ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 609/2009

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 242 din 28 decembrie 2007 a Tribunalului Călărași, secția penală, inculpatul B.P. a fost condamnat, la: - 4 ani închisoare și 3 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și a art. 76 C. pen., făcându-se aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 86 1 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supravegherea S.P.

de pe lângă Tribunalul Călărași a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 7 ani, cu aplicarea art. 86 3 alin. (1) lit. a) – d) C. pen., atrăgându-i-se inculpatului atenția asupra prevederilor art. 86 3 alin. ultim și ale art. 86 4 C. pen.; totodată, în baza art. 88 C. pen., a fost dedusă durata măsurii preventive a reținerii (26-27 aprilie 2005). Inculpatul a fost obligat, în baza art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998 – art. 999 C. civ., admițându-se în parte cererea formulată de partea civilă M.N., să-i plătească acestuia 34.000 lei despăgubire pentru prejudiciul patrimonial și 16.000 lei despăgubire pentru prejudiciile morale, iar în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, să plătească, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, 122,14 lei, părții civile Spitalul de Urgență Județean Călărași și 544,30 lei, părții civile Spitalul Clinic de Urgență „Prof Dr.

D. Bagdasar” București. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) și alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat, în folosul statului, a contravalorii autoturismului (proprietatea a SC R.L. București și aflat în utilizarea SC P.P.C. SRL Rasa jud. Călărași). În fine, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat (2.000 lei). Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut cele ce urmează: În ziua de 13 aprilie 2005, în jurul prânzului, în timp ce se întorcea de la pescuit (braconaj cu o șajma, prostovol, în perioada de prohibiție) și se deplasa pe digul canalului dintre lacul G. (lac aflat în concesiunea SC P.P.C.

SRL Rasa, județul Călărași, administrată de inculpatul B.P.) și fluviul Dunăre, numitul M.N., având asupra sa, la vedere, unealta de pescuit, a fost observat de inculpat, care conducea, pe DN 31 Călărași - Oltenița, autoturismul de teren N.N.; în această situație, inculpatul a părăsit DN 31 și a început să ruleze pe drumul pietruit paralel cu digul pe care se deplasa braconierul (M.N.), cu scopul de a-l prinde pe acesta și a-l deposeda de acea unealtă de pescuit, deoarece în zonă se practica, de mai mult timp, un braconaj intens și, în afara sustragerii unor cantități mari de pește, braconierii, atunci când au fost prinși, pentru a scăpa, au recurs la violențe, toate acestea pe fondul unor reacții timide, lipsite de promptitudine și de eficiență, ale organelor de poliție la sesizările repetate ale inculpatului, ceea ce l-a și determinat pe acesta să-și doteze paznicii cu aparate de fotografiat și să instaleze în autoturismul de teren mai sus - identificat o cameră video (aflată în acea zi, 13 aprilie 2005, în poziție de filmare), în scopul de a strânge astfel probe pe care să le pună la dispoziția organelor de urmărire penală (aspecte despre care în sentință, pag.

20 lit. B - se afirmă că sunt reale și necontestate de nici o parte din proces). Sesizând apropierea autoturismului condus de inculpat, realizând intenția acestuia de a-l prinde și a-l deposeda de unealta de pescuit (șajma/ prostovol) și cunoscând faptul, notoriu în zonă, că „ B.P. (inculpatul) își păzește balta cu mașina”, M.N. a părăsit digul canalului, a traversat drumul pietruit pe care se deplasa inculpatul cu autoturismul și s-a îndreptat, în fugă, pe poteca de pe lângă balta Bogățica, spre casele locuitorilor din marginea satului Bogata, deoarece spera să scape de urmărire intrând în zona mlăștinoasă adiacentă bălții, spre casa numitului R.Ș., unde drumul este traversat de un șanț (lat de aproximativ 1,5 m și adânc de 0,3 m) peste care inculpatul nu putea trece cu atutoturismul respectiv.

În acesta situație, inculpatul, observând direcția în care se deplasa în fugă M.N. (spre șanțul descris, care îl putea pune la adăpost de urmăritor) a accelerat, a părăsit drumul pietruit virând dreapta și a continuat urmărirea braconierului ajungând în spatele acestuia și, „în timp ce se apropia vertiginos, potrivit aprecierii din rechizitoriu, însușită de instanță [(pag. 22, lit. E)], de șanț, inculpatul, în mod intenționat, l-a izbit cu partea frontală a autoturismului, în spate”, pe M.N., „care fugea cu prostovolul în mână”; în urma impactului, sus - numitul a fost proiectat înainte, după care s-a prăbușit cu fața în jos pe pământul moale (plouase anterior), fiind prins între sol și partea din față a autoturismului de teren, cu prostovolul sub el și cu pantalonul agățat de componentele metalice ale punții din față a acestuia [(nu a fost reținută și „târârea” menționată în rechizitoriu, sentință, pag.

