ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 609/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 609/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 242 din 28 decembrie

2007 a Tribunalului Călărași, secția penală, inculpatul B.P. a fost condamnat, la:

- 4 ani închisoare și 3 ani interzicere a

drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și

b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor

calificat,

prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i), cu aplicarea art.

74 alin. (1) lit. a) și a art. 76 C. pen., făcându-se aplicarea art. 71 și a art.

64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 86

1

alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., s-a

dispus suspendarea sub supravegherea S.P. de pe

lângă Tribunalul Călărași a executării pedepsei, pe un termen de

încercare de 7 ani, cu aplicarea art. 86

3

alin. (1) lit. a) – d) C. pen.,

atrăgându-i-se

inculpatului atenția asupra prevederilor art. 86

3

alin.

ultim și ale art. 86

4

C. pen.;

totodată, în baza art. 88 C. pen., a

fost

dedusă durata măsurii preventive a reținerii (26-27 aprilie 2005).

Inculpatul a fost obligat, în baza art. 14 C.

proc. pen.,

cu referire la art. 998 – art. 999

C. civ., admițându-se în parte cererea formulată de partea civilă M.N., să-i

plătească acestuia 34.000 lei despăgubire pentru prejudiciul patrimonial și

16.000 lei

despăgubire pentru

prejudiciile morale, iar în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, să plătească,

cu titlu de cheltuieli de spitalizare, 122,14

lei, părții civile Spitalul de Urgență Județean Călărași și 544,30 lei,

părții civile Spitalul Clinic de Urgență „Prof Dr. D. Bagdasar”

București.

În baza art. 118 alin. (1)

lit. b) și alin. (3) C. pen., s-a dispus

confiscarea de la inculpat, în folosul statului, a contravalorii

autoturismului

(proprietatea a SC R.L. București

și aflat în utilizarea SC P.P.C. SRL Rasa jud. Călărași).

În fine, inculpatul a

fost obligat la plata cheltuielilor judiciare

avansate de stat (2.000 lei).

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut cele ce urmează:

În ziua de 13 aprilie 2005, în jurul

prânzului, în timp ce se

întorcea de la

pescuit (braconaj cu o șajma, prostovol, în perioada

de prohibiție) și

se deplasa pe digul canalului dintre lacul G. (lac aflat în concesiunea SC P.P.C.

SRL Rasa, județul Călărași, administrată de inculpatul B.P.) și fluviul Dunăre,

numitul M.N., având asupra sa, la vedere, unealta de pescuit, a fost observat

de inculpat, care conducea, pe DN 31 Călărași - Oltenița, autoturismul de teren

N.N.; în această situație, inculpatul a

părăsit DN 31 și a

început să ruleze pe drumul pietruit paralel cu digul

pe care se

deplasa braconierul (M.N.), cu

scopul de a-l prinde pe

acesta și

a-l deposeda de acea unealtă de pescuit, deoarece în zonă

se practica,

de mai mult timp, un braconaj intens și, în afara sustragerii unor cantități

mari de pește, braconierii, atunci când au fost prinși, pentru a scăpa, au

recurs la violențe, toate acestea pe

fondul

unor reacții timide, lipsite de promptitudine și de eficiență, ale organelor de

poliție la sesizările repetate ale inculpatului, ceea ce l-a

și determinat pe acesta să-și doteze paznicii cu

aparate de fotografiat și să instaleze în autoturismul de teren mai sus -

identificat o cameră

video (aflată în acea zi, 13 aprilie 2005, în

poziție de filmare), în scopul de a strânge astfel probe pe care să le pună la

dispoziția

organelor de urmărire penală

(aspecte despre care în sentință, pag. 20 lit. B - se afirmă că sunt reale și

necontestate de nici o parte din

proces).

Sesizând apropierea autoturismului condus de

inculpat,

realizând intenția acestuia de a-l

prinde și a-l deposeda de unealta de

pescuit (șajma/ prostovol) și

cunoscând faptul, notoriu în zonă, că „

B.P.

