ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4335/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 249 din 6 mai 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul P.M.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale, și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 193 din 12 octombrie 2009 emis de conducătorul autorității pârâte, prin care reclamantul a fost revocat din funcția de director coordonator al Agenției Județene pentru Prestații Sociale Mehedinți și s-a dispus încetarea contractului de management al acestuia. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, susținând că este netemeinică și nelegală. In motivarea recursului, se arată în esență că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existența cazului bine justificat și a pagubei iminente; în plus, susține recurenta, instanța de fond nu i-a acordat dreptul la apărare, în sensul că nu i-a fost comunicată acțiunea, în vederea formulării întâmpinării. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Potrivit acestor dispoziții legale, „In cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Rezultă, așadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

Referindu-se la noțiunile susmenționate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 definește „paguba iminentă" ca fiind - „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" [lit. ș)] iar „cazuri bine justificate" -„împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ" [lit. t)]. In speță, s-a făcut dovada că intimatul-reclamant a sesizat, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă a actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, plângerea prealabilă fiind depusă la dosar (f. 17 - dosar fond).

De asemenea, cazul bine justificat, definit de lege ca împrejurare legată de starea de fapt și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită, în speță ordinul contestat, prin care s-a dispus revocarea din funcție a intimatului și încetarea înainte de termen a contractului de management al acestuia, este îndeplinit în prezenta cauză sub două aspecte. Primul vizează faptul că O.U.G. nr. 105/2009, ce constituie temeiul juridic al emiterii ordinului contestat, a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 3 decembrie 2009, determinând, deci, serioase îndoieli asupra legalității actului contestat.

Cel de-al doilea aspect privește faptul că nu au fost respectate aparent dispozițiile Contractului de management, care a încetat înainte termenului de 4 ani, pentru care a fost încheiat, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute în acest sens. Este, de asemenea, îndeplinită și condiția existenței unei pagube iminente, astfel cum aceasta este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deoarece, prin punerea în executare a dispozițiilor ordinului contestat, intimatul-reclamant este lipsit de salariu, paguba constând în pierderea drepturilor salariale fiind previzibilă și putând fi evitată prin suspendarea executării actului, până la pronunțarea instanței de fond.

Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului.

In acest sens sunt, de altfel, și prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei cu privire la protecția juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorității jurisdicționale competente ca - atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecție provizorii corespunzătoare, în limitele competenței sale și fără ca, astfel, să influențeze în vreun fel soluția asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.

Or, tocmai acestei categorii de măsuri de protecție provizorie îi aparține și măsura suspendării executării actului administrativ contestat în cauză, pe care prima instanță a dispus-o prin sentința recurată, în mod corect apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Nici critica recurentei referitoare la încălcarea de către prima instanță a dreptului la apărare, în sensul necomunicării acțiunii, nu este întemeiată, contrariul rezultând din cuprinsul încheierii din 11 martie 2010, prin care s-a dispus amânarea cauzei, la cererea pârâtei de a-i fi comunicată cererea reclamantului, în vederea formulării întâmpinării (f.7 - dosar fond), precum și din mențiunile efectuate pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare a recurentei-pârâte, pentru termenul din 8 aprilie 2010 (f.8 - dosar fond).

Față de considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentă, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale împotriva sentinței nr. 249 din 6 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2010.