ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3861/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC

D.C. SRL Ploiești a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Prahova, anularea Dispoziției nr. 600 din 28 ianuarie 2010,

a Raportului de inspecție fiscală nr. 600 din 28 ianuarie 2010, a Deciziei de

impunere cu același număr și a Deciziei nr. 4 din 5 martie 2010.

În cadrul aceluiași

dosar, la data de 14 mai 2010, reclamanta a înregistrat și o cerere de

suspendare a actelor administrative fiscale menționate.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin actele administrative atacate s-au stabilit în

sarcina sa obligații fiscale suplimentare care se ridică la suma de 3.823.847

RON, cu titlu de impozit pe profit, majorări de întârziere aferente, taxă pe

valoare adăugată și majorări de întârziere aferente, măsură pe care o consideră

netemeinică și nelegală.

Pârâta a susținut,

prin apărările formulate oral, că nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării

actelor administrative atacate.

instanțe

Prin încheierea

pronunțată la data de 25 mai 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea de suspendare a

executării actelor administrative formulată de reclamantă și a dispus

suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 600 din 28 ianuarie 2010 până

la soluționarea acțiunii pe fond.

În considerentele

încheierii, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii

condițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și anume sesizarea

prealabilă a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic

superioare, existența unui caz bine justificat, necesitatea prevenirii unei

pagube iminente și depunerea unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei

contestate.

În aprecierea

condițiilor privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, a

reținut că se justifică măsura suspendării prin existența unor împrejurări de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei atacate,

iar prin executarea deciziei de impunere s-ar crea o perturbare previzibilă

gravă a funcționării societății, prin producerea unui prejudiciu în patrimoniul

acesteia, care ar conduce la blocarea activității, cu consecința declanșării

procedurii de insolvență.

În legătură cu

celelalte acte a căror suspendare s-a solicitat a reținut următoarele:

Raportul de inspecție

fiscală nr. 600/2010 este un act premergător emiterii deciziei și nu poate fi

supus măsurii suspendării executării, singurul act care face obiectul

executării este decizia de impune ce constituie titlu de creanță.

Decizia nr. 4/2010 și

dispoziția de măsuri, de asemenea, nu pot forma obiectul suspendării

executării, pentru că nu reprezintă titluri de creanță, decizia fiind, de fapt,

un răspuns formulat de pârâtă în temeiul art. 210 C. proc. fisc. care conține

modul de soluționare al căii de atac, iar dispoziția cuprinde măsurile dispuse

cu ocazia controlului efectuat.

Direcția Generală a

Finanțelor Publice Prahova a atacat cu recurs încheierea menționată,

criticând-o în temeiul art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a ignorat caracterul

specific al actelor administrative, care se bucură de prezumția de legalitate

și sunt executorii din oficiu.

Suspendarea

executării este o situație de excepție, ce nu se poate acorda decât în cazuri

bine justificate și pentru a se preveni producerea unor pagube iminente,

condiții care, în opinia autorității fiscale, nu sunt îndeplinite în speță.

În acest sens,

recurenta-pârâtă a arătat că SC D.C. SRL nu a indicat, în concret, care sunt

împrejurările de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității

deciziei de impunere, motivarea potrivit căreia sumele reținute de organul

fiscal sunt foarte mari nefiind suficientă pentru aplicarea măsurii executării

actului administrativ.

intimatei-reclamante

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, SC D.C. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

argumentând pe larg îndeplinirea tuturor condițiilor impuse cumulativ de art.

14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ.

Totodată, a arătat că

bugetul de stat nu ar avea de suferit ca urmare a eventualei suspendări,

întrucât societatea are bunuri și este solvabilă, în cazul în care se va

stabili că datorează suma calculată drept obligații fiscale suplimentare va

achita inclusiv penalități calculate până la data plății și, în plus, are de

recuperat o sumă importantă de la Direcția Generală a Finanțelor Publice

Prahova, cu privire la care ar putea opera compensarea.