(inculpatul) își păzește balta cu

mașina”, M.N. a părăsit digul canalului, a traversat drumul pietruit pe care se

deplasa

inculpatul cu autoturismul

și s-a îndreptat, în fugă, pe poteca de pe lângă balta Bogățica, spre casele

locuitorilor din marginea satului

Bogata, deoarece spera să scape de

urmărire intrând în zona

mlăștinoasă

adiacentă bălții, spre casa numitului R.Ș., unde

drumul este traversat

de un șanț (lat de aproximativ 1,5 m și adânc de 0,3 m) peste care inculpatul

nu putea trece cu atutoturismul respectiv.

În acesta situație, inculpatul, observând

direcția în care se

deplasa în fugă M.N.

(spre șanțul descris, care îl putea pune la adăpost de urmăritor) a accelerat,

a părăsit drumul pietruit

virând dreapta și a continuat urmărirea

braconierului ajungând în spatele acestuia și, „în timp ce se apropia

vertiginos, potrivit

aprecierii din

rechizitoriu, însușită de instanță [(pag. 22, lit. E)], de șanț, inculpatul, în

mod intenționat, l-a izbit cu partea frontală a

autoturismului, în spate”,

pe M.N., „care fugea cu

prostovolul în mână”;

în urma impactului, sus - numitul a

fost proiectat

înainte, după care s-a prăbușit cu fața în jos pe

pământul moale (plouase anterior), fiind prins între sol și partea din față a

autoturismului de teren, cu prostovolul sub el și

cu pantalonul agățat

de componentele metalice ale punții din față a

acestuia [(nu a fost reținută și „târârea” menționată în rechizitoriu,

sentință, pag. 27, alin. (1)].

După impact, inculpatul

a dat înapoi autoturismul, a coborât și a o

bservat-o pe partea vătămată murdară de sânge, după

care,

văzându-l și auzindu-l pe martorul C.V.,

care începuse să strige că l-a omorât pe M.N., s-a urcat în autoturism și

a plecat de la locul faptei, lăsându-l pe sus -

numitul întins pe sol, fără

ajutor.

Martorul C.V., văzând starea părții vătămate,

a

fugit spre sat pentru a le anunța pe

rudele acesteia și serviciul de

salvare, pe drum trecând pe lângă

martorii M.D. și T.

G.; apoi, după

aproximativ 20 de minute, martorul s-a întors la

locul incidentului, unde l-a găsit pe M.N. în poziția în care

îl

lăsase, tot atunci revenind acolo inculpatul, însoțit de soția sa

(B.D.) și de martorii B.G. și R.F.

Au sosit apoi acolo mai multe rude ale lui M.N.

(care i-au agrest pe inculpat și pe soția

acestuia, conflictul făcând

obiectul altui dosar penal) și, în fine,

partea vătămată a fost

transportată cu

același autoturism, condus de inculpat, la Spitalul de

Urgență Județan Călărași, de unde a fost

transferată imediat (la

stăruințele

aparținătorilor săi) la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr.

D.

Bagdasar” București, unde a rămas internată până la 28 aprilie 2005,

diagnosticul la internare fiind „politraumatism prin accident rutier

(afirmativ); traumatism vertebral medular cervical fără

interesare mielică; traumatism vertebral lombar; fractură claviculă

stânga;

emfizem subcutanat laterocervical stâng și latero toracic

stâng; contuzie toracico abdominală; contuzie

gleznă dreapta; plagă

retrosacrală”:

Cât privește „latura

subiectivă”, ca element al conținutului

constitutiv al infracțiunii [(sentință pag. 28 alin.

(1)], instanța de fond a

conchis

(sentință pag. 29 alin. penultim): „ne aflăm într-un caz

clar de praeterintenție (!) toate probele atestând

urmărirea victimei de

către inculpat

(.), aproape de acesta, la o distanță suficient de mică

pentru a se

produce un impact (cel puțin generator de leziuni),

pentru a o ajunge, a-i lua șajmaua și a o deferi organelor de poliție,

ceea ce, în cazul ultimelor două acțiuni, nu s-a

întâmplat. Inculpatul putea să prevadă riscurile impactului, să încerce să

obțină probe de

braconaj într-o manieră situată la limita legii, cel

mult, și nu în afara ei, și, față de leziunile produse victimei, scopul inițial

al urmăririi acesteia rămâne fără relevanță la încadrarea juridică (poate doar

la

individualizarea pedepsei și la

modalitatea de executare a acesteia)”,

adăugând apoi (alin. ultim) că

fapta a fost comisă cu intenție indirectă (!).

