ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.06.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2940/2010

HOTĂRÂRE
03.06.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2940/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea formulată inițial pe

rolul Tribunalului Cluj la data de 22 octombrie 2009 sub nr. 5.505/117/2009,

reclamanta M.M.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta

Agenția Naționala Pentru Prestații Sociale

suspendarea provizorie a executării Ordinului nr. 177 din 12 octombrie 2009

emis de

aceasta,

întemeiată pe

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

În motivarea cererii de suspendare,

reclamanta a arătat că la data de 25 mai 2009 în urma unui examen susținut

pentru ocuparea funcției de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Cluj, a încheiat contractul de management, iar prin

Ordinul nr. 992 din 25 mai 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale a fost numită director coordonat la A.J.P.S. Cluj, ordin care la art. 1 alin. (1) dispune că acesta este asimilat contractului

individual de muncă încheiat pe o perioadă determinată de 4 ani.

A învederat reclamanta că prin

ordinul pe care îl contestă, a fost revocată din funcție.

A mai arătat reclamanta că ordinul

atacat nu este emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale care

era singurul în măsură a dispune revocarea sa din funcție, ci este emis de

Agenția Națională pentru Prestații Sociale - Cabinet președinte, astfel că

ordinul este nul de drept.

Referitor la prevederile O.U.G. nr.

105/2009, respectiv art. 9 alin. (1) lit. b) și c), invocate ca temei de drept

la revocarea contractului de management, reclamanta a apreciat că acestea nu

sunt aplicabile, raportat și la faptul că nu a fost notificată nici până la

acest moment și nici nu i-a fost comunicat ordinul contestat, acesta fiind emis

în data de 12 octombrie 2009 și produce efecte din aceeași dată, așa cum

prevede art. 1 alin. (2) din ordin.

De asemenea, reclamanta a invocat și

nulitatea absolută a Ordinului nr. 177 din 12 octombrie 2009, motivat de faptul

că din data de 05 octombrie 2009 era în concediu medical, fiind internată în

spital datorită unor probleme grave de sănătate, iar în data de 13 octombrie 2009

a fost anunțată telefonic să elibereze biroul la dispoziția președintelui

A.N.P.S., fiind astfel nesocotite și prevederile art. 60 C. muncii.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta

Agenția Națională pentru Prestații Sociale a invocat excepția necompetenței

materiale a Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal,

de conflicte de muncă și asigurări sociale, și excepția prematurității

introducerii acțiunii.

Prin încheierea civilă nr. 3491 din

data de 27 noiembrie 2009, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios

administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis

excepția necompetenței sale materială și a declinat competența de soluționare a

cererii de suspendare, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Pe rolul acestei instanțe, cauza a fost

înregistrată sub același număr.

Cu privire la prematuritatea introducerii

cererii de suspendare a actului administrativ, instanța a apreciat afirmațiile autorității

publice emitente a actului administrativ ca fiind total neîntemeiate. Astfel,

reține instanța de fond reclamanta s-a adresat cu o plângere prealabila

autorității emitente la data 22 octombrie 2009, cerere înregistrată sub numărul

7982 din 22 octombrie 2009, însă fără a aștepta răspunsul autorității, reclamanta

s-a adresat instanței solicitând în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea

actului administrativ menționat.

În ceea ce privește fondul cauzei,

Curtea de apel a reținut următoarele:

Prin ordinul atacat a avut loc o

încetare intempestivă a raportului de serviciu al reclamantei, aparent din

motive neimputabile și în temeiul legii, respectiv a O.U.G. nr. 105/2009.

Încetarea intempestivă a raportului

de serviciu, cu atât mai mult pentru motive aparent neimputabile reclamantei,

numita anterior într-o funcția de conducere pentru un anumit interval de timp

determinat încă de la începutul raportului de serviciu, creează o anumită aparență

de nelegalitate în privința actului prin care s-a dispus încetarea raportului

de serviciu.

Această împrejurare creează în mod

cert o pagubă iminentă reclamantei, atât de natură patrimonială, respectiv

diminuarea indemnizației ca urmare a schimbării poziției ierarhice și anume

pierderea funcției de conducere, cât și nepatrimoniale.

