ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2283/2015

Decizia nr. 2283/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/114/2012 reclamantul A. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 116 din 10 mai 2012 prin care a fost respinsă contestația împotriva deciziilor de impunere în baza cărora i s-au reținut de către DGFP obligațiile fiscale în cuantum de 797.090 lei.

În motivarea contestației reclamantul a arătat că prin actul administrativ al cărui conținut îl contestă s-a apreciat eronat că a obținut venituri din transferul dreptului de proprietate intelectuală în baza contractului din 4 martie 2005 cu caracter de continuitate, respectiv taxa pe valoarea adăugată pe perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2009, în cuantum de 499505 lei conform deciziei de impunere din 12 martie 2012 din care TVA -222.248 lei, dobânzi - 243.920 lei, penalități - 33.337 lei și impozitul pe venit pe perioada 2006 - 2009, conform deciziilor de impunere din 23 martie 2012, obligații fiscale în cuantum de 297.585 lei din care, pe anul 2006, impozit pe venit - 43.374 lei, dobânzi - 60668 lei, penalități - 6.506 lei, pe anul 2007 impozit pe venit - 33.367 lei, dobânzi - 34.458 lei, penalități - 5.005 lei, pe anul 2008 impozit pe venit - 53.264 lei, dobânzi - 35.565 lei, penalități - 7.990 lei, pe anul 2009, impozit pe venit - 11.969 lei, dobânzi - 3.624 lei, penalități - 1.795 lei.

S-a susținut de contestator că, în mod greșit, organul de control a apreciat că în cauză sunt incidente disp. art. 127 alin. (1), (2), art. 140 alin. (1), art. 152 alin. (1), (6), art. 153, art. 156

1

din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pârâta a încercat extinderea textului de lege de la activitatea de închiriere și până la cea de obținere a unor venituri din dreptul de proprietate intelectuală, ceea ce reprezintă o adăugire la lege ce nu se sprijină prin niciun argument rațional de interpretare, sumele nu au fost stabilite corect în sarcina sa întrucât au fost folosite de SC "B." SA pentru plata creditorilor acestei societăți în special persoanele de la care se achiziționau cantități de struguri în vederea valorificării, care nu s-au înscris la masa credală cu condiția să se achite contravaloarea mărfii, A. este creditor al SC "B." SA creditând societatea prin aporturi și împrumuturi, cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor.

Pârâta a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței materiale a Tribunalului Buzău, iar prin Sentința nr. 3065/2012 a fost admisă această excepție și declinată competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Ploiești, unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/42/2013.

La data de 14 august 2013 contestatorul a depus o completare la acțiunea inițială prin care a invocat excepția prescripției dreptului intimatei de a solicita obligarea sa la plata T.V.A. și impozit pe venit cu majorări și penalități pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 12 martie 2007, întrucât termenul de prescripție este de 5 ani, fiind împlinit la data raportului de control fiscal din 12 martie 2013, acesta fiind actul prin care s-a identificat în concret suma de bani pe care trebuie să o plătească A., excepție ce a fost unită cu fondul prin încheierea din 10 septembrie 2013.

Hotărârea și considerentele instanței de fond

Prin Sentința nr. 297 din 3 decembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului intimatei de a stabili obligații în sarcina contestatorului pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 12 martie 2007, ca neîntemeiată.

A respins contestația formulată, potrivit Legii contenciosului administrativ, de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Buzău, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt:

- Reclamantul este titularul depozitului xxx constituit la 3 decembrie 1996, certificat de înregistrare nr. 27257 emis de OSIM referitor la marca individuală combinată constând în denumirea "C.", iar prin contractul de licență din 29 martie 2004/din 4 martie 2005 a transmis dreptul de folosință asupra acestei mărci în favoarea SC B. SA Buzău prin contract stabilindu-se drepturile și obligațiile fiecărei părți, prețul este reprezentat de redevența reprezentând 8% din totalul cifrei de afaceri anuale, conform bilanțului încheiat la data de 31 decembrie a fiecărui an, durata contractului fiind prelungită până la 29 martie 2010 conform actului adițional încheiat între părți la 30 iunie 2006.

