ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2806/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură Gorj, obligarea acestora, în solidar, la repunerea în situația anterioară emiterii O.M.A.D.R. nr. 520 din 24 aprilie 2009, în sensul acordării diferenței de drepturi salariale, reprezentând indemnizație de conducere de 40%, sume actualizate cu indicele de inflație până la data efectuării plații, pentru perioada 24 aprilie 2009 - 02 iulie 2010; plata obligațiilor aferente către bugetul de stat si efectuarea rectificărilor și mențiunilor aferente în carnetul de muncă pentru perioada menționată.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că prin ordinul în litigiu a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv adjunct, coordonator al domeniului implementare producție vegetală și animală, politici de piață, fond funciar din cadrul Direcției pentru Agricultura și Dezvoltare Rurala Gorj, iar prin sentința Curții de Apel Craiova nr. 432 din 10 noiembrie 2009, irevocabila prin Decizia nr. 2405/2010 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, actul administrativ de eliberare din această funcție a fost declarat nul, astfel că prin O.M.A.D.R. nr. 1080 din 02 iulie 2010 s-a dispus reintegrarea sa în funcția deținută, fără însă a se proceda și la acordarea drepturilor salariale la care era îndreptățit.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat excepția tardivității cererii, întrucât reclamantul a introdus cerere de chemare în judecată la data de 04 aprilie 2011, iar pe fondul cauzei a cerut respingerea cererii ca neîntemeiată. Prin sentința nr. 304 din 3 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea, obligând pârâții la plata diferenței de drepturi salariale către reclamant, reprezentând indemnizație de conducere 40%, actualizată la data plății, pentru perioada 24 aprilie 2009 - 02 iulie 2010, plata obligațiilor aferente către bugetul de stat și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, pe perioada menționată.

Pentru a adopta această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin sentința nr. 432/2009 Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2405/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamant, fiind anulat Ordinul nr. 520 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Prima instanță a reținut astfel că reclamantul a cerut anularea ordinului nr. 520/2009 fără a cere în același timp și despăgubiri, caz în care este îndreptățit să formuleze o astfel de cerere pe cale separată, în termen de un an de când a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

În privința excepției tardivității, prima instanță a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 19 din Legea 554/2004, termenul de un an începând să curgă de la data rămânerii irevocabile a sentinței nr. 432/2009 prin care s-a anulat ordinul în litigiu, respectiv 07 mai 2010, data pronunțării deciziei nr. 2405/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că reclamantul a formulat în termen prezenta cerere, având în vedere că instanța a fost învestită la data de 01 aprilie 2011, înăuntrul termenului de un an.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că actul administrativ anulat, respectiv ordinul nr. 520/2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin care reclamantul a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv adjunct al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Gorj, l-a lipsit pe reclamant de indemnizația de conducere, cu toate consecințele ce decurg din aceasta și, întrucât s-a constatat nelegalitatea acestui act, reclamantul este îndreptățit la acoperirea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a emiterii ordinului de eliberare din funcția publică de conducere. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambii pârâți pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art. 3041 C. proc.

civ. motivele de recurs încadrându-se în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. aplicarea greșită a legii. Se invocă greșita aplicare a dispozițiilor din Legea nr. 554/2004 de către instanța de fond atât în ceea ce privește soluționarea excepției tardivității formulării acțiunii cât și în ceea ce privește soluția pe fond dispusă prin care a fost admisă acțiunea în despăgubiri formulată de intimatul-reclamant având ca obiect plata diferenței de drepturi salariale, reprezentând indemnizație de conducere de 40% actualizată la data plății, pentru perioada 24 aprilie 2009 – 2 iulie 2010. În ceea ce privește soluționarea excepției tardivității se arată în motivele de recurs că prima instanță, în mod greșit a respins excepția tardivității, fără a ține cont de dispozițiile art. 11 alin. (1) și 2 din Legea nr. 554/2004, în raport de situația de fapt.

Se reține că reclamantul-reclamant a formulat acțiune la data de 1 aprilie 2011 cu depășirea termenelor de prescripție de 6 luni și de decădere de 1 an care se împlinea la data de 24 noiembrie 2009 și respectiv 26 iulie 2010. În ceea ce privește fondul cauzei având ca obiect cererea de despăgubiri se arată în motivele de recurs că în mod greșit s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004. Aceasta deoarece în cursul intervalului de timp aferent sumei pretinse reclamantul a beneficiat de drepturile salariale pentru munca prestată în conformitate cu funcția publică în care și-a exercitat activitatea, beneficiind în perioada 2 noiembrie 2009 – 1 iunie 2010 de toate drepturile salariale aferente funcției contractuale de director coordonator, respectiv și de indemnizația de conducere de 40% din salariul de bază.

Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în raport de motivele invocate. Curtea analizând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, le apreciază pentru următoarele considerente, ca fondate, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ceea ce privește soluția dispusă, pe fond de admitere a acțiunii în despăgubiri formulată de reclamantul-intimat în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004. Excepția tardivității formulării acțiunii în mod corect a fost respinsă de instanța de fond deoarece în raport de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 termenul de decădere de un an începe să curgă de când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Iar în cazul său termenul de un an a început să curgă de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 432/2009 a Curții de Apel Craiova, respectiv data de 7 mai 2010 data pronunțării Deciziei nr. 2405/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe cale de consecință acțiunea introdusă la data de 1 aprilie 2011 este formulată în termen, în raport de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004. Pe fond, Curtea apreciază că soluția de admitere a acțiunii în despăgubiri dispusă prin sentința atacată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 și contrară probelor administrate de recurenți, pe situația de fapt.

În mod greșit instanța de fond a apreciat că cererea reclamantului-intimat îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004 în sensul admiterii cererii de despăgubiri, în sensul existenței prejudiciului și a legăturii de cauzalitate cu anularea irevocabilă a Ordinului nr. 520/24 aprilie 2009. Curtea verificând, în concret îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004 apreciază că în cauză pentru perioada invocată de reclamantul-intimat în acțiune 24 aprilie 2009 – 2 iulie 2010 nu există prejudiciu ca o condiție de acordare a acestuia în raport de dispozițiile art. 998-999 C. civ.

În perioada 24 aprilie 2009 – 20 mai 2009 reclamantul-intimat a fost în perioada de preaviz beneficiind de indemnizația de conducere solicitată prin cererea de chemare în judecată, iar în perioada 20 mai 2009 reclamantul a fost în concediu pentru incapacitate temporară de muncă conform certificatelor medicale conexate întâmpinării la dosarul de fond. Iar în perioada 2 noiembrie 2009 – 1 iunie 2010 reclamantul-intimat a exercitat funcția contractuală de conducere de director coordonator, conform Ordinului nr. 3007 din 2 noiembrie 2009 fila 52 dosar fond beneficiind de toate drepturile salariale aferente funcției contractuale de director coordonator inclusiv de indemnizația de conducere de 40% din salariul de bază, iar ulterior prin Ordinul nr. 1080 din 2 iulie 2010 reclamantul-intimat a fost integrat în funcția publică de conducere de director executiv adjunct.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursurile și va modifica sentința atacară în sensul că va respinge acțiunea reclamantului ca nefondată, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură Gorj împotriva sentinței nr. 304 din 3 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2012.