S.C. "A." S.A.

5.2.1. Referitor la Contul 212 - Cheltuieli care cuprind operațiuni supuse măsurilor de simplificare

Organele de inspecție fiscală au reținut faptul că, în perioada 01.01.2007 - 31.12.2007, recurenta-reclamantă a înregistrat în Contul 212 un număr de 13 facturi fiscale emise de S.C. "D." S.R.L., reprezentând diverse lucrări de construcții-montaj efectuate la un bun imobil, în valoare de 676.700 RON, pentru care a dedus TVA în sumă de 128.573 RON. Acestor lucrări de construcții-montaj le erau aplicabile măsurile de simplificare (taxarea inversă), reglementate de prevederile art. 160 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (forma în vigoare în perioada de referință).

În cadrul RIF-ului contestat în cauză s-a menționat faptul că facturile fiscale emise de S.C. D. S.R.L. nu poartă mențiunea "taxare inversă", conform art. 160 alin. (5) din Codul fiscal, iar responsabil pentru aplicarea măsurilor de simplificare este și beneficiarul. Mai precis, S.C. A. avea obligația să aplice taxarea inversă, să nu facă plata taxei către furnizor, să înscrie din proprie inițiativă mențiunea "taxare inversă", să o înregistreze prin formula contabilă 4426=4427 și să o evidențieze în decontul de TVA atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă.

Prima instanță a apreciat că organele de inspecție fiscală au procedat în mod legal la neacordarea dreptului de deducere pentru suma aflată în discuție, în condițiile în care recurenta-reclamantă nu a respectat cerințele impuse de textele legale anterior nominalizate.

Recurenta-reclamantă a recunoscut existența situației fiscale descrise în RIF, însă a precizat faptul că nu se poate discuta despre crearea unui prejudiciu bugetului statului, în condițiile în care TVA-ul a fost virat la stat de către S.C. "D." S.R.L., iar cu ocazia controlului încrucișat desfășurat la această societate, inspectorii fiscali au concluzionat în sensul că operațiunea este legală. Așadar, recurenta a opinat că neaplicarea procedurii simplificate și plata TVA-ului către furnizor, urmată de virarea acestuia la stat (de către furnizor) nu conduce la crearea unui prejudiciu statului care să justifice urmărirea beneficiarului. Măsura recuperării TVA-ului dispusă de organul fiscal și menținută de instanță vine în contradicție cu dispozițiile art. 82 alin. (9) și (10) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal cu referire la art. 160 din Codul fiscal.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentei cu privire la deductibilitatea sumei de 128.573 RON.

În mod indiscutabil, lucrărilor de construcții-montaj analizate le erau aplicabile măsurile de simplificare, reglementate de prevederile art. 160 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Obligația de a menționa pe facturile fiscale "taxare inversă", conform art. 160 alin. (5) din Codul fiscal, revenea atât emitentului cât și beneficiarului. Pentru operațiunile supuse măsurilor de simplificare nu se face plata taxei între furnizor și beneficiar.

Susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia S.C. "D." S.R.L. a procedat la virarea TVA-ului către stat nu este probată: Procesul-verbal încheiat la data de 28.10.2009 cu ocazia efectuării controlului încrucișat la S.C. "D." S.R.L. a avut în vedere alte facturi și alte perioade de control.

5.2.2. Referitor la Contul 628 - Cheltuieli cu alte servicii executate de terți

Prima instanță și-a însușit punctul de vedere exprimat de organele fiscale, respectiv că în contul analizat au fost înregistrate facturile fiscale nr. x/5.10.2004 - cu TVA de 12.080 RON - și nr. 5495979/29.11.2004 - cu TVA de 8.018 RON -, ambele emise de S.C. D. S.R.L., facturi pe care există doar mențiunea "transport marfă VIII, IX 2004", respectiv, "transport marfă X - XII 2004". Nu rezultă realitatea operațiunii din niciun alt document justificativ care să fi probat efectuarea transportului, rutele, numărul de km parcurși, obiectul transportului; nu există contract de prestări-servicii transport, ordine de deplasare, foi de parcurs, deviz de reparații.

Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond nu a ținut seama de concluziile expertizei contabile efectuate în cauză.

Înalta Curte reține că este fondată critica recurentei-reclamante.

În Anexa nr. 1 "Răspuns obiecțiuni" (existentă la dosar fond), pentru cele două facturi, expertul contabil a bifat existența contractului și a foilor de parcurs.

Mai mult decât atât, în expertiza contabilă inițială, expertul precizează "am identificat două facturi a căror valoare nu este integral susținută de documente justificative" de asemenea, expertul notează cele două facturi și explică că totalul kilometrilor dovediți cu foile de parcurs este inferior numărului de kilometri facturați, calculează contravaloarea kilometrilor în plus și stabilește suma ce nu poate fi deductibilă fiscal pe fiecare factură, respectiv, 2.737 RON și 2.345 RON (total 5.082 RON). În aceeași expertiză inițială, precum și în Anexa nr. 3, s-a determinat pentru valoarea nedeductibilă de 5.082 RON obligația fiscală în sumă de 6.282 RON, din care 966 RON reprezintă TVA, 1.270 reprezintă impozit pe profit și accesorii în cuantum de 4.046 RON. Ca atare, acestea sunt sumele pentru care se impune menținerea actelor fiscale contestate în cauză.