- În perioada 16 decembrie 2011 din 12 martie 2012 inspectori din cadrul DGFP Buzău au efectuat inspecție fiscală în ceea ce privește modul de calcul înregistrare în evidența contabilă, raportare și plată a obligațiilor față de bugetului statului de către A. urmare adresei nr. 605/P/2001 emisă IPJ Buzău, s-a verificat perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2009 și s-a constatat că persoana controlată datorează obligații fiscale stabilite suplimentar în cuantum de 797.090 lei din care TVA - 222.248 lei, dobânzi - 243.920 lei, penalități - 33.337 lei și impozitul pe venit pe perioada 2006 - 2009, 141.974 lei la care se adaugă accesorii în cuantum de 155.611 lei, cum rezultă din raportul de inspecție fiscală din 12 martie 2013, în baza căruia a fost emisă decizia de impunere din 23 martie 2013.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului intimatei de a stabili obligații în sarcina contestatorului pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 12 martie 2007, instanța de fond a reținut că termenul de prescripție în materie fiscală este de 5 ani și conform art. 91 alin. (1) C. proc. fisc., începe să curgă la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală dacă legea nu prevede altfel. Legiuitorul a reglementat însă cauze speciale de întrerupere și suspendare a termenului de prescripție aplicabil în raporturile de drept fiscal, art. 92 alin. (2) lit. b) statuând că termenul de 5 ani se suspendă pe perioada cuprinsă între data începerii inspecției fiscale și data emiterii deciziei de impunere.

În acest context, s-a constatat că inspecția fiscală a început la 16 decembrie 2011, dată la care nu era împlinit termenul de prescripție pentru obligațiile fiscale suplimentare aferente anului 2006, momentul finalizării acestui termen fiind 1 ianuarie 2012, iar de la data inspecției fiscale și până la cea a emiterii deciziei de impunere din 23 martie 2012 a operat suspendarea prevăzută de art. 92 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, termenul de prescripție împlinindu-se la 7 aprilie 2012, dată în raport de care obligațiile fiscale stabilite în sarcina lui A. pentru anul 2006 până la 12 martie 2007 nu sunt prescrise.

Pe fondul cererii, Curtea de apel a reținut că obligațiile fiscale suplimentare reprezentând T.V.A. și impozit pe venit cu accesoriile aferente în sumă totală de 797.090 lei au fost corect stabilite de organele fiscale, A. fiind persoană impozabilă conform art. 127 alin. (1) din C. fisc. desfășurând activitate economică de natura celor enumerate de alin. (2) al acestui text de lege, respectiv exploatarea bunurilor necorporale în care se includ și mărcile comerciale conform Ordinului MFP nr. 3055/2009, obținând venituri din dreptul de proprietate intelectuală respectiv redevența mărcii înregistrate "C.".

Astfel, A. a încasat în perioada 1 ianuarie 2006 - 31 iulie 2006 suma de 300.054 lei, redevență mărci înregistrate depășind plafonul de scutire T.V.A. în iulie 2006, devenind persoană impozabilă plătitoare a acestei taxe, conform art. 152 alin. (6) din C. fisc., neîndeplinind obligația de a solicita înregistrarea în scopuri T.V.A. conform art. 153 din Legea nr. 571/2003 și art. 22 din O.G. nr. 92/2003 situație în care a fost înregistrat din oficiu în scopuri T.V.A. și s-a calculat această taxă potrivit pct. 62 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 44/2004, iar pentru nerespectarea termenelor legale de plată contestatorul datorează și accesorii în conformitate cu art. 119 - 120 și 120

1

din Codul de procedură fiscală.

Referitor la obligațiile suplimentare stabilite cu titlu de impozit pe venit cu accesoriile aferente curtea de apel a constatat că A. a obținut venituri din dreptul de proprietate intelectuală, respectiv redevența pentru marca C. în baza Contractului nr. 5545/2005, pentru care datorează impozit pe venit conform art. 7 alin. (1) pct. 28 lit. b), art. 46 pct. 4 și 50 pct. 1 și pct. 4 din C. fisc., neîndeplinind obligația de a declara aceste venituri, cum prevede art. 83 din Legea nr. 571/2003, această obligație suplimentară calculându-se potrivit cu pct. 53 și 54 din H.G. nr. 44/2004.

