ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1300/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1300/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC R.C. SRL Prahova a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, suspendarea executării

Raportului de inspecție fiscală nr. 2776 din 31 martie 2008, a Deciziei de

impunere nr. 2776 din 31 martie 2008 privind obligațiile fiscale suplimentare

de plată, precum și a Deciziei nr. 160 din 26 mai 2008.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că în urma controlului efectuat la societate pentru

perioada aprilie 2004 - ianuarie 2008, autoritatea pârâtă a emis actele

administrative fiscale contestate în cauză, prin care a stabilit că societatea

datorează în total suma de 5.042.361 RON, care se compune din 3.923.968 RON -

accize; 306.754 RON - majorări de întârziere aferente; 745.554 RON - TVA de

plată; 52.685 RON - majorări de întârziere aferente TVA.

Reclamanta,

considerând că aceste obligații de plată stabilite în sarcina sa sunt nelegale,

a formulat contestație administrativă împotriva acestora la organul emitent

care, prin Decizia nr. 160 din 26 mai 2008, a dispus suspendarea soluționării

acestei contestații până la soluționarea definitivă și irevocabilă a sesizării

penale formulate de acesta.

Totodată, a susținut

că actele atacate nu sunt motivate în vreun fel cu privire la sumele stabilite

în sarcina sa, cuprinzând doar o prezentare a situației de fapt, practic

descrierea controlului efectuat și redarea conținutului normelor legale pretins

aplicabile în speță.

Astfel, în mod greșit

organele fiscale au stabilit în sarcina sa accize de plată, în condițiile în

care societatea nu este nici măcar plătitor de accize, achiziționând uleiuri

minerale în regim de scutire de accize în baza a cinci autorizații de

utilizatori final.

În speță, arată

reclamanta că s-a confundat activitatea desfășurată de utilizatorul final, care

din produse potențial accizabile obține produse neaccizate după destinația și

domeniul lor de utilizare, fiind altul decât obținerea combustibilului pentru

încălzit sau a carburantului pentru motor, cu activitatea antrepozitarului

autorizat, care din prelucrarea unui produs neaccizat obține produse accizate.

În plus, afirmațiile din actul de control nu se bazează pe documente cu forță

juridică, ci numai pe supoziții și presupuneri.

Concluzionând,

reclamanta a susținut că sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art.

14 din Legea nr. 554/2004, existența cazului bine justificat fiind reprezentată

de prejudiciul deja suferit de societate împotriva căreia s-a dispus, la

cererea autorității pârâte, deschiderea procedurii insolvenței, iar paguba

iminentă rezultă implicit din îndeplinirea primei condiții, fiind determinată

de perturbarea previzibilă gravă a funcționării societății (intrarea în

faliment, disponibilizarea tuturor salariaților).

instanțe

Prin Sentința nr. 227

din 19 august 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantă, a dispus

suspendarea Deciziei de impunere nr. 2776 din 31 ianuarie 2008 emisă de

autoritatea pârâtă și a Raportului de inspecție fiscala nr. 2776 din 31 martie

2008, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, constatând

depunerea cauțiunii în cuantum de 25.212 RON, potrivit recipisei de consemnare

nr. 956907/1 din 18 august 2011 și chitanței nr. 4475982/1 din 18 august 2011.

Hotărârea recurată a

fost completată prin Sentința nr. 239 din 13 septembrie 2011, în sensul

obligării pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova la plata sumei

de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de

avocat.

În considerentele

sentinței atacate, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta a făcut

dovada îndeplinirii condițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și

anume sesizarea prealabilă a autorității publice care a emis actul sau a

autorității ierarhic superioare, existența unui caz bine justificat,

necesitatea prevenirii unei pagube iminente și depunerea unei cauțiuni de până

la 20% din cuantumul sumei contestate.

În aprecierea

condițiilor privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, a

reținut că se justifică măsura suspendării prin existența unor împrejurări de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor

administrative fiscale atacate, iar prin executarea acestora s-ar crea o

perturbare previzibilă gravă a funcționării societății, raportat la faptul că

prin pornirea executării silite s-ar crea prejudicii societății reclamante

împotriva căreia s-a deschis procedura insolvenței, suma contestată având o

valoare totală de 5.042.361 RON.

În fine, prima

instanță a avut în vedere și Recomandarea CM R (89)8 din 13 septembrie 1989 cu

privire la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă,

potrivit căreia, instanța, în calitate de autoritate jurisdicțională chemată să

decidă măsura de protecție provizorie împotriva actului administrativ

respectiv, trebuie să țină cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor

prezente și să acorde asemenea măsuri atunci când executarea actului este de

natură a crea pagube grave, dificil de reparat, și când există un argument

juridic aparent valabil față de regularitatea lui.

în cauză

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Prahova, invocând ca temei juridic dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Recurenta susține că

instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente,

deoarece în cauză nu sunt întrunite condițiile imperios cerute de lege pentru a

se dispune suspendarea executării Deciziei nr. 2776 din 31 ianuarie 2008 emisă

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea căii de

atac, care nu a fost structurată pe motive de recurs, recurenta a formulat

critici de nelegalitate cu privire la hotărârea recurată, care pot fi subsumate

cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Arată că s-a ignorat

faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la

rândul său se bazează pe prezumțiile autenticității și veridicității, fiind el

însuși un titlu executoriu, în considerarea acestor două principii, al

legalității actului și al executării acestuia din oficiu, suspendarea

constituie o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile

și în condițiile expres prevăzute de lege.