5.2.3. Referitor la Contul 624 - Cheltuieli cu transportul de bunuri și persoane

Prima instanță și-a însușit punctul de vedere exprimat de organele fiscale, respectiv că în contul analizat au fost înregistrate facturile fiscale emise de S.C. "E." S.A., ca unic document justificativ fiind contractul de închiriere pentru autovehicul înregistrat sub nr. x, în baza căruia au fost emise facturile fiscale nr. x/31.03.2009, în valoare de 46.410 RON (din care 7.410 RON TVA), reprezentând transport auto și nr. x/30.04.2009, în valoare de 46.410 RON (din care 7.410 RON TVA); reclamanta nu a justificat necesitatea efectuării acestor cheltuieli, nu a făcut dovada că serviciile au fost efectiv prestate și că pe facturi nu este înscris numărul și data contractului de prestări servicii. Anexa nr. 1 la răspunsul expertului F. la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză confirmă constatarea organului de inspecție fiscală, în sensul că unicul document justificativ care însoțește aceste facturi este contractul. Nu există foi de parcurs, ordine de deplasare ori alte documente din care să rezulte că operațiunile consemnate în cele două facturi sunt reale și că au fost efectuate în folosul activității taxabile.

Recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond nu a ținut seama de concluziile expertizei contabile efectuate în cauză care atestă existența foilor de parcurs.

Înalta Curte reține că este fondată critica recurentei-reclamante.

În Anexa nr. 1 "Răspuns obiecțiuni" (existentă la dosar fond), pentru cele două facturi, expertul contabil a bifat existența contractului și a foilor de parcurs.

Cu ocazia controlului încrucișat efectuat la S.C. "E." S.A., organul fiscal a reținut că facturile verificate aferente contului analizat reflectă operațiuni reale.

Ca atare, instanța de control judiciar constată că recurenta-reclamantă a justificat că operațiunile consemnate în cele două facturi sunt reale și au fost efectuate în folosul activității taxabile.

De asemenea, pentru aceleași argumente expuse anterior, Înalta Curte apreciază că se impune anularea impozitul pe profit calculat pentru cheltuielile rezultând din facturile fiscale înregistrate în conturile 624 și 628, precum și majorările de întârziere aferente.

5.2.3. Referitor la Contul 612 - Cheltuieli cu chiriile, redevențele, locațiile în gestiune

Prima instanță a fost de acord cu opinia exprimată în raportul de inspecție fiscală analizat, în sensul că în acest cont a fost înscrisă factura fiscală nr. x/17.09.2008 emisă de S.C. D. S.R.L., în valoare totală de 88.655 RON, din care TVA de 14.155 RON, reprezentând chirie mijloace de transport auto 2008; factura a fost emisă în baza contractului nr. x/23.01.2008. Organul de inspecție fiscală a reținut ca fiind nejustificată necesitatea efectuării cheltuielilor în sumă de 74.500 RON, precum și faptul că nu s-a făcut dovada că serviciile au fost efectiv prestate.

Recurenta-reclamantă a arătat că factura în discuție a fost emisă de către S.C. "E." S.A. și că expertul contabil a confirmat existența contractului și a foilor de parcurs ce probează împrejurarea că serviciile de transport au fost efectiv prestate.

Înalta Curte nu poate primit critica recurentei-reclamante, întrucât nu rezultă necesitatea efectuării acestor cheltuieli în scopul propriei operațiuni taxabile, fiind vorba despre închirierea unor utilaje agricole.

5.2.4. Referitor la sumele datorate privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap pe perioada 01.01.2004 - 30.06.2009, în cuantum de 105.284 RON, precum și majorările de întârziere aferente acestora, pe perioada 25.02.2004 - 21.05.2010, în sumă de 150.665 RON

Prima instanță a împărtășit punctul de vedere exprimat de organul fiscal în RIF și a menționat faptul că, în perioada analizată, au fost în vigoare, succesiv, două acte normative care reglementează obligația de plată a acestor vărsăminte, și anume: O.U.G. nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap (publicată în Monitorul Oficial al României 310 din 30 iunie 1999) și Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1006 din 18 decembrie 2006).

I. Obligația de angajare a persoanelor cu handicap și consecințele ce decurg din această obligație au fost reglementate prin art. 42 și art. 43 din O.U.G. nr. 102/1999, texte care, în perioada verificată, au avut forme diferite. Astfel, la începutul perioadei verificate, în forma modificată prin Legea nr. 519/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, O.U.G. nr. 102/1999 prevedea:

"Art. 42 - (1) Persoanele juridice care au un număr de cel puțin 100 de angajați au obligația de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați.