A mai reținut prima instanță că susținerea contestatorului ce vizează greșita apreciere a organului de control privind incidența art. 127 alin. (1), (2), art. 140 alin. (1), art. 152 alin. (1), 6, art. 153, art. 156

1

din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, este lipsită de relevanță întrucât obligațiile fiscale stabilite în sarcina lui A. respectă întru totul aceste dispoziții legale, contestatorul fiind persoană impozabilă, circumscriindu-se definiției legale dată de art. 127 alin. (1) din C. fisc., în sensul că activitatea desfășurată de acesta respectiv, exploatarea unui bun necorporal în scopul obținerii de venituri, este o activitate economică conform alin. (2) al aceluiași text de lege.

Referitor la apărarea reclamantului ce vizează extinderea textului de lege de către pârâtă de la activitatea de închiriere până la cea de obținere de venituri din dreptul de proprietate intelectuală, adăugându-se la lege, curtea de apel a constatat că este lipsită de fundament, întrucât obligațiile suplimentare stabilite în sarcina lui A. reprezintă T.V.A. și impozit pe venit cu accesoriile aferente ce sunt datorate de contestator care este persoană impozabilă, a obținut venituri din exploatarea bunului necorporal reprezentat de marca "C." înregistrată la OSIM, în iulie 2006 a depăși plafonul de scutire TVA, fiind înregistrat în acest scop din oficiu, nu a declarat veniturile obținute deși avea o atare obligație, datorează atât TVA cât și impozit pe venit, cum corect s-a stabilit potrivit normelor legale precizate mai sus.

Nici susținerea contestatorului, potrivit căreia, sumele au fost folosite de SC B. SA pentru plata creditorilor care nu s-au înscris la masa credală, A. fiind creditor al acestei societăți, conform tabelului definitiv consolidat, nu a fost primită de instanța de fond, întrucât contestatorul a încasat contravaloarea redevenței marcă, astfel cum rezultă din dispozițiile de plată întocmite pe numele său, nefăcându-se dovada contrară, în sensul că nu a încasat respectivele sume, iar calitatea de creditor al SC B. SA nu produce nicio consecință juridică în ceea ce privește obligațiile stabilite în sarcina contestatorului datorate bugetului consolidat al statului, respectiv TVA și impozit pe venit.

Împotriva Sentinței civile nr. 279 din 3 decembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești a declarat recurs reclamantul A. solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și anularea Deciziei nr. 116 din 10 mai 2012 prin care i s-a respins contestația împotriva deciziei de impunere din 12 martie 2012 în care s-au stabilit obligații fiscale în cuantum de 797.090 lei.

În cuprinsul cererii de recurs susține nelegalitatea și netemeinicia hotărârii invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Se arată în motivare că instanța de fond în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului organelor fiscale de a stabili obligații fiscale pentru perioada 01 ianuarie 2006 - 12 martie 2007. Chiar dacă controlul fiscal a început la data de 16 decembrie 2011 termenul general de prescripție de 5 ani prevăzut de dispozițiile art. 91 alin. (1) C. proc. fisc. începe de curgă în virtutea legii la data la care s-a născut obligația fiscală, iar instanța de fond a reținut că obligațiile fiscale sunt datorate începând 01 ianuarie 2006 situație în care termenul de prescripție de 5 ani se împlinește la data 1 ianuarie 2011.

În speță, raportul de inspecție fiscală a fost întocmit la data de 12 martie 2012 iar controlul fiscal nu a început la data de 16 decembrie 2011 așa cum a reținut instanța de fond, întrucât aceasta este data la care ei a fost anunțat în scris că urmează să fie supus inspecției fiscale. Nu există probe din care să rezulte data la care a început inspecția fiscală.

Nu sunt incidente în cauză dispozițiile ce reglementează suspendarea cursului prescripției pentru perioada cuprinsă între începerii inspecției fiscale și data emiterii deciziei de impunere, din moment ce nu s-a demonstrat data la care a început inspecția fiscală.

Pe fond, în privința obligațiilor fiscale constând în TVA aplicat pentru exploatarea mărcii al cărui titular este susține că această operațiune nu este purtătoare de TVA întrucât nu poate fi calificată ca o activitate economică în sensul prevederilor art. 127 C. fisc.

În privința accesoriilor se susține că acestea trebuiau calculate numai de la data înscrierii din oficiu ca plătitor de TVA și nu de la data înregistrării mărcii pe numele persoanei fizice.

Agenția Națională de Administrare Fiscală a încălcat prevederile art. 153 alin. (6) și 7

1

C. fisc. care prevăd obligativitatea înregistrării automate de către ANAF acelor pe care îi consideră plătitori de TVA conform art. 78 C. proc. fisc.

