ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4695/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Constanța, reclamantul

Ș.A.

a solicitat în contradictoriu cu

pârâtul

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale anularea Ordinului nr. AA din 26 octombrie 2009 privind încetarea contractului

său de management, reintegrarea în funcția deținută anterior emiterii ordinului

și obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești cuvenite până la reintegrarea

efectivă.

Prin întâmpinare, pârâtul

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea

acțiunii reclamantului în principal ca fiind inadmisibilă pentru lipsa plângerii

prealabile, în subsidiar ca fiind lipsită de obiect, și pe fond ca neîntemeiat

ă

.

Prin sentința nr. 45/CA

din 10 februarie 2010, Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea formulată de reclamantul

Ș.A., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

, a anulat Ordinul

nr. AA din 06 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale și a dispus reintegrarea reclamantului în funcția de director coordonator

în cadrul Centrului Județean Constanța al Agenției de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură,  obligând pârâtul la plata către reclamant a drepturilor bănești cuvenite

până la data reintegrării efectiv în funcție.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut în esență că excepția inadmisibilității acțiunii

este neîntemeiată, având în vedere că

reclamantul a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile

impuse de art. 7 din Legea nr. 554/2004, fiind depusă la dosar în copie cererea

adresată la data de 29 octombrie 2009 Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale prin care reclamantul a solicitat revocarea Ordinului nr. AA din 26

octombrie 2009.

Referitor la excepția

lipsei de obiect a cererii, prima instanță a apreciat că o astfel de excepție este

lipsită de substanță și vădit nefondată, în condițiile în care primul capăt de cerere

îl constituie anularea unui act administrativ ce vizează încetarea unui contract

de management, contract asimilat celui de muncă.

Pe fondul cauzei, instanța

de fond a reținut că prin Ordinul nr. AA din 6 octombrie 2009 emis de

Ministrul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale s-a dispus ca, începând cu data de 6 octombrie 2009,

reclamantului Ș.A., director coordonator în cadrul Centrului Județean al Agenției

de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să îi înceteze contractul de management,

urmare acordului părților.

În

ciuda susținerilor pârâtului, prima instanță a apreciat că nu se poate susține că

O.U.G. nr. 105/2009 a impus încetarea contractelor de management încheiate în temeiul

O.G. nr. 37/2009, după cum nu se poate susține nici faptul că prin abrogarea O.G.

nr. 37/2009 și prin declararea ca neconstituțională a legii de aprobare a acestei

ordonanțe a operat desființarea funcției reclamantului și dată fiind incoerența

actelor normative adoptate, precum și deciziile de neconstituționalitate date de

Curtea Constituțională cu privire la acestea, instanța a considerat că pârâtul trebuia

să facă dovada reducerii concrete și reale a funcției reclamantului.

Împotriva acestei sentințe,

pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac,

recurentul-pârât a criticat sentința sub următoarele aspecte:

Instanța de fond trebuia

să rețină că pretenția dedusă judecății este lipsită de obiect atâta timp cât actul

de eliberare din funcție a ajuns la termen, anterior introducerii acțiunii. Legiuitorul

a vizat doar actele cu executare succesivă, iar nu pe cele cu executare dintr-o

dată, așa cum eronat a reținut instanța de fond.

Ordinul nr. AA din 06

octombrie 2009, a precizat recurentul-pârât, a fost emis de Ministrul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale, în aplicarea prevederilor art. IV alin. (1) și (4) și dispozițiilor

art. V din O.U.G. nr. 105/2009, astfel că fiind vorba de o situație juridică obiectivă,

avându-și originea în lege, iar nu de o situație juridică subiectivă, constituită

prin manifestarea de voință a unui sau, a unor obiecte de drept, legea nouă nu o

poate reglementa în termenii care îi sunt proprii în cadrul domeniului său legitim

de acțiune.

În concluzie, arată recurentul-pârât

că atât timp cât actul a fost dat în executarea unui act normativ în vigoare la

acea dată, orice susținere contrară este de neprimit.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat de Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale este fondat.

În ceea ce privește situația

de fapt, Înalta Curte reține următoarele:

Reclamantul Ș. a fost

numit în funcția de director coordonator al Centrului Județean Constanța al Agenției

de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în baza O.U.G. nr. 37/2009, iar acesta

a exercitat atribuțiile funcției în baza contractului de management din 15

august 2009.

Prin Ordinul nr. AA

din 06 octombrie 2009 a fost dispusă încetarea contractului de management al reclamantului

Ș.A., director coordinator în cadrul Centrului Județean Constanța al Agenției de

Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Sub aspectul legislației

aplicabile speței, Înalta Curte are în vedere următoarele aspecte:

Guvernul României a adoptat

O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009, prin care a reglementat modalitatea de

ocupare a funcțiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai

precis schimbarea denumirii acestor funcții.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost

declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, pronunțată

de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii

de aprobare a acestei ordonanțe.

În cadrul controlului

a priori realizat pe calea excepției de neconstituționalitate a legii de aprobare

a ordonanței de urgență, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării

prin lege, care a format corpul legii respective și care nu poate fi disociată de

legea de aprobare.

Atât dreptul cât și interesul

urmărite de reclamant prin promovarea acțiunii nu mai au caracter legitim întrucât

actul de numire în funcția publică de conducere de director coordonator adjunct

în domeniul relațiilor de muncă în cadrul Centrului Județean Constanța al Agenției

de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, funcție în care solicită reintegrarea,

este lipsit de efecte juridice ca urmare a faptului că au fost declarate neconstituționale

dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din

7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea

nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Prin urmare, viciul de

neconstituționalitate al actului normativ primar, respectiv O.U.G. nr. 37/2009,

este de natură a antrena și viciul actului administrativ de numire emis în baza

acestuia, act care devine inexistent.

În același sens, Curtea

are în vedere și considerentele Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei

nr. 414/2010 referitoare la neconstituționalitatea modificărilor aduse Legii

nr. 188/1999, atunci când, în analiza efectelor deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie

2009 și nr. 1629 din 3 noiembrie 2009, se afirmă că „lipsirea de temei constituțional

a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente

emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date

în aplicarea celor două ordonanțe de urgență)”.

Deci, cu alte cuvinte,

legitimitatea dreptului și interesului reclamantului în promovarea acțiunii au fost

viciate prin declararea neconstituționalității actului normativ în temeiul și în

executarea căruia reclamantul a fost numit în funcția publică în care urmărește

să fie reintegrat prin admiterea prezentei cereri de anulare a Ordinului nr. AA

din 06 octombrie 2009.

La pronunțarea prezentei

decizii, Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară în materie reprezentată,

spre exemplu, de deciziile recente: decizia nr. 4084 din 5 octombrie 2010 și decizia

nr. 4030 din 1 octombrie 2010.

În consecință, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte, potrivit art. 312 din C. proc. civ., va admite

recursul pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și va modifica

sentința atacată, în sensul că va respinge integral acțiunea promovată de reclamantul

Ș., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr.

45/CA din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

și în fond respinge acțiunea reclamantului Ș.A. ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2010.