ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4074/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 254 din 23 noiembrie

2009, pronunțată în Dosarul nr. 1151/39/2009, Curtea de Apel Suceava a admis acțiunea

formulată de reclamanta B.S., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor

Publice și A.N.A.F. și, în consecință, a suspendat executarea Ordinului nr. 2770

din 05 octombrie 2009 emis de Ministerul Finanțelor Publice, până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru a pronunța această

hotărâre prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea înregistrată

la data de 23 octombrie 2009, reclamanta B.S. a solicitat să se dispună suspendarea

executării Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 2770 din 05 octombrie 2009

– până la pronunțarea instanței de fond.

Reclamanta și-a motivat

cererea arătând că, urmare a susținerii unui concurs, în condițiile art. 4 din O.U.G.

nr. 37/2009 a fost numită în funcția de director coordonator adjunct – activitatea

de metodologie și administrare a veniturilor statului, în cadrul D.G.F.P. Suceava,

în baza Ordinului nr. 1275 din 25 mai 2009 emis de Ministerul Finanțelor

Publice, pentru exercitarea acestor prerogative încheindu-se în condițiile art.

3 alin. (6) din același act normativ și contractul de management din 2009 pe o durată

de 1 an. A mai arătat că, ulterior, prin ordinul nr. 2770 din 05 octombrie 2009

s-a dispus eliberarea sa din funcția de conducere, măsură pe care o consideră nelegală,

așa încât, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

a formulat plângere prealabilă. Și-a mai motivat cererea arătând că suspendarea

provizorie a actului administrativ se impune întrucât sunt îndeplinite cerințele

prevederile de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat”

și „paguba iminentă”.

În întâmpinarea depusă

la dosar, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat să se dispună respingerea cererii

formulată de reclamantă, cu motivarea că expunerea de motive din cererea sa – neurmată

de probe în susținerea lor – nu sunt de natură să conducă la suspendarea provizorie

a actului administrativ în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Din verificarea lucrărilor

dosarului, Curtea constată următoarele:

Potrivit ordinului

nr. 2770 din 05 octombrie 2009, Ministerul Finanțelor Publice a dispus că începând

cu data de 06 octombrie 2009, încetează aplicabilitatea prevederilor ordinului

nr. 1275/2009 al aceleiași autorități, privind numirea reclamantei, pe o perioadă

de un an, în funcția de conducere de director coordonator adjunct - Activitatea

de metodologie și administrarea veniturilor statului în cadrul D.G.F.P. Suceava

(art. 1 din ordin). Prin același ordin s-a dispus, începând cu aceeași dată, încetarea

de drept și a contractului de management înregistrat în 2009 (art. 2 din ordin).

Împotriva acestui ordin,

reclamanta a formulat plângere prealabilă în condițiile art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Deosebit de faptul că

reclamanta a făcut dovada că a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din

Legea nr. 554/2004, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile cumulativ cerute

de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, și anume existența unui caz bine

justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Existența unui caz bine

justificat, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 poate fi reținută

dacă din împrejurările cauzei ar rezultat o îndoială puternică și evidentă supra

prezumției de legalitate care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu

al actului administrativ.

În speță, fără a intra

în cercetarea fondului, din lecturarea mențiunilor ordinului a cărei executare se

solicită a fi suspendată, Curtea constată că, printre alte acte normative invocate,

ordinul a fost emis în conformitate și cu O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri

de îmbunătățire a activității administrației publice.

Potrivit Deciziei nr.

1257/2009, Curtea Constituțională a hotărât că O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională

așa încât, și pentru acest unic argument, generează o evidentă îndoială asupra prezumției

de legalitate a acestui ordin.

Cu privire la paguba iminentă,

instanța constată că pe lângă prejudiciul material produs reclamantei, există pericolul

perturbării activității serviciului deconcentrat în cadrul căruia reclamanta a fost

numită, având în vedere că acesta a demarat implementarea obligațiilor asumate prin

contractul de management.

De altfel, legislația

comunitară, în speță, S. nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri

al Consiliului Europei privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie

administrativă, prevede ca principiu, tocmai posibilitatea conferită celui ce se

consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, pe

care instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și

intereselor se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea

pagube semnificative, dificil de reparat și când există și argumente juridice valabile

față de regularitatea actului emis.

Împotriva acestei hotărâri

, în termen legal a formulat recurs pârâta A.N.A.F.