În combaterea

recursului, intimata-reclamantă a depus la dosar, în temeiul art. 305 C. proc.

civ., o serie de înscrisuri: cererea de chemare în judecată ce formează

obiectul Dosarului nr. 1956/105/2010 al Tribunalului Prahova, secția de

contencios administrativ și fiscal, o citație emisă în acel dosar,

Procesul-verbal de adjudecare nr. 72304 din 27 iunie 2008, Sentința civilă nr.

7513 din 8 septembrie 2008 a Judecătoriei Ploiești, definitivă și irevocabilă,

Factura fiscală din 27 iunie 2008, acte doveditoare ale contractelor

administrative aflate în derulare și contracte de muncă ale salariaților

societății.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Actul administrativ

fiscal a cărui suspendare de executare a fost dispusă de instanța de fond este

Decizia de impunere nr. 600 din 28 ianuarie 2010, prin care în sarcina

intimatei-reclamante s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în cuantum

total de 3.823.847 RON (impozit pe profit – 1.300.569 RON; majorări de

întârziere aferente impozitului pe profit – 687.174 RON; TVA – 1.297.886 RON;

majorări de întârziere aferente TVA – 538.218 RON).

Din motivarea în fapt

a deciziei de impunere rezultă, în esență, că TVA stabilită suplimentar este

aferentă materialelor de construcții, prestărilor de servicii și mijloacelor

fixe achiziționate de la două societăți comerciale care nu au întocmit

documente justificative conform condițiilor legale, motiv pentru care organul

de inspecție fiscală a reținut că TVA a fost dedusă nelegal.

Impozitul pe profit

suplimentar a fost calculat ca urmare a modificării bazei impozabile, prin

înlăturarea unor cheltuieli pe care inspecția fiscală le-a considerat

nedeductibile, reținând, de asemenea, neregularități ale documentelor

justificative și ale înregistrărilor în evidențele contabile.

Măsura suspendării

actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a

drepturilor și intereselor particularilor, până la momentul la care, instanța

competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe

instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în

cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea nr. 554/2004,

prevede în art. 14 și 15, atribuția instanței de contencios administrativ de a

ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ,

atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse

unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a

prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor

discreționare.

Art. 14 din Legea nr.

554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței

unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor

legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete

ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate

efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de

fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru

rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să

îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care

pot fi afectate.

Cazul bine justificat

poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate,

identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și

consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în

anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de

executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Este adevărat că, în

ceea ce privește cazul bine justificat, hotărârea curții de apel este sumar

motivată, dar această împrejurare nu poate duce, ea însăși, la reformarea

soluției, instanța de control judiciar având posibilitatea să păstreze o

hotărâre corectă, cu substituirea ori completarea motivării.

În acest sens, Înalta

Curte reține că împrejurările de fapt amplu și detaliat descrise în motivarea

cererii de chemare în judecată privind temeiurile avute în vedere de

autoritatea fiscală la stabilirea obligațiilor suplimentare - constând în

suspiciuni, iar nu dovezi certe privind lipsa de conținut economic efectiv al

tranzacțiilor încheiate în perioada 2007 – 2008, conturează o îndoială serioasă

în privința modului în care autoritatea fiscală s-a raportat la principiile

bunei conduite fiscale în exercitarea dreptului de apreciere prevăzut de art. 6

C. proc. fisc. și în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale privind

deductibilitatea TVA și deductibilitatea cheltuielilor la calculul impozitului

pe profit.

În ceea ce privește

condiția prevenirii unei pagube iminente, încheierea atacată este la adăpost de

orice critică, reflectând evaluarea adecvată a datelor speței, în raport cu:

cifra de afaceri, consemnată în capitolul II al Raportului de inspecție

fiscală, cuantumul ridicat al debitelor fiscale, întreprinderea unor demersuri

de executare silită, riscul de afectare a continuității activității societății,

care are în derulare o serie de contracte de achiziție publică și, nu în

ultimul rând, existența unor litigii prin care intimata-reclamantă tinde, la

rândul său, să-și valorifice un drept de creanță în contradictoriu cu

autoritatea fiscală.

al soluției adoptate din recurs

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 14 alin. (4) din Lege nr.

554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva Încheierii din 25

mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 septembrie 2010.