ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3071/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Suceava, reclamantul B.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală suspendarea

executării Ordinului nr. 2782 din 05 octombrie 2009.

In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că ordinul

este nelegal fiind emis cu încălcarea art. 60, art. 62 alin. (2), art. 63, art.

67, art. 74 C. muncii și a art. 99 alin. (3), (5), (6) și (7) din Legea

188/1999, nu este motivat și în drept,în realitate neexistând un motiv de fapt

care să justifice încetarea contractului de management.

A mai arătat reclamantul că cererea de suspendarea a

executării actului atacat îndeplinește condițiile prevăzute de art. 14 din

Legea 554/2004, respectiv condiția cazului bine justificat și a pagubei

iminente.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 267 din 7 decembrie 2009 a admis

acțiunea formulată de reclamantul B.C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală; a dispus

suspendarea executării Ordinului nr. 2782 din 5 octombrie 2009.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut

următoarele:

Prin Ordinul nr. 2219 din 02 iulie 2009, reclamantul

a fost numit în funcția de director coordonator adjunct al Direcției Județene

pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava, încheind în acest sens și

contractul de management nr. 395 din 01 iulie 2009.

Prin Ordinul nr. 2782 din 5 octombrie 2009 emis în

temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, a încetat aplicabilitatea

prevederilor Ordinului nr. 2219 din 02 iulie 2009 și de la aceeași dată a

încetat și contractul de management nr. 395/2009.

De asemenea, a arătat prima instanță, sunt

îndeplinite și cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

vizând cazul justificat și paguba iminentă ce s-ar crea prin punerea în

executare a Ordinului, rezultând din faptul că în ordinul atacat nu se

precizează modul concret în care au fost încălcate obligațiile asumate de

reclamant iar termenul pentru care a fost încheiat contractul de management nu

a expirat și nici nu a fost făcuta dovada vreunui caz de încetare sau

reziliere.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că

în ceea ce privește condiția pagubei iminente, aceasta constă în perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au

declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de

Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut în principal, că în

mod greșit instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

In acest sens s-a arătat în dezvoltarea motivelor de

recurs că prin actul atacat s-a constatat că reclamantul a desfășurat o

activitate necorespunzătoare, astfel că acest ordin se bucură de prezumția de

legalitate.

Au mai arătat recurenții că nici condiția pagubei

iminente nu este îndeplinită, atâta vreme, cât în ipoteza anulării actului,

reclamantul ar beneficia de toate drepturile cuvenite de la data eliberării din

funcție.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile

formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate pentru considerentele care

vor fi expuse în continuare.

La 5 octombrie 2009, Ministerul Finanțelor Publice,

în temeiul H.G. nr. 34/2009 și O.U.G. nr. 37/2009, a emis Ordinul nr. 2782 prin

care reclamantului B.C. i-a fost adus la cunoștința că începând cu data de 6

octombrie 2009 încetează aplicabilitatea Ordinului nr. 2219/2009 și a

contractului de management nr. 395/2009, la expirarea perioadei de preaviz.

La data de 8 octombrie 2009 reclamantul a formulat

plângere prealabilă, solicitând revocarea ordinului menționat, cu consecința

reintegrării sale pe funcția anterior deținută și a plății unei despăgubiri

reprezentând suma drepturilor salariale de la momentul eliberării sale nelegale

din funcție, iar la data de 23 octombrie 2009 a solicitat instanței competente

acordarea măsurii de protecție provizorie a suspendării executării actului

contestat, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

In conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis

actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară

instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării

actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a

drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța

competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție,

presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului

administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004: cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt

definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Îndeplinirea respectivelor condiții se analizează în

funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor

de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere

indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură

actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube,

dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

În plus, măsura supusă analizei în cauza de față a

fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei

norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G. nr. 37/2009.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr.

554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de

starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția existentei unui caz bine

justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice

aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în

litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciara

a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de

nelegalitate.

In cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă

recunoașterea caracterului valabil al actelor și al efectelor lor până în

momentul anulării, în baza prezumției de legalitate. Chiar dacă beneficiază de

putere discreționară, autoritățile publice nu pot ignora legea, a cărei

organizare a executării și executare în concret trebuie să o realizeze.

Cu alte cuvinte, între actul administrativ și lege

există în mod necesar un raport de subordonare.

In cauza de față, Înalta Curte constată că suntem în

prezența unui caz bine justificat în raport de împrejurarea că O.U.G. nr.

37/2009 a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională.

Or, această împrejurare este de natură a crea o

îndoială serioasă în privința legalității actului subsecvent emis în baza

respectivului act normativ, alături de celelalte aspecte de aparentă

nelegalitate indicate de reclamant și reținute de prima instanță, astfel încât

susținerile recurenților circumscrise neîndeplinirii condiției cazului bine

justificat nu pot fi primite.

Nejustificate sunt și susținerile recurenților cu

privire la neîndeplinirea condiției privind iminența pagubei, întrucât prin

desființarea funcției publice de conducere se produce un prejudiciu material și

previzibil, constând în diminuarea drepturilor de natură salarială ale

funcționarului public eliberat din funcție, precum și o posibilă perturbare

gravă a funcționării respectivului serviciu public.

Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

P

ENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare

Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 267 din 7 decembrie 2009 a Curții de

Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 iunie 2010.