(2) Persoanelor cu handicap angajate cu contract individual de muncă li se asigură toate adaptările și înlesnirile necesare pentru înlăturarea oricăror impedimente în activitatea pe care o desfășoară."

"Art. 43 - (1) Persoanele juridice care nu respectă prevederile art. 42 alin. (1) au obligația de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap.

(2) Sunt exceptate de la plata obligatorie prevăzută la alin. (1) persoanele juridice care fac dovada că au solicitat trimestrial la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap."

Prin art. I pct. 15 și 16 din Legea nr. 343/2004 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 641 din 15 iulie 2004), art. 42 alin. (1) și art. 43 au avut următorul cuprins:

"Art. 42 - (1) Agenții economici care au cel puțin 75 de angajați, precum și autoritățile și instituțiile publice care au cel puțin 25 de funcții contractuale, au obligația de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați, respectiv din numărul de funcții contractuale prevăzute în statul de funcții."

"Art. 43 - (1) Agenții economici, autoritățile și instituțiile publice care nu respectă prevederile art. 42 alin. (1) au obligația de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap.

(2) Sunt exceptați de la plata obligatorie prevăzută la alin. (1) agenții economici, autoritățile și instituțiile publice care fac dovada că au solicitat trimestrial la agențiile județene de ocupare a forței de muncă, respectiv a municipiului București, repartizarea de persoane cu handicap calificate în meseriile respective și că acestea nu au repartizat astfel de persoane în vederea angajării."

Instanța de fond a apreciat că prezintă relevanță din punctul de vedere al motivului invocat de reclamantă doar modificarea art. 43 alin. (2). În forma inițială, pentru a opera excepția de la plata sumei prevăzute la alin. (1), alin. (2) impunea o singură condiție, și anume, ca persoana juridică să facă dovada că a solicitat trimestrial la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap. După modificarea intervenită prin Legea nr. 343/2004, începând cu data de 18.07.2004, exceptarea de la plata sumei prevăzute de art. 43 alin. (1) era condiționată atât de dovada solicitării trimestriale la agențiile județene de ocupare a forței de muncă, a repartizării de persoane cu handicap calificate în meseriile respective, cât și de faptul că aceste agenții nu au repartizat astfel de persoane în vederea angajării.

Organele de inspecție fiscală au stabilit obligația de plată analizată în sarcina reclamantei având în vedere două motive:

- în principal, s-a constatat că numărul de persoane considerate cu handicap și încadrate ca atare de reclamantă este mai mare decât cel real, justificat cu certificate de încadrare într-un grad de handicap; astfel, în anul 2004, din 7 persoane considerate cu handicap doar pentru 2 persoane exista certificatul de încadrare într-un grad de handicap; în anul 2005, din 8 persoane considerate cu handicap doar pentru 2 persoane exista certificatul de încadrare într-un grad de handicap, iar, în anul 2006, din 9 persoane considerate cu handicap doar pentru una singură exista certificatul de încadrare într-un grad de handicap;

- în plus, s-a constatat că "[…] nici nu se face dovada că s-a solicitat trimestrial de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap."

Prima instanță a precizat că apărările reclamantei sunt contradictorii, deoarece, pe de o parte, a susținut că a angajat pe bază de contracte de muncă, persoane cu handicap într-un număr corespunzător procentului prevăzut de art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 102/1999, prin raportare la numărul total de angajați; pe de altă parte, a arătat că a solicitat AJOFM, în conformitate cu art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999, repartizarea pe persoane cu handicap;

De asemenea, din conținutul adresei nr. x/2007 nu se poate reține îndeplinirea condițiilor impuse de art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999, și anume: nu rezultă expres că s-a solicitat repartizarea de persoane cu handicap, ci doar faptul comunicării numărului de posturi vacante; nu rezultă destinatarul adreselor enumerate, acesta trebuind să fie, potrivit art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă - până la data de 17.07.2004, respectiv Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău - începând cu 18.07.2004 (când a intrat în vigoare Legea nr. 343/2004). În plus, adresa nr. x/2007, deși poartă antetul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău, este semnată de directorul executiv al unei unități locale

Curtea de Apel a opinat în sensul că probarea susținerilor reclamantei se impunea a fi făcută, pe de o parte, cu certificatele de încadrare într-un grad de handicap eliberate persoanelor cu care a încheiat contracte de muncă, angajați despre care reclamanta a pretins că sunt persoane cu handicap; pe de altă parte, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999 trebuia probată cu înseși adresele enumerate în adresa nr. x/2007, cu atât mai mult cu cât reclamanta a pretins că nu le-a prezentat organului de inspecție fiscală pentru că nu i-au fost cerute, iar nu pentru că se afla în imposibilitate de a le prezenta.