Sentința a fost apelată de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Călărași, de inculpatul B.P. și de partea civilă M.N.

Prin Decizia penală nr.

224/ A din 16 septembrie 2008 a Curții de Apel București, admițându-se doar

apelul declarat de Parchet,

hotărârea instanței de fond a fost desființată în parte

și, în temeiul art.

86

3

alin. (3) lit. e) C. pen., a fost impusă inculpatului, pe

durata

termenului

de încercare de 7 ani, și obligația de a nu conduce nici un

vehicul; au fost

menținute celelalte dispoziții; au fost respinse, ca

nefondate, apelurile declarate de inculpat și de

parte civilă, cu

obligarea acestora la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel,

confirmând în

întregime starea de fapt

reținută prin sentință, a apreciat concluziv, după examinarea critică a tuturor

motivelor de apel, că:

- instanța de fond a

făcut o evaluare completă și o apreciere

justă a probatoriului cauzei, stabilind în mod corect vinovăția

inculpatului și încadrarea juridică a faptei

reținute în sarcina sa, sub

aceste

aspecte sentința penală apelată nefiind supusă vreunui motiv

de

desființare;

- apărarea inculpatului, în sensul negării

existenței unui

contact direct între

automobilul condus de el și corpul părții vătămate

a fost corect

înlăturată de instanța de fond, în baza concluziilor actelor medico - legale și

a declarațiilor părții vătămate și ale martorului C.V.;

- mecanismul de

producere a leziunilor osoase (între care și

fractura de claviculă) a fost căderea

heteropropulsată (prin împingere înainte de către un agent extern);

- individualizarea

pedepsei, sub aspectul atât al cuantumului cât

și al modalității de executare, în condițiile

aplicării corecte a

prevederilor art. 74 alin.

(1) lit. a) C. pen., este justă;

- aplicarea, la cererea

formulată în apel de partea civilă, a

prevederilor art. 75 alin. (2) C. pen. (în considerarea comportamentului

inculpatului după comiterea faptei) nu este

posibilă,

pe de o parte, în raport cu conținutul textului de lege, potrivit

cu

care împrejurările ce ar putea constitui această circumstanță

agravantă (judiciară) trebuie să se refere la

însăși fapta săvârșită și

nu la persoana făptuitorului, iar pe de altă

parte, în raport cu

jurisprudența C.E.D.O.,

care a apreciat că dispoziția cuprinsă în art. 75

alin. (2) C. pen.,

datorită caracterului extrem de vag al

împrejurărilor

la care acest text de lege se referă („împrejurări care imprimă fapte un

caracter grav”), contravin principiului general al

legalității

încriminării (art. 2 C. pen.);

- măsura confiscării

speciale, luată în baza art. 118 alin. (1) lit. b) și alin. (3) C. pen., este

corectă, din moment ce autoturismul a fost

folosit, într-adevăr, la

săvârșirea infracțiunii, constituind chiar obiectul

vulnerant;

- pretențiile părții

civile au fost îndestulate prin acordarea sumei

de 34.000 lei, ca reparație pentru prejudiciul

patrimonial și a sumei de 16.000 lei, ca reparație pentru prejudiciile morale

(nepatrimoniale), prejudicii a căror întindere nu

s-a dovedit, în fața

instanței de

apel, că ar fi mai mare decât a reținut instanța de fond ;

- pretențiile părții

civile de a fi despăgubită pentru beneficii

nerealizate consecutiv infracțiunii a cărei victimă a

fost, în sumă globală (cumulată) de 72.000. lei, și, în continuare, în sumă de

minimum 2.000 lei lunar, nu pot fi admise, deoarece, pe de o parte, au fost

formulate pentru prima dată în apel (iar nu în declarația de

constituire de parte civilă la instanța de fond,

înainte de citirea actului

de

sesizare), iar pe de altă parte, pretinsul beneficiul nerealizat nu are un

caracter cert, ci constituie doar o eventualitate care nu poate

genera o

despăgubire;

- măsurile obligatorii

de supraveghere, prevăzute de art. 86

3

alin. (1) C. pen., sunt insuficiente, împrejurările

concrete ale

săvârșirii infracțiunii (cu

referire specială la bunul folosit la comiterea

intenționată a acesteia) și notorietatea pe care o are inculpatul în

comunitatea din zonă de „a-și păzi balta cu

autoturismul” justificând a se impune acestuia (inculpatului) și obligația de a

nu conduce nici

un vehicul pe durata termenului de încercare [(art. 86

3

alin. (3) lit. e) C. pen.)].

