ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 20/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 20/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Examinând recursurile de față constată;

Prin sentința penală nr. 55 din 4 aprilie

2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și

familie, inculpatul T.I. a fost condamnat după cum urmează:

- la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2)

C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- la câte un an închisoare, pentru săvârșirea

a două infracțiuni de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1)

C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art.

35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 3 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a Il-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a

dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante pe durata unui termen

de încercare de 6 ani fixat în condițiile art. 86

2

C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras

atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În baza art. 86

3

C. pen., pe

durata termenului de încercare s-au impus inculpatului următoarele măsuri de

supraveghere:

- să se prezinte în prima zi din fiecare lună

calendaristică în Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de

domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum

și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi

controlate mijloacele lui de existență.

S-au interzis inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art.

71 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus

suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub

supraveghere.

S-a constatat că suma de 500 lei,

reprezentând obiectul mitei, a fost recuperată.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut că inculpatul a fost trimis în

judecată prin rechizitoriul nr. 11/P/2007 din 29 martie 2007 al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Cluj reținându-se,

în esență că, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Sighetu Marmației, a pretins și primit la data de 18 august 2006 de la numiții

V.F.O. și V.E.M., pe care îi cerceta penal pentru infracțiuni la regimul

circulației pe drumurile publice [(art. 78 alin. (3) și, respectiv, art. 78 alin.

(1) și art. 79 din O.U.G. nr. 195/2002)] suma de 500 lei pentru a adopta față

de aceștia o soluție de netrimitere în judecată.

S-a mai reținut că în schimbul mitei primite

a favorizat cele două persoane, dispunând scoaterea acestora de sub urmărire

penală si aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul

Curții de Apel Cluj, fiind strămutată la Curtea de Apel Bacău unde a fost

înregistrată sub nr. 917/32/2007.

Prima instanță a reținut în fapt următoarele:

La data de 2 aprilie 2006 inculpatul a primit

spre soluționare dosarul penal nr. 695/P/2006 în care erau cercetați V.F.O. si

V.E.M.

V.F.M. era cercetat pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 78 din O.U.G. nr. 195/2002 întrucât la data de 4

iunie 2006 a încredințat fratelui său V.E.M. autoturismul pentru a-l conduce pe

drumurile publice știind că acesta nu are permis de conducere.

V.E.M. era cercetat pentru infracțiunile

prevăzute de art. 78 alin (1) și art. 79. alin (1) din O.U.G. nr. 195/2002

reținându-se că a condus autoturismul menționat mai sus pe raza comunei Bocioiu

Mare fără a poseda permis de conducere si având o alcoolemie de 0,90 g /l

alcool pur în sânge, fiind implicat într-un eveniment rutier.

S-a reținut că, la data de 8 august 2006,

inculpatul a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală celor doi

învinuiți care au recunoscut comiterea faptelor.

La data de 18 august 2006, după ce a luat

măsuri de precauție pentru ca discuția să nu fie auzită de alte persoane din

cadrul instituției, inculpatul i-a explicat martorului V.F.O. că el l-ar putea

ajuta printr-o soluție favorabilă de netrimitere în judecată și aplicarea doar

a unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Deși adoptarea soluției în dosar era

atributul său de procuror de caz, inculpatul i-a spus martorului că pentru a

obține o soluție favorabilă persoanele cercetate trebuie să-i dea o sumă de

bani de care are nevoie „pentru a discuta dosarul cu cineva care vine de la

București” și a pretins suma de 500 lei, care ar fi reprezentat cheltuielile pe

care urma să le aibă cu acea persoană.

Instanța a apreciat că în acest mod

inculpatul a încercat să disimuleze că banii erau în folosul său exclusiv și să

transfere pretențiile în sarcina unor superiori ai săi.

S-a reținut că banii au fost pretinși de

inculpat în legătură cu un act ce intra în atribuțiile sale de serviciu.

Martorul a acceptat propunerea inculpatului

și potrivit înțelegerii cu acesta, s-a deplasat în aceeași zi cu fratele său V.E.M.

în Piața Agroalimentară unde s-au întâlnit cu inculpatul și au mers într-un

bar. Aici martorul V.F.O., la indicația inculpatului, i-a înmânat banii pe sub

masă.

După primirea sumei de bani inculpatul a

dispus fără temei scoaterea învinuiților de sub urmărire penală și le-a aplicat

câte o amendă administrativă, ignorând cu știință probele în acuzare aflate la

dosar.

Soluția adoptată de procuror a fost însă

infirmată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu

Marmației, iar V.F.O. și V.E.M. au fost trimiși în judecată și condamnați prin

sentința penală nr. 434 din 11 octombrie 2006 a Judecătoriei Sighetu Marmației

la o lună și respectiv 4 luni închisoare cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei.