27, alin. (1)]. După impact, inculpatul a dat înapoi autoturismul, a coborât și a o bservat-o pe partea vătămată murdară de sânge, după care, văzându-l și auzindu-l pe martorul C.V., care începuse să strige că l-a omorât pe M.N., s-a urcat în autoturism și a plecat de la locul faptei, lăsându-l pe sus - numitul întins pe sol, fără ajutor. Martorul C.V., văzând starea părții vătămate, a fugit spre sat pentru a le anunța pe rudele acesteia și serviciul de salvare, pe drum trecând pe lângă martorii M.D. și T. G.; apoi, după aproximativ 20 de minute, martorul s-a întors la locul incidentului, unde l-a găsit pe M.N. în poziția în care îl lăsase, tot atunci revenind acolo inculpatul, însoțit de soția sa (B.D.) și de martorii B.G.

și R.F. Au sosit apoi acolo mai multe rude ale lui M.N. (care i-au agrest pe inculpat și pe soția acestuia, conflictul făcând obiectul altui dosar penal) și, în fine, partea vătămată a fost transportată cu același autoturism, condus de inculpat, la Spitalul de Urgență Județan Călărași, de unde a fost transferată imediat (la stăruințele aparținătorilor săi) la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. D. Bagdasar” București, unde a rămas internată până la 28 aprilie 2005, diagnosticul la internare fiind „politraumatism prin accident rutier (afirmativ); traumatism vertebral medular cervical fără interesare mielică; traumatism vertebral lombar; fractură claviculă stânga; emfizem subcutanat laterocervical stâng și latero toracic stâng; contuzie toracico abdominală; contuzie gleznă dreapta; plagă retrosacrală”: Cât privește „latura subiectivă”, ca element al conținutului constitutiv al infracțiunii [(sentință pag.

28 alin. (1)], instanța de fond a conchis (sentință pag. 29 alin. penultim): „ne aflăm într-un caz clar de praeterintenție (!) toate probele atestând urmărirea victimei de către inculpat (.), aproape de acesta, la o distanță suficient de mică pentru a se produce un impact (cel puțin generator de leziuni), pentru a o ajunge, a-i lua șajmaua și a o deferi organelor de poliție, ceea ce, în cazul ultimelor două acțiuni, nu s-a întâmplat. Inculpatul putea să prevadă riscurile impactului, să încerce să obțină probe de braconaj într-o manieră situată la limita legii, cel mult, și nu în afara ei, și, față de leziunile produse victimei, scopul inițial al urmăririi acesteia rămâne fără relevanță la încadrarea juridică (poate doar la individualizarea pedepsei și la modalitatea de executare a acesteia)”, adăugând apoi (alin. ultim) că fapta a fost comisă cu intenție indirectă (!). Sentința a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, de inculpatul B.P.

și de partea civilă M.N. Prin Decizia penală nr. 224/ A din 16 septembrie 2008 a Curții de Apel București, admițându-se doar apelul declarat de Parchet, hotărârea instanței de fond a fost desființată în parte și, în temeiul art. 86 3 alin. (3) lit. e) C. pen., a fost impusă inculpatului, pe durata termenului de încercare de 7 ani, și obligația de a nu conduce nici un vehicul; au fost menținute celelalte dispoziții; au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpat și de parte civilă, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, confirmând în întregime starea de fapt reținută prin sentință, a apreciat concluziv, după examinarea critică a tuturor motivelor de apel, că: - instanța de fond a făcut o evaluare completă și o apreciere justă a probatoriului cauzei, stabilind în mod corect vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina sa, sub aceste aspecte sentința penală apelată nefiind supusă vreunui motiv de desființare; - apărarea inculpatului, în sensul negării existenței unui contact direct între automobilul condus de el și corpul părții vătămate a fost corect înlăturată de instanța de fond, în baza concluziilor actelor medico - legale și a declarațiilor părții vătămate și ale martorului C.V.; - mecanismul de producere a leziunilor osoase (între care și fractura de claviculă) a fost căderea heteropropulsată (prin împingere înainte de către un agent extern); - individualizarea pedepsei, sub aspectul atât al cuantumului cât și al modalității de executare, în condițiile aplicării corecte a prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., este justă; - aplicarea, la cererea formulată în apel de partea civilă, a prevederilor art. 75 alin. (2) C. pen.

