ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2522/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 449 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta F.D.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a anulat Ordinul nr. 500 din 24 aprilie 2009, emis de conducătorul autorității pârâte și a dispus reintegrarea reclamantei în funcția de conducere deținută anterior emiterii actului administrativ desființat; de asemenea, instanța de judecată a obligat pârâtul să plătească reclamantei indemnizația aferentă, de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă, actualizată cu indicele de inflație, precum și suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că actul contestat este nelegal, ca o consecință a faptului că a fost emis în baza prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., a declarat recurs pârâtul. În motivarea căii de atac, recurentul a formulat critici de nelegalitate a hotărârii recurate, care pot fi sintetizate după cum urmează: Acțiunea dedusă judecății este lipsită de obiect, deoarece intimata-reclamantă urmărește repunerea sa în situația anterioară, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja.

Prevederile O.U.G. nr. 37/2009 erau în vigoare la data emiterii ordinului contestat. Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională se aplică pentru viitor, ceea ce presupune că legea în raport cu care se apreciază existența cauzei de nulitate este cea în vigoare la momentul emiterii actului administrativ nelegal, potrivit regulii „ tempus regit actum ”. Conform art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, funcțiile publice de natura celei deținute de intimata-reclamantă au fost eliminate din categoria funcțiilor publice, reglementate de Legea nr. 188/1999. De la momentul eliberării intimatei-reclamante din funcția deținută și până la pronunțarea sentinței atacate, au fost organizate evaluări finalizate cu emiterea unui act administrativ de numire în funcție.

În plus, arată recurentul, măsurile dispuse prin O.U.G. nr. 37/2009 vizau interesul public și constituiau situații de urgență, extraordinare, a căror reglementare nu putea fi amânată, motiv pentru care autoritatea recurentă era ținută de punerea lor imediată în aplicare, astfel încât orice pretenție îndreptată împotriva acesteia este nejustificată. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Astfel, prin Ordinul nr. 500 din 24 aprilie 2009 emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, intimata-reclamantă, după un preaviz de 30 de zile, a fost eliberată din funcția publică de conducere de director executiv adjunct al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj.

Temeiul juridic al acestei măsuri administrative îl constituie art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, precum și art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia. Astfel, controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. În legătură cu acest aspect, poate fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G.

nr. 105/2009. În considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimata-reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004. După cum s-a arătat în cele ce preced, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Pe cale de consecință, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele deciziei instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că eliberarea intimatei-reclamante din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României. Nici critica recurentului referitoare la ultraactivitatea O.U.G.

nr. 37/2009 nu poate fi primită, cu privire la acest aspect Înalta Curte reținând că legea de aprobare a acestei ordonanțe s-a constatat a fi neconstituțională, prin decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispozițiile ordonanței. Înalta Curte arată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, în mod corect au fost anulate de instanța de fond. În cauză nu sunt incidente nici prevederile O.U.G. nr. 105/2009, întrucât aceasta preia în integritate și cu modificări nesemnificative conținutul dispozițiilor O.U.G.

nr. 37/2009; or, reținând că O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative, care au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, a constatat că sunt neconstituționale și prevederile celui din urmă act normativ. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată, ca fiind temeinică și legală. Totodată, având în vedere cererea intimatei, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 449 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la plata către intimata F.D.A. a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2010.