ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4290/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 573/CA din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta B.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale, având ca obiect suspendare executare act administrativ, și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 207 din 12 octombrie 2009 emis de Agenția Națională pentru Prestații Sociale, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin ordinul nr. 207 din 12 octombrie 2009 s-a dispus revocarea reclamantei B.L.

din funcția de director coordonator al Agenției Județene pentru Prestații Sociale Tulcea, decizia fiind motivată pe dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009. Ordinul nr. 207 din 12 octombrie 2009 a fost emis în virtutea dispozițiilor O.G. nr. 105/2009, însă, dată fiind aplicarea în persoana reclamantei B.L. a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 188/1999 a funcționarilor publici, instanța a reținut că actul administrativ contestat a produs efecte în sensul revocării reclamantei din funcția publică de director coordonator al Agenției Județene pentru Prestații Sociale Tulcea, cu ignorarea dispozițiilor contractuale care-i reglementau raportul de muncă în cadrul instituției angajatoare, fapt ce punea problema legalității acestui ordin emis fără a fi arătate motivele de fapt și de drept care au dus la această decizie.

Instanța de fond a reținut că în lipsa motivării deciziei de revocare din funcție a reclamantei, sau raportării acestei decizii la vreunul din cazurile enunțate în cuprinsul art. 9, alin. (1) din contractul de management, sunt indicii ale unor împrejurări de fapt și de drept apte să pună sub semnul îndoielii legalitatea ordinului nr. 207/2009. În ceea ce privește paguba iminentă, s-a reținut că prin lipsirea reclamantei de veniturile aferente funcției publice deținute până la emiterea ordinului contestat, este neîndoielnic faptul că i se produce o pagubă reclamantei, rezultată din executarea actului administrativ a cărui anulare s-a solicitat. Pentru aceste considerente, instanța de fond a reținut caracterul întemeiat al cererii de suspendare a ordinului nr. 207 din 12 octombrie 2009 emis de Agenția Națională pentru Prestații Sociale, sens în care cererea a fost admisă până la pronunțarea instanței de fond, în raport de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că cererea de suspendare a ordinului nr. 207 din 12 octombrie 2009 formulată de intimata-reclamantă nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar instanța de fond, în mod greșit, a dispus suspendarea efectelor Ordinului nr. 207 din 12 octombrie 2009 emis de Președintele Agenției Naționale pentru Prestații Sociale. Se mai arată că instanța de fond nu a motivat, în considerentele hotărârii, existența unui caz bine justificat de suspendare a sentinței.

Așa fiind, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentința pronunțată fiind dată cu încălcarea legii, respectiv instanța nu a ținut seama dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nemotivând existența cazului bine justificat. Se mai arată de către recurentă că intimata-reclamantă nu a făcut dovada că în situația în care nu ar fi reîncadrată, temporar, în funcția de director coordonator, până la pronunțarea instanței de fond, „s-ar produce un prejudiciu iminent în patrimoniul său, prin diminuarea considerabilă a veniturilor sale”, iar, în situația revocării reclamantei din funcția deținută, nu sunt temeiuri ca aceasta să sufere o pagubă iminentă.

Astfel, se menționează faptul că la data numirii în funcția de director coordonator al Agenției Județene pentru Prestații Sociale Tulcea, respectiv data de 25 mai 2009, intimata-reclamantă a cunoscut condițiile numirii în funcția de director coordonator și și-a asumat riscul de a fi revocată din funcția deținută, anterior împlinirii termenului de 4 ani. Recurenta critică sentința instanței de fond și pentru faptul că aceasta a apreciat că funcția de director coordonator este funcție publică și în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Or, revocarea reclamantei din funcție s-a întemeiat pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2009, instituția nefiind ținută să respecte dispozițiile din C. muncii, cu modificările și completările ulterioare, întrucât acestea nu sunt incidente în cauză. În subsidiar, se învederează că cererea reclamantei privind suspendarea executării ordinului atacat a rămas fără obiect, iar în situația în care instanța ar admite acțiunea intimatei-reclamante și ar suspenda ordinul nr. 207 din 12 octombrie 2009, sentința nu ar putea fi pusă în executare, întrucât serviciul public deconcentrat - Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Tulcea s-a reorganizat. Or, funcția de director coordonator al agenției reorganizate nu este identică cu funcția pe care a deținut-o reclamanta, întrucât atribuțiile și responsabilitățile s-au schimbat.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat este fondat, însă în limitele considerentelor ce vor fi expuse în continuare: În fața instanței de fond, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta B.L. a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 207 din 12 octombrie 2009 emis de Agenția Națională pentru Prestații Sociale în baza O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice desconcentrate.

