ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3590/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Instanța de fond

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanta SC I.C. SRL a

solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ, suspendarea executării deciziei de impunere

nr. 1518 din 5 martie 2010 și a raportului de inspecție fiscală nr. 1518 din 5

martie 2010, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii formulate.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a susținut că sunt îndeplinite cumulativ condițiile cazului bine

justificat și a pagubei iminente, precizând că procedura de executare silită a

fost începută.

Pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Prahova a solicitat respingerea cererii de

suspendare ca neîntemeiată, întrucât prezumția de legalitate de care se bucură

actele administrativ fiscale nu a fost răsturnată.

de fond

Prin încheierea din

08 decembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC I.C. SRL în

contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova și, în

consecință, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1518 din 5

martie 2010 și a raportului de inspecție fiscală nr. 1518 din 5 martie 2010,

până la soluționarea irevocabilă a acțiunii pe fond.

Pentru a pronunța

aceasta soluție, instanța de fond, examinând cadrul legal incident, a apreciat

că în cauza dedusă judecății sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de

art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, Curtea a

constatat că există riscul producerii unei pagube iminente, întrucât s-a pornit

executarea silită a două imobile ale societății reclamante pentru debitul ce

face obiectul deciziei de impunere atacate și a raportului de inspecție

fiscală.

În ceea ce privește

cazul bine justificat, instanța de fond a reținut faptul că, potrivit

argumentelor reclamantei, contravaloarea serviciilor efectuate de terți, în

sumă totală de 4.352.844 lei, nu a fost achitată efectiv emitenților de către

societatea reclamantă, la data operațiunii de dare în plată a unor imobile, iar

între firmele creditoare și reclamantă au fost încheiate contracte de cesiune

de creanțe și, având în vedere că această sumă a fost stabilită ca fiind

nedeductibilă de către organele de inspecție fiscală, există o îndoială cu

privire la legalitatea actelor administrative atacate.

II. Instanța de

recurs

Împotriva încheierii

din 08 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Prahova, care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, arătând că prima instanță a ignorat caracterul executoriu al

actelor administrativ fiscale, care se bucură de prezumția de legalitate,

neexecutarea acestora fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de

drept și o democrație constituțională.

Recurenta a învederat

că suspendarea executării actului administrativ reprezintă o situație de

excepție de la regula executării din oficiu, întreruperea vremelnică a

efectelor actului administrativ neputându-se dispune, decât în cazul existenței

cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind

contenciosul administrativ.

S-a susținut că în

speță aceste condiții nu erau îndeplinite, prima instanță nemotivând „cazul

bine justificat” decât prin trimiterea la prejudiciul pe care societatea l-ar

putea suferi în cazul executării silite, sau la faptul că s-a introdus acțiune

prin care se contestă decizia de impunere a cărei suspendare se solicită, împrejurări

care nu se circumscriu noțiunii definite de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege.

Recurenta a arătat că

nu s-a probat nici „paguba iminentă”, faptul că s-a pornit executarea silită a două

imobile aparținând societății reclamante nefiind de natură a dovedi prejudiciul

iminent, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

intimatei

Intimata – reclamantă,

prin apărătorul său în instanță, a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ.

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând încheierea

criticată prin prisma motivelor recurs, ținând cont de actele și lucrările

dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Actele

administrativ fiscale se bucură de prezumția de legalitate, fiind executorii

din oficiu, suspendarea executării fiind o măsură de excepție, care nu se poate

aplica decât dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004.

Conform

acestui text, suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după

îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Art.

2 lit. t) din Legea 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice

împrejurare legată de starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă

constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public, conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Prima

instanță a constatat în mod greșit că în speță erau îndeplinite toate

condițiile legale, pentru a se putea proceda la suspendarea Deciziei de

impunere nr. 1518 din 5 martie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală cu

același număr și dată emise de recurenta D.G.F.P. Prahova în sarcina intimatei SC

I.C. SRL.

Prin

decizia de impunere a cărui suspendare s-a solicitat s-au stabilit în sarcina intimatei

– reclamante obligații de plată către bugetul de stat de 1157885 lei , pe care

aceasta le-a contestat numai în parte, respectiv numai în privința impozitului

pe venituri din dividende în valoare de 696455 lei și a majorărilor de

întârziere aferente în valoare de 331332 lei.

Cu

privire la aceste sume, rezultă din decizia de impunere a cărei suspendare s-a

solicitat, că în urma unui alt control, din anul 2007, prin decizia de impunere

nr. 651 din 28 iunie 2007 s-au stabilit ca fiind nedeductibile fiscal cheltuieli

de consultanță și marketing în sumă de 4352844 lei, efectuate de SC I.C. SRL

Ploiești pentru care s-a calculat o diferență suplimentară la impozitul pe

profit, contestația societății fiind respinsă prin sentința nr. 85 din 31

martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, rămasă definitivă și irevocabilă prin

decizia nr. 4082 din 13 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În

luna noiembrie 2007 s-au încheiat două contracte de cesiune de creanță, fiind

cesionate de către două firme cipriote creditoare cedente, către asociații

cesionari ai societății intimate,creanțe în valoare de 685829,43 dolari SUA și

respectiv 1500000 dolari SUA - filele 87-91 dosar fond, încheindu-se și un contract

de împrumut între respectivii asociați și societatea intimată în valoare de 11608039

lei, pe perioada verificată de organele fiscale fiind date în plată asociaților

clădiri și terenuri aparținând societății intimate în valoare de 4352844 lei , -

filele 93-95 același dosar, în scopul achitării datoriilor, organele fiscale

considerând că operațiunea de preluare a activelor de către asociați, din

patrimoniul intimatei, în contul serviciilor de consultanță considerate

cheltuieli nedeductibile reprezintă o distribuire de dividende, pentru care se

datorează impozit, conform art. 7 și art. 67 din Legea nr. 571/2003.

Prima

instanță nu a motivat deloc în ce constă „cazul bine justificat”, nerelevând

nicio împrejurare de fapt sau de drept care să aibă ca efect inducerea unei

îndoieli legitime și serioase cu privire la legalitatea actului administrativ

fiscal a cărui suspendare s-a solicitat.

Faptul

că intimata – reclamantă a formulat contestație împotriva deciziei de impunere

nr. 1518/2010 emisă în sarcina sa de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Prahova, sau că a achitat cauțiunea prevăzută de lege, nu reprezintă dovezi ale

cazului bine justificat, iar împrejurarea că s-a pornit executarea silită a două

imobile aparținând intimatei nu probează îndeplinirea cerinței cazului bine

justificat reglementată de art. 14, coroborat cu art. 2 lit. t) din Legea nr.

554/2004,ci poate reprezenta eventual un început de dovadă a unui prejudiciu

viitor.

Neîndeplinirea

uneia din condițiile prevăzute a fi îndeplinite simultan de textul art. 14 din Legea

554/2004 conduce la respingerea cererii de suspendare, astfel că este inutil a

se mai analiza condiția pagubei iminente.

Astfel

fiind, în temeiul disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din

Legea 554/2004, urmează a se admite recursul pârâtei și a se modifica în tot

încheierea atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de

suspendare a executării deciziei de impunere și raportului de inspecție fiscală

înregistrate la Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova sub nr. 1518 din

5 martie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova împotriva

încheierii din 08 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal.

Modifică încheierea

atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea

de suspendare a executării actului administrativ formulată de SC I.C. SRL

Ploiești .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 iunie 2011.