ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1146/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Cluj, la data de 10 iulie 2009, reclamantul M.I. a solicitat în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

(în prezent Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) și respectiv Ministrul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în calitate de emitent al actului

contestat, anularea Ordinului nr. 246/2009, privind eliberarea petentului din

funcția de director executiv al O.J.C.A. Cluj, obligarea acestui pârât

(Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale) la emiterea unui nou

ordin de reintegrare pe funcția deținută anterior, precum și obligarea pârâților

la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate,

precum și la celelalte drepturi bănești de care reclamantul ar fi beneficiat în

funcția deținută anterior și la plata de daune morale.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat

că a fost numit în funcția de director executiv al serviciului deconcentrat O.J.C.A.

Cluj, prin Ordinul M.A.P.D.R. nr. 176/2006, în urma promovării concursului organizat

în vederea ocupării acestui post.

La data de 24 aprilie 2009, a fost emis ordinul contestat, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de

director executiv, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 37/2009.

Reclamantul a indicat că motivele de

nelegalitate ale ordinului contestat sunt legate de nerespectarea termenului de

preaviz de 30 de zile, raportat la data înregistrării lui la O.J.C.A. Cluj

precum și de încălcarea prevederilor art. 99 alin. (1) și art. 100 alin. (5) din

Legea nr. 188/1999, în condițiile în care O.U.G. nr. 37/2009 prevede, de fapt, înființarea

unui post similar celui desființat, respectiv celui de director executiv.

La data de 15 septembrie 2009, a fost înregistrată la dosarul cauzei și o cerere de suspendare a executării Ordinului M.A.P.D.R.

nr. 246/2009, solicitându-se ca această suspendare să se dispună de către instanță

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a fondului cauzei.

În motivarea cererii de suspendare,

s-au reluat considerentele referitoare la nelegalitatea ordinului contestat,

reclamantul apreciind că din conținutul acestora rezultă o îndoială serioasă,

condiție cerută pentru a se putea dispune suspendarea.

La termenul de judecată din data de 12

octombrie 2009, când a fost precizat temeiul cererii de suspendare ca fiind

art. 15 din Legea nr. 554/2004, instanța a solicitat părților să își exprime punctul

de vedere și cu privire la lipsa de obiect a cererii de suspendare, raportat la

împrejurarea că este vorba, în esență, despre un act epuizat, ca o condiție intrinsecă

de admisibilitate a cererii.

Drept urmare, la data de 19

octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj a admis excepția lipsei de obiect ca o

condiție a promovării acțiunii și în consecință prin încheierea nr. 29/2009 a

respins pe acest temei cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 246/2009

emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, formulată de

reclamantul M.I.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea

a reținut, în esență, că numai în ipoteza actelor cu executare succesivă se

poate pune problema unei suspendări a executării.

În opinia instanței, pe lângă

examinarea cerințelor art. 14 și 15 este de reținut că, în speță, întrucât Ordinul

nr. 246/2009, dispune asupra eliberării reclamantului din funcția de director

executiv al O.S.C.A. Cluj, începând cu data de 23 mai 2009, în condițiile în

care a fost acordat un termen de preaviz, de 30 de zile calendaristice, în

perioada 2 aprilie – 23 mai 2009, interval în care s-au identificat funcțiile

publice vacante corespunzătoare, care au fost puse la dispoziția persoanelor afectate

prin punerea în aplicare a O.U.G. nr. 37/2009, în ceea ce-l privește pe

reclamant, actul a fost executat, prin eliberarea sa din funcție, iar din această

perspectivă, ordinul este epuizat.

Pentru a dispune în sensul respingerii

acțiunii în sensul arătat, Curtea a reținut și împrejurarea că reducerea

salariului încasat de către petent nu reprezintă un scop în sine, iar punerea

în executare a actului nu se realizează prin reducerea drepturilor cuvenite,

deoarece acest lucru nu este vizat, în mod direct prin actul atacat, ci prin eliberarea

din funcție.

Împotriva Încheierii din data de 19

octombrie 2009 a declarat recurs reclamantul M.I.

În esență, recurentul-reclamant a

arătat că prima instanță, în mod greșit a reținut ca argument primordial pe

care și-a fundamentat soluția, lipsa de obiect a cererii și numai în subsidiar și

în manieră indirectă neîndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de

art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Sub acest ultim aspect s-a susținut că

în ceea ce privește cazul bine justificat, în sensul definiției cuprinse în art.