În motivarea cererii s-a aratat că în data de 25 mai 2009, în urma unui examen susținut pentru ocuparea postului de director coordonator în cadrul Agenției Județene pentru Prestații Sociale Tulcea, a încheiat un contract de management, iar prin Ordinul nr. 1019 din 25 mai 2009 emis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale a fost numită în funcția de director coordonator al Agenției Județene pentru Prestații Sociale Tulcea. Conform art. 1 alin. (1) din ordinul nr. 1019 din 25 mai 2009, acesta este asimilat contractului individual de muncă încheiat pe o perioadă determinată de 4 ani. Prin ordinul contestat a fost revocată din funcție, fiind invocate o serie de acte normative dintre care singurul care ar avea legătură cu revocarea contratului de management ar fi O.U.G.

nr. 105/2009. Referitor la solicitarea recurentei de a se respinge cererea de suspendare ca lipsită de obiect, aceasta va fi respinsă, deoarece suspendarea unui act administrativ în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 se poate cere și se poate dispune după sesizarea cu procedură prealabilă a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare. Legea nu face nicio distincție între actele cu executare imediată sau actele cu executare succesivă și, de aceea, suspendarea se poate cere ori de câte ori este în discuție un act administrativ cu caracter unilateral. Cererea de suspendare ar fi rămas fără obiect numai dacă actul administrativ a cărui anulare se solicită ar fi fost revocat de către autoritatea publică emitentă sau ar fi fost anulat pe cale judecătorească, dar din probele aflate la dosar nu s-a produs niciuna dintre aceste situații.

Mai mult, chiar art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 a subliniat efectul pe care suspendarea executării actului administrativ o are pentru că încetează orice formă de executare, până la expirarea duratei suspendării. A accepta teoria recurentei-pârâte echivalează cu lipsirea de efecte juridice a normei cuprinse la art. 14 din Legea nr. 554/2004 în privința tuturor actelor administrative cu executare uno ictu, care reprezintă de altfel regula în materie, excepția fiind reprezentată de actele administrative cu executare succesivă. Este de reținut și faptul că ține de esența instituției juridice a suspendării executării actului administrativ tocmai posibilitatea conferită persoanei vătămate de a obține întreruperea vremelnică a efectelor juridice ale actului contestat, ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu a actului.

În ceea ce privește motivele de recurs ce vizează fondul cererii de suspendare, Înalta Curte reține că acestea sunt fondate. Suspendarea actelor administrative reprezintă o situație de excepție și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ. Legea contenciosului administrativ a definit „cazul bine justificat”, în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”. Referitor la această condiție trebuie amintit că O.U.G. nr. 105/2009, act normativ în baza căruia a fost emis actul a cărui suspendare se solicită, a fost declarată ca neconstituțională, dar și O.U.G.

nr. 37/2009, act normativ în baza căruia a fost numită reclamanta în funcția publică și s-a încheiat contractul de management, a fost declarată ca neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009. În privința efectelor declarării ca neconstituționale a acestor acte normative, trebuie amintite considerentele Deciziei nr. 414/2010 a Curții Constituționale, decizie în care s-au declarat neconstituționale și unele modificări ale Legii nr. 188/1999 și unde s-a precizat că „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență)”.

În ceea ce privește cazul bine justificat, Înalta Curte constată că întreaga motivare a soluției pronunțate de instanța de fond se întemeiază pe însușirea argumentelor reclamantei, fără a explica în vreun fel în ce constă cazul bine justificat în speță. Înalta Curte arată că din modul de redactare al art. 14 din Legea nr. 554/2004 rezultă că măsura suspendării actului administrativ are caracter de excepție și cel ce o pretinde trebuie să dovedească existența cazului bine justificat și iminența producerii pagubei. În privința condiției „pagubei iminente”, Legea contenciosului administrativ o definește, în art. 2 alin. (1) lit. ș), ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

Pentru a se considera îndeplinită această condiție, nu se poate aprecia că măsura eliberării din funcția de conducere, prin ea însăși, duce la producerea unei pagube iminente. Astfel, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea actului administrativ trebuie să se dovedească prejudiciul material viitor pe care l-ar suferi persoana vătămată prin actul respectiv. Ori, în speța de față nu este dovedit un astfel de prejudiciu, cu precizarea că încetarea contractului de management pentru o funcție de conducere nu se confundă cu prejudiciul, care trebuie să fie probat și nu prezumat. În vederea admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ toate condițiile trebuie îndeplinite cumulativ, ori în speță nu sunt îndeplinite condițiile privind cazul bine justificat și paguba iminentă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentința în sensul respingerii cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția Națională pentru Prestații Sociale împotriva sentinței civile nr. 573/CA din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării ordinului nr. 207 din 12 octombrie 2009 emis de pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2010.