ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4290/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 573/CA din 18 noiembrie

2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta B.L., în contradictoriu

cu pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale, având ca obiect suspendare

executare act administrativ, și a dispus suspendarea executării Ordinului nr.

207 din 12 octombrie 2009 emis de Agenția Națională pentru Prestații Sociale, până

la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin ordinul nr. 207 din

12 octombrie 2009 s-a dispus revocarea reclamantei B.L. din funcția de director

coordonator al Agenției Județene pentru Prestații Sociale Tulcea, decizia fiind

motivată pe dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009.

Ordinul nr. 207 din

12 octombrie 2009 a fost emis în virtutea dispozițiilor O.G. nr. 105/2009, însă,

dată fiind aplicarea în persoana reclamantei B.L. a dispozițiilor cuprinse în Legea

nr. 188/1999 a funcționarilor publici, instanța a reținut că actul administrativ

contestat a produs efecte în sensul revocării reclamantei din funcția publică de

director coordonator al Agenției Județene pentru Prestații Sociale Tulcea, cu ignorarea

dispozițiilor contractuale care-i reglementau raportul de muncă în cadrul instituției

angajatoare, fapt ce punea problema legalității acestui ordin emis fără a fi arătate

motivele de fapt și de drept care au dus la această decizie.

Instanța de fond a reținut

că în lipsa motivării deciziei de revocare din funcție a reclamantei, sau raportării

acestei decizii la vreunul din cazurile enunțate în cuprinsul art. 9, alin. (1)

din contractul de management, sunt indicii ale unor împrejurări de fapt și de drept

apte să pună sub semnul îndoielii legalitatea ordinului nr. 207/2009.

În ceea ce privește paguba

iminentă, s-a reținut că prin lipsirea reclamantei de veniturile aferente funcției

publice deținute până la emiterea ordinului contestat, este neîndoielnic faptul

că i se produce o pagubă reclamantei, rezultată din executarea actului administrativ

a cărui anulare s-a solicitat.

Pentru aceste considerente,

instanța de fond a reținut caracterul întemeiat al cererii de suspendare a ordinului

nr. 207 din 12 octombrie 2009 emis de Agenția Națională pentru Prestații Sociale,

sens în care cererea a fost admisă până la pronunțarea instanței de fond, în raport

de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că cererea de suspendare a ordinului nr. 207 din 12 octombrie 2009 formulată

de intimata-reclamantă nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar instanța

de fond, în mod greșit, a dispus suspendarea efectelor Ordinului nr. 207 din 12

octombrie 2009 emis de Președintele Agenției Naționale pentru Prestații Sociale.

Se mai arată că instanța

de fond nu a motivat, în considerentele hotărârii, existența unui caz bine justificat

de suspendare a sentinței.

Așa fiind, recursul este

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentința pronunțată fiind

dată cu încălcarea legii, respectiv instanța nu a ținut seama dispozițiile art.

14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nemotivând

existența cazului bine justificat.

Se mai arată de către

recurentă că intimata-reclamantă nu a făcut dovada că în situația în care nu ar

fi reîncadrată, temporar, în funcția de director coordonator, până la pronunțarea

instanței de fond, „s-ar produce un prejudiciu iminent în patrimoniul său, prin

diminuarea considerabilă a veniturilor sale”, iar, în situația revocării reclamantei

din funcția deținută, nu sunt temeiuri ca aceasta să sufere o pagubă iminentă.

Astfel, se menționează

faptul că la data numirii în funcția de director coordonator al Agenției Județene

pentru Prestații Sociale Tulcea, respectiv data de 25 mai 2009, intimata-reclamantă

a cunoscut condițiile numirii în funcția de director coordonator și și-a asumat

riscul de a fi revocată din funcția deținută, anterior împlinirii termenului de

4 ani.

Recurenta critică sentința

instanței de fond și pentru faptul că aceasta a apreciat că funcția de director

coordonator este funcție publică și în speță sunt incidente dispozițiile Legii

nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Or, revocarea reclamantei

din funcție s-a întemeiat pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009,

instituția nefiind ținută să respecte dispozițiile din C. muncii, cu modificările

și completările ulterioare, întrucât acestea nu sunt incidente în cauză.

În subsidiar, se învederează

că cererea reclamantei privind suspendarea executării ordinului atacat a rămas fără

obiect, iar în situația în care instanța ar admite acțiunea intimatei-reclamante

și ar suspenda ordinul nr. 207 din 12 octombrie 2009, sentința nu ar putea fi pusă

în executare, întrucât serviciul public deconcentrat - Agenția Județeană pentru

Prestații Sociale Tulcea s-a reorganizat.

Or, funcția de director

coordonator al agenției reorganizate nu este identică cu funcția pe care a deținut-o

reclamanta, întrucât atribuțiile și responsabilitățile s-au schimbat.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul formulat este fondat, însă în limitele considerentelor

ce vor fi expuse în continuare:

În fața instanței de fond,

în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta B.L. a solicitat suspendarea

executării Ordinului nr. 207 din 12 octombrie 2009 emis de Agenția Națională pentru

Prestații Sociale în baza O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției

publice, precum și întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice

desconcentrate.

