Decizia nr. 2342/2012 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 340/32/2010 — recurs împotriva sentinței nr. 118/2010 a Curții de Apel Bacău

Circumstanțele cauzei. Conținutul cererii de chemare în judecată și etapele procesuale parcurse Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamantul N.C. a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscala București, constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 1080 din 22 mai 2009 emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscala București. 1.1. Într-un prim ciclu procesual, prin sentința nr. 169 din 24 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bacău a respins acțiunea ca nefondată. Prin Decizia nr. 2728 din 25 mai 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a casat această sentință și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că hotărârea primei instanțe nu satisface exigența legală a motivării hotărârilor judecătorești. În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 340.1/32/2010. La termenul din 15 octombrie 2011, reclamantul și-a completat acțiunea introductivă cu încă trei capete de cerere, însă, instanța, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 132 C. proc. civ., dosarul aflându-se în rejudecare după casare și, nemaiputând fi primite cereri noi, a hotărât decăderea reclamantului din dreptul de a formula completări la acțiune și a dispus înregistrarea separată a respectivei cereri. 1.

Prin sentința civilă nr. 118 din 15 octombrie 2010, Curtea de Apel Bacău a respins excepțiile privind neîndeplinirea procedurii prealabile și lipsa de interes și a admis acțiunea, constatând nulitatea Ordinului nr. 1080 din 22 mai 2009 emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală. 1.

Ca urmare a dispoziției instanței de rejudecare, de înregistrare separată a completării la acțiune, aceasta a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. 680/32 din 24 noiembrie 2010 și formează, distinct, obiectul cauzei de față. Prin cererea de completare a acțiunii inițiale, separat soluționată, reclamantul a solicitat următoarele: - constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 1080 din 22 mai 2009 emis de președintele A.N.A.F. în baza O.U.G. nr. 37/2009; - repunerea în funcția de comisar șef al Gărzii Financiare Secția județeană Neamț începând cu data de 25 mai 2009 până la data de 24 mai 2010 și efectuarea de către angajator a modificărilor în carnetul de muncă; - plata diferenței de salariu de comisar șef secție, de 3600 lei lunar și cel de comisar șef divizie, de 3048 lei lunar, pentru cele 12 luni cât a fost trecut pe funcția inferioară prin aplicarea ordinului nr. 1080/2009; - acordarea și a celorlalte drepturi – stimulente materiale prevăzute de legislația în vigoare, respectiv de art. 16 și anexa nr. 6 din H.G. nr. 533/2008, art. 18 și anexa nr. 9 din H.G. nr. 1324/2009, în sumă de minim 57.600 lei. A mai precizat reclamantul că prin Ordinul nr. 1686 din 25 mai 2010 al Ministrului Finanțelor Publice a fost reîncadrat în funcția de comisar șef secție, în baza Deciziei nr. 414/2010 a Curții Constituționale a României. 1.

Prin întâmpinare, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat excepția lipsei de interes și a susținut netemeinicia acțiunii sub aspectul tuturor capetelor de cerere. Prin concluziile scrise depuse pentru termenul din 8 februarie 2011 reclamantul a învederat autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește primul capăt de cerere, în raport de sentința civilă nr. 118/2010 a Curții de Apel Bacău. Prin încheierea din 25 februarie 2011, la cererea reclamantului, instanța a dispus,în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 340.1/32.2009. Cauza a fost repusă pe rol având în vedere că prin Decizia nr. 2039 din 6 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul în dosarul nr. 340.1./32/2009 1.