În motivarea recursului,

pârâta a arătat, în esență, următoarele:

Hotărârea primei instanțe

este netemeinică și nelegală întrucât suspendarea a fost dispusă împotriva unui

act care nu a produs niciodată efecte juridice, ordinul nr. 2770/2009 fiind suspendat

ca urmare a stării de incapacitate de muncă a reclamantei, din motive medicale,

prin ordinul nr. 3195 din 17 noiembrie 2009.

În ceea ce privește condițiile

prescrise în art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu sunt îndeplinite în speță.

Astfel, reclamanta nu

a făcut dovada cazului bine justificat. Până la anularea ordinului de către o instanță

de judecată, acesta se bucură de prezumția de legalitate, altfel s-ar anticipa soluția

ce se va da pe fondul cauzei, ajungându-se la o prejudecare a fondului, ceea ce

însă ar contraveni prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. În acest sens s-a

pronunțat instanța supremă reținând că actul administrativ se bucură de prezumție

de legalitate și de aceea de veridicitate, precum și Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 257 din 14 martie 2006.

Greșit a reținut prima

instanță că există o îndoială asupra prezumției de legalitate a ordinului, făcând

trimitere la Decizia nr. 1257/2009 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat

neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009, având în vedere că ordinul nr. 2770/2009

a fost emis în concordanță cu dispozițiile legale în vigoare la acea dată, abrogarea

actului normativ prin dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009 producând efecte numai pentru

viitor.

În baza ordinului nr.

2669/2009, s-a procedat la evaluarea activității reclamantei, stabilindu-se că activitatea

desfășurată de aceasta este necorespunzătoare, motiv pentru care a fost emis ordinul

nr. 2770/2009, act care se bucură de prezumția de legalitate, iar repunerea reclamantei

în funcția deținută de director-coordonator adjunct ar însemna îndeplinirea în continuare

într-un mod defectuos a obiectivelor și indicatorilor asumați prin contractul de

management.

În ceea ce privește a

doua condiție prevăzută de art. 14, reclamanta nu a făcut dovada pricinuirii vreunei

pagube materiale. Aceasta fiind în incapacitate de muncă, a beneficiat de drepturile

de asigurări sociale de sănătate potrivit prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 158/2005.

Instanța de fond a reținut

că există pericolul perturbării serviciului deconcentrat în cadrul căruia reclamanta

și-a desfășurat activitatea, însă având în vedere că repunerea în funcție ar însemna

îndeplinirea în continuare în mod defectuos a obiectivelor din contractul de management,

concluzia instanței de fond este greșită.

În ceea ce privește contractul

de management, acesta constituie legea părților, fiind asumat în totalitate de reclamantă,

astfel că în mod temeinic a fost emis ordinul nr. 2770/2009, prin care contractul

a încetat de drept.

Recursul este nefondat.

Art. 15 din Legea nr.

554/2004 reglementează ipoteza normativă a prelungirii de drept a efectelor suspendării

dispuse în condițiile art. 14, de la momentul pronunțării instanței de fond asupra

acțiunii principale vizând anularea actului administrativ, până la soluționarea

irevocabilă a cauzei, în situația în care instanța investită cu acțiunea principală

a admis-o și a anulat actul atacat.

În termenii art. 15

alin. (4) această regulă a fost enunțată astfel: „

În ipoteza admiterii acțiunii

de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul

nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).”

În speță,

constată Înalta Curte, instanța de fond, Curtea de Apel Suceava la data de 21 mai

2010 a admis acțiunea formulată de reclamanta B.S. și, în consecință, a anulat ordinul

nr. 2770 din 05 octombrie 2009, act administrativ a cărui suspendare s-a solicitat

în prezenta cauză. De asemenea, instanța a dispus suspendarea executării ordinului

menționat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Având

ca reper textul de lege precitat și observând că ordinul nr. 2770/2009 a fost anulat

de judecătorul fondului (Dosar nr. 95/39/2010 al Curții de Apel Suceava), Înalta

Curte constată că suspendarea în prezenta cauză urmează să opereze până la soluționarea

irevocabilă a dosarului de fond, prin efectul legii; astfel analizarea motivelor

de recurs a devenit inutilă, motiv pentru care Înalta Curte nu le va examina.

Față

de cele ce preced, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație

și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.N.A.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 254 din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 octombrie 2010.