ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1146/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, la data de 10 iulie 2009, reclamantul M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) și respectiv Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în calitate de emitent al actului contestat, anularea Ordinului nr. 246/2009, privind eliberarea petentului din funcția de director executiv al O.J.C.A.

Cluj, obligarea acestui pârât (Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale) la emiterea unui nou ordin de reintegrare pe funcția deținută anterior, precum și obligarea pârâților la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și la celelalte drepturi bănești de care reclamantul ar fi beneficiat în funcția deținută anterior și la plata de daune morale. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost numit în funcția de director executiv al serviciului deconcentrat O.J.C.A. Cluj, prin Ordinul M.A.P.D.R. nr. 176/2006, în urma promovării concursului organizat în vederea ocupării acestui post. La data de 24 aprilie 2009, a fost emis ordinul contestat, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de director executiv, în conformitate cu prevederile O.U.G.

nr. 37/2009. Reclamantul a indicat că motivele de nelegalitate ale ordinului contestat sunt legate de nerespectarea termenului de preaviz de 30 de zile, raportat la data înregistrării lui la O.J.C.A. Cluj precum și de încălcarea prevederilor art. 99 alin. (1) și art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, în condițiile în care O.U.G. nr. 37/2009 prevede, de fapt, înființarea unui post similar celui desființat, respectiv celui de director executiv. La data de 15 septembrie 2009, a fost înregistrată la dosarul cauzei și o cerere de suspendare a executării Ordinului M.A.P.D.R. nr. 246/2009, solicitându-se ca această suspendare să se dispună de către instanță până la soluționarea definitivă și irevocabilă a fondului cauzei.

În motivarea cererii de suspendare, s-au reluat considerentele referitoare la nelegalitatea ordinului contestat, reclamantul apreciind că din conținutul acestora rezultă o îndoială serioasă, condiție cerută pentru a se putea dispune suspendarea. La termenul de judecată din data de 12 octombrie 2009, când a fost precizat temeiul cererii de suspendare ca fiind art. 15 din Legea nr. 554/2004, instanța a solicitat părților să își exprime punctul de vedere și cu privire la lipsa de obiect a cererii de suspendare, raportat la împrejurarea că este vorba, în esență, despre un act epuizat, ca o condiție intrinsecă de admisibilitate a cererii.

Drept urmare, la data de 19 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj a admis excepția lipsei de obiect ca o condiție a promovării acțiunii și în consecință prin încheierea nr. 29/2009 a respins pe acest temei cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 246/2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, formulată de reclamantul M.I. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, că numai în ipoteza actelor cu executare succesivă se poate pune problema unei suspendări a executării. În opinia instanței, pe lângă examinarea cerințelor art. 14 și 15 este de reținut că, în speță, întrucât Ordinul nr. 246/2009, dispune asupra eliberării reclamantului din funcția de director executiv al O.S.C.A.

Cluj, începând cu data de 23 mai 2009, în condițiile în care a fost acordat un termen de preaviz, de 30 de zile calendaristice, în perioada 2 aprilie – 23 mai 2009, interval în care s-au identificat funcțiile publice vacante corespunzătoare, care au fost puse la dispoziția persoanelor afectate prin punerea în aplicare a O.U.G. nr. 37/2009, în ceea ce-l privește pe reclamant, actul a fost executat, prin eliberarea sa din funcție, iar din această perspectivă, ordinul este epuizat. Pentru a dispune în sensul respingerii acțiunii în sensul arătat, Curtea a reținut și împrejurarea că reducerea salariului încasat de către petent nu reprezintă un scop în sine, iar punerea în executare a actului nu se realizează prin reducerea drepturilor cuvenite, deoarece acest lucru nu este vizat, în mod direct prin actul atacat, ci prin eliberarea din funcție.