Împotriva acestei din

urmă hotărâri, inculpatul B.P. a declarat, în termen legal, recursul de față,

invocând cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. sub:

- pct. 18,

cu achitare în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.

(memoriu / motive de recurs);

- pct. 13,

cu achitare în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen.

(memoriu / motive de recurs);

-

pct. 17

fapta comisă întrunind, în realitate

trăsăturile infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1)

C. pen. (note

scrise);

- cu privire la măsura confiscării speciale

(a contravalorii autoturismului), cazul de casare prevăzut sub pct. 10 (text de

lege menționat în note scrise);

- fără a se arăta cărui

caz de casare se subsumează, s-a apreciat că aplicarea art. 86

3

alin.

(3) lit. e) C. pen., este greșită, constrângându-l

pe inculpat să nu mai poată folosi, pentru a-și „inspecta”

concesiunea, nici măcar bicicleta;

- fără a preciza în scris (în note scrise),

care dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C.

proc. pen.,

este incident și indicându-l

oral, la cererea președintelui

completului, pe acela prevăzut de pct. 10,

a susținut că

despăgubirile pentru

prejudiciul patrimonial sunt exagerate iar cele

pentru prejudiciul moral

sunt nejustificate;

- în contextul cererilor de achitare, s-a pus

în discuție problema

săvârșirii

infracțiunii „în public”, în raport cu natura (loc public /

nepublic) spațiului în care s-a consumat „infracțiunea”;

- în fine „într-un subsidiar foarte

îndepărtat”, s-a evocat

eventualitatea

trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Asupra motivelor de

casare;

și a

considerentelor hotărârilor pronunțate

(la fond și în apel), rezultă că

împrejurările

concrete în care a fost vătămată integritatea corporală a

numitului M.N.

și mecanismul producerii leziunilor descrise în actele medico - legale au fost

corect stabilite, „corecția” adusă de instanța de apel în privința vitezei

autoturismului la momentul impactului cu victima, viteză caracterizată, absolut

hiperbolizant, în rechizitoriu și neinfirmată de sentință, ca „vertiginoasă”), fiind

salutară (decizie, pag. 43 alin. (2): „chiar dacă la o viteză foarte mică”);

tot astfel, s-a reținut corect că fapta

inculpatului

este una prevăzută de legea penală, împrejurarea că

acțiunile acestuia

ar fi fost animate de dorința de a-l prinde pe

M.N. cu unealta de pescuit asupra sa spre a-l preda autorităților

neavând, în mod evident, efectul de a „sustrage” acele

acțiuni aplicării

legii penale.

În consecință, problema

achitării inculpatului, fie în baza art. 10

lit. a) C. proc. pen. [(sub incidența cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.)], fie

în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. [(sub incidența cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct.

13 C. proc. pen.)],

nu se poate pune,

neîndoielnică învederându-se, în raport cu probele

administrate, săvârșirea de către inculpat a unei

fapte prevăzute de

legea penală, faptă a cărei încadrare juridică exactă

urmează a fi discutată în cele ce vor succeda.

În acest context, și

cererea subsidiară, de trimitere, eventuală,

a cauzei spre rejudecare instanței de fond, se

apreciază a nu fi fondată.

a faptei [(întemeiată

pe cazul de casare art.

385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.)] se

apreciază ca fondată astfel cum se arată în

continuare.

Ambele instanțe, invocând, în termeni

asemănători, ca

fundament al reținerii în

sarcina inculpatului a intenției (indirecte) de a ucide, materialitatea faptei

și circumstanțele proxime ale rănirii

numitului M.N., au omis să

evalueze corect toate

împrejurările care au

premers evenimentul; sub acest aspect este

decisiv să se constate că nu

a fost acordată nici o semnificație

împrejurării

că numitul M.N., care, ca și alți locuitori ai

zonei care practicau un

braconaj intens, era un braconier cunoscut

ca

atare inculpatului, se afla, în acea zi, la braconaj într-o amenajare

piscicolă

privată [(faptă ce constituie infracțiunea prevăzută de art.

