ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3994/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 453 din 22 decembrie

2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis

cererea formulată de reclamantul F.G., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională

pentru Prestații Sociale, și a dispus suspendarea executării ordinului nr. 205 din

12 octombrie 2009 emis de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că ordinul a cărui suspendare se solicită a fost emis

în considerarea O.U.G. nr. 105/2009, dispunându-se revocarea reclamantului din funcția

de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Timiș, cu

încetarea contractului de management încheiat de reclamant în vederea ocupării acestei

funcții.

În ceea ce privește îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a apreciat

ca acestea sunt îndeplinite având în vedere că demiterea reclamantului a fost determinată

de apariția O.U.G. nr. 105/2009, fără a exista o altă motivare a luării acestei

măsuri.

A mai reținut că O.U.G.

nr. 105/2009, deși a abrogat O.U.G. nr. 37/2009, declarată neconstituțională prin

decizia nr. 1257/2009, preia integral conținutul acesteia creându-se astfel o serioasă

îndoială asupra legalității actului administrativ atacat.

A constatat prima instanță

că ordinul atacat a fost emis în perioada concediului medical al reclamantului,

încălcând prevederile art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii.

Instanța de fond a reținut

că și condiția pagubei iminente este îndeplinită, întrucât prin ordinul emis se

produce un prejudiciu material în patrimoniul reclamantului prin lipsa veniturilor

salariale, dar și activitatea instituției publice este perturbată.

Împotriva acestei soluții

a declarat recurs Agenția Națională pentru Prestații Sociale, care a invocat în

mod generic dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ., arătând că instanța a reținut

în mod greșit ca fiind îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 14 din

Legea nr. 554/ 2004.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că ordinul

nr. 205 din 12 octombrie 2009 a fost emis de Agenția Națională de Prestații Sociale,

în temeiul art. 4 din O.U.G. nr. 105/1999 privind unele măsuri în domeniul funcției

publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor

publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației

publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice,

precum și reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația

publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local și

ca urmare a abrogării O.U.G. nr. 37/2009 prin art. 14.

Într-adevăr, potrivit

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu completările

și modificările ulterioare, suspendarea executării unui act administrativ poate

fi dispusă de instanța de contencios administrativ numai în cazuri bine justificate

și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, măsura suspendării având un

caracter de excepție de la regula caracterului executoriu al oricărui act administrativ

care se bucură de prezumțiile de legalitate, veridicitate și autenticitate, fiind

presupus a fi emis în baza și în limitele legii.

În ceea ce privește cazul

bine justificat, acesta a fost definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea

nr. 554/2004 ca fiind conturat de existența unor împrejurări legate de starea de

fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

Dar, temeiul legal al

actului administrativ în litigiu, anume art. 4 din O.U.G. nr. 105/2009, a fost constatat

ca fiind neconstituțional prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009 a Curții Constituționale,

publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 28/14.01.2010.

Or, potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, constatate

ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la

publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul

sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile

Constituției.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 4 din O.U.G.

nr. 105/2009, între altele, care au constituit temeiul legal al actului administrativ

în litigiu, constituie o împrejurare suficientă să creeze o îndoială serioasă în

privința actului administrativ respectiv, care a rămas fără temei legal.

În ceea ce privește cea

de-a doua condiție cerută la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și anume,

iminența producerii unei pagube, aceasta a fost definită la art. 2 alin. (1)

lit. ș) din aceeași lege, ca fiind, în primul rând, orice prejudiciu material și

previzibil, condiție îndeplinită, în cazul intimatei eliberate din funcție, prin

pierderea/diminuarea drepturilor salariale ca urmare a punerii în executare a ordinului

în litigiu.

În concluzie, Înalta Curte

reține că prima instanță a reținut în mod judicios, cu alte cuvinte, îndeplinirea

cumulativă a condițiilor cerute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel

că soluția de suspendare a executării ordinului în litigiu este legală și temeinică,

urmând ca recursul să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A

genția

Națională pentru Prestații Sociale, împotriva sentinței civile nr. 453 din 22 decembrie

2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 septembrie 2010.