(în considerarea comportamentului inculpatului după comiterea faptei) nu este posibilă, pe de o parte, în raport cu conținutul textului de lege, potrivit cu care împrejurările ce ar putea constitui această circumstanță agravantă (judiciară) trebuie să se refere la însăși fapta săvârșită și nu la persoana făptuitorului, iar pe de altă parte, în raport cu jurisprudența C.E.D.O., care a apreciat că dispoziția cuprinsă în art. 75 alin. (2) C. pen., datorită caracterului extrem de vag al împrejurărilor la care acest text de lege se referă („împrejurări care imprimă fapte un caracter grav”), contravin principiului general al legalității încriminării (art. 2 C. pen.); - măsura confiscării speciale, luată în baza art. 118 alin. (1) lit. b) și alin. (3) C. pen., este corectă, din moment ce autoturismul a fost folosit, într-adevăr, la săvârșirea infracțiunii, constituind chiar obiectul vulnerant; - pretențiile părții civile au fost îndestulate prin acordarea sumei de 34.000 lei, ca reparație pentru prejudiciul patrimonial și a sumei de 16.000 lei, ca reparație pentru prejudiciile morale (nepatrimoniale), prejudicii a căror întindere nu s-a dovedit, în fața instanței de apel, că ar fi mai mare decât a reținut instanța de fond ; - pretențiile părții civile de a fi despăgubită pentru beneficii nerealizate consecutiv infracțiunii a cărei victimă a fost, în sumă globală (cumulată) de 72.000.

lei, și, în continuare, în sumă de minimum 2.000 lei lunar, nu pot fi admise, deoarece, pe de o parte, au fost formulate pentru prima dată în apel (iar nu în declarația de constituire de parte civilă la instanța de fond, înainte de citirea actului de sesizare), iar pe de altă parte, pretinsul beneficiul nerealizat nu are un caracter cert, ci constituie doar o eventualitate care nu poate genera o despăgubire; - măsurile obligatorii de supraveghere, prevăzute de art. 86 3 alin. (1) C. pen., sunt insuficiente, împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunii (cu referire specială la bunul folosit la comiterea intenționată a acesteia) și notorietatea pe care o are inculpatul în comunitatea din zonă de „a-și păzi balta cu autoturismul” justificând a se impune acestuia (inculpatului) și obligația de a nu conduce nici un vehicul pe durata termenului de încercare [(art. 86 3 alin. (3) lit. e) C. pen.)].

Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul B.P. a declarat, în termen legal, recursul de față, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen. sub: - pct. 18, cu achitare în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. (memoriu / motive de recurs); - pct. 13, cu achitare în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. (memoriu / motive de recurs); - pct. 17 fapta comisă întrunind, în realitate trăsăturile infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.

(note scrise); - cu privire la măsura confiscării speciale (a contravalorii autoturismului), cazul de casare prevăzut sub pct. 10 (text de lege menționat în note scrise); - fără a se arăta cărui caz de casare se subsumează, s-a apreciat că aplicarea art. 86 3 alin. (3) lit. e) C. pen., este greșită, constrângându-l pe inculpat să nu mai poată folosi, pentru a-și „inspecta” concesiunea, nici măcar bicicleta; - fără a preciza în scris (în note scrise), care dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen., este incident și indicându-l oral, la cererea președintelui completului, pe acela prevăzut de pct. 10, a susținut că despăgubirile pentru prejudiciul patrimonial sunt exagerate iar cele pentru prejudiciul moral sunt nejustificate; - în contextul cererilor de achitare, s-a pus în discuție problema săvârșirii infracțiunii „în public”, în raport cu natura (loc public / nepublic) spațiului în care s-a consumat „infracțiunea”; - în fine „într-un subsidiar foarte îndepărtat”, s-a evocat eventualitatea trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond. Asupra motivelor de casare; 1. Din examinarea întregului dosar al cauzei și a considerentelor hotărârilor pronunțate (la fond și în apel), rezultă că împrejurările concrete în care a fost vătămată integritatea corporală a numitului M.N.