În motivarea cererii s-a

aratat că în data de 25 mai 2009, în urma unui examen susținut pentru ocuparea postului

de director coordonator în cadrul Agenției Județene pentru Prestații Sociale Tulcea,

a încheiat un contract de management, iar prin Ordinul nr. 1019 din 25 mai 2009

emis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale a fost numită în funcția de director

coordonator al Agenției Județene pentru Prestații Sociale Tulcea.

Conform art. 1 alin.

(1) din ordinul nr. 1019 din 25 mai 2009, acesta este asimilat contractului individual

de muncă încheiat pe o perioadă determinată de 4 ani.

Prin ordinul contestat

a fost revocată din funcție, fiind invocate o serie de acte normative dintre care

singurul care ar avea legătură cu revocarea contratului de management ar fi O.U.G.

nr. 105/2009.

Referitor la solicitarea

recurentei de a se respinge cererea de suspendare ca lipsită de obiect, aceasta

va fi respinsă, deoarece suspendarea unui act administrativ în condițiile art. 14

din Legea nr. 554/2004 se poate cere și se poate dispune după sesizarea cu procedură

prealabilă a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare.

Legea nu face nicio distincție

între actele cu executare imediată sau actele cu executare succesivă și, de aceea,

suspendarea se poate cere ori de câte ori este în discuție un act administrativ

cu caracter unilateral.

Cererea de suspendare

ar fi rămas fără obiect numai dacă actul administrativ a cărui anulare se solicită

ar fi fost revocat de către autoritatea publică emitentă sau ar fi fost anulat pe

cale judecătorească, dar din probele aflate la dosar nu s-a produs niciuna dintre

aceste situații.

Mai mult, chiar art. 14

alin. (7) din Legea nr. 554/2004 a subliniat efectul pe care suspendarea executării

actului administrativ o are pentru că încetează orice formă de executare, până la

expirarea duratei suspendării.

A accepta teoria recurentei-pârâte

echivalează cu lipsirea de efecte juridice a normei cuprinse la art. 14 din Legea

nr. 554/2004 în privința tuturor actelor administrative cu executare uno ictu, care

reprezintă de altfel regula în materie, excepția fiind reprezentată de actele administrative

cu executare succesivă. Este de reținut și faptul că ține de esența instituției

juridice a suspendării executării actului administrativ tocmai posibilitatea conferită

persoanei vătămate de a obține întreruperea vremelnică a efectelor juridice ale

actului contestat, ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu

a actului.

În ceea ce privește motivele

de recurs ce vizează fondul cererii de suspendare, Înalta Curte reține că acestea

sunt fondate.

Suspendarea actelor administrative

reprezintă o situație de excepție și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat

și paguba iminentă, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

Legea contenciosului administrativ

a definit „cazul bine justificat”, în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind „împrejurările

legate de starea de fapt care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ”.

Referitor la această condiție

trebuie amintit că O.U.G. nr. 105/2009, act normativ în baza căruia a fost emis

actul a cărui suspendare se solicită, a fost declarată ca neconstituțională, dar

și O.U.G. nr. 37/2009, act normativ în baza căruia a fost numită reclamanta în funcția

publică și s-a încheiat contractul de management, a fost declarată ca neconstituțională

prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009.

În privința efectelor

declarării ca neconstituționale a acestor acte normative, trebuie amintite considerentele

Deciziei nr. 414/2010 a Curții Constituționale, decizie în care s-au declarat neconstituționale

și unele modificări ale Legii nr. 188/1999 și unde s-a precizat că „lipsirea de

temei constituțional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept

a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management, actele

administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență)”.

În ceea ce privește cazul

bine justificat, Înalta Curte constată că întreaga motivare a soluției pronunțate

de instanța de fond se întemeiază pe însușirea argumentelor reclamantei, fără a

explica în vreun fel în ce constă cazul bine justificat în speță.

Înalta Curte arată că

din modul de redactare al art. 14 din Legea nr. 554/2004 rezultă că măsura suspendării

actului administrativ are caracter de excepție și cel ce o pretinde trebuie să dovedească

existența cazului bine justificat și iminența producerii pagubei.

În privința condiției

„pagubei iminente”, Legea contenciosului administrativ o definește, în art. 2

alin. (1) lit. ș), ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după

caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a

unui serviciu public.

Pentru a se considera

îndeplinită această condiție, nu se poate aprecia că măsura eliberării din funcția

de conducere, prin ea însăși, duce la producerea unei pagube iminente.

Astfel, potrivit art.

14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea actului administrativ trebuie să se

dovedească prejudiciul material viitor pe care l-ar suferi persoana vătămată prin

actul respectiv.

Ori, în speța de față

nu este dovedit un astfel de prejudiciu, cu precizarea că încetarea contractului

de management pentru o funcție de conducere nu se confundă cu prejudiciul, care

trebuie să fie probat și nu prezumat.

În vederea

admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ toate condițiile

trebuie îndeplinite cumulativ, ori în speță nu sunt îndeplinite condițiile privind

cazul bine justificat și paguba iminentă.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că, în cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., raportat

la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată

sentința în sensul respingerii cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Agenția Națională pentru Prestații Sociale împotriva sentinței civile nr. 573/CA

din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării ordinului

nr. 207 din 12 octombrie 2009 emis de pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2010.