Pentru impozitul calculat la sumele cu titlu de redevențe se susține că sumele stabilite prin contractul de licență nu au fost achitate de societate pentru că au fost folosite în vederea achitării către furnizori a costului materiilor prime necesare desfășurării procesului de producție.

Contestă de asemenea, metoda de taxare și susține în acest sens existența unor raporturi de muncă pentru o anumită perioadă timp între el și societate, situație în care remunerația cuvenită prin cesiunea drepturilor de proprietate intelectuală reprezintă venituri de natură salarială și se supun impozitării potrivit prevederilor capitolului III titlul III din C. fisc.

În privința metodei de calcul a impozitului pentru sumele obținute din cesiune drepturilor de proprietate intelectuală invocă prevederile art. 52 alin. (1) lit. a) C. fisc. care prevăd că plătitorii veniturilor obținute din drepturile de proprietate intelectuală au obligația de a calcula, de a reține și de a vira impozit prin reținere la sursă reprezentând plății anticipate din drepturile plătite.

În această situație, nu se poate reține o culpă în sarcina contribuabilului pentru neînregistrarea venitului la organele abilitate sau pentru neplata impozitului aferent sumelor cuvenite din cesiunea drepturilor de proprietate intelectuală.

Prin întâmpinarea depusă la dosar DGFP Galați - AJFP Buzău solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca temeinică și legală.

În privința prescripției dreptului organului fiscal de a stabili obligațiile fiscale se arată că în speță a intervenit suspendarea termenului de prescripție în conformitate cu prevederile art. 92 alin. (2) C. proc. fisc., potrivit cărora pe perioada cuprinsă între momentul începerii inspecției fiscale și cel al emiterii deciziei de impunere ca urmare a inspecției fiscale termenul de prescripție este suspendat.

Inspecția fiscală a început la data de 16 decembrie 2011 iar decizia de impunere a fost emisă în data de 23 martie 2012, pentru această perioadă termenul de prescripție fiind suspendat.

Pe fond se susține că reclamantul în perioada 1 ianuarie 2006 - 30 decembrie 2009 a realizat venituri din drepturi de proprietate intelectuală respectiv din redevența mărcii înregistrate conform contractului din 4 martie 2005 încheiat cu SC B. SA.

Această operațiune poate fi încadrată în noțiunea de activitate economică în sensul prevederilor art. 127 alin. (1) și (2) C. fisc. și potrivit Ordinului MFP nr. 3055/2009 potrivit cărora constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în sensul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, imobilizările necorporale cuprinzând concesiunii, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturile și arhivele similare cu excepția celor create intern de entitate.

În atare situație, marca reprezintă un bun necorporal ca exploatarea bunurilor necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate ce constituie activitate economică iar persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală de o manieră independentă potrivit titlului VI din C. fisc. sunt persoane impozabile în scopuri de TVA.

Reclamantul A. din exploatarea bunurilor necorporale respectiv marca înregistrată cu denumirea "C." a desfășurat de o manieră independentă o activitatea economică în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate prin încasarea de redevențe fiind așadar necesară înregistrarea ca persoană impozabilă în scopuri de TVA în conformitate cu prevederile art. 153 C. proc. fisc.

Se mai susține că, majorările și penalitățile de întârziere privind TVA au fost calculate cu respectarea dispozițiilor art. 119 - 120 și 120

1

din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Referitor la impozitul pe venit în cuantum de 297.585 lei se susține că reclamantul a încasat sume în numerar de la casieria SC B. SA cu titlu de redevență marcă pe bază de dispoziții de plată către casierie în baza Contractului nr. 5545/2005 situație în care avea obligația în raport de dispozițiile art. 83 din C. fisc. să depună o declarație privind venitul realizat la organul fiscal competent pentru fiecare an fiscal, până la data de 15 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

Reclamantul nu a respectat aceste obligații și prin urmare s-a stabilit că către organul fiscal impozit pe venit în sumă de 141.974 lei la care s-au calculat în baza art. 119 - 120 și 120

1

din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. majorări de 134.315 lei și penalități de întârziere în sumă de 21.296 lei.

