ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2027/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 224

din 9 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta S.R. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a dispus suspendarea

executării Ordinului nr. 1989 din 08 octombrie 2009 emis de pârât

până la pronunțarea instanței de fond și a respins ca

rămasă fără obiect cererea pentru suspendarea

organizării concursului pentru ocuparea funcției de director

coordonator adjunct economic din cadrul D.P.A.D.R. Botoșani.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că prin Ordinul nr. 1989 din 08 octombrie 2009,

pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

a acordat reclamantei un preaviz de 15 zile începând cu data de 12 octombrie 2009,

urmând ca la expirarea acestui termen să înceteze aplicabilitatea

Ordinului nr. 1372 din 28 mai 2009 prin care reclamanta a fost numită în

funcția de director coordonator adjunct al domeniului economic din cadrul D.A.P.D.R.

Botoșani.

Constatând că reclamanta a

făcut dovada că a urmat procedura prealabilă prevăzută

de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și că sunt îndeplinite cumulativ

și condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

instanța de fond a apreciat că în cauză este un caz bine

justificat deoarece părțile au încheiat contractul de management nr. 38

din 28 mai 2009 care nu a expirat și nu a fost reziliat, iar prin Ordinul

1989 din 08 octombrie 20009 este evident că se pot aduce pagube iminente

reclamantei, atât morale cât și materiale.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind suspendarea organizării concursului pentru

ocuparea funcției de director coordonator adjunct economic din cadrul D.A.P.D.R.

Botoșani, prima instanța a constatat că acest concurs s-a

desfășurat în perioada 19-27 octombrie 2009, iar reclamanta are alte

căi pentru legale pentru atacarea acestuia în instanță.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor

și Dezvoltării criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

În

esența recurentul a susținut că instanța de fond avea

obligația respingerii cererii reclamantei ca lipsită de obiect,

deoarece reclamanta urmărește repunerea sa în funcția

publică deținută anterior, ceea ce ar însemna, în opinia

recurentului, o întoarcere a executării unui act epuizat deja iar acest

lucru nefiind posibil decât în cazul actelor cu executare succesivă, nu

și în cazul celor cu executare dintr-o dată, cum este cazul în

speță.

Un al doilea motiv de recurs invocat

de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale se

referă la faptul că instanța de fond în mod netemeinic și

nelegal a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece ordinul întrunește

aparențele de legalitate, iar simpla contestare a actului administrativ nu

este în măsură să constituie prin ea însăși un motiv

de îndoială serioasă în privința legalității acestuia.

Totodată,

a mai precizat recurentul, suspendarea executării este o măsură

de excepție, care se justifică doar dacă actul ar conține

dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu

material, grav sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării lui.

În opinia

recurentului, atât timp cât O.U.G. nr. 105/2009 nu a fost declarată

nulă, iar postul deținut de recurentă a fost desființat,

obligația autorității este aceea de a oferi un alt post vacant

la nivelul studiilor și nu neapărat o funcție similară.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările

dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

Este

de principiu că actul administrativ se bucură de prezumția de

legalitate, prezumție care, la rândul său se bazează pe

prezumția de autenticitate și de veridicitate, de unde decurge

că a nu executa un act administrativ emis în baza legii

echivalează cu a nu executa legea. Pentru

aceasta, suspendarea executării unui act

administrativ nu poate fi

ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în

situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii

exigențelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

Curtea

constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condițiile în care

judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului

administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiții

cumulative: a) condiția declanșării procedurii administrative

prealabile, b) condiția cazului bine justificat și c) condiția prevenirii

unei pagube iminente.

În ceea ce privește condiția cazului bine

justificat, Curtea observă că, această

exigență legală

trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin

cazuri bine justificate, se precizează în

textul legal mai sus

menționat, se înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt

și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului

administrativ".

Referitor la condiția iminenței producerii unei pagube, de

asemenea, Legea contenciosului administrativ conține o definiție a

ei. În termenii art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă

iminentă se înțelege „prejudiciul material viitor și previzibil

sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public".

Îndeplinirea

respectivelor condiții se analizează în funcție de circumstanțele

concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și

de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere

indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care

se bucură actul administrativ și să facă verosimilă

iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus

evaluării.

În

speță, contrar susținerilor recurentului, prevederile O.U.G. nr.

105/2009, care au preluat soluțiile juridice cuprinse în O.U.G. nr.

37/2009, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1629 din 3

decembrie 2009, Curtea Constituțională reținând, între altele,

că modalitatea de reglementare a funcției publice și a actului de

numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze, de

natură a afecta statutul juridic al unor funcționari de conducere din

sfera serviciilor publice deconcentrate.

Or,

această împrejurare este de natură a crea o îndoială

serioasă în privința legalității actului subsecvent emis în

baza respectivului act normativ, alături de celelalte aspecte de

aparentă nelegalitate indicate de reclamant și reținute de prima

instanță, astfel încât susținerile recurentului circumscrise

neîndeplinirii condiției cazului bine justificat nu pot fi primite.

Nejustificate

sunt și susținerile acestuia cu privire la neîndeplinirea condiției

privind iminența pagubei, întrucât prin desființarea funcției

publice de conducere se produce un prejudiciu material și previzibil,

constând în diminuarea drepturilor de natură salarială ale

funcționarului public eliberat din funcție, precum și o

posibilă perturbare gravă a funcționării respectivului

serviciu public.

Față

de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale împotriva

sentinței civile nr. 224 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel

Suceava, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 21 aprilie 2010.