2. Recursul declarat de reclamantul M.I Împotriva Încheierii din data de 19 octombrie 2009 a declarat recurs reclamantul M.I. În esență, recurentul-reclamant a arătat că prima instanță, în mod greșit a reținut ca argument primordial pe care și-a fundamentat soluția, lipsa de obiect a cererii și numai în subsidiar și în manieră indirectă neîndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004. Sub acest ultim aspect s-a susținut că în ceea ce privește cazul bine justificat, în sensul definiției cuprinse în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, republicată, acesta rezultă din chiar temeiurile legale ce au stat la baza emiterii ordinului contestat, respectiv prevederile citate din cuprinsul Legii nr. 188/1999, republicată ca și raportat la împrejurarea că legea de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009 a fost declarată ulterior ca neconstituțională. În fine, în ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente recurentul-reclamant a învederat că pe lângă diminuarea substanțială a drepturilor sale salariale i-au fost și îi sunt în continuare afectate imaginea și prestigiul profesional. 3. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând prezenta cauză în raport de prevederile legale incidente, față de motivele de recurs invocate ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat și urmează a fi respins ca atare însă în considerarea argumentelor în continuare prezentate, în substituirea parțială a celor pe care prima instanță și-a fundamentat soluția.

Înalta Curte apreciază că relevant, din perspectiva examinării temeiniciei și admisibilității cererii de suspendare de față, întemeiată pe prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, republicată nu este, așa cum a apreciat prima instanță examinarea, ca o condiție intrinsecă de admisibilitate, existenței obiectului cererii raportat la natura actului a cărui punere în executare se produce într-un singur moment, așa cum este și cazul actului administrativ atacat în cauză. Înalta Curte reafirmă, astfel cum constant a statuat în jurisprudența sa în această materie că măsura suspendării executării actelor administrative poate fi dispusă în situații de excepție și cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum sunt acestea precizate în Legea nr. 554/2004, republicată.

Drept urmare se vor înlătura argumentele pe care, cu prioritate, prima instanță le-a examinat și aceasta întrucât Înalta Curte apreciază că în măsura în care s-ar opera o astfel de distincție, între actele administrative cu executare imediată și cele cu executare succesivă, s-ar restrânge în mod nelegal sfera de aplicare a textelor sus arătate, în lipsa voinței exprese a legiuitorului în acest sens, cu consecința, de asemeni de neacceptat, a golirii de conținut, cel puțin în parte, a respectivei norme legale. Suspendarea se referă nu doar la situația în care un act produce efecte succesive ci și a situația în care consecințele unui act se întind în timp pe o durată nedeterminată. Reținându-se că soluția primei instanțe este principial corectă pentru argumentele subsidiare menționare și pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind întemeiate, și analizând probatoriul administrativ existent la dosar, conform art. 304 1 C. proc.

civ., vor fi respinse criticile recurentului-reclamant față de cele în continuare arătate. Nu sunt fondate criticile recurentului-reclamant, care fără temei susține că hotărârea pronunțată este rezultatul unei eronate interpretări a probelor administrate, întrucât, rezultă fără echivoc, că în cauză nu au fost prezentate elemente de fapt de natură a demonstra, îndeplinirea cumulativă a cerințelor legale, respectiv pe lângă existența cazului bine justificat, și a iminenței producerii unei pagube, în sensul în care aceste cerințe sunt definite în chiar cuprinsul Legii nr. 554/2004, republicată [(art. 2 lit. ș) și t)]. Dacă în ceea ce privește îndeplinirea primei condiții, respectiv a cazului bine justificat, constatarea caracterului neconstituțional al Legii pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 reprezintă un indiciu temeinic de nelegalitate a actului administrativ, astfel cum a statuat deja Înalta Curte în această materie, nu aceeași constatare poate fi făcută cu referire la îndeplinirea și a celei de-a doua condiții, respectiv iminența producerii unei pagube. Din această perspectivă Înalta Curte apreciază că este corectă soluția sentinței supusă examinării instanței de control judiciar întrucât simplele susțineri și afirmații ale recurentului-reclamant vizând lipsirea de venituri, nesusținute probator, reiterate de altfel și ca motive de recurs, nu sunt nici suficiente și nici concludente pentru a se aprecia că și această cerință legală este îndeplinită în cauză, în condițiile în care recurentului i s-a oferit un post de execuție remunerat, după cum a reținut și prima instanță.

În sensul textelor de lege aplicabile întrunirea cumulativă a celor două cerințe se impune a fi demonstrată prin probe, neputând fi dedusă automat, raportat numai la susținerile părților. Față de toate cele mia sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, prezentul recurs, în sensul și pentru temeiurile de fapt și de drept examinate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.I. împotriva Încheierii nr. 29 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2010.