Examinând sentința recurată în raport de motivele invocate de către recurent, apărările formulate de intimată și în limitele art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În privința motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. instanța de control constată că acest motiv nu-și găsește incidența în cauză în condițiile în care instanța de fond a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză a evocat normele substanțiale incidente, în speță, arătând în mod explicit care au fost argumentele avute în vedere pentru confirmarea actelor administrativ fiscale prin care au fost stabilite obligațiile fiscale.

Pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. se reține că instanța de fond în mod corect, a respins excepția prescripției dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale în sarcina contestatorului făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 91 și 92 C. proc. fisc.

Astfel, potrivit art. 91 alin. (1) C. proc. fisc. "dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani cu excepția cazului în care legea dispune altfel" iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol termenul de prescripție de 5 ani începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală.

Prin împlinirea termenului de prescripție se înțelege determinarea momentului în care expiră termenul de prescripție iar această determinare implică cunoașterea următoarelor elemente:

- termenul de prescripție aplicabil;

- începutul acestui termen;

- dacă a intervenit sau nu vreun caz de suspendare sau de întrerupere a prescripției;

- regulile de calcul ale termenului de prescripție.

În speță, termenul de prescripție aplicabil este de 5 ani conform art. 91 alin. (1) C. proc. fisc., termen ce a început să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală.

Astfel, pentru creanțele fiscale aferente anului 2006 termenul de prescripție a început să curgă de la 1 ianuarie 2007, momentul finalizării acestuia fiind 1 ianuarie 2012 însă în cauză a intervenit un motiv de suspendare a acestui termen în sensul dispozițiilor art. 92 alin. (2) C. proc. fisc. și anume a fost declanșată inspecția fiscală care a început anterior finalizării termenului de prescripție respectiv la 16 decembrie 2011 aspect ce rezultă din consemnările cuprinse în procesul-verbal de control, iar pe perioada desfășurării inspecției fiscale până la data emiterii deciziei de impunere din 23 martie 2012 termenul de prescripție s-a suspendat.

Prin urmare, termenul de prescripție s-a împlinit la data de 24 martie 2012 astfel că obligațiile fiscale s-au stabilit cu respectarea termenului de prescripție.

Reclamantul contestă data începerii inspecției fiscale ca fiind 16 decembrie 2011 însă pentru determinare acestei date pot fi folosite consemnările din Raportul de inspecție fiscală în sensul că inspecția fiscală se efectuează ca urmare a Adresei nr. 605/P/2011 primită de la Inspectoratul de Poliție Județean Buzău - Serviciul de Investigare a Fraudelor și înregistrată la DGFP Buzău sub nr. 58341/2011, că la data de 21 decembrie 2011 au fost ridicate documentele în copie xerox de la IPJ Buzău din care rezultau sumele încasate de reclamant, întocmindu-se Procesul-verbal de ridicare a înscrisurilor cu nr. 11745/2011, împrejurări necontestate de reclamant.

Referitor la calificarea făcută de organul fiscal activității desfășurate de reclamant și încadrată ca plătitor de TVA se reține că potrivit art. 127 alin. (1) și (2) Titlul IV C. fisc. intitulat Taxă pe valoarea adăugată, "Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.

(2) În sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate".

La pct. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a codului fiscal în interpretarea acestor dispoziții se arată că exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în concordanță cu principiul de bază a sistemului TVA potrivit căruia taxa trebuie să fie neutră, se referă la orice tip de tranzacție, indiferent de forma lor juridică astfel cum se menționează în constatările Curții Europene de Justiție în cazurile C-186 din 89 Van Tiem, C-306 din 94 Regie dauphinoise, C-77 din 01 Empresa de Desesenvolvimento Mineiro SA (EDM).

La alin. (3) din același punct se precizează că persoana fizică, care nu a devenit deja persoană impozabilă pentru alte activități, se consideră că realizează o activitate economică din exploatarea bunurilor corporale sau necorporale dacă acționează ca atare, de o manieră independentă, și activitatea respectivă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul art. 127 alin. (2) C. fisc.

Prin Ordinul MFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, imobilizările necorporale cuprind: "concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturile și activele similare cu excepția celor create intern de entitate".

Rezultă din aceste dispoziții legale că una din condițiile care trebuie îndeplinită în mod obligatoriu pentru ca o persoană să devină impozabilă în scopuri de TVA este aceea de a desfășura o activitate în mod independent, acest criteriu fiind aplicabil în cazul oricărui tip de activitate care poate fi calificată ca fiind desfășurată de o manieră independentă.

