ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3946/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 452 din 22 decembrie 2009, Curtea de Apel

Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea

formulată de reclamantul M.D., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională

pentru Prestații Sociale, și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 250

din 12 octombrie 2009, emis de conducătorul autorității

pârâte, prin care s-a dispus revocarea reclamantului din funcția de

director coordonator la Direcția de Muncă și Protecție Socială Timiș.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a

reținut, în esență, că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și

nelegală, a declarat recurs pârâta, în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., susținând, în esență, că, în cauză, nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C.

proc. civ.,

Curtea constată că

recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Obiectul cererii formulate de reclamant în temeiul art. 14

din Legea nr. 554/2004 îl constituie suspendarea executării Ordinului nr. 250

din 12 octombrie 2009, emis de conducătorul autorității pârâte, prin care s-a

dispus revocarea reclamantului din funcția de director coordonator la

Direcția de Muncă și Protecție Socială Timiș, în

care fusese numit în baza

O.U.G. nr. 37/2009.

Suspendarea actelor

administrative reprezintă o situație de excepție și

ea se poate dispune

numai dacă, pe lângă condiția formulării plângerii prealabile, sunt

îndeplinite, cumulativ, și celelalte două condiții prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv

cazul bine justificat și paguba

iminentă.

Legea contenciosului administrativ a definit „cazul bine

justificat", în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind „împrejurările legate

de starea de fapt care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ".

Referitor la această

condiție, este relevant că O.U.G. nr. 105/2009, act normativ în baza căruia a

fost emis actul a cărui suspendare a executării se

solicită, a fost

declarată neconstituțională dar și O.U.G. nr. 37/2009, act normativ în baza

căruia a fost numit reclamantul în funcția publică și încheiat contractul de

management, a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

In privința efectelor

declarării ca neconstituționale a acestor acte normative, trebuie amintite

considerentele Deciziei nr. 414/2010 a Curții

Constituționale, decizie

prin care s-au declarat neconstituționale și unele

modificări ale Legii nr. 188/1999 și unde s-a precizat că „lipsirea de

temei constituțional a actelor normative primare are ca efect încetarea de

drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management,

actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de

urgență)".

Condiția „pagubei

iminente" este definită de Legea contenciosului

administrativ, în

art. 2 alin. (1) lit. ș), ca fiind prejudiciul material, viitor și

previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă

gravă a funcționării unei

autorități publice ori a unui serviciu public.

Pentru a se considera

îndeplinită această condiție, nu se poate aprecia

că măsura eliberării

din funcția de conducere, prin ea însăși, duce la producerea unei pagube

iminente.

Sub acest aspect, al consecințelor

pe plan material, reclamantul nu a

prezentat dovezi, rezumându-se să

facă referire la drepturile salariale și cele adiacente de care ar fi lipsit,

însă această problemă va putea fi

analizată

în cadrul fondului litigiului, în cazul în care acțiunea în anulare a

actului

contestat va fi admisă.

Față de considerentele arătate, constatându-se că nu s-a

făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul și va fi modificată sentința atacată,

în sensul respingerii cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Prestații

Sociale împotriva sentinței nr.452 din 22 decembrie 2009 a Curții de Apel

Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și respinge, ca nefondată, cererea

de suspendare a executării Ordinului nr.250 din 12 octombrie 2009, emis de

pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.