ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4335/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 249 din 6 mai 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal, a

admis cererea formulată de reclamantul

P.M.L.,

în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru

Prestații Sociale,

și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 193 din 12 octombrie 2009 emis

de conducătorul autorității pârâte, prin care reclamantul a fost revocat din

funcția de director coordonator al Agenției Județene pentru

Prestații Sociale Mehedinți și s-a dispus încetarea

contractului de management al

acestuia.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, că

în

cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâta, susținând că este netemeinică și nelegală.

In motivarea

recursului, se arată în esență că, în cauză, nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004, referitoare la existența cazului bine justificat și a

pagubei iminente; în plus, susține recurenta, instanța de fond nu i-a acordat

dreptul la apărare, în sensul că nu i-a fost comunicată acțiunea, în vederea

formulării întâmpinării.

Examinând sentința atacată în raport

cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și

cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Potrivit acestor dispoziții legale,

„In cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după

sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a

autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral

până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, așadar, că suspendarea

executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea cumulativă

a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a actului

administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în

faza judiciară), existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei

pagube care, astfel, poate fi prevenită.

Referindu-se la noțiunile

susmenționate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 definește „paguba

iminentă" ca fiind - „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după

caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a

unui serviciu public" [lit. ș)] iar „cazuri bine justificate"

-„împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ"

[lit. t)].

In speță, s-a făcut dovada că

intimatul-reclamant a sesizat, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004,

autoritatea publică emitentă a actului administrativ a cărui executare se

solicită a fi suspendată, plângerea prealabilă fiind depusă la dosar (f. 17 - dosar

fond).

De asemenea, cazul bine justificat,

definit de lege ca împrejurare legată de starea de fapt și de drept care este

de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ a cărui suspendare a executării se solicită, în speță ordinul

contestat, prin care s-a dispus revocarea din funcție a intimatului și

încetarea înainte de termen a contractului de management al acestuia, este

îndeplinit în prezenta cauză sub două aspecte.

Primul vizează faptul că O.U.G. nr.

105/2009, ce constituie temeiul juridic al emiterii ordinului contestat, a fost

declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 3

decembrie 2009, determinând, deci, serioase îndoieli asupra legalității actului

contestat.

Cel de-al doilea aspect privește

faptul că nu au fost respectate aparent dispozițiile Contractului de

management, care a încetat înainte termenului de 4 ani, pentru care a fost

încheiat, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute în acest sens.

Este, de asemenea, îndeplinită și

condiția existenței unei pagube iminente, astfel cum aceasta este definită de

art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deoarece, prin punerea în

executare a dispozițiilor ordinului contestat, intimatul-reclamant este lipsit

de salariu, paguba constând în pierderea drepturilor salariale fiind

previzibilă și putând fi evitată prin suspendarea executării actului, până la

pronunțarea instanței de fond.

Este adevărat că actul administrativ

se bucură de prezumția de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se

consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a

preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa

instanței pentru a obține suspendarea executării actului.

In acest sens sunt, de altfel, și

prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a

Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei cu privire la protecția

juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită

autorității jurisdicționale competente ca - atunci când executarea unei decizii

administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat,

persoanelor particulare cointeresate de această decizie - să ia măsuri de

protecție provizorii corespunzătoare, în limitele competenței sale și fără ca,

astfel, să influențeze în vreun fel soluția asupra fondului, cu atât mai mult

atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele

de legalitate ale actului administrativ contestat.

Or, tocmai acestei categorii de măsuri

de protecție provizorie îi aparține și măsura suspendării executării actului

administrativ contestat în cauză, pe care prima instanță a dispus-o prin

sentința recurată, în mod corect apreciind că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Nici critica recurentei referitoare la

încălcarea de către prima instanță a dreptului la apărare, în sensul

necomunicării acțiunii, nu este întemeiată, contrariul rezultând din cuprinsul

încheierii din 11 martie 2010, prin care s-a dispus amânarea cauzei, la cererea

pârâtei de a-i fi comunicată cererea reclamantului, în vederea formulării

întâmpinării (f.7 - dosar fond), precum și din mențiunile efectuate pe dovada

de îndeplinire a procedurii de citare a recurentei-pârâte, pentru termenul din

8 aprilie 2010 (f.8 - dosar fond).

Față de considerentele arătate,

constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentă, în temeiul

art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta

Agenția Națională pentru Prestații Sociale împotriva sentinței nr. 249 din 6

mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

14 octombrie 2010.