ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2027/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 224 din 9 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.R. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1989 din 08 octombrie 2009 emis de pârât până la pronunțarea instanței de fond și a respins ca rămasă fără obiect cererea pentru suspendarea organizării concursului pentru ocuparea funcției de director coordonator adjunct economic din cadrul D.P.A.D.R. Botoșani.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin Ordinul nr. 1989 din 08 octombrie 2009, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a acordat reclamantei un preaviz de 15 zile începând cu data de 12 octombrie 2009, urmând ca la expirarea acestui termen să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1372 din 28 mai 2009 prin care reclamanta a fost numită în funcția de director coordonator adjunct al domeniului economic din cadrul D.A.P.D.R. Botoșani.

Constatând că reclamanta a făcut dovada că a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și că sunt îndeplinite cumulativ și condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a apreciat că în cauză este un caz bine justificat deoarece părțile au încheiat contractul de management nr. 38 din 28 mai 2009 care nu a expirat și nu a fost reziliat, iar prin Ordinul 1989 din 08 octombrie 20009 este evident că se pot aduce pagube iminente reclamantei, atât morale cât și materiale. În ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea organizării concursului pentru ocuparea funcției de director coordonator adjunct economic din cadrul D.A.P.D.R. Botoșani, prima instanța a constatat că acest concurs s-a desfășurat în perioada 19-27 octombrie 2009, iar reclamanta are alte căi pentru legale pentru atacarea acestuia în instanță.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În esența recurentul a susținut că instanța de fond avea obligația respingerii cererii reclamantei ca lipsită de obiect, deoarece reclamanta urmărește repunerea sa în funcția publică deținută anterior, ceea ce ar însemna, în opinia recurentului, o întoarcere a executării unui act epuizat deja iar acest lucru nefiind posibil decât în cazul actelor cu executare succesivă, nu și în cazul celor cu executare dintr-o dată, cum este cazul în speță.

Un al doilea motiv de recurs invocat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale se referă la faptul că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece ordinul întrunește aparențele de legalitate, iar simpla contestare a actului administrativ nu este în măsură să constituie prin ea însăși un motiv de îndoială serioasă în privința legalității acestuia. Totodată, a mai precizat recurentul, suspendarea executării este o măsură de excepție, care se justifică doar dacă actul ar conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu material, grav sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării lui.

În opinia recurentului, atât timp cât O.U.G. nr. 105/2009 nu a fost declarată nulă, iar postul deținut de recurentă a fost desființat, obligația autorității este aceea de a oferi un alt post vacant la nivelul studiilor și nu neapărat o funcție similară. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea.

Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Curtea constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiții cumulative: a) condiția declanșării procedurii administrative prealabile, b) condiția cazului bine justificat și c) condiția prevenirii unei pagube iminente.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigență legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate, se precizează în textul legal mai sus menționat, se înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ". Referitor la condiția iminenței producerii unei pagube, de asemenea, Legea contenciosului administrativ conține o definiție a ei.

În termenii art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public". Îndeplinirea respectivelor condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. În speță, contrar susținerilor recurentului, prevederile O.U.G.

nr. 105/2009, care au preluat soluțiile juridice cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională reținând, între altele, că modalitatea de reglementare a funcției publice și a actului de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze, de natură a afecta statutul juridic al unor funcționari de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate. Or, această împrejurare este de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului subsecvent emis în baza respectivului act normativ, alături de celelalte aspecte de aparentă nelegalitate indicate de reclamant și reținute de prima instanță, astfel încât susținerile recurentului circumscrise neîndeplinirii condiției cazului bine justificat nu pot fi primite.

Nejustificate sunt și susținerile acestuia cu privire la neîndeplinirea condiției privind iminența pagubei, întrucât prin desființarea funcției publice de conducere se produce un prejudiciu material și previzibil, constând în diminuarea drepturilor de natură salarială ale funcționarului public eliberat din funcție, precum și o posibilă perturbare gravă a funcționării respectivului serviciu public. Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 224 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2010.