ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 202/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 20 mai 2009, reclamantul U.D. a chemat în judecată A.N.P.M., solicitând suspendarea executării Deciziei nr. 320 din 23 aprilie 2009, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția publică de conducere de director executiv al A.R.P.M. Sibiu, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a solicitat pe cale separată anularea actului administrativ, precum și a ordonanței în baza căreia a fost emis, invocând totodată, neconstituționalitatea actului normativ prin ale cărui prevederi sunt afectate dreptul la muncă și la protecția socială a muncii, precum și dreptul la un nivel de trai decent.

Prin sentința nr. 153 din 26 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 320 din 23 aprilie 2009 până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că sunt întrunite cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat, reclamantul solicitând emitentului revocarea actului, pe motive de nelegalitate și netemeinicie, precum și cerința pagubei iminente, decizia în litigiu afectând atât drepturile salariale ale reclamantului, cât și imaginea sa publică. Împotriva sentinței a declarat recurs A.N.P.M., invocând aplicarea greșită a legii, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Astfel, pârâta a arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra inadmisibilității cererii de suspendare, în raport de împrejurarea că Decizia nr. 320/2009 și-a produs efectele, reclamantul fiind eliberat din funcția de conducere și numit într-o funcție publică de execuție. S-a mai precizat că decizia a cărei suspendare s-a solicitat a fost emisă în conformitate cu prevederile art. III din O.U.G. nr. 37/2009, prin care au fost desființate funcțiile publice care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale. De asemenea, pârâta a invocat și neîntrunirea cumulativă a cerinței cazului bine justificat și respectiv, a pagubei iminente, prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins. Astfel, după data pronunțării hotărârii atacate, prin Decizia din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională. Având în vedere caracterul definitiv și general obligatoriu al acestei decizii, rezultă că și actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat emis în baza ordonanței, este lipsit de fundament legal. De altfel, cauza de fond a și fost soluționată în primă instanță de Curtea de Apel Alba Iulia care, prin sentința nr. 213 din 27 octombrie 2009 a dispus anularea Deciziei nr. 320 din 23 aprilie 2009, împrejurare în raport de care suspendarea executării și-a produs efectele până la pronunțarea acestei instanțe.

În raport de cele expuse mai sus, fără a mai analiza și celelalte motive de recurs, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.P.M. împotriva sentinței civile nr. 153/F/ CA din 26 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010.