ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2737/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data 14 octombrie 2009 sub

nr. 1140/59/2009, reclamantul D.A., în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. București a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 70.099/2009 emis de pârâtă.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, prin Ordinul nr. 70099/2009 emis de A.N.S.V.S.A., a fost eliberat din funcția de director coordonator la D.S.V.S.A. Caraș-Severin, iar potrivit art. 2 din Contractul de Management nr. 23 din 25 mai 2009 încheiat cu A.N.S.V.S.A., contractul de management a fost considerat ca încetat.

Împotriva Ordinului nr. 70099/2009 a formulat plângere prealabilă prin care a solicitat organului emitent, în speță A.N.S.V.S.A., revocarea ordinului, astfel că a îndeplinit condiția prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ potrivit cărora „după sesizarea autorității publice poate să ceară instanței competente suspendarea executării.”

A mai arătat reclamantul că sunt îndeplinite și condițiile existenței cazului bine justificat și a pagubei iminente având în vedere, pe de o parte, existența unei îndoieli puternice și evidente asupra prezumției de legalitate a Ordinului atacat, deoarece nu îndeplinește cerința motivării, a fost emis fără cercetarea disciplinară prealabilă și la o dată la care se afla în concediu medical, iar pe de altă parte, faptul că prin emiterea Ordinului atacat se produce o pagubă iminentă constând atât în prejudiciul material deosebit de grav, având în vedere că funcția deținută este singura sursă de venit pentru acesta și pentru familia sa, cât și în perturbarea gravă a activității autorității publice.

Pârâta A.N.S.V.S.A., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, în principal, ca prematur introdusă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Pârâta a arătat că dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretate în sensul că sesizarea autorității publice emitente sau a autorității ierarhic superioare este o etapă prealabilă obligatorie sesizării instanței de contencios administrativ, acțiunea neputând fi exercitată decât după efectuarea procedurii prealabile și primirea unui răspuns din partea autorității publice emitente, respectiv după expirarea termenului de răspuns.

Prin urmare, termenul de sesizare a instanței de contencios administrativ va începe să curgă din momentul primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau din momentul expirării termenului de răspuns. Or, contestația formulată împotriva Ordinului nr. 70099/2009 a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la data de 14 octombrie 2009, iar plângerea prealabilă a fost formulată de către contestator la aceeași dată, fiind înregistrată la Registratura A.N.S.V.S.A. sub nr. 13498 din 14 octombrie 2009.

Față de aceste considerente, pârâta a solicitat respingerea ca prematur introdusă a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii, arătând că cele două condiții (a cazului bine justificat și a pagubei iminente) trebuie îndeplinite cumulativ, reclamantul nedovedind nici cazul bine justificat și nici paguba iminentă, împrejurări care ar justifica suspendarea actului administrativ.

A mai arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 6 lit. a) din contractul de management, angajatorul are dreptul să analizeze periodic modul de îndeplinire a obligațiilor pe care și le-a asumat directorul coordonator prin contract și să adopte măsuri de recompensare sau sancționare a acestuia, conform legii, având dreptul să controleze modul de îndeplinire de către directorul coordonator a atribuțiilor din fișa postului, precum și dreptul de a aplica sancțiuni conform prevederilor legale. Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 365 din 12 noiembrie 2009,a respins excepția prematurității cererii de suspendare a executării, a admis cererea formulată de reclamantul D.A. și a suspendat executarea Ordinului nr. 70099/2009 emis de A.N.S.V.S.A. București, obligând pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1010,3 lei reprezentând onorariu avocat (1000 lei), taxă judiciară de timbru (10 lei) și timbru judiciar (0,3 lei).

Cu privire la excepția prematurității acțiunii

invocată de către pârâtă, Curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât scopul avut în vedere de legiuitor la instituirea cazurilor de suspendare a executării actului administrativ atacat confirmă necesitatea pronunțării de urgență și cu precădere asupra cererii de suspendare, fără a fi necesar a se cunoaște punctul de vedere asupra plângerii prealabile, aceasta vizând de altfel însuși actul atacat, iar nu suspendarea acestuia.

