ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 232/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 225 din 26 aprilie

2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a

respins acțiunea formulată de reclamanta G.L., în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A.

București, având ca obiect anularea Ordinului nr. 69497 din 23 aprilie 2009

emis de Președintele A.N.S.V.S.A. București, prin care a fost eliberată din

funcția publică de conducere, repunerea părților în situația anterioară

emiterii ordinului contestat, prin reintegrarea sa în funcția publică de

conducere deținută anterior, respectiv aceea de director executiv adjunct în

cadrul D.S.V.S.A. Arad, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu

salariile indexate, majorate și recalculate, precum și a primelor,

stimulentelor și celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi

intervenit ordinul contestat, acestea din urmă la nivelul coeficientului mediu

pe unitate plus coeficientul acordat funcțiilor de conducere, de la data

încetării raporturilor de serviciu și până la reintegrarea efectivă,

actualizate la zi cu aplicarea coeficientului de inflație calculat până la data

plății efective, obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 50.000

lei, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a hotăra astfel, instanța a

reținut faptul că pârâta a invocat inadmisibilitatea acțiunii în anulare pentru

neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii sub două aspecte: în primul

rând s-a invocat formularea plângerii prealabile cu depășirea termenului de 30

de zile reglementat de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în al

doilea rând, plângerea prealabilă a fost formulată în speță odată cu

introducerea acțiunii în fața instanțelor de contencios administrativ

competente, ori prin esența sa, această procedură este prealabilă sesizării

instanței, iar în speță, reclamanta nu a așteptat finalizarea acestei

procedurii pentru a formula acțiunea în anulare.

Referitor la primul aspect al

inadmisibilității acțiunii, prima instanță a constatat faptul că reclamanta s-a

adresat cu procedura prealabilă la data de 12 februarie 2010, așa cum rezultă

din recipisa confirmării de primire depusă la fila 24 dosar și, prin urmare,

plângerea prealabilă a fost formulată după expirarea termenului de 30 de zile

de la comunicarea actului administrativ atacat.

Față de această situație, instanță a

apreciat că efectuarea procedurii administrative prealabile cu mult după

împlinirea termenului de 30 de zile instituit de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, conduce la concluzia neîndeplinirii în fapt a acestei procedurii,

astfel încât, prezenta acțiune privind anularea ordinului apare ca fiind

inadmisibilă în temeiul art. 109 alin. (2) C. proc. civ. procedura prealabilă

administrativă reprezentând o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, a

cărei neîndeplinire este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibile.

Susținerile ce au vizat cel de-al

doilea motiv al inadmisibilității acțiunii, au fost respinse, Curtea reținând

inadmisibilitatea acțiunii, în condițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. cu

raportare la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe considerentul potrivit

căruia plângerea prealabilă a fost exercitată în speță după expirarea

termenului de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ atacat.

Curtea a apreciat că soluția se

impune, cu atât mai mult cu cât, reclamanta a indicat expres drept temei al

acțiunii sale prevederile art. 1, art. 8 și art. 11 din Legea nr. 554/2004 și,

deși în cuprinsul motivării acțiunii face referire la declararea ca și

neconstituțională a O.U.G. nr. 37/2009 prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257

din 07 octombrie 2009, nu a înțeles să-și întemeieze acțiunea pe prevederile

art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 ce permit formularea acțiunilor

în fața instanțelor de contencios administrativ de către cei vătămați în

drepturi sau interese legitime prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

declarate neconstituționale.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal a formulat recurs reclamanta G.L., criticând-o ca nelegală și

netemeinică, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. admiterea recursului în sensul casării sentinței recurate și trimiterea cauzei

spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara iar în subsidiar, modificarea în

totalitate a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii formulate, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (4) C. proc. civ.

În motivarea recursului formulat,

recurenta-reclamantă a susținut în esență că soluția instanței de fond este nelegală

și netemeinică întrucât s-a reținut ca fiind inadmisibilă acțiunea pentru lipsa

procedurii prealabile deși ordinul atacat era emis în temeiul O.U.G. nr.

37/2009.

Apreciază recurenta că în speță nu

era necesară efectuarea procedurii prealabile, în cauză fiind incidente dispozițiile

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în situația în care decizia

de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții invocate în

altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ

competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, de la data publicării

deciziei.

Apreciază recurenta că, în raport de

dispozițiile legale invocate, acțiunea a fost introdusă în termen, având în

vedere data publicării deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, respectiv 6 noiembrie 2009.

În subsidiar, recurenta apreciază

că, în raport de prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit

cărora, dispozițiile legii contenciosului administrativ se completează cu

prevederile Codului de procedură civilă, în cauză devin aplicabile dispozițiile

art. 105 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora orice nelegalitate a

procedurii atrage nulitatea actului, în măsura în care nerespectarea legii a

produs o vătămare părții, ceea ce în speță nu s-a produs întrucât autoritatea

pârâtă s-a opus admiterii acțiunii.

În drept au fost invocate dispozițiile

art. 304

1

, art. 304 pct. 8-9, art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Intimata A.N.S.V.S.A. a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală

și temeinică a hotărârii atacate, susținând în esență că în mod corect instanța

de fond a reținut neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Analizând actele dosarului, motivele

de recurs și în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 „Înainte de a se adresa instanței de contencios

administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să

solicite autorității publice emitente sau autorității superioare, dacă aceasta

există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în

tot sau în parte a acestuia”.

Din interpretarea acestor dispoziții

legale, rezultă că sesizarea autorității publice emitente sau a autorității ierarhic

superioare este o etapă prealabilă obligatorie sesizării instanței de contencios,

reprezentând o cerință pentru sesizarea instanței care se adaugă celorlalte condiții

de exercitare a acțiunii, fiind o condiție specială care atunci când nu este îndeplinită

în termenul legal, soluția care se impune este respingerea acțiunii ca

inadmisibilă astfel cum s-a statuat atât de practica judiciară în materie cât

și în doctrină.

Astfel cum rezultă din probatoriul

administrat în cauză acțiunea recurentei-reclamante, având ca obiect anularea

Ordinului nr. 69497 din 23 aprilie 2009 privind eliberarea din funcția publică

de conducere, comunicat acesteia la data de 24 aprilie 2009 a fost înregistrată

la instanță la 17 februarie 2010 fără a fi îndeplinită procedura prealabilă

obligatorie prevăzută de dispozițiile legale ale art. 7 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în termenul legal de 30 de zile, care a expirat din data de 14 mai 2009.

Nu pot fi reținute criticile

recurentei-reclamante referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 9

alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, privind

posibilitatea introducerii acțiunii direct la instanța de contencios

administrativ, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la

data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009,

întrucât acțiunea formulată a avut ca obiect anularea unui act administrativ

individual considerat vătămător fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1 și art.

8 din Legea contenciosului administrativ și nu o acțiune împotriva unei ordonanțe

de guvern, ale cărei condiții de exercitare sunt reglementate de dispozițiile

art. 9 alin. (1) - (5) din același act normativ.

În concluzie, nefiind întrunite motivele

de recurs formulate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se

respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.L.

împotriva sentinței nr. 225 din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18

ianuarie 2011.