ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 232/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 225 din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta G.L., în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. București, având ca obiect anularea Ordinului nr. 69497 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele A.N.S.V.S.A. București, prin care a fost eliberată din funcția publică de conducere, repunerea părților în situația anterioară emiterii ordinului contestat, prin reintegrarea sa în funcția publică de conducere deținută anterior, respectiv aceea de director executiv adjunct în cadrul D.S.V.S.A.

Arad, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, precum și a primelor, stimulentelor și celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi intervenit ordinul contestat, acestea din urmă la nivelul coeficientului mediu pe unitate plus coeficientul acordat funcțiilor de conducere, de la data încetării raporturilor de serviciu și până la reintegrarea efectivă, actualizate la zi cu aplicarea coeficientului de inflație calculat până la data plății efective, obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 50.000 lei, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a hotăra astfel, instanța a reținut faptul că pârâta a invocat inadmisibilitatea acțiunii în anulare pentru neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii sub două aspecte: în primul rând s-a invocat formularea plângerii prealabile cu depășirea termenului de 30 de zile reglementat de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în al doilea rând, plângerea prealabilă a fost formulată în speță odată cu introducerea acțiunii în fața instanțelor de contencios administrativ competente, ori prin esența sa, această procedură este prealabilă sesizării instanței, iar în speță, reclamanta nu a așteptat finalizarea acestei procedurii pentru a formula acțiunea în anulare.

Referitor la primul aspect al inadmisibilității acțiunii, prima instanță a constatat faptul că reclamanta s-a adresat cu procedura prealabilă la data de 12 februarie 2010, așa cum rezultă din recipisa confirmării de primire depusă la fila 24 dosar și, prin urmare, plângerea prealabilă a fost formulată după expirarea termenului de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ atacat. Față de această situație, instanță a apreciat că efectuarea procedurii administrative prealabile cu mult după împlinirea termenului de 30 de zile instituit de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conduce la concluzia neîndeplinirii în fapt a acestei procedurii, astfel încât, prezenta acțiune privind anularea ordinului apare ca fiind inadmisibilă în temeiul art. 109 alin. (2) C. proc.

civ. procedura prealabilă administrativă reprezentând o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, a cărei neîndeplinire este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibile. Susținerile ce au vizat cel de-al doilea motiv al inadmisibilității acțiunii, au fost respinse, Curtea reținând inadmisibilitatea acțiunii, în condițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. cu raportare la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe considerentul potrivit căruia plângerea prealabilă a fost exercitată în speță după expirarea termenului de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ atacat. Curtea a apreciat că soluția se impune, cu atât mai mult cu cât, reclamanta a indicat expres drept temei al acțiunii sale prevederile art. 1, art. 8 și art. 11 din Legea nr. 554/2004 și, deși în cuprinsul motivării acțiunii face referire la declararea ca și neconstituțională a O.U.G.

nr. 37/2009 prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009, nu a înțeles să-și întemeieze acțiunea pe prevederile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 ce permit formularea acțiunilor în fața instanțelor de contencios administrativ de către cei vătămați în drepturi sau interese legitime prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs reclamanta G.L., criticând-o ca nelegală și netemeinică, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. admiterea recursului în sensul casării sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara iar în subsidiar, modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii formulate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (4) C. proc.

civ. În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susținut în esență că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică întrucât s-a reținut ca fiind inadmisibilă acțiunea pentru lipsa procedurii prealabile deși ordinul atacat era emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. Apreciază recurenta că în speță nu era necesară efectuarea procedurii prealabile, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții invocate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, de la data publicării deciziei.

Apreciază recurenta că, în raport de dispozițiile legale invocate, acțiunea a fost introdusă în termen, având în vedere data publicării deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, respectiv 6 noiembrie 2009. În subsidiar, recurenta apreciază că, în raport de prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, dispozițiile legii contenciosului administrativ se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 105 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora orice nelegalitate a procedurii atrage nulitatea actului, în măsura în care nerespectarea legii a produs o vătămare părții, ceea ce în speță nu s-a produs întrucât autoritatea pârâtă s-a opus admiterii acțiunii.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 1 , art. 304 pct. 8-9, art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Intimata A.N.S.V.S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, susținând în esență că în mod corect instanța de fond a reținut neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Analizând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia”.

Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că sesizarea autorității publice emitente sau a autorității ierarhic superioare este o etapă prealabilă obligatorie sesizării instanței de contencios, reprezentând o cerință pentru sesizarea instanței care se adaugă celorlalte condiții de exercitare a acțiunii, fiind o condiție specială care atunci când nu este îndeplinită în termenul legal, soluția care se impune este respingerea acțiunii ca inadmisibilă astfel cum s-a statuat atât de practica judiciară în materie cât și în doctrină.

Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză acțiunea recurentei-reclamante, având ca obiect anularea Ordinului nr. 69497 din 23 aprilie 2009 privind eliberarea din funcția publică de conducere, comunicat acesteia la data de 24 aprilie 2009 a fost înregistrată la instanță la 17 februarie 2010 fără a fi îndeplinită procedura prealabilă obligatorie prevăzută de dispozițiile legale ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în termenul legal de 30 de zile, care a expirat din data de 14 mai 2009. Nu pot fi reținute criticile recurentei-reclamante referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, privind posibilitatea introducerii acțiunii direct la instanța de contencios administrativ, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, întrucât acțiunea formulată a avut ca obiect anularea unui act administrativ individual considerat vătămător fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ și nu o acțiune împotriva unei ordonanțe de guvern, ale cărei condiții de exercitare sunt reglementate de dispozițiile art. 9 alin. (1) - (5) din același act normativ.

În concluzie, nefiind întrunite motivele de recurs formulate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.L. împotriva sentinței nr. 225 din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2011.