II. Prima instanță a arătat faptul că, începând cu anul 2007, în vigoare au fost dispozițiile Legii nr. 448/2006 (care a abrogat O.U.G. nr. 102/1999) care, în art. 77 prevedea:

"(1) Persoanele cu handicap pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale și capacității de muncă, atestate prin certificatul de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de evaluare de la nivel județean sau al sectoarelor municipiului București.

(2) Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați.

(3) Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condițiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru îndeplinirea uneia dintre următoarele obligații:

a) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;

b) să achiziționeze produse sau servicii de la unități protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat în condițiile prevăzute la lit. a).

(4) Fac excepție de la prevederile alin. (2) instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

(5) Monitorizarea și controlul respectării prevederilor alin. (2) și (3) se fac de către Inspecția Muncii."

Aceste dispoziții au fost menținute în aceeași formă și după republicarea Legii nr. 448/2006 în Monitorul Oficial al României nr. 1 din 3 ianuarie 2008, în urma renumerotării textelor, art. 77 devenind art. 78.

Instanța de fond a constatat că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 448/2006, nu mai este reglementată o excepție similară celei prevăzute prin art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999, singura excepție fiind cea prevăzută de alin. (4) al art. 77, în mod vădit, inaplicabilă în cauză.

Recurenta-reclamantă a arătat că susținerile sale din cererea de chemare în judecată nu sunt contradictorii, întrucât a precizat că a avut angajate persoane cu handicap și, în același timp, a solicitat trimestrial de la AJOFM repartizarea de persoane cu handicap. Adresa nr. x/2007 reprezintă un înscris de care instanța trebuia să țină seama, întrucât cuprinde toate elementele necesare pentru formarea unui punct de vedere pertinent. Dacă instanța avea îndoieli cu privire la veridicitatea datelor din cuprinsul acesteia, în baza rolului activ, trebuia să pună în vedere părții să procedeze la suplimentarea probatoriului. De asemenea, instanța nu a ținut seama de concluziile expertului contabil, fără să arate motivele pentru care a procedat în această modalitate, ceea ce echivalează cu încălcarea dreptului său la apărare.

Atât în întâmpinarea formulată în cauză cât și în punctul de vedere exprimat la solicitarea instanței de control judiciar, recurenta-pârâtă a arătat faptul că situațiile prezentate ulterior în instanță sunt reconstituite după inspecția fiscală întocmai cu deficiențele înscrise în RIF, prezentate analitic în anexa 2.3 privind numărul persoanelor cu handicap neîncadrate pentru perioada 01.01.2004 - 31.12.2006, cu scopul vădit de a se sustrage de la plata sumelor datorate bugetului de stat.

Înalta Curte reține că este fondată critica recurentei-reclamante.

Cu titlul prealabil, instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului a expus în mod corect cadrul normativ aplicabil cu privire la sumele analizate, în perioada supusă verificării, precum și condițiile pe care societatea recurentă trebuia să le îndeplinească pentru a nu datora aceste sume. Cu toate acestea, concluzia la care a ajuns în urma verificării probatoriului administrat în cauză este eronată.

În perioada 1 ianuarie 2004 - 30 decembrie 2006, recurenta-reclamantă a avut între 157 - 253 de salariați, astfel încât avea obligația legală să angajeze persoane cu handicap într-un procent de 4%, întrucât, în caz contrar, se năștea obligația acesteia de a plăti lunar la bugetul statului o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu a încadrat persoane cu handicap.

Prin Adresa nr. x/2007, AJOFM Bacău a precizat faptul că societatea recurentă, prin mai multe adrese nominalizate în cuprinsul acesteia, i-a comunicat locurile de muncă vacante pentru persoane cu handicap, pentru trimestrele I-IV ale anilor 2004-2006. De asemenea, emitentul adresei a precizat în mod explicit faptul că, în baza comunicărilor pe care le-a primit de la societate, "nu a repartizat spre angajare persoane cu handicap, deoarece în baza de date a Agenției nu au fost înregistrate persoane care să îndeplinească condițiile cerute de societate." .

Totodată, la solicitarea Înaltei Curți, prin Adresa nr. x din 08.03.2018, AJOFM Bacău a comunicat faptul că aceasta este o instituție deconcentrată la nivel teritorial, înființată în anul 1999, prin Legea nr. 145/1998, care, în prezent, își desfășoară activitatea conform Legii nr. 202/2006. Instituția are 7 subunități, printre care cea din localitatea Onești (înființată în anul 1999), care au statut de compartimente; ele neavând personalitate juridică, toate documentele întocmite se fac pe bază de delegare de competență dată de AJOFM Bacău, în temeiul Ordinului Președintelui ANOFM nr. 85/2002 și a Legii nr. 188/1999; ca atare, neavând personalitate juridică, aceste compartimente nu au antet propriu, însă îl folosesc pe cel al AJOFM Bacău, entitatea juridică căreia îi sunt subordonate; aceste compartimente folosesc și ștampila cu caracterele "AJOFM Bacău", diferită fiind mențiunea "unitatea locală" sau " punctul de lucru" documentele eliberate de unitatea locală Onești au autoritatea AJOFM Bacău. .

