ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 121/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 23 martie 2010, reclamanta SC P.R. SRL Ploiești a solicitat ca în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 să se dispună suspendarea efectelor deciziei de impunere nr. 7769/29 decembrie 2009 emisă pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Prahova până la soluționarea pe fond a contestației formulate împotriva acestei decizii. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia contestată au fost stabilite în mod nelegal obligații fiscale suplimentare pentru TVA și impozit pe profit și impozit pe veniturile obține în România de către nerezidenți în sumă de 2.561.783 lei și pentru majorări de întârziere în sumă de 2.044.862 lei.

Reclamanta a considerat că aceste obligații fiscale suplimentare au fost stabilite printr-o interpretare greșită a dispozițiilor legale referitoare la caracterul deductibil al operațiunilor comerciale efectuate în perioada supusă controlului 1 septembrie 2006 – 30 septembrie 2009. Prin sentința nr. 110 din 5 mai 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea și în baza dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 7769 din 29 decembrie 2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova până la pronunțarea instanței de fond.

Hotărând astfel, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin existența cazului bine justificat față de argumentele și probele invocate în contestația administrativă, precum și prin riscul producerii unei pagube iminente, întrucât plata sumelor stabilite prin decizia de impunere poate perturba activitatea societății reclamante. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Prahova, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut că în mod greșit s-a constatat în hotărârea atacată îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deși intimata – reclamantă nu a arătat în concret care sunt împrejurările care reprezintă cazul bine justificat și nici nu a făcut dovada unei pagube iminente, de natură a perturba grav funcționarea societății. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de intimata – reclamantă în perioada soluționării recursului administrativ prealabil a fost admisă prin aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, până la pronunțarea instanței de fond, se poate dispune suspendarea în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Măsura provizorie solicitată de intimata – reclamantă s-a justificat față de îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de textul de lege susmenționat, întrucât s-a dovedit atât existența unui caz bine justificat, cât și iminența producerii unei pagube prin executarea actului contestat, care este executoriu din oficiu. Instanța de fond a constatat corect existența unui caz bine justificat pentru suspendarea executării deciziei de impunere nr. 7769 din 29 decembrie 2009 în raport de situația de fapt concretă dovedită prin probele administrate, de motivele de nelegalitate și de dispozițiile legale invocate de societatea intimată în contestația formulată în procedura administrativă. Recurenta a susținut nefondat că nu există în speță un caz bine justificat, întrucât critica sa a fost argumentată numai pe temeiurile juridice ale actului administrativ, dar nu și pe elementele de fapt care au determinat aplicarea lor.

Nefondată este și critica adusă de recurentă concluziei instanței de fond privind îndeplinirea celei de-a doua condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru prevenirea producerii unei pagube iminente. Analizând corect consecințele care se pot produce prin executarea actului emis de recurenta – pârâtă, instanța de fond a constatat întemeiat existența acestei condiții prin riscul producerii unei pagube iminente, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență. Pentru motivele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova împotriva sentinței nr. 110 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2011.