În privința condiției

pagubei iminente nu se poate reține afirmația generică că punerea în executare

a Deciziei de impunere nr. 2776 din 31 ianuarie 2008 ar conduce la influențarea

în mod negativ a procedurii falimentului, nefiind posibilă reorganizarea

judiciară precum și aceea că în speță, s-ar produce pagube semnificative,

dificil de reparat.

SC R.C. SRL.

Prin întâmpinarea

înregistrată la 13 ianuarie 2012, intimata-reclamantă a solicitat respingerea

recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate prin care instanța de

fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ, în totalitate

condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 514/2004.

Mai arată că prin

Ordonanța emisă în data de 09 decembrie 2011 de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Ploiești în dosarul nr. 3653/P/2008 ce are ca obiect sesizarea

penală a DGFP Prahova, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală atât a

administratorului, cât și a persoanei juridice SC R.C. SRL.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în

întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ., respectiv a aplicării art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte

constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse

în continuare.

Intimata-reclamantă

SC R.C. SRL Prahova a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal

competentă cu o cerere având ca obiect suspendarea executării Raportului de

inspecție fiscală nr. 2776 din 31 martie 2008, privind obligații fiscale

suplimentare de plată, precum și a Deciziei nr. 160 din 26 mai 2008. Cererea de

suspendare a fost formulată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 text care are următorul cuprins:

„În cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persona vătămată poate să ceară instanțelor competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond”.

Prima instanță prin

sentința recurată a dispus suspendarea executării actului administrativ fiscal

până la soluționarea irevocabilă a cauzei, contrar procedurilor legale invocate

care în cazul reglementat de art. 14 prevede că suspendarea se dispune până la

pronunțarea instanței de fond. Sub acest aspect recursul este fondat pentru

motivul reținut din oficiu de Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art.

304

1

C. proc. civ.

Apreciind că

obligațiile stabilite în sarcina sa sunt nelegale intimata-reclamantă a

formulat contestație administrativă la organul emitent, acesta din urmă

dispunând prin Decizia nr. 160 din 26 mai 2008 suspendarea soluționării

contestației administrative până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

sesizării penale efectuată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice.

În recurs

intimata-reclamantă învederează că prin Ordonanța emisă în data de 09 decembrie

2011 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești în dosarul nr. 3653/P/2008

ce are ca obiect sesizarea penală a DGFP Prahova, s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală atât a administratorului, cât și a persoanei juridice SC R.C.

SRL.

Contrar opiniei

recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a

apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se depune

suspendarea actelor administrativ fiscale constatate, respectiv cazul bine

justificat și prevenirea pagubei iminente.

Durata mare a termenului

de soluționare a contestației, precum și suma stabilită prin actele fiscale

contestate cu titlu de obligații fiscale, reprezintă în opinia instanței un

motiv bine justificat în înțelesul prevederilor legale menționate, pentru a se

dispune suspendarea executării acestui act fiscal.

Îndeplinirea

condiției ca cererea să fie temeinic justificată, derivă din faptul că

procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea înainte de

definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe

asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal,

constituie deci un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a

executării actului contestat.

Ținând seama de

succesiunea actelor emise în procedura fiscală, de temeiurile de fapt și de

drept ale acestora, precum și de intervalul de timp scurs între data emiterii

raportului de inspecție fiscală, o contestație înregistrată la organul fiscal,

de soluționarea între timp a laturii penale, Înalta Curte reține că circumstanțele

cauzei nu sunt de natură să infirme interpretarea dată de judecătorul fondului

prevederilor alin. (2) din art. 214 din O.G.nr. 92/2003, privind C. proc. fisc.

Astfel, instanța de

fond în mod corect a stabilit că argumentele prezentate de societatea reclamantă

cu privire la nelegalitatea actului administrativ a cărui suspendare se

solicită sunt aparent valabile și justifică măsura suspendării executării.

Condiția pagubei

iminente este îndeplinită în cauză, așa cum a reținut și prima instanță.

Astfel, „paguba

iminentă" este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr.

554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui

serviciu public.

În cauză s-a conturat

îndeplinirea acestei condiții și anume prejudiciul material viitor și

previzibil, reclamanta făcând dovada, astfel cum a reținut prima instanță, pe

baza probelor administrate că are contracte în derulare iar executarea ar

însemna imposibilitatea efectuării altor plăți, inclusiv salariilor și a

ratelor la contractele de leasing, ceea ce ar duce inevitabil la faliment și

încetarea activității societății, iar începerea executării silite față de

reclamantă față de cuantumul ridicat al debitului, ar duce la încetarea

automată a activității unei societăți față de care la cererea Direcției

Generale a Finanțelor Publice Prahova s-a dispus deschiderea procedurii

insolvenței, în baza actelor contestate.

soluției instanței de recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul declarat de pârâtă însă pentru motivul prevăzut art.

304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la art. 14 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova împotriva Sentinței

nr. 227 din 19 august 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că suspendarea executării este dispusă până la

soluționarea acțiunii în anulare în primă instanță.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 martie 2012.