De menționat faptul că recurenta-reclamantă a depus la dosar, în cadrul probei cu înscrisuri ce i-a fost încuviințată de instanța de control judiciar, în baza art. 305 C. proc. civ., adresele nominalizate în cadrul Adresei nr. x/2007 .

Înalta Curte apreciază că nu prezintă nicio relevanță juridică apărarea recurentei-pârâte potrivit căreia instanța nu poate ține seama de aceste înscrisuri prezentate în faza recursului, întrucât acestea nu au fost arătate organelor de inspecție fiscală la momentul efectuării controlului fiscal. Argumentul avut în vedere este acela că instanța specializată exercită un control de plină jurisdicție în cadrul căreia poate analiza actele noi prezentate de parte în susținerea căii de atac promovate.

În consecință, instanța de control judiciar consideră că prima instanță a dat dovadă de un formalism excesiv atunci când a concluzionat în sensul că argumentația prezentată de societatea recurentă este contradictorie. Aceasta a angajat persoane cu handicap și, totodată, a solicitat instituției publice competente repartizarea unor astfel de persoane, răspunsul primit fiind acela că nu îi pot fi puse la dispoziție numele unor astfel de persoane în vederea angajării. Ca atare, partea a făcut dovada că a îndeplinit condițiile de scutire impuse de actul normativ aplicabil în perioada analizată și că nu datorează obligația suplimentară în cuantum de 75.506 RON.

Pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2009, verificarea s-a făcut în temeiul Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte constată că organul fiscal nu avea competența de a verifica încadrarea persoanelor cu handicap, în raport de dispozițiile art. 77 alin. (5) din actul normativ anterior nominalizat, citat de prima instanță.

Cu alte cuvinte, organul fiscal nu avea competența să verifice angajarea persoanelor cu handicap de către societatea recurentă: controlul cu privire la această chestiune trebuia să se realizeze de către Inspecția Muncii, iar rezultatele acestuia puteau fi comunicate organului fiscal.

Ca atare, pentru perioada mai sus arătată, suma de 28.284 RON, stabilită ca obligație suplimentară la buget prin RIF-ul contestat în cauză, a fost determinată de organul fiscal în afara normelor care îi reglementează competența, fapt ce atrage nulitatea măsurii adoptate, consecința fiind aceea a exonerării societății recurente de la plata sumelor de 105.284 RON, reprezentând vărsăminte pentru persoanele cu handicap neîncadrate, și de 150.665 RON, reprezentând majorările de întârziere aferente acestora, pe perioada 25.02.2004 - 21.05.2010.

5.3. Recursul pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău

5.3.1. Recurenta-pârâtă a precizat faptul că sentința contestată este nelegală, întrucât s-a fundamentat pe un raport de expertiză contabilă judiciară care nu îndeplinește condițiile de mijloc de probă. În speță, expertiza trebuia realizată de către un consultant fiscal, în raport de prevederile art. 3 alin. (1) lit. e) și f) din O.G. nr. 71/2001 privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 198/2002.

Înalta Curte apreciază critica recurentei ca fiind pur formală, întrucât partea, la interpelarea primei instanțe, a menționat în mod expres faptul că nu solicită efectuarea unei expertize fiscale de către un consultant fiscal, pe cheltuiala proprie.

5.3.2. Recurenta-pârâtă a susținut faptul că recurenta-reclamantă a avut relații de afiliere, așa cum acestea sunt definite prin art. 7 alin. (1) pct. 21 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu următoarele societăți cu care contribuabilul a avut relații de afaceri în perioada supusă inspecției fiscale: S.C. "D." S.R.L. - B. este asociat unic, iar societatea este acționarul majoritar al reclamantei; S.C. "E." S.A. - B. este administrator și S.C. "G." S.R.L. - asociat și administrator H., soția lui B..

Înalta Curte reține că este nefondată critica recurentei-pârâte.

Într-adevăr, obligațiile fiscale suplimentare constând în TVA și impozit pe profit au fost stabilite doar în legătură cu operațiunile dintre recurenta-reclamantă și cele trei societăți afiliate nominalizate de recurenta-pârâtă.

Însă, după cum în mod justificat a remarcat judecătorul fondului, cu toate că, prin raportul de inspecție fiscală contestat, o primă analiză a achizițiilor efectuate de recurenta-reclamantă s-a făcut prin examinarea facturilor fiscale emise din perspectiva persoanei înscrise pe la rubrica "furnizor", organul de inspecție fiscală nu a reținut, ca motiv de stabilire a obligațiilor fiscale suplimentare, calitatea de persoane afiliate a furnizorilor, în sensul ajustării sumei veniturilor sau a cheltuielilor, conform dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Codul fiscal ori a principiului prețului din tranzacțiile între persoane afiliate, potrivit prevederilor art. 19 alin. (5) din Codul fiscal. Relațiile de afiliere au fost reținute doar ca element care a concurat la conturarea concluziei organului de inspecție fiscală că operațiunile consemnate în facturile fiscale nu reflectă realitatea. Apoi, acestei prime analize, în raportul de inspecție fiscală i-a urmat analiza facturilor fiscale emise de cele trei societăți afiliate, pe conturi în care acesta au fost înregistrate în contabilitate.

