ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4335/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4335/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința
nr. 249 din 6 mai 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de
contencios administrativ și fiscal, a
admis cererea formulată de reclamantul
P.M.L.,
în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru
Prestații Sociale,
și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 193 din 12 octombrie 2009 emis
de conducătorul autorității pârâte, prin care reclamantul a fost revocat din
funcția de director coordonator al Agenției Județene pentru
Prestații Sociale Mehedinți și s-a dispus încetarea
contractului de management al
acestuia.
Pentru a pronunța această soluție,
instanța de fond a reținut, în esență, că
în
cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentințe a declarat
recurs pârâta, susținând că este netemeinică și nelegală.
In motivarea
recursului, se arată în esență că, în cauză, nu sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 14 din
Legea nr. 554/2004, referitoare la existența cazului bine justificat și a
pagubei iminente; în plus, susține recurenta, instanța de fond nu i-a acordat
dreptul la apărare, în sensul că nu i-a fost comunicată acțiunea, în vederea
formulării întâmpinării.
Examinând sentința atacată în raport
cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și
cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc.
civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în
continuare.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile
art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit acestor dispoziții legale,
„In cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după
sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a
autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței
competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral
până la pronunțarea instanței de fond".
Rezultă, așadar, că suspendarea
executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea cumulativă
a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a actului
administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în
faza judiciară), existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei
pagube care, astfel, poate fi prevenită.
Referindu-se la noțiunile
susmenționate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 definește „paguba
iminentă" ca fiind - „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după
caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a
unui serviciu public" [lit. ș)] iar „cazuri bine justificate"
-„împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să
creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ"
[lit. t)].
In speță, s-a făcut dovada că
intimatul-reclamant a sesizat, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004,
autoritatea publică emitentă a actului administrativ a cărui executare se
solicită a fi suspendată, plângerea prealabilă fiind depusă la dosar (f. 17 - dosar
fond).
De asemenea, cazul bine justificat,
definit de lege ca împrejurare legată de starea de fapt și de drept care este
de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului
administrativ a cărui suspendare a executării se solicită, în speță ordinul
contestat, prin care s-a dispus revocarea din funcție a intimatului și
încetarea înainte de termen a contractului de management al acestuia, este
îndeplinit în prezenta cauză sub două aspecte.
Primul vizează faptul că O.U.G. nr.
105/2009, ce constituie temeiul juridic al emiterii ordinului contestat, a fost
declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 3
decembrie 2009, determinând, deci, serioase îndoieli asupra legalității actului
contestat.
Cel de-al doilea aspect privește
faptul că nu au fost respectate aparent dispozițiile Contractului de
management, care a încetat înainte termenului de 4 ani, pentru care a fost
încheiat, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute în acest sens.
Este, de asemenea, îndeplinită și
condiția existenței unei pagube iminente, astfel cum aceasta este definită de
art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deoarece, prin punerea în
executare a dispozițiilor ordinului contestat, intimatul-reclamant este lipsit
de salariu, paguba constând în pierderea drepturilor salariale fiind
previzibilă și putând fi evitată prin suspendarea executării actului, până la
pronunțarea instanței de fond.
Este adevărat că actul administrativ
se bucură de prezumția de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se
consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a
preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa
instanței pentru a obține suspendarea executării actului.
In acest sens sunt, de altfel, și
prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a
Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei cu privire la protecția
juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită
autorității jurisdicționale competente ca - atunci când executarea unei decizii
administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat,
persoanelor particulare cointeresate de această decizie - să ia măsuri de
protecție provizorii corespunzătoare, în limitele competenței sale și fără ca,
astfel, să influențeze în vreun fel soluția asupra fondului, cu atât mai mult
atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele
de legalitate ale actului administrativ contestat.
Or, tocmai acestei categorii de măsuri
de protecție provizorie îi aparține și măsura suspendării executării actului
administrativ contestat în cauză, pe care prima instanță a dispus-o prin
sentința recurată, în mod corect apreciind că sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Nici critica recurentei referitoare la
încălcarea de către prima instanță a dreptului la apărare, în sensul
necomunicării acțiunii, nu este întemeiată, contrariul rezultând din cuprinsul
încheierii din 11 martie 2010, prin care s-a dispus amânarea cauzei, la cererea
pârâtei de a-i fi comunicată cererea reclamantului, în vederea formulării
întâmpinării (f.7 - dosar fond), precum și din mențiunile efectuate pe dovada
de îndeplinire a procedurii de citare a recurentei-pârâte, pentru termenul din
8 aprilie 2010 (f.8 - dosar fond).
Față de considerentele arătate,
constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentă, în temeiul
art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta
Agenția Națională pentru Prestații Sociale împotriva sentinței nr. 249 din 6
mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
14 octombrie 2010.