ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 20/2009

Examinând recursurile de față constată; Prin sentința penală nr. 55 din 4 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie, inculpatul T.I. a fost condamnat după cum urmează: - la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; - la câte un an închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare de 6 ani fixat în condițiile art. 86 2 C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. În baza art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare s-au impus inculpatului următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte în prima zi din fiecare lună calendaristică în Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere. S-a constatat că suma de 500 lei, reprezentând obiectul mitei, a fost recuperată. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. S-a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 11/P/2007 din 29 martie 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Cluj reținându-se, în esență că, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, a pretins și primit la data de 18 august 2006 de la numiții V.F.O.

și V.E.M., pe care îi cerceta penal pentru infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice [(art. 78 alin. (3) și, respectiv, art. 78 alin. (1) și art. 79 din O.U.G. nr. 195/2002)] suma de 500 lei pentru a adopta față de aceștia o soluție de netrimitere în judecată. S-a mai reținut că în schimbul mitei primite a favorizat cele două persoane, dispunând scoaterea acestora de sub urmărire penală si aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ. Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Cluj, fiind strămutată la Curtea de Apel Bacău unde a fost înregistrată sub nr. 917/32/2007. Prima instanță a reținut în fapt următoarele: La data de 2 aprilie 2006 inculpatul a primit spre soluționare dosarul penal nr. 695/P/2006 în care erau cercetați V.F.O.

si V.E.M. V.F.M. era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 78 din O.U.G. nr. 195/2002 întrucât la data de 4 iunie 2006 a încredințat fratelui său V.E.M. autoturismul pentru a-l conduce pe drumurile publice știind că acesta nu are permis de conducere. V.E.M. era cercetat pentru infracțiunile prevăzute de art. 78 alin (1) și art. 79. alin (1) din O.U.G. nr. 195/2002 reținându-se că a condus autoturismul menționat mai sus pe raza comunei Bocioiu Mare fără a poseda permis de conducere si având o alcoolemie de 0,90 g /l alcool pur în sânge, fiind implicat într-un eveniment rutier. S-a reținut că, la data de 8 august 2006, inculpatul a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală celor doi învinuiți care au recunoscut comiterea faptelor.

La data de 18 august 2006, după ce a luat măsuri de precauție pentru ca discuția să nu fie auzită de alte persoane din cadrul instituției, inculpatul i-a explicat martorului V.F.O. că el l-ar putea ajuta printr-o soluție favorabilă de netrimitere în judecată și aplicarea doar a unei sancțiuni cu caracter administrativ. Deși adoptarea soluției în dosar era atributul său de procuror de caz, inculpatul i-a spus martorului că pentru a obține o soluție favorabilă persoanele cercetate trebuie să-i dea o sumă de bani de care are nevoie „pentru a discuta dosarul cu cineva care vine de la București” și a pretins suma de 500 lei, care ar fi reprezentat cheltuielile pe care urma să le aibă cu acea persoană.

Instanța a apreciat că în acest mod inculpatul a încercat să disimuleze că banii erau în folosul său exclusiv și să transfere pretențiile în sarcina unor superiori ai săi. S-a reținut că banii au fost pretinși de inculpat în legătură cu un act ce intra în atribuțiile sale de serviciu. Martorul a acceptat propunerea inculpatului și potrivit înțelegerii cu acesta, s-a deplasat în aceeași zi cu fratele său V.E.M. în Piața Agroalimentară unde s-au întâlnit cu inculpatul și au mers într-un bar. Aici martorul V.F.O., la indicația inculpatului, i-a înmânat banii pe sub masă. După primirea sumei de bani inculpatul a dispus fără temei scoaterea învinuiților de sub urmărire penală și le-a aplicat câte o amendă administrativă, ignorând cu știință probele în acuzare aflate la dosar.

Soluția adoptată de procuror a fost însă infirmată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, iar V.F.O. și V.E.M. au fost trimiși în judecată și condamnați prin sentința penală nr. 434 din 11 octombrie 2006 a Judecătoriei Sighetu Marmației la o lună și respectiv 4 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. La data de 25 octombrie 2006 martorii s-au autodenunțat cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Martorul V.F.O. s-a dus la locul de muncă al inculpatului pe data de 2 februarie 2007 și i-a reproșat faptul că el și fratele său au fost condamnați în condițiile în care dăduseră mită pentru a evita tragerea lor la răspundere penală.