Pe fondul cererii de suspendare prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

Astfel, reclamantul a sesizat autoritatea cu plângerea prealabilă, aceasta fiind înregistrată la Registratura A.N.S.V.S.A. sub nr. 13498 din 14 octombrie 2009, așa cum însăși această parte a susținut prin întâmpinare, și așa cum rezultă din documentul depus la dosar.

În ceea ce privește celelalte două condiții s-a reținut că, potrivit art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, prin „cazuri bine justificate” se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ iar prin, pagubă iminentă” se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Fără a prejudicia fondul pricinii, s-a constatat că atât evaluarea cât și emiterea Ordinului nr. 70099/2009

a avut loc la aceeași dată, împrejurare care ridică semne de îndoială cu privire la posibilitatea reală a reclamantului de a contesta evaluarea și de a se apăra în privința acuzelor care i s-au adus.

În aprecierea aparenței de nelegalitate s-a mai avut în vedere și faptul că măsura revocării și încetării contractului de management a fost dispusă la o dată la care reclamantul se afla în concediu medical, așa cum rezultă din certificatul depus la dosar.

În ceea ce privește prejudiciul material, prima instanță a reținut că acesta este previzibil, în condițiile în care reclamantul nu a beneficiat de un preaviz și a avut reprezentarea certitudinii veniturilor sale în cadrul mandatului de 4 ani prevăzut în contractul de management.

Împotriva  acestei hotărâri a declarat recurs A.N.S.V.S.A., solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 70099/2009.

Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora s-a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii și, în același timp, incomplet motivată sub aspectul respingerii excepției prematurității cererii de chemare în judecată ce a fost invocată în raport cu prevederile art. 7 alin. (1) și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În opinia recurentei, în speță, era obligatorie parcurgerea etapei procedurii prealabile, acțiunea neputând fi exercitată decât după efectuarea acesteia și primirea unui răspuns din partea autorității publice emitente, iar sub aspectul fondului cauzei s-a reținut în mod greșit că sunt îndeplinite cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului contestat.

În acest sens, s-a solicitat a se avea în vedere faptul că la evaluarea generată de sesizarea existenței unor disfuncționalități în activitatea direcțiilor sanitare veterinare județene, reclamantul a primit calificativul „necorespunzător”, autoritatea publică nu a fost înștiințată despre intervenirea cazului de incapacitate temporară de muncă, anterior emiterii ordinului în cauză, neputând fi vorba nici de existența unei pagube grave, dificil de reparat, în sensul instrumentelor juridice europene, întrucât în situația anulării actului se va dispune repunerea reclamantului în situația anterioară, cu acordarea retroactivă a drepturilor salariale.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Acest text de lege reglementează, așadar, un caz de suspendare la cerere, dispusă de instanța de judecată pe parcursul etapei procedurii prealabile administrative (recursul grațios sau recursul ierarhic), excepția prematurității cererii de suspendare invocată de pârâta-recurentă, în raport cu prevederile art. 7 din aceeași lege, fiind corect soluționată de judecătorul fondului.

Suspendarea executării actului în discuție a fost dispusă în condițiile art. 14 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de fond, hotărârea atacată fiind executorie de drept, chiar și în condițiile în care a fost atacată cu recurs.

La acest termen de judecată s-a depus la dosar Încheierea nr. 19 din 18 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 1348/59/2009, prin care s-a luat act de renunțarea de către reclamant la judecarea acțiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea Ordinului nr. 70099/2009.

În aceste condiții, constatând că efectele măsurii de protecție provizorie a suspendării executării respectivului ordin au încetat, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A., fără a mai fi necesară într-o atare situație examinarea celorlalte critici aduse hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței nr. 365 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2010.