și mecanismul producerii leziunilor descrise în actele medico - legale au fost corect stabilite, „corecția” adusă de instanța de apel în privința vitezei autoturismului la momentul impactului cu victima, viteză caracterizată, absolut hiperbolizant, în rechizitoriu și neinfirmată de sentință, ca „vertiginoasă”), fiind salutară (decizie, pag. 43 alin. (2): „chiar dacă la o viteză foarte mică”); tot astfel, s-a reținut corect că fapta inculpatului este una prevăzută de legea penală, împrejurarea că acțiunile acestuia ar fi fost animate de dorința de a-l prinde pe M.N. cu unealta de pescuit asupra sa spre a-l preda autorităților neavând, în mod evident, efectul de a „sustrage” acele acțiuni aplicării legii penale.

În consecință, problema achitării inculpatului, fie în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. [(sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.)], fie în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. [(sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen.)], nu se poate pune, neîndoielnică învederându-se, în raport cu probele administrate, săvârșirea de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală, faptă a cărei încadrare juridică exactă urmează a fi discutată în cele ce vor succeda. În acest context, și cererea subsidiară, de trimitere, eventuală, a cauzei spre rejudecare instanței de fond, se apreciază a nu fi fondată. 2. Critica referitoare la încadrarea juridică a faptei [(întemeiată pe cazul de casare art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen.)] se apreciază ca fondată astfel cum se arată în continuare. Ambele instanțe, invocând, în termeni asemănători, ca fundament al reținerii în sarcina inculpatului a intenției (indirecte) de a ucide, materialitatea faptei și circumstanțele proxime ale rănirii numitului M.N., au omis să evalueze corect toate împrejurările care au premers evenimentul; sub acest aspect este decisiv să se constate că nu a fost acordată nici o semnificație împrejurării că numitul M.N., care, ca și alți locuitori ai zonei care practicau un braconaj intens, era un braconier cunoscut ca atare inculpatului, se afla, în acea zi, la braconaj într-o amenajare piscicolă privată [(faptă ce constituie infracțiunea prevăzută de art. 56 1 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 192/2001, în redactarea dată prin art. I din Legea nr. 298/2004, astfel cum a fost modificată prin art. I din O.U.G.

nr. 69/2004, furtul de pește, prin orice mijloace și metode, din amenajările piscicole)], cu o unealtă (șajmă/ prostovol ) ale cărei simplă deținere sau folosire la pescuit, de către persoane neautorizate, constituie câte o infracțiune distinctă [(art. 56 1 alin. (1) lit. b) din sus - menționata lege)], împrejurare în raport cu care era necesar ca, încă de la urmărirea penală, să se examineze acțiunile inculpatului în raport cu posibila incidență a dispozițiilor legale privind infracțiunea flagrantă; o asemenea abordare a împrejurărilor cauzei ar fi obligat organele de primă cercetare să examineze starea uneltei de pescuit aflată asupra numitului M.N.

(udă / uscată) și să cerceteze itinerariul parcurs de acesta de la locul în care fusese văzut de inculpat până la locul impactului cu autoturismul, spre a se verifica dacă, pe timpul deplasării între cele două puncte, sus- numitul ar fi abandonat sau nu peștele braconat; în mod inexplicabil, organele judiciare care au „instrumentat” succesiv cauza nu au fost preocupate de aceste aspecte, în raport cu care puteau să conchidă asupra incidenței prevederilor art. 465 alin. (3) C. proc. pen., exercitarea („de către orice persoană”) a dreptului acolo prevăzut presupunând un anumit nivel de violență în condițiile opunerii (firești) a infractorului surprins în flagrant, infractor care, în speță beneficia de un „gabarit” net superior aceluia al inculpatului.

Din acesta perspectivă, apare ca verosimilă susținerea constantă a inculpatului că intenția sa precumpănitoare a fost să-l prindă pe braconier, având asupra sa unealta de pescuit (prohibită atât la simpla deținere cât și la folosire, potrivit destinației ei constructive), asumându-și eventualitatea doar a vătămării integrității corporale, iar nu pe aceea a survenienței morții aceluia, cum în mod excesiv au apreciat ambele instanțe; această concluzie este fortificată și de viteza foarte mică imprimată, în mod voluntar, de inculpat autoturismului (cum judicios, dar neeficient, a apreciat instanța de apel!) și de leziunile produse braconierului, leziuni despre care nu se apreciază, de altfel, în nici unul dintre actele medico-legale, că ar fi pus în primejdie viața acestuia.