Inculpatul a susținut că soluția sa a fost infirmată în timp ce era în concediu de odihnă arătându-și disponibilitatea de a restitui parte din bani întrucât nu avea asupra sa întreaga sumă. Cum martorul a insistat să i se dea toți banii odată, au stabilit să se întâlnească în aceeași zi, în jurul orei 13,00, în snack bar-ul T. unde inculpatul a remis martorului suma de 500 lei. La data de 8 februarie 2007, martorul s-a dus la domiciliul inculpatului, discuțiile purtate fiind de asemenea înregistrate. Cu această ocazie inculpatul l-a întrebat pe martor dacă s-a întâlnit cu cineva după ce a primit banii și l-a sfătuit să-i cheltuiască cu prudență pentru a nu ajunge în posesia organelor judiciare.

Tot atunci inculpatul i-a dat sfaturi martorului cu privire la ce să spună la D.N.A. când va fi audiat, i-a explicat faptul că nu este responsabil că martorul și fratele său au fost trimiși în judecată și l-a asigurat că pot conta pe el în viitor. S-a reținut că în drept faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raporta la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. a) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (2 infracțiuni). La individualizarea pedepselor s-a ținut seama, conform art. 72 C. pen., de gradul de pericol social al faptei, de dimensiunea stării de pericol produse, modul de săvârșire a faptei și de conduita inculpatului.

Împotriva sentinței au declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Bacău și inculpatul T.I. În motivarea recursului declarat de procuror s-a invocat omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de restituire a cauzei pentru refacerea urmăririi penale, deși în considerentele sentinței s-au expus motivele pentru care această cerere nu este întemeiată, existând din acest punct de vedere contradicție între considerente și dispozitivul hotărârii. De asemenea, s-a invocat omisiunea instanței a interzice inculpatului, în cadrul pedepsei complementare, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. Ultimul motiv de recurs se referă la greșita individualizare a pedepsei prin acordarea beneficiului suspendării executării pedepsei principale sub supraveghere, întrucât în raport de gravitatea infracțiunii și de persoana inculpatului se impune executarea efectivă a pedepsei.

În motivarea recursului declarat de inculpat s-a susținut că înregistrările nu au fost legal efectuate, întrucât nu era începută urmărirea penală iar confirmarea ordonanței procurorului de către instanță nu poate acoperi lipsa de legalitate, întrucât judecătorul nu poate efectua acte premergătoare. Așa fiind, înregistrările nu pot fi considerate, conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen., mijloace de probă. S-a mai susținut că, pe de altă parte, concluziile expertizei de specialitate nu sunt certe neputându-se stabili cu certitudine dacă acestea sunt originale. În aceste condiții, singura probă directă este declarația denunțătorului V.F.O., iar declarația acestuia nu poate duce la conturarea certă a vinovăției, mai ales în condițiile în care suma de bani retrasă, respectiv 400 lei coincide cu amenda administrativă aplicată de inculpat și nu s-a dovedit că suma pe care acesta o dorea înapoi nu este amenda pe care o plătise.

S-a susținut că nefiind dovedită nici existența laturii obiective și nici cea subiectivă se impune achitarea inculpatului pentru infracțiunea de luare de mită. De asemenea, se consideră că se impune achitarea inculpatului pentru infracțiunile de favorizarea infractorului care nu sunt probate, soluția dispusă de inculpat reprezentând punctul de vedere al acestuia. Examinând cauza în raport de motivele invocate, dar și sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că este fondat numai motivul de recurs invocat de procuror care vizează omisiunea instanței de a interzice inculpatului, în cadrul pedepsei complementare, și exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv acela de a ocupa o funcție de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Curtea reține că legea pedepsește obligatoriu infracțiunea de luare de mită și cu pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. Cum, în speță, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită inculpatul s-a folosit de funcția de procuror, condamnându-l la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, instanța trebuia să-i interzică, în cadrul pedepsei complementare, și exercitarea dreptului prevăzut la lit. c) a art. 64 alin. (1) C. pen. Celelalte motive de recurs, invocate de procuror și de inculpat nu sunt fondate. Astfel, în considerentele sentinței se menționează că este nefondată susținerea inculpatului că instanța nu a fost legal sesizată și că se impune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Această concluzie a instanței este motivată, reținându-se, în esență că actul de sesizare a instanței respectă prin formă și conținut toate cerințele legii și că nu există nici una dintre situațiile în care, potrivit art. 332 alin. (2) și (4) C. proc. pen., se poate restitui cauza pentru refacerea urmăririi penale. Atâta timp cât instanța a examinat cererea de restituire a cauzei la procuror și a concluzionat că aceasta este nefondată, argumentând această concluzie, nu se poate susține că instanța a omis să se pronunțe cu privire la o cerere esențială pentru inculpat. Este nefondată și susținerea din recursul declarat de procuror în sensul că există o contradicție între motivarea sentinței și dispozitiv, acestea fiind în deplină concordanță.

