ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2596/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 224/F/CA din 3 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de

reclamantul P.G.I., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională

pentru

Prestații Sociale, și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 201 din 12

octombrie 2009, prin care conducătorul autorității pârâte l-a revocat pe

reclamant din funcția de director coordonator la Agenția Județeană pentru

Prestații Sociale Sibiu.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță

a reținut, în esență, că în

cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta, susținând că este netemeinică și

nelegală. In motivarea recursului se arată, în esență, că în mod

greșit și fără să fie îndeplinite condițiile

prevăzute art. 14 din Legea nr. 554/2004,

a dispus instanța de fond

suspendarea executării actului administrativ contestat.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

In cauză sunt

aplicabile prevederile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004.

Potrivit

prevederilor legale sus menționate, „în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a

autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară

instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă,

așadar, că suspendarea executării unui act administrativ este

condiționată de îndeplinirea cumulativă a

următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a actului

administrativ, existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei

pagube care, astfel, poate fi prevenită.

In speță,

intimatul-reclamant a făcut dovada că a formulat plângerea prealabilă.

Celelalte două condiții, astfel cum rezultă din

prevederile legale citate, se determină reciproc, logic neputându-se vorbi

despre un caz bine justificat, fără

existența pericolului producerii

unei pagube.

Astfel, cazul

bine justificat, definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca

împrejurare legată de starea de fapt și de drept care este de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui

executare se solicită a fi suspendată, respectiv a Ordinului nr. 201 din 12

octombrie 2009, prin care s-a dispus încetarea înainte de termen a contractului

de management al reclamantului, începând cu data de 12 octombrie 2009, este

îndeplinit în prezenta cauză sub două aspecte.

Primul aspect

vizează faptul că actul normativ ce constituie temeiul juridic al emiterii

ordinului contestat, respectiv O.U.G. nr. 105/2009, a fost declarat

neconstituțional prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții

Constituțională, determinând, astfel, îndoieli

serioase asupra efectelor ordinului contestat sub aspectul legalității.

Al doilea

aspect privește faptul că nu au fost respectate, aparent,

dispozițiile art. 9 din Contractul de management,

referitoare la cauzele încetării

contractului, și nici chiar cele ale

art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009, declarate ulterior neconstituționale,

conform cărora

„...

contractele de

management încheiate de acestea [persoanele care ocupă funcțiile prevăzute la

art. III și art.

IV

alin. (3) - n.r.], aflate în

derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, își

produc efectele până la expirarea termenului pentru

care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un

motiv legal

de încetare sau reziliere a acestora".

Condiția existenței unei pagube iminente în sensul

definit prin dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

este, de asemenea, îndeplinită,

deoarece

intimatul-reclamant, prin punerea în executare a dispozițiilor ordinului

contestat,

ar fi lipsit de salariu, paguba constând în pierderea drepturilor

salariale, fiind previzibilă și putând fi evitată

prin suspendarea executării actului

până la pronunțarea instanței de

fond.

Este adevărat

că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate dar la fel de

adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act,

tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-1

privește, se poate adresa instanței pentru a

obține suspendarea executării actului.

In acest sens

sunt, de altfel, și prevederile unor documente emise de organismele

internaționale în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr.

554/2004, cum ar fi, de exemplu, Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989

a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei, privitoare

la protecția jurisdicțională provizorie în

materie administrativă, care prevede, ca

principiu, tocmai posibilitatea

conferită celui ce se consideră vătămat, de a solicita suspendarea executării

unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda atunci când, în

raport de ansamblul circumstanțelor și

intereselor,

se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea

pagube

semnificative, dificil de reparat și când există și argumente juridice valabile

față de regularitatea actului emis.

Pentru

considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința

criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale

împotriva sentinței nr. 224/F/CA din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 mai 2010.