La data de 25 octombrie 2006 martorii s-au

autodenunțat cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Martorul V.F.O. s-a dus la locul de muncă al

inculpatului pe data de 2 februarie 2007 și i-a reproșat faptul că el și

fratele său au fost condamnați în condițiile în care dăduseră mită pentru a

evita tragerea lor la răspundere penală. Inculpatul a susținut că soluția sa a

fost infirmată în timp ce era în concediu de odihnă arătându-și

disponibilitatea de a restitui parte din bani întrucât nu avea asupra sa

întreaga sumă.

Cum martorul a insistat să i se dea toți

banii odată, au stabilit să se întâlnească în aceeași zi, în jurul orei 13,00,

în snack bar-ul T. unde inculpatul a remis martorului suma de 500 lei.

La data de 8 februarie 2007, martorul s-a dus

la domiciliul inculpatului, discuțiile purtate fiind de asemenea înregistrate.

Cu această ocazie inculpatul l-a întrebat pe

martor dacă s-a întâlnit cu cineva după ce a primit banii și l-a sfătuit să-i

cheltuiască cu prudență pentru a nu ajunge în posesia organelor judiciare. Tot

atunci inculpatul i-a dat sfaturi martorului cu privire la ce să spună la D.N.A.

când va fi audiat, i-a explicat faptul că nu este responsabil că martorul și

fratele său au fost trimiși în judecată și l-a asigurat că pot conta pe el în

viitor.

S-a reținut că în drept faptele inculpatului

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită prevăzută

de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raporta la art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000 și de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C.

pen., raportat la art. 17 lit. a) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (2

infracțiuni).

La individualizarea pedepselor s-a ținut

seama, conform art. 72 C. pen., de gradul de pericol social al faptei, de

dimensiunea stării de pericol produse, modul de săvârșire a faptei și de

conduita inculpatului.

Împotriva sentinței au declarat recurs

Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Bacău

și inculpatul T.I.

În motivarea recursului declarat de procuror

s-a invocat omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de restituire a

cauzei pentru refacerea urmăririi penale, deși în considerentele sentinței s-au

expus motivele pentru care această cerere nu este întemeiată, existând din

acest punct de vedere contradicție între considerente și dispozitivul

hotărârii.

De asemenea, s-a invocat omisiunea instanței

a interzice inculpatului, în cadrul pedepsei complementare, a exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.

Ultimul motiv de recurs se referă la greșita

individualizare a pedepsei prin acordarea beneficiului  suspendării executării

pedepsei principale sub supraveghere, întrucât în raport de gravitatea infracțiunii

și de persoana inculpatului se impune executarea efectivă a pedepsei.

În motivarea recursului declarat de inculpat

s-a susținut că înregistrările nu au fost legal efectuate, întrucât nu era

începută urmărirea penală iar confirmarea ordonanței procurorului de către

instanță nu poate acoperi lipsa de legalitate, întrucât judecătorul nu poate

efectua acte premergătoare.

Așa fiind, înregistrările nu pot fi

considerate, conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen., mijloace de probă.

S-a mai susținut că, pe de altă parte,

concluziile expertizei de specialitate nu sunt certe neputându-se stabili cu

certitudine dacă acestea sunt originale.

În aceste condiții, singura probă directă

este declarația denunțătorului V.F.O., iar declarația acestuia nu poate duce la

conturarea certă a vinovăției, mai ales în condițiile în care suma de bani

retrasă, respectiv 400 lei coincide cu amenda administrativă aplicată de

inculpat și nu s-a dovedit că suma pe care acesta o dorea înapoi nu este amenda

pe care o plătise.

S-a susținut că nefiind dovedită nici

existența laturii obiective și nici cea subiectivă se impune achitarea

inculpatului pentru infracțiunea de luare de mită.

De asemenea, se consideră că se impune

achitarea inculpatului pentru infracțiunile de favorizarea infractorului care

nu sunt probate, soluția dispusă de inculpat reprezentând punctul de vedere al

acestuia.

Examinând cauza în raport de motivele

invocate, dar și sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Curtea constată că este fondat numai motivul de recurs invocat de

procuror care vizează omisiunea instanței de a interzice inculpatului, în

cadrul pedepsei complementare, și exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 alin.

(1) lit. c) C. pen., respectiv acela de a ocupa o funcție de natura aceleia de care

s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Curtea reține că legea pedepsește obligatoriu

infracțiunea de luare de mită și cu pedeapsa complementară a interzicerii unor

drepturi.

Cum, în speță, pentru săvârșirea infracțiunii

de luare de mită inculpatul s-a folosit de funcția de procuror, condamnându-l

la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, instanța trebuia să-i interzică, în

cadrul pedepsei complementare, și exercitarea dreptului prevăzut la lit. c) a art.

64 alin. (1) C. pen.

Celelalte motive de recurs, invocate de

procuror și de inculpat nu sunt fondate.

Astfel, în considerentele sentinței se

menționează că este nefondată susținerea inculpatului că instanța nu a fost

legal sesizată și că se impune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea

urmăririi penale. Această concluzie a instanței este motivată, reținându-se, în

esență că actul de sesizare a instanței respectă prin formă și conținut toate

cerințele legii și că nu există nici una dintre situațiile în care, potrivit art.