Curtea apreciază că nu este fondată nici critica vizând individualizarea pedepsei sub aspectul modalității de executare a acesteia. Având în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului și împrejurarea că acesta a restituit denunțătorului suma ce a constituit obiectul mitei se constată că în mod corect instanța a considerat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni. Întrucât sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 86 1 C. pen., corect s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Curtea constată, de asemenea, că este nefondat și primul motiv de recurs formulat de inculpat prin care se susține că înregistrările au fost efectuate nelegal deoarece nu fusese începută urmărirea penală.

Se reține că, din dispozițiile legale ce reglementează procedura interceptărilor și înregistrărilor audio sau video, rezultă că acestea pot fi efectuate și înainte de începerea urmăririi penale. Această concluzie este impusă de dispozițiile exprese ale alin. (1) al art. 91 1 C. proc. pen., care se referă explicit la „indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni”, în situația în care interceptarea și înregistrarea se impun pentru stabilirea situației de fapt ori pentru identificarea sau localizarea participanților, și la „cercetare”, nu la „urmărirea penală”. Curtea constată că nu este fondată nici susținerea că nu s-a putut stabili cu certitudine dacă înregistrările sunt autentice ceea ce este de natură a determina înlăturarea acestora ca mijloace de probă.

Din actele dosarului rezultă că raportul de expertiză criminalistică efectuat în faza de cercetare judecătorească a răspuns obiectivelor stabilite de instanță și a concluzionat explicit că cele două fișiere de pe CD-urile puse la dispoziție reprezintă copii ale unor înregistrări digitale autentice, în conținutul expertizei menționându-se că head-erul fișierelor nu conțin urme de contrafacere și corespund din acest punct de vedere head-erului original. În consecință, se constată că în mod corect instanța a avut în vedere ca mijloace de probă transcrierea înregistrărilor. Din coroborarea declarațiilor martorilor denunțători V.F.O. și V.E.M.

cu transcrierea acestor înregistrări, declarațiile martorilor S.A., D.L.M., V.A.E., V.M.N., adresa B. privind retragerea de numerar din contul martorului V.M.N., planșele fotografice, copia registrului de evidență a accesului persoanelor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației și copia condicii de prezență, copia actelor din dosarul nr. 695/P/2006, rezultă fără dubiu că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, fiind nefondată susținerea că pronunțarea soluției de condamnare este rezultatul unei grave erori de fapt. În mod evident, atâta timp cât inculpatul a pretins și primit suma de 500 lei pentru a dispune față de martorii denunțători o soluție de scoatere de sub urmărire penală, nu poate fi primită susținerea acestuia că soluția dispusă în cauza pe care o instrumenta reprezintă doar „părerea sa personală” și nu are conotații penale.

Fapta inculpatului care în calitate de procuror a dispus, în schimbul primirii unei sume de bani, o soluție de netrimitere a celor doi martori denunțători, constituie o modalitate efectivă de zădărnicire cu știință a urmăririi penale efectuate față de aceștia și în consecință constituie o favorizare a fiecăruia dintre cei doi, astfel încât în mod corect s-au reținut în sarcina inculpatului două infracțiuni prevăzute de art. 264 C. pen. Având în vedere considerentele expuse, Curtea va admite recursul procurorului și va dispune conform art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casarea hotărârii atacate numai cu privire la pedeapsa complementară aplicată și rejudecând va interzice inculpatului, în cadrul acestei pedepse și drepturile prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței. Conform art. 285 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Bacău împotriva sentinței penale nr. 55 din 4 aprilie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie privind pe inculpatul T.I. Casează sentința penală atacată numai cu privire la omisiunea aplicării pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., și rejudecând: În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului T.l. ca pedeapsă complementară și dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., pe o durată de 2 ani. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul T.l. împotriva aceleiași sentințe penale.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 ianuarie 2009.