56

1

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 192/2001,

în redactarea dată prin art. I

din Legea nr. 298/2004, astfel cum a fost

modificată prin art. I din

O.U.G. nr. 69/2004,

furtul de pește, prin orice mijloace și metode, din

amenajările

piscicole)], cu o unealtă (șajmă/ prostovol ) ale cărei simplă deținere sau

folosire la pescuit, de către persoane neautorizate, constituie câte o

infracțiune distinctă [(art. 56

1

alin. (1)

lit. b) din sus - menționata lege)], împrejurare în raport cu care era

necesar ca, încă de la urmărirea penală, să se

examineze acțiunile

inculpatului în

raport cu posibila incidență a dispozițiilor legale privind

infracțiunea flagrantă; o asemenea abordare a

împrejurărilor cauzei

ar fi obligat

organele de primă cercetare să examineze starea uneltei de pescuit aflată asupra

numitului M.N. (udă / uscată) și

să

cerceteze itinerariul parcurs de acesta de la locul în care fusese văzut de

inculpat până la locul impactului cu autoturismul, spre a se

verifica

dacă, pe timpul deplasării între cele două puncte, sus-

numitul ar fi abandonat sau nu peștele braconat; în mod inexplicabil,

organele judiciare care au „instrumentat” succesiv cauza nu au fost preocupate

de aceste aspecte, în raport cu care puteau să conchidă asupra incidenței

prevederilor art. 465 alin. (3) C. proc. pen., exercitarea („de către orice

persoană”) a dreptului acolo prevăzut

presupunând

un anumit nivel de violență în condițiile opunerii (firești)

a infractorului surprins în flagrant, infractor

care, în speță beneficia de

un „gabarit” net superior aceluia al

inculpatului.

Din acesta perspectivă, apare ca verosimilă

susținerea constantă a inculpatului că intenția sa precumpănitoare a fost să-l

prindă pe braconier, având asupra sa unealta de pescuit (prohibită atât la

simpla deținere cât și la folosire, potrivit destinației ei

constructive), asumându-și eventualitatea doar a

vătămării integrității corporale, iar nu pe aceea a survenienței morții

aceluia, cum în mod

excesiv au apreciat ambele instanțe; această

concluzie este fortificată și de viteza foarte mică imprimată, în mod voluntar,

de inculpat autoturismului (cum judicios, dar neeficient, a apreciat

instanța de apel!) și de leziunile produse

braconierului, leziuni despre

care nu se apreciază, de altfel, în nici

unul dintre actele medico-legale, că ar fi pus în primejdie viața acestuia.

În fine, Înalta Curte apreciază, în context,

că prerogativele esențiale conferite concesionarului (care este un detentor „cu

titlu” al bunului concesionat), și anume, dreptul de folosință (jus utendi) și

dreptul de a culege fructele (jus fruendi), prerogative identice cu

cele ale proprietarului, reclamă, neapărat,

aceeași protecție, atât în

plan

normativ cât și în planul activității organelor abilitate ale statului,

organe

care, în cazul concesiunii lacului G., deși au fost sesizate în mod repetat de

inculpat, au avut, după cum însăși

instanța

de fond a reținut, reacții timide, lipsite de promptitudine și de

eficientă.

Față de cele expuse, Înalta Curte apreciază

că leziunile

produse victimei sunt

imputabile intenției (indirecte) caracteristice infracțiunii de vătămare

corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.

, text de lege în baza

căruia, în condițiile în care aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și a art. 76

C. pen., este, în lipsa recursului

parchetului,

definitiv câștigată cauzei, îl va condamna pe inculpat la 5

luni închisoare, făcând, totodată, aplicarea

prevederilor art. 81 (și

următoarele) C. pen.; în raport cu cele ce

precedă, examinarea criticilor referitoare la neincidența agravantei prevăzute

de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. (săvârșirea infracțiunii „în public”) și

la caracterul excesiv al aplicării art. 86

3

alin. (3) lit. e) C.

pen., se învederează a fi devenit de prisos, atât agravanta cât și obligația în

discuție fiind incompatibile cu soluția, definitivă, adoptată în recursul

inculpatului.

3.

La dezbateri și în materialul

dactilografiat intitulat N.

S., inculpatul, prin apărător, a solicitat, fără să

precizeze în scris care dintre cazurile de

casare prevăzute de art.