În fine, Înalta Curte apreciază, în context, că prerogativele esențiale conferite concesionarului (care este un detentor „cu titlu” al bunului concesionat), și anume, dreptul de folosință (jus utendi) și dreptul de a culege fructele (jus fruendi), prerogative identice cu cele ale proprietarului, reclamă, neapărat, aceeași protecție, atât în plan normativ cât și în planul activității organelor abilitate ale statului, organe care, în cazul concesiunii lacului G., deși au fost sesizate în mod repetat de inculpat, au avut, după cum însăși instanța de fond a reținut, reacții timide, lipsite de promptitudine și de eficientă. Față de cele expuse, Înalta Curte apreciază că leziunile produse victimei sunt imputabile intenției (indirecte) caracteristice infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.

, text de lege în baza căruia, în condițiile în care aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și a art. 76 C. pen., este, în lipsa recursului parchetului, definitiv câștigată cauzei, îl va condamna pe inculpat la 5 luni închisoare, făcând, totodată, aplicarea prevederilor art. 81 (și următoarele) C. pen.; în raport cu cele ce precedă, examinarea criticilor referitoare la neincidența agravantei prevăzute de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. (săvârșirea infracțiunii „în public”) și la caracterul excesiv al aplicării art. 86 3 alin. (3) lit. e) C. pen., se învederează a fi devenit de prisos, atât agravanta cât și obligația în discuție fiind incompatibile cu soluția, definitivă, adoptată în recursul inculpatului.

3. La dezbateri și în materialul dactilografiat intitulat N. S., inculpatul, prin apărător, a solicitat, fără să precizeze în scris care dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., este incident și indicându-l oral, la cererea președintelui completului, pe acela prevăzut de art. 385 9 alin. ( 1) pct. 10 C. proc. pen., diminuarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul patrimonial și înlăturarea celor acordate pentru prejudiciul moral.

Examinând, sub cele două aspecte, hotărârile pronunțate în cauză, Înalta Curte apreciază, pe de o parte, că întinderea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul patrimonial, 34.000 lei, a fost corect stabilită și nu sunt temeiuri pentru ca acestea să fie diminuate, iar pe de altă parte, că, în raport cu circumstanțele concrete ale evenimentului (astfel cum au fost relevate în cele ce au precedat) și cu datele ce caracterizează persoana părții civile (de asemenea, relevate mai sus, în considerentele prezentei decizii), acordarea unor despăgubiri, și încă într-un cuantum semnificativ (16.000 lei), pentru doar prezumtive (ipotetice) prejudicii morale, soluție motivată stereotip și neconvingător atât în sentință cât și în decizie (în apel), este nu numai nejustificată, ci și inoportună, putându-se constitui ca o „primă de încurajare” pentru partea civilă în a provoca, și în viitor, incidente asemănătoare; în consecință, această dispoziție din sentință va fi înlăturată.

4. Justificată este și crititica, întemeiată, potrivit apărării, pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc.

pen., referitoare la greșita aplicare a prevederilor art. 118 alin. (1) lit. b) și alin. (3) C. pen., privind confiscarea de la inculpat a contravalorii autoturismului implicat în incident, pe de o parte, pentru că autoturismul are ca destinație constructivă transportul de persoane (și / sau bunuri) și nu a fost modificat, transformat, adaptat spre a fi folosit în scopul reținut în cauza de față, iar pe de altă parte, pentru că expresiile folosite de legiuitor (în art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen.),”bunuri care au fost folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni”, respectiv, „sau dacă, bunurile aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul (!) folosirii lor” induce condiția săvârșirii acelei infracțiuni cu intenție directă, în timp ce în cauză, în raport cu probele administrate, s-a reținut corect că inculpatul a săvârșit infracțiunea [(încadrată prin decizia de față în prevederile art. 181 alin. (1) C. pen.)] cu intenție indirectă; astfel fiind urmează ca și această dispoziție din sentință să fie înlăturată.

Pentru considerentele expuse, urmează ca, admițându-se recursul declarat de inculpat, decizia atacată să fie casată în întregime și, rejudecându-se cauza, să fie casată, în parte, și sentința potrivit cu cele arătate mai sus, sub pct. 2, 3 și 4, și a se decide potrivit dispozitivului, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva deciziei penale nr. 224/ A din 16 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia penală recurată în totalitate și în parte sentința penală nr. 242 din 28 decembrie 2007 a Tribunalului Călărași, secția penală. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpatul B.P. la 5 luni închisoare. Face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 și 82 C. pen., suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. Înlătură măsura confiscării speciale a contravalorii autoturismului ce aparține SC R.L. București - utilizator P.P.C. Rasa Călărași. Înlătură obligarea inculpatului la plata sumei de 16.000 lei daune morale către partea civilă M.N. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2009.