332 alin. (2) și (4) C. proc. pen., se poate restitui cauza pentru refacerea

urmăririi penale.

Atâta timp cât instanța a examinat cererea de

restituire a cauzei la procuror și a concluzionat că aceasta este nefondată,

argumentând această concluzie, nu se poate susține că instanța a omis să se

pronunțe cu privire la o cerere esențială pentru inculpat.

Este nefondată și susținerea din recursul

declarat de procuror în sensul că există o contradicție între motivarea

sentinței și dispozitiv, acestea fiind în deplină concordanță.

Curtea apreciază că nu este fondată nici

critica vizând individualizarea pedepsei sub aspectul modalității de executare

a acesteia.

Având în vedere datele ce caracterizează

persoana inculpatului și împrejurarea că acesta a restituit denunțătorului suma

ce a constituit obiectul mitei se constată că în mod corect instanța a

considerat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta

și, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni.

Întrucât sunt îndeplinite și celelalte

condiții prevăzute de art. 86

1

C. pen., corect s-a dispus

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Curtea constată, de asemenea, că este

nefondat și primul motiv de recurs formulat de inculpat prin care se susține că

înregistrările au fost efectuate nelegal deoarece nu fusese începută urmărirea

penală.

Se reține că, din dispozițiile legale ce

reglementează procedura interceptărilor și înregistrărilor audio sau video,

rezultă că acestea pot fi efectuate și înainte de începerea urmăririi penale.

Această concluzie este impusă de dispozițiile

exprese ale alin. (1) al art. 91

1

C. proc. pen., care se referă

explicit la „indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei

infracțiuni”, în situația în care interceptarea și înregistrarea se impun

pentru stabilirea situației de fapt ori pentru identificarea sau localizarea

participanților, și la „cercetare”, nu la „urmărirea penală”.

Curtea constată că nu este fondată nici

susținerea că nu s-a putut stabili cu certitudine dacă înregistrările sunt

autentice ceea ce este de natură a determina înlăturarea acestora ca mijloace

de probă.

Din actele dosarului rezultă că raportul de

expertiză criminalistică efectuat în faza de cercetare judecătorească a răspuns

obiectivelor stabilite de instanță și a concluzionat explicit că cele două

fișiere de pe CD-urile puse la dispoziție reprezintă copii ale unor

înregistrări digitale autentice, în conținutul expertizei menționându-se că

head-erul fișierelor nu conțin urme de contrafacere și corespund din acest

punct de vedere head-erului original.

În consecință, se constată că în mod corect

instanța a avut în vedere ca mijloace de probă transcrierea înregistrărilor.

Din coroborarea declarațiilor martorilor

denunțători V.F.O. și V.E.M. cu transcrierea acestor înregistrări, declarațiile

martorilor S.A., D.L.M., V.A.E., V.M.N., adresa B. privind retragerea de

numerar din contul martorului V.M.N., planșele fotografice, copia registrului

de evidență a accesului persoanelor la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Sighetu Marmației și copia condicii de prezență, copia actelor din dosarul nr. 695/P/2006,

rezultă fără dubiu că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost

trimis în judecată, fiind nefondată susținerea că pronunțarea soluției de condamnare

este rezultatul unei grave erori de fapt.

În mod evident, atâta timp cât inculpatul a

pretins și primit suma de 500 lei pentru a dispune față de martorii denunțători

o soluție de scoatere de sub urmărire penală, nu poate fi primită susținerea

acestuia că soluția dispusă în cauza pe care o instrumenta reprezintă doar

„părerea sa personală” și nu are conotații penale.

Fapta inculpatului care în calitate de

procuror a dispus, în schimbul primirii unei sume de bani, o soluție de

netrimitere a celor doi martori denunțători, constituie o modalitate efectivă

de zădărnicire cu știință a urmăririi penale efectuate față de aceștia și în

consecință constituie o favorizare a fiecăruia dintre cei doi, astfel încât în

mod corect s-au reținut în sarcina inculpatului două infracțiuni prevăzute de art.

264 C. pen.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea

va admite recursul procurorului și va dispune conform art. 385

15

pct.

2 lit. d) C. proc. pen., casarea hotărârii atacate numai cu privire la pedeapsa

complementară aplicată și rejudecând va interzice inculpatului, în cadrul

acestei pedepse și drepturile prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.

Se vor menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Conform art. 285

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Bacău împotriva

sentinței penale nr. 55 din 4 aprilie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția

penală, cauze minori și familie privind pe inculpatul T.I.

Casează sentința penală atacată numai cu

privire la omisiunea aplicării pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit.

c) C. pen., și rejudecând:

În baza art. 65 C. pen., interzice

inculpatului T.l. ca pedeapsă complementară și dreptul prevăzut de art. 64 lit.

c) C. pen., pe o durată de 2 ani.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

penale atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de

inculpatul T.l. împotriva aceleiași sentințe penale.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12

ianuarie 2009.