Reclamantul a desfășurat o activitate care presupune obținerea de venituri din drepturi de proprietate intelectuală de o manieră independentă și nu în baza unui raport juridic ce creează un raport angajator, angajat în ceea ce privește condițiile de muncă, remunerațiile sau alte obligații ale angajatorului astfel că poate fi calificată ca persoană impozabilă în scopuri de TVA. A încasat venituri din cesiunea dreptului de proprietate intelectuală, susținerile lui în sensul că pentru o anumită perioadă a existat raporturi de muncă între el și societate drepturile încasate fiind drepturi salariale nu au fost demonstrate dimpotrivă, materialul probator administrat în cauză dovedește împrejurarea că au fost încasate prin casierie cu titlu de redevențe sume de bani în baza contractului de licență din 29 martie 2004 valabil până la 29 martie 2010.

Potrivit situațiilor prezentate de organele fiscale la care reclamantul nu a formulat obiecțiuni în perioada 1 ianuarie 2006 - 30 iunie 2006 reclamantul a încasat venituri ce au depășit plafonul de scutire de taxă, depășirea fiind înregistrată în luna iulie 2006, astfel că reclamantul a devenit persoană impozabilă plătitoare de TVA.

Potrivit art. 152 alin. (6) din C. fisc. "persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire și a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2) este mai mare sau egală cu plafonul de scutire în decursul unui an calendaristic, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului. Data atingerii sau depășirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depășit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA conform art. 153. Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele competente au dreptul să stabilească obligații privind taxa de plată și accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxă conform art. 153.

Reclamantul nu a respectat aceste dispoziții legale, și nu s-a înregistrat ca persoană plătitor de TVA astfel că, așa cum a reținut și prima instanță în mod temeinic și legal organele fiscale au procedat la înregistrarea din oficiu a contribuabilului în scopuri de TVA și a calculat obligațiile fiscale începând cu data de la care ar fi trebuit să fie înregistrat.

În privința obligațiilor fiscale stabilite cu titlu de impozit pe venit, se reține că printre categoriile de venituri supuse impozitului pe venit potrivit Codului fiscal, se regăsesc și veniturile din activitățile independente definite conform art. 46, deci implicit și veniturile din dreptul de proprietate intelectuală.

Potrivit legii veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din brevete de invenție, desene, modele, mostre, mărci de fabrică, Know-how din drepturi de autor și drepturi și drepturi conexe, dreptului de autor (art. 46 alin. (4) C. fisc.).

Beneficiarii unor astfel de venituri pot opta între două metode de taxare prin reținere la sursă reprezentând plăți anticipate sau pentru stabilirea impozitului pe venit ca impozit final.

Opțiunea de impunere a venitului brut se exercită în scris în momentul încheierii raportului juridic și este aplicabilă veniturilor realizate din activitățile desfășurate în baza acestuia.

În acest caz impozitul pe venit se calculează prin reținere la sursă la momentul plății veniturilor de către plătitorii de venituri prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului brut. Impozitul calculat și reținut de 16%, reprezintă impozitul fiscal astfel încât contribuabilul nu va mai plăti vreun alt impozit aferent veniturilor obținute din cedarea dreptului de proprietate intelectuală.

Din conținutul contractului încheiat cu SC "B." SA nu rezultă că reclamantul a optat pentru această metodă de impozitare și nici nu s-a demonstrat prin probele administrate în cauză că pentru veniturile plătite societatea a reținut și vărsat impozitul, situație în care reclamantul avea obligația să depună o declarație la organul fiscal competent pentru fiecare an fiscal până la data de 15 mai inclusiv anului următor celui de realizare a venitului.

Reclamantul nu a respectat această obligație, în aceste condiții organul fiscal a procedat la înregistrarea veniturilor obținute din cesiunea dreptului de proprietate intelectuală, stabilind un impozit în sarcina reclamantului de 141.974 lei.

Accesoriile pentru obligațiile fiscale cu titlu de TVA și impozit pe venit au fost calculate cu respectarea dispozițiilor art. 119 - 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aspect de altfel necontestat prin cererea de recurs.

Pentru considerentele expuse mai sus Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul prevederilor art. 312, raportat la art. 316 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat și va menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 279 din 03 decembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN