ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5722/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamanta H.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Mediului și Pădurilor, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să dispună admiterea acțiunii, în sensul anulării Ordinului nr. 685

din 30 aprilie 2010 emis de ministrul mediului și pădurilor și să constate

faptul că, în continuare, are aplicabilitate Ordinul ministrului mediului nr.

1562 din 13 noiembrie 2009, prin care au fost suspendate raporturile de muncă

ale reclamantei.

În motivarea

acțiunii, reclamanta arată că a deținut funcția publică de director executiv al

Agenției pentru Protecția Mediului Timiș, funcție ocupată prin concurs conform

Legii nr. 188/1999 și în care a fost numită prin decizia Președintelui Agenției

Naționale pentru Protecția Mediului nr. 943 din 20 noiembrie 2007.

La data de

22 mai 2009, ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 37/2009, funcția publică de

director executiv a fost desființată și înlocuită cu aceea de director

coordonator.

Prin

Ordinul nr. 1562 din 13 noiembrie 2009, contractul de management și raportul de

muncă al reclamantei au fost suspendate până la data de 6 octombrie 2011, când

se încheia concediul pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.

În

condițiile de suspendare a raporturilor de muncă mai sus menționate, în data de

30 aprilie 2010, ministrul mediului și pădurilor a emis Ordinul nr. 685, prin

care a dispus încetarea contractelor de management și implicit, a raporturilor

de muncă ale directorilor coordonatori nominalizați în anexa la ordinul

respectiv, inclusiv în ceea ce o privește pe reclamantă.

Curtea de

Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 333 din 17 iunie 2010, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantă, constatând aplicabilitatea Ordinului nr. 1562 din 13 noiembrie 2009

și dispunând anularea în parte a Ordinului nr. 685 din 20 aprilie 2010 în ceea

ce privește eliberarea din funcția de conducere a reclamantei.

Pentru a

hotărî astfel, instanța a reținut că, întrucât reclamanta a exercitat înainte

de apariția O.U.G. nr. 37/2009 (și deci înainte de a fi numită director

coordonator) și funcția de director executiv prevăzută de Legea nr. 188/1999,

chiar dacă se constată încetarea de drept a contractului de management, aceasta

își păstrează funcția de conducere deținută anterior, respectiv director

executiv, tocmai prin efectul Deciziei Curții Constituționale nr. 414/2010.

Împotriva

acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul

Ministerul Mediului și Pădurilor.

Recurentul

a susținut, în esență, următoarele critici:

Reclamanta

nu a efectuat cu privire la primul capăt de cerere procedura prealabilă

prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;

Ordinul

Ministrului nr. 685 din 30 aprilie 2010 are ca obiect punerea în aplicare a

Deciziei Curții Constituționale nr. 68/2010 prevăzând încetarea contractelor de

management ale directorilor coordonatori din cadrul Agenției Naționale pentru

Protecția Mediului este temeinic și legal.

Astfel,

prin efectul declarării neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009 și nr.

105/2007, încetează contractele de management ale directorilor coordonatori,

ceea ce înseamnă că Ordinul nr. 685/2010 este legal în ceea ce privește

încetarea contractului de management al intimatei-reclamante;

3) Ordinul

ministrului mediului nr. 1562 din 13 noiembrie 2009 nu mai este aplicabil,

întrucât, urmare a aplicării O.U.G. nr. 37/2009, funcția publică de director

executiv a fost desființată și înlocuită cu aceea de director coordonator.

Recursul

este nefondat.

Referitor

la criticile din recurs privind excepția lipsei îndeplinirii procedurii

prealabile, Curtea constată că sunt neîntemeiate, întrucât reclamanta a

îndeplinit procedura prealabilă, așa cum rezultă din răspunsul primit de la Ministerul

Mediului și Pădurilor, prin adresa nr. 4880/LB din 10 iunie 2010.

Nici

celelalte critici privind fondul litigiului nu pot fi primite, pentru

următoarele considerente:

În cauză

este necontestat faptul că Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 685

din 20 aprilie 2010 a fost emis pentru punerea în aplicare a Deciziei Curții

Constituționale nr. 68 din 19 ianuarie 2010, prin care a fost respinsă, ca

devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I

pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexei nr. 1 din O.U.G.

nr. 105/2009, precum și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

II alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a

activității administrației publice.

Pentru a

pronunța această soluție, prin raportare la dispozițiile art. 147 alin. (1) din

Constituție și ale art. 29 alin. (3) și (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,

Curtea Constituțională a constatat că „prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie

2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 28/14.01.2010, a examinat

constituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 (...) și a constatat cu acel prilej că

dispozițiile acesteia au fost preluate în integralitate și cu modificări

nesemnificative în cuprinsul unor dispoziții din actul normativ abrogator -

O.U.G. nr. 105/2009. Ca atare, Curtea s-a pronunțat asupra dispozițiilor art. I

pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexei nr. 1 din O.U.G.

nr. 105/2009 și a constatat, pentru argumentele acolo arătate, că acestea sunt

neconstitutionale".

În esență,

prin criticile din recurs, recurentul-pârât susține că ordinul contestat este

legal întrucât, ca urmare a declarării neconstitutionalitătii O.U.G. nr.

37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009, au încetat contractele de management ale

directorilor coordonatori, inclusiv în ceea ce o privește pe

intimata-reclamantă.

Se

constată, totodată, că Decizia Curții Constituționale nr. 68 din 19 ianuarie

2010 nu produce niciun efect în privința funcției de conducere deținute de intimata-reclamantă,

atâta timp cât instanța de contencios constituțional a respins excepția de

neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă, fiind însă imperativ necesar a

se ține cont de neconstitutionalitatea celor două ordonanțe de urgentă.

Astfel, așa

cum corect a reținut instanța de fond, ca urmare a declarării

neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009, într-adevăr,

au fost desființate funcțiile de director coordonator, ordinul contestat fiind

legal în privința încetării contractului de management, însă nu și în privința

încetării raporturilor de serviciu ale reclamantei, care își păstrează funcția

de director executiv deținută, în baza deciziei nr. 943 din 20 noiembrie 2007 a

Președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, anterior intrării

în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009.

Totodată,

în acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte apreciază că își

menține valabilitatea măsura de suspendare a raporturilor de serviciu dispusă

prin Ordinul nr. 1562 din 13 noiembrie 2009 pe perioada în care reclamanta se

afla în concediu pentru creșterea copilului, chiar dacă acest act se referea la

contractul de management încheiat în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, deoarece o

interpretare contrară ar fi de natură să conducă la încetarea raportului de

funcție publică stabilit între pârât și reclamantă anterior acestui act

normativ, contrar rațiunilor și argumentelor pentru care Curtea Constituțională

a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 și ale

O.U.G. nr. 105/2009.

În acest

sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

care s-a reținut că legalitatea actelor emise în temeiul ordonanțelor de urgență

declarate neconstituționale este afectată de viciul de constituționalitate al

prevederilor în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

Admiterea

opiniei contrare a recurentului ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a

procedurii de exercitare a controlului de constituționalitate reglementată prin

Legea nr. 47/1992.

În

consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva sentinței

civile nr. 333 din 17 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2010.