5.3.3. Referitor la Contul 212 - Construcții, la Contul 611 - Cheltuielile de întreținere și reparații și Contul 471 - Cheltuieli înregistrate în avans

Recurenta-pârâtă a arătat faptul că, în perioada analizată, recurenta-reclamantă a înregistrat în evidența contabilă, în rulajul Contului 212- Construcții, lucrări de investiții în valoare de 3.008.198 RON, pe baza facturilor emise de S.C. "G." S.R.L. Cu privire la achizițiile înregistrate în acest cont, organul de inspecție fiscală a constatat că operațiunile economice au un caracter fictiv, nereal și că, prin emiterea facturilor, a avut loc doar un circuit scriptic al documentelor și nu un transfer real al materialelor, serviciilor și lucrărilor consemnate în situațiile de plată. S.C. "G." S.R.L., în calitate de furnizor de servicii în domeniul construcțiilor, a emis către societatea recurentă, în perioada februarie 2004 - septembrie 2004, un număr de 9 facturi fiscale, în valoare de 454.798 RON, pentru care societatea recurentă a dedus TVA în sumă de 247.798 RON. În anii fiscali 2004 -2008, S.C. "G." S.R.L. nu a declarat venituri și cheltuieli la organul teritorial competent, nu avea în obiectul de activitate declarat nicio activitate din domeniul construcțiilor, nu avea salariați și nici bunuri în patrimoniu, iar, la o dată ulterioară inspecției fiscale derulate la societatea recurentă, a fost radiată. De altfel, lucrările sunt repetate în cadrul aceluiași obiectiv de investiție și nu rezultă clar la care obiectiv de investiție au fost efectuate; nu s-a justificat cu documente proveniența materialelor înscrise în devize și situațiile de lucrări efectuate în regie proprie. În unele situații, obiectivele de investiții menționate în facturi nu sunt concret și bine definite, nu există un proces-verbal de recepție din care să rezulte stadiul faptic a lucrărilor executate la diversele obiective, iar în situațiile de plată anexate la acestea sunt înscrise lucrări care conduc la majorarea valorii altor obiective decât cele nominalizate. Faptul că obiectivele înscrise în facturi nu sunt reale și au un caracter fictiv este dovedit și de evoluția/diminuarea valorii obiectivelor înscrise în balanța analitică a mijloacelor fixe, în contul analizat, în perioada 01.01.2004 - 31.12.2008, astfel:

- creșterea valorii de intrare a acestora, în sumă de 4.915.005 RON, pe baza facturilor emise de persoanele juridice afiliate S.C. "G." S.R.L. și S.C. "D." S.R.L.;

- diminuarea valorii de intrare a acestora de 3.396.106 RON, pe baza expertizei tehnice efectuate în data de 24.01.2009, pentru investițiile în sold la 31.12.2008 - expert evaluator I..

Recurenta-pârâtă a menționat faptul că, în vederea stabilirii stării de fapt fiscale, în timpul inspecției fiscale desfășurate la societatea recurentă, a fost efectuat un control încrucișat la S.C. "D." S.R.L. Prin procesul-verbal nr. x din 29.05.2009, au fost constatate următoarele: "cuantumul TVA colectată, înregistrat în jurnalele de vânzări nu corespunde cu TVA colectată înscrisă în deconturile de TVA depuse lunar la organul fiscal teritorial; astfel, pentru perioada 01.01.2004 - 31.12.2008, TVA colectată înregistrată este în sumă de 1.812.046 RON, iar TVA declarată este în sumă de 1.005.698 RON, rezultând o diferența de TVA colectată nedeclarată de 806.348 RON. Nu poate fi invocat dreptul agentului economic de a nu cunoaște situația juridică a partenerului de afaceri, dată fiind relația de afiliere dintre cele două societăți.

Cu privire la TVA în sumă de 133.050 RON, rezultată din facturile fiscale înregistrate în Contul 611 - cheltuieli de întreținere și reparații și în Contul 471 - cheltuieli înregistrate în avans, recurenta-pârâtă a arătat faptul că, în primul cont, societatea recurentă a înregistrat suma de 350.262 RON, iar în cel de-al doilea cont a înregistrat suma de 350.000 RON, pe baza facturilor emise de S.C. "G." S.R.L. și S.C. "D." S.R.L. Lucrările înscrise în aceste facturi, cu obiective de îmbunătățire a parametrilor inițiali, au scopul de a realiza majorarea nejustificată a obiectivului, întrucât lucrările se repetă în cadrul aceluiași obiectiv de investiție, atât ca denumire cât și ca sume, fiind înregistrate inițial și prin Contul 212. Lucrările înscrise în facturi nu cuprind denumirea corectă a lucrărilor executate în concordanță cu situațiile de plată și cu evidența analitică a mijloacelor fixe din contabilitate, nu conțin numărul și data contractului de prestări servicii de care societatea a beneficiat.

