ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2596/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 224/F/CA din 3 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul P.G.I., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale, și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 201 din 12 octombrie 2009, prin care conducătorul autorității pârâte l-a revocat pe reclamant din funcția de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Sibiu. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, susținând că este netemeinică și nelegală. In motivarea recursului se arată, în esență, că în mod greșit și fără să fie îndeplinite condițiile prevăzute art. 14 din Legea nr. 554/2004, a dispus instanța de fond suspendarea executării actului administrativ contestat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. In cauză sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Potrivit prevederilor legale sus menționate, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Rezultă, așadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a actului administrativ, existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită. In speță, intimatul-reclamant a făcut dovada că a formulat plângerea prealabilă.

Celelalte două condiții, astfel cum rezultă din prevederile legale citate, se determină reciproc, logic neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără existența pericolului producerii unei pagube. Astfel, cazul bine justificat, definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca împrejurare legată de starea de fapt și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, respectiv a Ordinului nr. 201 din 12 octombrie 2009, prin care s-a dispus încetarea înainte de termen a contractului de management al reclamantului, începând cu data de 12 octombrie 2009, este îndeplinit în prezenta cauză sub două aspecte.

Primul aspect vizează faptul că actul normativ ce constituie temeiul juridic al emiterii ordinului contestat, respectiv O.U.G. nr. 105/2009, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituțională, determinând, astfel, îndoieli serioase asupra efectelor ordinului contestat sub aspectul legalității. Al doilea aspect privește faptul că nu au fost respectate, aparent, dispozițiile art. 9 din Contractul de management, referitoare la cauzele încetării contractului, și nici chiar cele ale art. VIII din O.U.G.

nr. 105/2009, declarate ulterior neconstituționale, conform cărora „... contractele de management încheiate de acestea [persoanele care ocupă funcțiile prevăzute la art. III și art. IV alin. (3) - n.r.], aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, își produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora". Condiția existenței unei pagube iminente în sensul definit prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, este, de asemenea, îndeplinită, deoarece intimatul-reclamant, prin punerea în executare a dispozițiilor ordinului contestat, ar fi lipsit de salariu, paguba constând în pierderea drepturilor salariale, fiind previzibilă și putând fi evitată prin suspendarea executării actului până la pronunțarea instanței de fond.

Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-1 privește, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului.

In acest sens sunt, de altfel, și prevederile unor documente emise de organismele internaționale în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, cum ar fi, de exemplu, Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei, privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, care prevede, ca principiu, tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat, de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există și argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale împotriva sentinței nr. 224/F/CA din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2010.