385

9

alin.

(1) C. proc. pen., este incident și indicându-l oral, la

cererea președintelui completului, pe acela

prevăzut de art. 385

9

alin. (

1) pct. 10 C. proc. pen., diminuarea despăgubirilor acordate

pentru prejudiciul patrimonial și înlăturarea

celor acordate pentru

prejudiciul moral.

Examinând, sub cele

două aspecte, hotărârile pronunțate în

cauză, Înalta Curte apreciază, pe de o parte, că întinderea

despăgubirilor acordate pentru prejudiciul

patrimonial, 34.000 lei, a

fost corect stabilită și nu sunt temeiuri

pentru ca acestea să fie diminuate, iar pe de altă parte, că, în raport cu

circumstanțele

concrete ale evenimentului

(astfel cum au fost relevate în cele ce au

precedat) și cu datele ce

caracterizează persoana părții civile (de

asemenea,

relevate mai sus, în considerentele prezentei decizii),

acordarea unor

despăgubiri, și încă într-un cuantum semnificativ

(16.000 lei), pentru doar prezumtive (ipotetice) prejudicii morale, soluție

motivată stereotip și neconvingător atât în sentință cât și în decizie (în

apel), este nu numai nejustificată, ci și inoportună, putându-se constitui ca o

„primă de încurajare” pentru partea civilă

în a provoca, și în viitor,

incidente asemănătoare; în consecință, această dispoziție din sentință va fi înlăturată.

4.

Justificată este și crititica, întemeiată, potrivit

apărării, pe

cazul de casare prevăzut de art.

385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., referitoare la greșita

aplicare a prevederilor art. 118 alin. (1) lit.

b) și alin. (3) C. pen.,

privind confiscarea de la inculpat a

contravalorii

autoturismului implicat în incident, pe de o parte, pentru

că autoturismul are ca destinație constructivă

transportul de persoane

(și / sau

bunuri) și nu a fost modificat, transformat, adaptat spre a fi

folosit în scopul reținut în cauza de față, iar pe

de altă parte, pentru

că expresiile folosite de legiuitor (în art. 118 alin.

(1) lit. b) C. pen.),”bunuri care au fost folosite, în orice mod, la săvârșirea

unei

infracțiuni”, respectiv, „sau dacă,

bunurile aparținând altei persoane,

aceasta

a cunoscut scopul (!) folosirii lor” induce condiția săvârșirii acelei

infracțiuni cu intenție directă, în timp ce în cauză, în raport cu

probele

administrate, s-a reținut corect că inculpatul a săvârșit infracțiunea [(încadrată

prin decizia de față în prevederile art. 181 alin. (1) C. pen.)] cu intenție

indirectă; astfel fiind urmează ca și această dispoziție din sentință să fie

înlăturată.

Pentru considerentele expuse, urmează ca,

admițându-se recursul declarat de inculpat, decizia atacată să fie casată în

întregime și, rejudecându-se cauza, să fie casată, în parte, și sentința

potrivit cu cele arătate mai sus, sub pct. 2, 3 și 4, și a se

decide potrivit dispozitivului, cheltuielile

judiciare rămânând în sarcina

statului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul declarat

de inculpatul B.P. împotriva

deciziei penale nr. 224/ A din 16 septembrie 2008 a Curții

de Apel

București, secția I penală.

Casează decizia penală

recurată în totalitate și în parte sentința

penală nr. 242 din 28 decembrie

2007 a Tribunalului Călărași, secția

penală.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă

încadrarea

juridică dată faptei din

infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la

art. 174 și 175 lit. i) C.

pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., în infracțiunea

prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea

art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., text de lege în baza căruia

condamnă

pe inculpatul B.P. la 5 luni închisoare.

Face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a

ll-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 și 82 C. pen., suspendă

condiționat

executarea pedepsei pe durata

unui termen de încercare de 2 ani și 5

luni.

În baza art. 71 alin. (5)

C. pen., suspendă executarea pedepsei

accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art. 359 C. proc. pen., atrage

atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Înlătură măsura confiscării speciale a contravalorii

autoturismului ce aparține SC R.L.

București

- utilizator P.P.C. Rasa Călărași.

Înlătură obligarea inculpatului la plata

sumei de 16.000 lei daune morale către partea civilă M.N.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 februarie 2009.