ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2806/2012

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.A. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția

pentru Agricultură Gorj, obligarea acestora, în solidar, la repunerea în

situația anterioară emiterii O.M.A.D.R. nr. 520 din 24 aprilie 2009, în sensul

acordării diferenței de drepturi salariale, reprezentând indemnizație de

conducere de 40%, sume actualizate cu indicele de inflație până la data

efectuării plații, pentru perioada 24 aprilie 2009 - 02 iulie 2010; plata

obligațiilor aferente către bugetul de stat si efectuarea rectificărilor și

mențiunilor aferente în carnetul de muncă pentru perioada menționată.

În motivarea cererii, reclamantul a

susținut că prin ordinul în litigiu a fost eliberat din funcția publică de

conducere de director executiv adjunct, coordonator al domeniului implementare

producție vegetală și animală, politici de piață, fond funciar din cadrul

Direcției pentru Agricultura și Dezvoltare Rurala Gorj, iar prin sentința

Curții de Apel Craiova nr. 432 din 10 noiembrie  2009, irevocabila prin Decizia

nr. 2405/2010 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, actul administrativ de

eliberare din această funcție a fost declarat nul, astfel că prin O.M.A.D.R. nr.

1080 din 02 iulie 2010 s-a dispus reintegrarea sa în funcția deținută, fără

însă a se proceda și la acordarea drepturilor salariale la care era

îndreptățit.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat excepția tardivității cererii,

întrucât reclamantul a introdus cerere de chemare în judecată la data de 04

aprilie 2011, iar pe fondul cauzei a cerut respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 304 din 3 iunie

2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis

cererea, obligând  pârâții la plata diferenței de drepturi salariale către

reclamant, reprezentând indemnizație de conducere 40%, actualizată la data

plății, pentru perioada 24 aprilie 2009 - 02 iulie 2010, plata obligațiilor

aferente către bugetul de stat și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în

carnetul de muncă, pe perioada menționată.

Pentru a adopta această soluție,

prima instanță a reținut, în esență, că prin sentința nr. 432/2009 Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă

prin decizia nr. 2405/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost

admisă în parte acțiunea formulată de reclamant, fiind anulat Ordinul nr. 520

din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale.

Prima instanță a reținut astfel că

reclamantul a cerut anularea ordinului nr. 520/2009 fără a cere în același timp

și despăgubiri, caz în care este îndreptățit să formuleze o astfel de cerere pe

cale separată, în termen de un an de când a cunoscut sau trebuia să cunoască

întinderea pagubei.

În privința excepției tardivității,

prima instanță a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 19 din

Legea 554/2004, termenul de un an începând să curgă de la data rămânerii

irevocabile a sentinței nr. 432/2009 prin care s-a anulat ordinul în litigiu,

respectiv 07 mai 2010, data pronunțării deciziei nr. 2405/2010 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, astfel că reclamantul a formulat în termen prezenta

cerere, având în vedere că instanța a fost învestită la data de 01 aprilie 2011,

înăuntrul termenului de un an.

Pe fondul cauzei, prima instanță a

reținut că actul administrativ anulat, respectiv ordinul nr. 520/2009 emis de

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin care reclamantul

a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv adjunct

al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Gorj, l-a lipsit pe

reclamant de indemnizația de conducere, cu toate consecințele ce decurg din

aceasta și, întrucât s-a constatat nelegalitatea acestui act, reclamantul este

îndreptățit la acoperirea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a

emiterii ordinului de eliberare din funcția publică de conducere.

Împotriva acestei sentințe au declarat

recurs ambii pârâți pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art. 3041 C.

proc. civ. motivele de recurs încadrându-se în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. aplicarea greșită a legii.

Se invocă greșita aplicare a

dispozițiilor din Legea nr. 554/2004 de către instanța de fond atât în ceea ce

privește soluționarea excepției tardivității formulării acțiunii cât și în ceea

ce privește soluția pe fond dispusă prin care a fost admisă acțiunea în

despăgubiri formulată de intimatul-reclamant având ca obiect plata diferenței

de drepturi salariale, reprezentând indemnizație de conducere de 40%

actualizată la data plății, pentru perioada 24 aprilie 2009 – 2 iulie 2010.