La termenul din data de 9 iunie 2011, din oficiu, instanța a pus în discuție excepția tardivității cererii în raport de dispozițiile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004. 2. Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 96 din 9 iunie 2011, Curtea de Apel Bacău, urmare excepției invocate, a respins acțiunea formulată de reclamant ca tardivă. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, următoarele considerațiuni. Excepția autorității lucrului judecat este o excepție de fond pentru că este în legătură cu exercițiul dreptului la acțiune, în timp ce excepția de tardivitate este o excepție de procedură. Prin urmare, instanța a analizat mai întâi această din urmă excepție. Potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea – având ca obiect (între altele), potrivit alin. (5), acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora – poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I. Neconstituționalitatea legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 a fost pronunțată de Curtea Constituțională prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, publicată în M. Of. al României nr. 758 din 6 noiembrie 2009. Prin urmare, instanța de fond a reținut că termenul de un an care a început să curgă de la această dată, calculat potrivit art. 101 alin. (3) C. proc. civ., s-a sfârșit la data de 6 noiembrie 2010, astfel că s-a apreciat că acțiunea depusă la data de 23 noiembrie 2010 este tardivă. 3. Motivele de recurs înfățișate de recurentul-reclamant Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Bacău în termen legal a declarat recurs N.C. Susținând, în esență, că în mod nelegal prima instanță a reținut tardivitatea cererii sale, invocată din oficiu, în raport de prevederile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, republicată, recurentul reclamant a prezentat următoarele critici față de hotărârea atacată: - instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției de tardivitate invocată, fără a-i acorda un termen pentru pregătirea apărării; - solicitarea suplimentară cuprinsă în cele trei capete de cerere, formulată și depusă inițial în dosarul nr. 340/32/2010, la data de 5 octombrie 2010, contrar celor susținute de prima instanță, s-a realizat conform art. 11 din Legea nr. 554/2004 dar și cu respectarea termenului de 1 an de la data pronunțării neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009, pronunțată prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, cu atât mai mult cu cât, solicitarea pe cale administrativă, de acordare a drepturilor bănești de care a fost lipsit prin Ordinul nr. 1080/2009 a fost expediată autorității pârâte la 15 ianuarie 2010; - întrucât prin sentința nr. 118 din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Bacău, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2039 din 6 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost anulat Ordinul nr. 1080 din 22 mai 2009 al Președintelui ANAF, se impunea a se reține că potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în termen de 1 an de la data comunicării actului, reclamantul putea cere recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate, astfel că este necesară admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, aceleiași instanțe. 4. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și față de prevederile legale incidente din cuprinsul Legii nr. 554/2004, republicată dar și ale materiei supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul de față este fondat și urmează a fi admis, cu consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în sensul și pentru considerentele în continuare arătate. Înalta Curte apreciază că instanța de fond, cu greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, raportat la datele concrete ale speței, a reținut tardivitatea acțiunii reclamantului - recurent, ce formează obiectul dosarului de față. Cererea recurentului-reclamant examinată de instanța de fond a fost inițial depusă, într-o cauză anterioară (dosar nr. 340.1/32/2009 al Curții de Apel Bacău – Secția contencios administrativ și fiscal irevocabil soluționat, la data de 6 aprilie 2011), în etapa rejudecării, la data de 15 octombrie 2010. După cum s-a reținut și în considerentele hotărârii atacate, întrucât instanța de rejudecare a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 132 C. proc. civ., neputând fi primite cereri noi în rejudecare, s-a dispus înregistrarea separată a respectivei cereri, ceea ce a condus la formarea dosarului de față. Față de împrejurarea că cererea completatoare a fost formulată și depusă inițial, la 15 octombrie 2010, dată incontestabil reținută și de prima instanță și având în vedere obiectul acesteia, intim legal de constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 1080 din 22 mai 2009, pe cale judecătorească, separată, Înalta Curte apreciază că această dată se impunea a fi avută în vedere în calculul termenului de decădere de 1 an prevăzut de art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, ce curge de la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, și anume de la 6 noiembrie 2009 (M. Of. nr. 758). În opinia Înaltei Curți, data de 23 noiembrie 2010, la care s-a înregistrat pe cale separată cererea completatoare din data de 15 octombrie 2010, devenită astfel o acțiune de sine stătătoare, nu prezintă relevanța pe care i-a acordat-o prima instanță, în condițiile în care printr-o încheiere interlocutorie, anterior datei de 23 noiembrie 2010, s-a dispus înregistrarea administrativă separată a cererii. Astfel, se poate aprecia că noul raport procesual a luat naștere chiar la data de 15 octombrie 2010, respectiv de la promovarea cererii completatoare de chemare în judecată. O interpretare contrară, în opinia Înaltei Curți, ar fi de natură a-l lipsi pe recurentul-reclamant și de exercitarea efectivă a drepturilor sale procesuale în vederea realizării unor drepturi ce decurg din și au legătură cu anularea irevocabilă a Ordinului nr. 1080 din 22 mai 2009, emis de Președintele ANAF în baza O.U.G. nr. 37/2009. Cum în raport de data de 6 noiembrie 2009, formularea cererii ce formează obiectul prezentului dosar la data de 15 octombrie 2010, apare ca fiind realizată în cadrul termenului de 1 an prevăzut de art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține, așadar, că în mod nelegal s-a reținut tardivitatea acțiunii reclamantului-recurent și drept urmare respingerea acesteia pe acest temei. În consecință, pentru argumentele înfățișate, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reținând că hotărârea atacată a fost pronunțată fără a se intra în cercetarea fondului, Înalta Curte, apreciind temeinicia criticilor recurentului în sensul arătat, va admite recursul și va casa sentința primei instanțe cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării urmează a fi soluționat fondul acțiunii recurentului-reclamant, desigur în urma și în raport de soluționarea celorlalte excepții de procedură, în mod corect rămase nesoluționate, raportat la prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la ordinea impusă în vederea dezlegării acestora și asupra cărora tot instanța de rejudecare urmează a se pronunța, și în virtutea respectării principiului dublului grad de jurisdicție.