ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3861/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC D.C. SRL Ploiești a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, anularea Dispoziției nr. 600 din 28 ianuarie 2010, a Raportului de inspecție fiscală nr. 600 din 28 ianuarie 2010, a Deciziei de impunere cu același număr și a Deciziei nr. 4 din 5 martie 2010. În cadrul aceluiași dosar, la data de 14 mai 2010, reclamanta a înregistrat și o cerere de suspendare a actelor administrative fiscale menționate.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin actele administrative atacate s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale suplimentare care se ridică la suma de 3.823.847 RON, cu titlu de impozit pe profit, majorări de întârziere aferente, taxă pe valoare adăugată și majorări de întârziere aferente, măsură pe care o consideră netemeinică și nelegală. Pârâta a susținut, prin apărările formulate oral, că nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor administrative atacate. 2. Hotărârea primei instanțe Prin încheierea pronunțată la data de 25 mai 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea de suspendare a executării actelor administrative formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 600 din 28 ianuarie 2010 până la soluționarea acțiunii pe fond.

În considerentele încheierii, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și anume sesizarea prealabilă a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, existența unui caz bine justificat, necesitatea prevenirii unei pagube iminente și depunerea unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate. În aprecierea condițiilor privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, a reținut că se justifică măsura suspendării prin existența unor împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei atacate, iar prin executarea deciziei de impunere s-ar crea o perturbare previzibilă gravă a funcționării societății, prin producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, care ar conduce la blocarea activității, cu consecința declanșării procedurii de insolvență.

În legătură cu celelalte acte a căror suspendare s-a solicitat a reținut următoarele: Raportul de inspecție fiscală nr. 600/2010 este un act premergător emiterii deciziei și nu poate fi supus măsurii suspendării executării, singurul act care face obiectul executării este decizia de impune ce constituie titlu de creanță. Decizia nr. 4/2010 și dispoziția de măsuri, de asemenea, nu pot forma obiectul suspendării executării, pentru că nu reprezintă titluri de creanță, decizia fiind, de fapt, un răspuns formulat de pârâtă în temeiul art. 210 C. proc. fisc. care conține modul de soluționare al căii de atac, iar dispoziția cuprinde măsurile dispuse cu ocazia controlului efectuat. 3. Recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova a atacat cu recurs încheierea menționată, criticând-o în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a ignorat caracterul specific al actelor administrative, care se bucură de prezumția de legalitate și sunt executorii din oficiu. Suspendarea executării este o situație de excepție, ce nu se poate acorda decât în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unor pagube iminente, condiții care, în opinia autorității fiscale, nu sunt îndeplinite în speță. În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că SC D.C. SRL nu a indicat, în concret, care sunt împrejurările de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității deciziei de impunere, motivarea potrivit căreia sumele reținute de organul fiscal sunt foarte mari nefiind suficientă pentru aplicarea măsurii executării actului administrativ.

4. Apărările intimatei-reclamante Prin întâmpinarea depusă la dosar, SC D.C. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat, argumentând pe larg îndeplinirea tuturor condițiilor impuse cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ. Totodată, a arătat că bugetul de stat nu ar avea de suferit ca urmare a eventualei suspendări, întrucât societatea are bunuri și este solvabilă, în cazul în care se va stabili că datorează suma calculată drept obligații fiscale suplimentare va achita inclusiv penalități calculate până la data plății și, în plus, are de recuperat o sumă importantă de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, cu privire la care ar putea opera compensarea.

În combaterea recursului, intimata-reclamantă a depus la dosar, în temeiul art. 305 C. proc. civ., o serie de înscrisuri: cererea de chemare în judecată ce formează obiectul Dosarului nr. 1956/105/2010 al Tribunalului Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal, o citație emisă în acel dosar, Procesul-verbal de adjudecare nr. 72304 din 27 iunie 2008, Sentința civilă nr. 7513 din 8 septembrie 2008 a Judecătoriei Ploiești, definitivă și irevocabilă, Factura fiscală din 27 iunie 2008, acte doveditoare ale contractelor administrative aflate în derulare și contracte de muncă ale salariaților societății. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Actul administrativ fiscal a cărui suspendare de executare a fost dispusă de instanța de fond este Decizia de impunere nr. 600 din 28 ianuarie 2010, prin care în sarcina intimatei-reclamante s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în cuantum total de 3.823.847 RON (impozit pe profit – 1.300.569 RON; majorări de întârziere aferente impozitului pe profit – 687.174 RON; TVA – 1.297.886 RON; majorări de întârziere aferente TVA – 538.218 RON). Din motivarea în fapt a deciziei de impunere rezultă, în esență, că TVA stabilită suplimentar este aferentă materialelor de construcții, prestărilor de servicii și mijloacelor fixe achiziționate de la două societăți comerciale care nu au întocmit documente justificative conform condițiilor legale, motiv pentru care organul de inspecție fiscală a reținut că TVA a fost dedusă nelegal.

Impozitul pe profit suplimentar a fost calculat ca urmare a modificării bazei impozabile, prin înlăturarea unor cheltuieli pe care inspecția fiscală le-a considerat nedeductibile, reținând, de asemenea, neregularități ale documentelor justificative și ale înregistrărilor în evidențele contabile. Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor, până la momentul la care, instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea nr. 554/2004, prevede în art. 14 și 15, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare. Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate. Cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Este adevărat că, în ceea ce privește cazul bine justificat, hotărârea curții de apel este sumar motivată, dar această împrejurare nu poate duce, ea însăși, la reformarea soluției, instanța de control judiciar având posibilitatea să păstreze o hotărâre corectă, cu substituirea ori completarea motivării. În acest sens, Înalta Curte reține că împrejurările de fapt amplu și detaliat descrise în motivarea cererii de chemare în judecată privind temeiurile avute în vedere de autoritatea fiscală la stabilirea obligațiilor suplimentare - constând în suspiciuni, iar nu dovezi certe privind lipsa de conținut economic efectiv al tranzacțiilor încheiate în perioada 2007 – 2008, conturează o îndoială serioasă în privința modului în care autoritatea fiscală s-a raportat la principiile bunei conduite fiscale în exercitarea dreptului de apreciere prevăzut de art. 6 C. proc.

fisc. și în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale privind deductibilitatea TVA și deductibilitatea cheltuielilor la calculul impozitului pe profit. În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, încheierea atacată este la adăpost de orice critică, reflectând evaluarea adecvată a datelor speței, în raport cu: cifra de afaceri, consemnată în capitolul II al Raportului de inspecție fiscală, cuantumul ridicat al debitelor fiscale, întreprinderea unor demersuri de executare silită, riscul de afectare a continuității activității societății, care are în derulare o serie de contracte de achiziție publică și, nu în ultimul rând, existența unor litigii prin care intimata-reclamantă tinde, la rândul său, să-și valorifice un drept de creanță în contradictoriu cu autoritatea fiscală.

2. Temeiul de drept al soluției adoptate din recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 14 alin. (4) din Lege nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva Încheierii din 25 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2010.