În ceea ce privește soluționarea

excepției tardivității se arată în motivele de recurs că prima instanță, în mod

greșit a respins excepția tardivității, fără a ține cont de dispozițiile art. 11

alin. (1) și 2 din Legea nr. 554/2004, în raport de situația de fapt.

Se reține că reclamantul-reclamant a

formulat acțiune la data de 1 aprilie 2011 cu depășirea termenelor de

prescripție de 6 luni și de decădere de 1 an care se împlinea la data de 24

noiembrie 2009 și respectiv 26 iulie 2010.

În ceea ce privește fondul cauzei

având ca obiect cererea de despăgubiri se arată în motivele de recurs că în mod

greșit s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 din

Legea nr. 554/2004. Aceasta deoarece în cursul intervalului de timp aferent sumei

pretinse reclamantul a beneficiat de drepturile salariale pentru munca prestată

în conformitate cu funcția publică în care și-a exercitat activitatea,

beneficiind în perioada 2 noiembrie 2009 – 1 iunie 2010 de toate drepturile

salariale aferente funcției contractuale de director coordonator, respectiv și

de indemnizația de conducere de 40% din salariul de bază.

Se solicită admiterea recursului și

modificarea sentinței atacate în raport de motivele invocate.

Curtea analizând recursurile

declarate, în raport de motivele invocate, le apreciază pentru următoarele

considerente, ca fondate, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. în ceea ce privește soluția dispusă, pe fond de

admitere a acțiunii în despăgubiri formulată de reclamantul-intimat în baza art.

19 din Legea nr. 554/2004.

Excepția tardivității formulării

acțiunii în mod corect a fost respinsă de instanța de fond deoarece în raport

de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 termenul de decădere de un an

începe să curgă de când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască

întinderea pagubei. Iar în cazul său termenul de un an a început să curgă de la

data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 432/2009 a Curții de Apel

Craiova, respectiv data de 7 mai 2010 data pronunțării Deciziei nr. 2405/2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe cale de consecință acțiunea introdusă

la data de 1 aprilie 2011 este formulată în termen, în raport de dispozițiile art.

19 din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, Curtea apreciază că soluția

de admitere a acțiunii în despăgubiri dispusă prin sentința atacată este

nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19

din Legea nr. 554/2004 și contrară probelor administrate de recurenți, pe

situația de fapt.

În mod greșit instanța de fond a

apreciat că cererea reclamantului-intimat îndeplinește condițiile cumulative

prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004 în sensul admiterii cererii de

despăgubiri, în sensul existenței prejudiciului și a legăturii de cauzalitate

cu anularea irevocabilă a Ordinului nr. 520/24 aprilie 2009.

Curtea verificând, în concret

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004 apreciază

că în cauză pentru perioada invocată de reclamantul-intimat în acțiune 24

aprilie 2009 – 2 iulie 2010 nu există prejudiciu ca o condiție de acordare a

acestuia în raport de dispozițiile art. 998-999 C. civ.

În perioada 24 aprilie 2009 – 20 mai

2009 reclamantul-intimat a fost în perioada de preaviz beneficiind de

indemnizația de conducere solicitată prin cererea de chemare în judecată, iar

în perioada 20 mai 2009 reclamantul a fost în concediu pentru incapacitate

temporară de muncă conform certificatelor medicale conexate întâmpinării la

dosarul de fond.

Iar în perioada 2 noiembrie 2009 – 1

iunie 2010 reclamantul-intimat a exercitat funcția contractuală de conducere de

director coordonator, conform Ordinului nr. 3007 din 2 noiembrie 2009 fila 52

dosar fond beneficiind de toate drepturile salariale aferente funcției

contractuale de director coordonator inclusiv de indemnizația de conducere de

40% din salariul de bază, iar ulterior prin Ordinul nr. 1080 din 2 iulie 2010

reclamantul-intimat a fost integrat în funcția publică de conducere de director

executiv adjunct.

Față de cele expuse mai sus, Curtea

în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursurile și va

modifica sentința atacară în sensul că va respinge acțiunea reclamantului ca

nefondată, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 din

Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură

Gorj împotriva sentinței nr. 304 din 3 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul

că respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 iunie 2012.