ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 202/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 20 mai

2009, reclamantul U.D. a chemat în judecată A.N.P.M., solicitând suspendarea

executării Deciziei nr. 320 din 23 aprilie 2009, prin care s-a dispus

eliberarea sa din funcția publică de conducere de director executiv al A.R.P.M.

Sibiu, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că a solicitat pe cale separată anularea actului

administrativ, precum și a ordonanței în baza căreia a fost emis, invocând

totodată, neconstituționalitatea actului normativ prin ale cărui prevederi sunt

afectate dreptul la muncă și la protecția socială a muncii, precum și dreptul

la un nivel de trai decent.

Prin sentința nr. 153

din 26 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 320

din 23 aprilie 2009 până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că sunt întrunite cele două condiții

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine

justificat, reclamantul solicitând emitentului revocarea actului, pe motive de

nelegalitate și netemeinicie, precum și cerința pagubei iminente, decizia în

litigiu afectând atât drepturile salariale ale reclamantului, cât și imaginea

sa publică.

Împotriva sentinței a

declarat recurs A.N.P.M., invocând aplicarea greșită a legii, potrivit art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, pârâta a

arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra inadmisibilității cererii de

suspendare, în raport de împrejurarea că Decizia nr. 320/2009 și-a produs

efectele, reclamantul fiind eliberat din funcția de conducere și numit într-o

funcție publică de execuție.

S-a mai precizat că

decizia a cărei suspendare s-a solicitat a fost emisă în conformitate cu

prevederile art. III din O.U.G. nr. 37/2009, prin care au fost desființate

funcțiile publice care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației

publice centrale.

De asemenea, pârâta a

invocat și neîntrunirea cumulativă a cerinței cazului bine justificat și

respectiv, a pagubei iminente, prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat,

urmând a fi respins.

Astfel, după data

pronunțării hotărârii atacate, prin Decizia din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională

a constatat că legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională.

Având în vedere caracterul definitiv și general obligatoriu al acestei decizii,

rezultă că și actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat emis în baza

ordonanței, este lipsit de fundament legal.

De altfel, cauza de

fond a și fost soluționată în primă instanță de Curtea de Apel Alba Iulia care,

prin sentința nr. 213 din 27 octombrie 2009 a dispus anularea Deciziei nr. 320 din 23 aprilie 2009, împrejurare în raport de care suspendarea executării și-a

produs efectele până la pronunțarea acestei instanțe.

În raport de cele

expuse mai sus, fără a mai analiza și celelalte motive de recurs, Curtea va

respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

A.N.P.M. împotriva sentinței civile nr. 153/F/ CA din 26 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 ianuarie 2010.