ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3590/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Instanța de fond 1. Acțiunea reclamantului Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanta SC I.C. SRL a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1518 din 5 martie 2010 și a raportului de inspecție fiscală nr. 1518 din 5 martie 2010, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii formulate. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că sunt îndeplinite cumulativ condițiile cazului bine justificat și a pagubei iminente, precizând că procedura de executare silită a fost începută.

2. Apărările pârâtei Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, întrucât prezumția de legalitate de care se bucură actele administrativ fiscale nu a fost răsturnată. 3. Soluția instanței de fond Prin încheierea din 08 decembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC I.C. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova și, în consecință, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1518 din 5 martie 2010 și a raportului de inspecție fiscală nr. 1518 din 5 martie 2010, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii pe fond.

Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond, examinând cadrul legal incident, a apreciat că în cauza dedusă judecății sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004. Astfel, Curtea a constatat că există riscul producerii unei pagube iminente, întrucât s-a pornit executarea silită a două imobile ale societății reclamante pentru debitul ce face obiectul deciziei de impunere atacate și a raportului de inspecție fiscală.

În ceea ce privește cazul bine justificat, instanța de fond a reținut faptul că, potrivit argumentelor reclamantei, contravaloarea serviciilor efectuate de terți, în sumă totală de 4.352.844 lei, nu a fost achitată efectiv emitenților de către societatea reclamantă, la data operațiunii de dare în plată a unor imobile, iar între firmele creditoare și reclamantă au fost încheiate contracte de cesiune de creanțe și, având în vedere că această sumă a fost stabilită ca fiind nedeductibilă de către organele de inspecție fiscală, există o îndoială cu privire la legalitatea actelor administrative atacate. II.

Instanța de recurs 1. Criticile pârâtei Împotriva încheierii din 08 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că prima instanță a ignorat caracterul executoriu al actelor administrativ fiscale, care se bucură de prezumția de legalitate, neexecutarea acestora fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Recurenta a învederat că suspendarea executării actului administrativ reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu, întreruperea vremelnică a efectelor actului administrativ neputându-se dispune, decât în cazul existenței cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

S-a susținut că în speță aceste condiții nu erau îndeplinite, prima instanță nemotivând „cazul bine justificat” decât prin trimiterea la prejudiciul pe care societatea l-ar putea suferi în cazul executării silite, sau la faptul că s-a introdus acțiune prin care se contestă decizia de impunere a cărei suspendare se solicită, împrejurări care nu se circumscriu noțiunii definite de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege. Recurenta a arătat că nu s-a probat nici „paguba iminentă”, faptul că s-a pornit executarea silită a două imobile aparținând societății reclamante nefiind de natură a dovedi prejudiciul iminent, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004. 2. Apărările intimatei Intimata – reclamantă, prin apărătorul său în instanță, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc.

civ. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând încheierea criticată prin prisma motivelor recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Actele administrativ fiscale se bucură de prezumția de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării fiind o măsură de excepție, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Conform acestui text, suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Art. 2 lit. t) din Legea 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Prima instanță a constatat în mod greșit că în speță erau îndeplinite toate condițiile legale, pentru a se putea proceda la suspendarea Deciziei de impunere nr. 1518 din 5 martie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală cu același număr și dată emise de recurenta D.G.F.P.

Prahova în sarcina intimatei SC I.C. SRL. Prin decizia de impunere a cărui suspendare s-a solicitat s-au stabilit în sarcina intimatei – reclamante obligații de plată către bugetul de stat de 1157885 lei , pe care aceasta le-a contestat numai în parte, respectiv numai în privința impozitului pe venituri din dividende în valoare de 696455 lei și a majorărilor de întârziere aferente în valoare de 331332 lei. Cu privire la aceste sume, rezultă din decizia de impunere a cărei suspendare s-a solicitat, că în urma unui alt control, din anul 2007, prin decizia de impunere nr. 651 din 28 iunie 2007 s-au stabilit ca fiind nedeductibile fiscal cheltuieli de consultanță și marketing în sumă de 4352844 lei, efectuate de SC I.C.

SRL Ploiești pentru care s-a calculat o diferență suplimentară la impozitul pe profit, contestația societății fiind respinsă prin sentința nr. 85 din 31 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 4082 din 13 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În luna noiembrie 2007 s-au încheiat două contracte de cesiune de creanță, fiind cesionate de către două firme cipriote creditoare cedente, către asociații cesionari ai societății intimate,creanțe în valoare de 685829,43 dolari SUA și respectiv 1500000 dolari SUA - filele 87-91 dosar fond, încheindu-se și un contract de împrumut între respectivii asociați și societatea intimată în valoare de 11608039 lei, pe perioada verificată de organele fiscale fiind date în plată asociaților clădiri și terenuri aparținând societății intimate în valoare de 4352844 lei , - filele 93-95 același dosar, în scopul achitării datoriilor, organele fiscale considerând că operațiunea de preluare a activelor de către asociați, din patrimoniul intimatei, în contul serviciilor de consultanță considerate cheltuieli nedeductibile reprezintă o distribuire de dividende, pentru care se datorează impozit, conform art. 7 și art. 67 din Legea nr. 571/2003.

Prima instanță nu a motivat deloc în ce constă „cazul bine justificat”, nerelevând nicio împrejurare de fapt sau de drept care să aibă ca efect inducerea unei îndoieli legitime și serioase cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal a cărui suspendare s-a solicitat. Faptul că intimata – reclamantă a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr. 1518/2010 emisă în sarcina sa de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, sau că a achitat cauțiunea prevăzută de lege, nu reprezintă dovezi ale cazului bine justificat, iar împrejurarea că s-a pornit executarea silită a două imobile aparținând intimatei nu probează îndeplinirea cerinței cazului bine justificat reglementată de art. 14, coroborat cu art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004,ci poate reprezenta eventual un început de dovadă a unui prejudiciu viitor.

Neîndeplinirea uneia din condițiile prevăzute a fi îndeplinite simultan de textul art. 14 din Legea 554/2004 conduce la respingerea cererii de suspendare, astfel că este inutil a se mai analiza condiția pagubei iminente. Astfel fiind, în temeiul disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea 554/2004, urmează a se admite recursul pârâtei și a se modifica în tot încheierea atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de suspendare a executării deciziei de impunere și raportului de inspecție fiscală înregistrate la Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova sub nr. 1518 din 5 martie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova împotriva încheierii din 08 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică încheierea atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de SC I.C. SRL Ploiești . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2011.