Înalta Curte reține că este nefondată critica recurentei-pârâte care, în realitate, reprezintă reluarea aspectelor inserate în RIF-ul contestat în cauză și nominalizate de către judecătorul fondului.

Instanța de control judiciar apreciază că sunt pertinente argumentele primei instanțe și că acestea reflectă situația factuală rezultată din probatoriul administrat în cauză.

În concret, facturile analizate cuprind mențiuni cu privire la denumirea și cantitatea bunurilor livrate/serviciilor prestate. În cadrul expertizei contabile (răspunsurile la obiectivele 6 și 7, precum și în răspunsul la obiecțiuni, susținut de anexa nr. 1 la răspunsul la obiecțiuni), s-a menționat faptul că facturile fiscale analizate au la bază operațiuni reale, contracte, comenzi de lucru, situații de lucrări, note de intrare-recepție și constatare diferențe. În plus, s-a reținut faptul că, așa cum rezultă din cuprinsul celor două procese-verbale întocmite în urma controalelor încrucișate derulate la S.C. D. S.R.L. și S.C. "G." S.R.L., "reprezentanții organului fiscal recunosc realitatea și legalitatea operațiunilor consemnate în aceste facturi fiscale."

De altfel, realitatea operațiunilor a fost relevată și de expertul tehnic care a efectuat expertiza în dosarul de urmărire penală, aspecte reluate de expertul contabil din prezenta cauză, prin răspunsul la obiecțiuni; mai precis, în expertizele anterior nominalizate, s-a reținut faptul că "la raportul de expertiză tehnică sunt anexate 10 dosare grupate pe obiectivele de cheltuieli, menționate în cele 43 de facturi fiscale analizate de expertul tehnic (diferența de 9 facturi nu a făcut obiectul expertizei tehnice)." Răspunsul expertului la întrebarea dacă lucrările de construcții, amenajări, reabilitări analizate au fost executate și se regăsesc pe teren a fost acela că "așa cum derivă din tabelele comparative aferente dosarelor clădirilor, se constată pe general existența unor cantități mai mari posibil să fi fost executate decât cele care au fost decontate prin facturile cuprinse în Anexă."

Mai precis, în privința pavilionului administrativ, cantinei și cabinei (dosarul nr. x) de la poartă, s-a reținut de către expert realitatea executării operațiunilor, iar în privința celorlalte dosare, s-a constatat că lucrările decontate sunt în cantități mai mici decât cele posibil executate în 2004 și anii următori.

În legătură cu susținerea recurentei în sensul că operațiunile economice înscrise în facturile fiscale nu se regăsesc în obiectivele de investiții, Înalta Curte apreciază că prezintă relevanță și aspectele consemnate în ordonanța de clasare după începerea urmăririi penale a învinuitului B., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, întocmită în dosarul penal nr. x/2011 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, din data de 05.02.2014, în care s-a precizat că lucrările de construcție decontate au fost reale executate.

Prin urmare, în privința cheltuielilor înregistrate în conturile 212 - Construcții, 611 - Cheltuielile de întreținere și reparații și 471 - Cheltuieli înregistrate în avans, atât în privința TVA analizat din perspectiva art. 145 alin. (8) coroborat cu art. 155 alin. (8) - devenit apoi art. 146 alin. (1) lit. a) cu referire la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal - cât și în privința impozitului pe profit analizat din perspectiva dispozițiilor art. 21 alin. (1) și alin. (4) lit. f), în mod corect prima instanță a apreciat că se impune anularea obligațiilor fiscale suplimentare.

5.3.4. Referitor la Contul 213 - Echipamente tehnologice

Recurenta-pârâtă a menționat faptul că, în perioada analizată, reclamanta a înregistrat în evidența contabilă, în rulajul Contului 213, echipamente tehnologice în valoare de 580.383 RON, pe baza facturilor emise de S.C. D. S.R.L. și S.C. "G." S.R.L.

În concret, partea a arătat că S.C. "G." S.R.L., în calitate de furnizor a livrat un utilaj (combină) în valoare de 574.538 RON, pentru care recurenta-reclamantă a dedus TVA în sumă de 109.162 RON, în condițiile în care nu deține în patrimoniu niciun astfel de utilaj și nici alte bunuri, întrucât din informațiile publice rezultă că societatea nu a înregistrat venituri și nici TVA colectată ca urmare a operațiunii de livrare înregistrată prin factura emisă. Facturile care au stat la baza înregistrărilor în evidența contabilă a bunurilor achiziționate de la cele două societăți afiliate nu sunt însoțite de documente din care să rezulte necesitatea și realitatea achiziționării lor (proces-verbal de punere în funcțiune semnat de părțile implicate privind localizarea faptică și certificarea funcționării acestora la parametrii normali, așa cum se prevede în contractul de vânzare-cumpărare).

Înalta Curte reține că este nefondată critica recurentei-pârâte.

După cum în mod corect a reținut și prima instanță, așa cum rezultă din răspunsul expertului la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză (coroborat cu Anexa nr. 1 la acest răspuns), pentru bunurile aflate în discuție - combină de recoltat cereale tip Class 108 seria x și cuptor de sintetizare ceramică - există procese-verbale de punere în funcțiune. De asemenea, pentru cuptor există contract semnat de părți. Ca atare, având în vedere că aceste bunuri au intrat în patrimoniul societății recurente și sunt folosite în scopul operațiunilor sale taxabile, nu se poate refuza dreptul de deducere a TVA și recunoașterea caracterului deductibil al cheltuielilor din perspectiva impozitului pe profit.

Pe cale de consecință, în mod corect actele fiscale atacate au fost anulate în privința TVA stabilită suplimentar în sumă de 110.264 RON și a accesoriilor aferente, precum și a impozitului pe profit stabilit suplimentar și a accesoriilor aferente în legătură cu aceleași operațiuni avute în vedere la anularea TVA.

5.3.5. Referitor la Contul 601 - Cheltuieli cu materiile prime

În acest cont a fost înregistrată factura fiscală nr. x/16.03.2009 emisă de S.C. J. S.R.L., în valoare de 20.828 RON fără TVA. Această sumă nu a fost recunoscută drept cheltuială deductibilă fiscal de către inspectorii fiscali. De asemenea, nu a fost recunoscută nici TVA deductibilă în valoare de 3.957 RON și s-a stabilit un impozit pe profit suplimentar în sumă de 5.207 RON. S-a avut în vedere faptul că emitenta facturii este o societate declarată inactivă prin Ordinul Președintelui A.N.A.F nr. 726/24.08.2006, conform procedurii reglementate prin Ordinul Președintelui A.N.A.F nr. 575/2006 privind stabilirea condițiilor și declararea contribuabililor inactivi; potrivit art. 7 alin. (1) din acest din urmă ordin, contribuabilii declarați inactivi vor fi înscriși în Lista contribuabililor declarați inactivi, listă care, potrivit alin. (2), se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe pagina de internet www.mfinante.ro, la secțiunea "Informații contribuabili".

Prin urmare, la data declarării inactivității S.C. J. S.R.L., era obligatorie publicarea în Monitorul Oficial al României, a Listei contribuabililor declarați inactivi.

Contrar celor reținute de prima instanță, Ordinul nr. 586/25.07.2006 cuprinzând Lista contribuabililor declarați inactivi unde figurează S.C. J. S.R.L. (poziția 77) a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 726/24.08.2006.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că este fondată critica recurentei-pârâte și, prin urmare, se impune admiterea recursului și înlăturarea măsurii de anulare a obligației de plată a impozitului pe profit în sumă de 5.207 RON și TVA-ului, în sumă de 3.957 RON, rezultând din factura fiscală nr. x/16.03.2009 înregistrată în contul 601 - Cheltuieli cu materiile prime, precum și majorările de întârziere aferente.

5.4. Înalta Curte va respinge cererea recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, întrucât apreciază că se impune compensarea acestora, în raport de cuantumul pretențiilor admise fiecărei părți.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanta S.C. "A." S.A și de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că:

- va anula, în parte, Decizia nr. 1571/31.08.2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău - Biroul soluționare contestații, Decizia de impunere nr. x privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, precum și Raportul de inspecție fiscală nr. x/30.05.2010, ambele emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău - Activitatea de inspecție fiscală și în ceea ce privește:

- TVA în sumă de 14.820 RON, rezultată din facturile fiscale înregistrate în contul 624 - Cheltuieli cu transportul de bunuri și persoane, precum și majorările de întârziere aferente;

- TVA în sumă de 19.132 RON, rezultată din facturile fiscale înregistrate în contul 628 - Cheltuieli cu servicii executate de terți, precum și majorările de întârziere aferente;

- sumele datorate privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap pe perioada 01.01.2004 - 30.06.2009, în cuantum de 105.284 RON, precum și majorările de întârziere aferente acestora, pe perioada 25.02.2004 - 21.05.2010, în sumă de 150.665 RON;

- impozitul pe profit calculat pentru cheltuielile rezultând din facturile fiscale înregistrate în conturile 624 și 628, precum și majorările de întârziere aferente.

- va înlătura anularea obligației de plată a impozitului pe profit în sumă de 5.207 RON și TVA-ului, în sumă de 3.957 RON, rezultând din factura fiscală nr. x/16.03.2009 înregistrată în contul 601 - Cheltuieli cu materiile prime, precum și majorările de întârziere aferente.

- va menține celel