2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, republicată, acesta rezultă din chiar temeiurile

legale ce au stat la baza emiterii ordinului contestat, respectiv prevederile

citate din cuprinsul Legii nr. 188/1999, republicată ca și raportat la

împrejurarea că legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată

ulterior ca neconstituțională.

În fine, în ceea ce privește

condiția prevenirii unei pagube iminente recurentul-reclamant a învederat că pe

lângă diminuarea substanțială a drepturilor sale salariale i-au fost și îi sunt

în continuare afectate imaginea și prestigiul profesional.

instanței de recurs

Examinând prezenta cauză în raport

de prevederile legale incidente, față de motivele de recurs invocate ce pot fi circumscrise

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sub

toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază

că recursul nu este fondat și urmează a fi respins ca atare însă în considerarea

argumentelor în continuare prezentate, în substituirea parțială a celor pe care

prima instanță și-a fundamentat soluția.

Înalta Curte apreciază că relevant,

din perspectiva examinării temeiniciei și admisibilității cererii de suspendare

de față, întemeiată pe prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004,

republicată nu este, așa cum a apreciat prima instanță examinarea, ca o condiție

intrinsecă de admisibilitate, existenței obiectului cererii raportat la natura actului

a cărui punere în executare se produce într-un singur moment, așa cum este și

cazul actului administrativ atacat în cauză.

Înalta Curte reafirmă, astfel cum

constant a statuat în jurisprudența sa în această materie că măsura suspendării

executării actelor administrative poate fi dispusă în situații de excepție și

cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum sunt acestea

precizate în Legea nr. 554/2004, republicată.

Drept urmare se vor înlătura argumentele

pe care, cu prioritate, prima instanță le-a examinat și aceasta întrucât Înalta

Curte apreciază că în măsura în care s-ar opera o astfel de distincție, între

actele administrative cu executare imediată și cele cu executare succesivă,

s-ar restrânge în mod nelegal sfera de aplicare a textelor sus arătate, în

lipsa voinței exprese a legiuitorului în acest sens, cu consecința, de asemeni

de neacceptat, a golirii de conținut, cel puțin în parte, a respectivei norme

legale.

Suspendarea se referă nu doar la situația

în care un act produce efecte succesive ci și a situația în care consecințele

unui act se întind în timp pe o durată nedeterminată.

Reținându-se că soluția primei

instanțe este principial corectă pentru argumentele subsidiare menționare și pe

care Înalta Curte le apreciază ca fiind întemeiate, și analizând probatoriul administrativ

existent la dosar, conform art. 304

1

C. proc. civ., vor fi respinse

criticile recurentului-reclamant față de cele în continuare arătate.

Nu sunt fondate criticile recurentului-reclamant,

care fără temei susține că hotărârea pronunțată este rezultatul unei eronate interpretări

a probelor administrate, întrucât, rezultă fără echivoc, că în cauză nu au fost

prezentate elemente de fapt de natură a demonstra, îndeplinirea cumulativă a

cerințelor legale, respectiv pe lângă existența cazului bine justificat, și a

iminenței producerii unei pagube, în sensul în care aceste cerințe sunt definite

în chiar cuprinsul Legii nr. 554/2004, republicată [(art. 2 lit. ș) și t)].

Dacă în ceea ce privește

îndeplinirea primei condiții, respectiv a cazului bine justificat, constatarea

caracterului neconstituțional al Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009

reprezintă un indiciu temeinic de nelegalitate a actului administrativ, astfel

cum a statuat deja Înalta Curte în această materie, nu aceeași constatare poate

fi făcută cu referire la îndeplinirea și a celei de-a doua condiții, respectiv

iminența producerii unei pagube.

Din această perspectivă Înalta Curte

apreciază că este corectă soluția sentinței supusă examinării instanței de

control judiciar întrucât simplele susțineri și afirmații ale recurentului-reclamant

vizând lipsirea de venituri, nesusținute probator, reiterate de altfel și ca

motive de recurs, nu sunt nici suficiente și nici concludente pentru a se

aprecia că și această cerință legală este îndeplinită în cauză, în condițiile în

care recurentului i s-a oferit un post de execuție remunerat, după cum a

reținut și prima instanță.

În sensul textelor de lege

aplicabile întrunirea cumulativă a celor două cerințe se impune a fi

demonstrată prin probe, neputând fi dedusă automat, raportat numai la susținerile

părților.

Față de toate cele mia sus arătate,

în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, prezentul

recurs, în sensul și pentru temeiurile de fapt și de drept examinate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.I. împotriva

Încheierii nr. 29 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 martie 2010.