ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2522/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2522/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 449 din 17

noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta F.D.A., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, a anulat Ordinul nr. 500 din 24 aprilie 2009, emis de conducătorul

autorității pârâte și a dispus reintegrarea reclamantei în

funcția de conducere deținută anterior emiterii actului

administrativ desființat; de asemenea, instanța de judecată a

obligat pârâtul să plătească reclamantei indemnizația

aferentă, de la data eliberării din funcție și până la

reintegrarea efectivă, actualizată cu indicele de inflație,

precum și suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că

actul contestat este nelegal, ca o consecință a faptului că a

fost emis în baza prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care au fost declarate

neconstituționale prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o

netemeinică și nelegală, în raport cu dispozițiile art. 304

pct. 6 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., a declarat recurs

pârâtul.

În motivarea căii de atac,

recurentul a formulat critici de nelegalitate a hotărârii recurate, care

pot fi sintetizate după cum urmează:

Acțiunea dedusă

judecății este lipsită de obiect, deoarece intimata-reclamantă

urmărește repunerea sa în situația anterioară, ceea ce

echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja.

Prevederile O.U.G. nr. 37/2009 erau

în vigoare la data emiterii ordinului contestat.

Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009

pronunțată de Curtea Constituțională se aplică pentru

viitor, ceea ce presupune că legea în raport cu care se apreciază

existența cauzei de nulitate este cea în vigoare la momentul emiterii

actului administrativ nelegal, potrivit regulii „

tempus regit actum

”.

Conform art. III alin. (1) din

O.U.G. nr. 37/2009, funcțiile publice de natura celei deținute de

intimata-reclamantă au fost eliminate din categoria funcțiilor

publice, reglementate de Legea nr. 188/1999.

De la momentul eliberării

intimatei-reclamante din funcția deținută și până la

pronunțarea sentinței atacate, au fost organizate evaluări

finalizate cu emiterea unui act administrativ de numire în funcție.

În plus, arată recurentul,

măsurile dispuse prin O.U.G. nr. 37/2009 vizau interesul public și

constituiau situații de urgență, extraordinare, a căror

reglementare nu putea fi amânată, motiv pentru care autoritatea

recurentă era ținută de punerea lor imediată în aplicare,

astfel încât orice pretenție îndreptată împotriva acesteia este

nejustificată.

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată

că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, prin Ordinul nr. 500 din 24

aprilie 2009 emis de ministrul agriculturii, pădurilor și

dezvoltării rurale, intimata-reclamantă, după un preaviz de 30

de zile, a fost eliberată din funcția publică de conducere de

director executiv adjunct al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală Dolj.

Temeiul juridic al acestei

măsuri administrative îl constituie art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a

activității administrației publice locale, art. 99 alin. (1)

lit. b), alin. (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, precum și art. 7 alin. (6)

din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Înalta Curte apreciază că

pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de

drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte

considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate

și efectele acesteia.

Astfel, controlul de

constituționalitate exercitat pe calea excepției de

neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a

legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile

Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor

și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele

în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile

de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest

interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata

acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale

sunt suspendate de drept.

Conform alin. (4) din

articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se

publică în Monitorul Oficial al României; de la data publicării,

deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile

Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de

neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința

înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul

normativ.

Cu alte cuvinte, în

situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea

aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control

a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi

lipsită de finalitate.

În legătură cu

acest aspect, poate fi amintită și decizia Curții

Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele

judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a

dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura

prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la

modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții

Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și

art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de

constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009

și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie

conținutul normativ al legii.

Prin decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat

neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din

analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul

neconstituționalității afectează însuși actul normativ

aprobat prin această lege.

De asemenea, prin

decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională

a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

În considerentele

deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a

arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a

funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire

reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care

ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a

naturii juridice a contractului de management.

În plus, instanța

constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009,

au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul

juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999,

întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea

competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1)

și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim

prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce

acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care

poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate

prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza

acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități

publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei

operațiuni administrative.

Același text de

lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate

de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat

neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții

într-o altă cauză.

Din analiza acestor

dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a

prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de

neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză,

efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze

similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate

neconstituționale.

În speța de

față, intimata-reclamantă a solicitat anularea ordinului de

eliberare din funcție, temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din

Legea nr. 554/2004.

După cum s-a arătat

în cele ce preced, această măsură a avut la bază aplicarea

prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată

neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

Pe cale de

consecință, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului

administrativ, efectele deciziei instanței constituționale se extind

și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative

emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Pe de altă parte,

Înalta Curte reține că eliberarea intimatei-reclamante din

funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât

cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de

natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție,

care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată

prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele

comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care

România este parte și a căror îndeplinire este obligată să

o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Nici critica

recurentului referitoare la ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009 nu poate fi

primită, cu privire la acest aspect Înalta Curte reținând că

legea de aprobare a acestei ordonanțe s-a constatat a fi neconstituțională,

prin decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituționalitate a avut în

vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de

urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat

ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispozițiile

ordonanței.

Înalta Curte arată

că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe

sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței

și, în consecință, în mod corect au fost anulate de

instanța de fond.

În cauză nu sunt incidente nici

prevederile O.U.G. nr. 105/2009, întrucât aceasta preia în integritate și

cu modificări nesemnificative conținutul dispozițiilor O.U.G.

nr. 37/2009; or, reținând că O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009

conțin aceleași reglementări și aceleași soluții

legislative, care au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1629

din 3 decembrie 2009, a constatat că sunt neconstituționale și

prevederile celui din urmă act normativ.

Pentru considerentele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată,

ca fiind temeinică și legală.

Totodată, având în vedere

cererea intimatei, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în

sumă de 1000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 449

din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata

către intimata F.D.A. a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 mai 2010.