Împotriva sentinței civile nr. 10

din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția Națională

pentru Prestații Sociale , criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă

susține că instanța de fond în mod greșit a apreciat că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Se arată în motivarea căii de atac

că pentru a fi îndeplinită condiția cazului bine justificat care să ducă la

suspendarea Ordinului nr. 177 din 12 octombrie 2009 trebuie să existe o

îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a acestuia.

Revocarea din funcția de director

coordonator a reclamantei a fost determinată de abrogarea actului normativ în

temeiul căruia a fost numită, neexistând nici un dubiu asupra legalității

Ordinului nr. 177 din 12 octombrie 2009, astfel că susține recurenta nu se

justifică suspendarea ordinului menționat.

Referitor la legalitatea actelor

administrative emise în baza unui act normativ declarat neconstituțional, se

arată că actul administrativ a cărui suspendare s-a cerut a fost emis în baza

dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009, astfel cum era în vigoare la data emiterii.

În al doilea rând, recurenta critică

soluția instanței de fond și pentru faptul că aceasta a stabilit în mod greșit

că este îndeplinită și condiția existenței unei pagube iminente.

Susține recurenta că reclamanta nu a

făcut dovada că în situația în care nu ar fi încadrată, temporar, în funcția de

director coordonator, până la pronunțarea instanței de fond, „s-ar produce un

prejudiciu iminent în patrimoniul său, prin diminuarea considerabilă a

veniturilor sale și nici perturbarea gravă a funcționării A.J.P.S. Cluj”.

Analizând recursul, prin prisma

motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art.304

1

arătate în continuare:

Sub aspectul fondului cauzei, Înalta

Curte reține următoarele:

Este necontestat faptul că

reclamanta a fost numită în funcția de director coordonator la Agenția Națională pentru Prestații Sociale, prin Ordinul nr. 992 din 25 mai 2009 emis de

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în temeiul prevederilor art. III

alin. (4) din O.U.G. nr. 37/2009, și a fost revocată din funcție, prin Ordinul

nr. 177 din 12 octombrie 2009, emis de Agenția Națională pentru Prestații

Sociale – Cabinet Președinte.

De asemenea, este necontestat că,

prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a

unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat

că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare

a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de

neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor

art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(…)

nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”.

Or, a argumentat Curtea

Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria

funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director

executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat că O.U.G.

nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M.Of.

nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a

fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și

26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea

conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au

constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității

căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională a

reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat

și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile

sale sunt general obligatorii.

Or, caracterul executoriu al unui

act administrativ are ca temei fundamental prezumția de legalitate care

funcționează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act

administrativ este emis în baza și în limitele legii, așa cum este și cazul

ordinului în litigiu care a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009.

Or, în situația în care temeiul

legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituțional, prezumția de

legalitate nu mai funcționează în favoarea actului administrativ în litigiu,

ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la

soluționarea cererii de anulare a acestuia.

În ceea ce privește existența celei

de-a doua condiții, a existenței unei pagube iminente, instanța de recurs

reține că urmare emiterii ordinului în litigiu, intimata-reclamantă a fost

eliberată din funcția publică de conducere fiind astfel lipsită de drepturile

salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, așa cum s-a

arătat anterior, nu mai subzistă prezumția de legalitate, astfel că și condiția

iminenței unei pagube este îndeplinită.

În consecință, în raport de cele mai

sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

va fi respins ca nefondat.

Respinge recursul declarat de

Agenția Națională pentru Prestații Sociale împotriva sentinței nr. 10 din 12

ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de

7509,6 lei, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 iunie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-11-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4882/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 105 din data de 8 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea fo
ÎCCJ 2011-02-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1083/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 168 din 20 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios
ÎCCJ 2010-11-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4882/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 105 din data de 8 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea fo
ÎCCJ 2010-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5112/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 91 din 2 martie 2010 a admis acțiunea formulată de re
ÎCCJ 2010-12-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5679/2010
ul de management, reclamantul avea dreptul la un salariu de care este lipsit prin revocarea sa din funcție, prima instanță a reținut aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drept
Sursă