ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3994/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 453 din 22 decembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul F.G., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale, și a dispus suspendarea executării ordinului nr. 205 din 12 octombrie 2009 emis de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că ordinul a cărui suspendare se solicită a fost emis în considerarea O.U.G. nr. 105/2009, dispunându-se revocarea reclamantului din funcția de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Timiș, cu încetarea contractului de management încheiat de reclamant în vederea ocupării acestei funcții.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a apreciat ca acestea sunt îndeplinite având în vedere că demiterea reclamantului a fost determinată de apariția O.U.G. nr. 105/2009, fără a exista o altă motivare a luării acestei măsuri. A mai reținut că O.U.G. nr. 105/2009, deși a abrogat O.U.G. nr. 37/2009, declarată neconstituțională prin decizia nr. 1257/2009, preia integral conținutul acesteia creându-se astfel o serioasă îndoială asupra legalității actului administrativ atacat. A constatat prima instanță că ordinul atacat a fost emis în perioada concediului medical al reclamantului, încălcând prevederile art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii.

Instanța de fond a reținut că și condiția pagubei iminente este îndeplinită, întrucât prin ordinul emis se produce un prejudiciu material în patrimoniul reclamantului prin lipsa veniturilor salariale, dar și activitatea instituției publice este perturbată. Împotriva acestei soluții a declarat recurs Agenția Națională pentru Prestații Sociale, care a invocat în mod generic dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ., arătând că instanța a reținut în mod greșit ca fiind îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/ 2004. Recursul este nefondat. Este necontestat că ordinul nr. 205 din 12 octombrie 2009 a fost emis de Agenția Națională de Prestații Sociale, în temeiul art. 4 din O.U.G.

nr. 105/1999 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local și ca urmare a abrogării O.U.G.

nr. 37/2009 prin art. 14. Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu completările și modificările ulterioare, suspendarea executării unui act administrativ poate fi dispusă de instanța de contencios administrativ numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, măsura suspendării având un caracter de excepție de la regula caracterului executoriu al oricărui act administrativ care se bucură de prezumțiile de legalitate, veridicitate și autenticitate, fiind presupus a fi emis în baza și în limitele legii. În ceea ce privește cazul bine justificat, acesta a fost definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind conturat de existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Dar, temeiul legal al actului administrativ în litigiu, anume art. 4 din O.U.G. nr. 105/2009, a fost constatat ca fiind neconstituțional prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 28/14.01.2010. Or, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Astfel fiind, Înalta Curte constată că declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 4 din O.U.G.

nr. 105/2009, între altele, care au constituit temeiul legal al actului administrativ în litigiu, constituie o împrejurare suficientă să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ respectiv, care a rămas fără temei legal. În ceea ce privește cea de-a doua condiție cerută la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și anume, iminența producerii unei pagube, aceasta a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, ca fiind, în primul rând, orice prejudiciu material și previzibil, condiție îndeplinită, în cazul intimatei eliberate din funcție, prin pierderea/diminuarea drepturilor salariale ca urmare a punerii în executare a ordinului în litigiu.

În concluzie, Înalta Curte reține că prima instanță a reținut în mod judicios, cu alte cuvinte, îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că soluția de suspendare a executării ordinului în litigiu este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A genția Națională pentru Prestații Sociale, împotriva sentinței civile nr. 453 din 22 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2010.