ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3326/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17 noiembrie

2009, reclamantul H.C.I. a solicitat să se dispună suspendarea executării

Ordinului din 5 octombrie 2009 emis de pârâtul M.T.S. până la pronunțarea

instanței de fond asupra acțiunii de anulare a actului administrativ.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin ordinul contestat s-a dispus nelegal încetarea

contractului de management din 23 mai 2009, prin care a fost numit în funcția

de director coordonator al D.T.J. Caraș-Severin.

Reclamantul a susținut

că acest ordin este vădit nelegal și netemeinic, pentru că nu îndeplinește

condiția esențială a unei motivări care să permită controlul legalității

actului în procedura contenciosului administrativ și a fost emis cu încălcarea

dispozițiilor C. muncii, în baza unei norme legislative care nu mai era în

vigoare.

De asemenea,

reclamantul a arătat că, eliberarea sa din funcție efectuată în mod

intempestiv, înainte de expirarea duratei de 4 ani pentru care a fost încheiat

contractul de management, este de natură a încălca principiul protecției

așteptărilor legitime, deoarece în considerarea mandatului de 4 ani și-a

stabilit o strategie de lucru, în acord cu prevederile contractului și ale

fișei postului.

Curtea de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința

civilă nr. 430 din 10 decembrie 2009, prin care a admis cererea formulată de

reclamant și a dispus suspendarea Ordinului din 5 octombrie 2009 emis de M.T.S.

până la pronunțarea instanței de fond.

Hotărând astfel, instanța

de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și art.

15 din Legea nr. 554/2004, cu motivarea că eliberarea din funcție a

reclamantului intervenită înainte de expirarea duratei de 4 ani pentru care a

fost încheiat contractul de management educațional și fără acordarea termenului

de preaviz, conform dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. b) C. muncii, este de

natură să cauzeze perturbarea activității D.T.J. Caraș-

s

everin și să încalce principiul protecției așteptărilor

legitime.

În aprecierea

îndeplinirii cerințelor impuse de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004,

instanța de fond a avut în vedere și recomandarea din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul U.E., prin care s-a considerat că executarea imediată și

integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi

contestate poate, în anumite circumstanțe, să cauzeze persoanelor un prejudiciu

ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura

posibilului.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs pârâtul M.E.C.T.S., căruia i-a fost transmisă în temeiul art.

6 din O.U.G. nr. 115/2009 calitatea procesuală a M.T.S.

Recurentul a

solicitat casarea hotărârii atacate ca nelegală și netemeinică și pe cale de

consecință, respingerea cererii de suspendare a executării formulate de

intimatul-reclamant.

Ca prim motiv de

recurs, s-a invocat nesocotirea autorității de lucru judecat a sentinței nr. 357

din 11 noiembrie 2009, prin care Curtea de Apel Timișoara a respins o primă

cerere formulată de intimatul-reclamant pentru suspendarea executării Ordinului

din 5 octombrie 2009, cu motivarea că nu este îndeplinită cerința prevenirii

unei pagube iminente, care să justifice suspendarea actului atacat.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, s-a invocat încălcarea normelor privind procedura de citare,

comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate.

Recurentul a susținut că nu a fost citat la nici un termen de judecată și nici

nu i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată, fiind în imposibilitate

de a formula apărări.

Ultima critică din

recurs s-a formulat cu privire la soluția de suspendare a executării Ordinului

din 5 octombrie 2009, arătându-se că în mod greșit a fost admisă cererea

intimatului- reclamant, deși acesta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor

cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs, s-a susținut că prin ordinul de eliberare din funcție

a intimatului-reclamant nu s-a produs o perturbare gravă a funcționării

autorității publice, întrucât activitatea D.J.T. s-a desfășurat în continuare

și conducerea instituției a fost asigurată de directorul coordonator adjunct.

De asemenea,

recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond a aplicat în cauză

prevederile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, deși

funcția publică îndeplinită de intimatul - reclamant nu face parte din

categoriile prevăzute de statut, iar contractul său de management educațional

este reglementat de H.G. nr. 527/2009 privind aprobarea modelului cadru al

contractului de management aplicabil serviciilor deconcentrate ale

ministerelor.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele

considerente:

Excepția autorității

de lucru judecat a fost neîntemeiat invocată ca prim motiv de nelegalitate a

hotărârii instanței de fond, deoarece recurentul nu a dovedit susținerile sale

privind încălcarea dispozițiilor art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.

Respingerea unei alte

cereri de suspendare prin sentința nr. 357 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara nu este relevantă sub acest aspect, întrucât soluția dată în acel

prim litigiu s-a întemeiat pe faptul că executarea ordinului contestat a fost

dispusă chiar de către autoritatea emitentă prin Ordinul din 27 octombrie 2009

pe perioada incapacității temporare de muncă a intimatului-reclamant.

Nefondat este și

motivul de recurs privind nerespectarea prevederilor legale referitoare la

procedura de citare a părților, constatându-se că recurentul - pârât a fost

legal citat pentru termenul de judecată, din 10 decembrie 2009, conform dovezii

de îndeplinire a procedurii de citare din 25 noiembrie 2009, semnată de

funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței.

Recursul este întemeiat

și urmează a fi admis pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., constatându-se că în mod greșit instanța de fond a reținut îndeplinirea

în cauză a condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestei

reglementări, suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă

numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Din motivarea cererii

de chemare în judecată și din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă existența

unor cazuri bine justificate pentru măsura provizorie solicitată de

intimatul-reclamant până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în

anularea Ordinului din 5 octombrie 2009.

Funcția publică

ocupată de intimatul - reclamant a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009,

care a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională prin Decizia

nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și lipsirea de temei constituțional a actelor

normative primare are drept consecință încetarea efectelor actelor subsecvente

emise în baza acestora, astfel că ordinul de numire a directorului coordonator

este lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția

României, republicată.

De altfel, în Decizia

nr. 414/2010, Curtea Constituțională a reținut că, începând cu data de 28

februarie 2010 continuă să-și producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu

conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale care i-au

fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin art. 1 pct. 1-5 și 26, art. 3, art. 4

art. 5, art. 8 și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.

Ca o consecință a

acestor modificări legislative, funcția de director coordonator s-a desființat,

astfel că nu se poate considera ca fiind îndeplinită cerința existenței unor

cazuri bine justificate pentru admiterea cererii de suspendare a executării

actului administrativ.

De asemenea, nu este

îndeplinită cea de-a doua cerință impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

pentru prevenirea unei pagube iminente, deoarece ordinul contestat de

intimatul-reclamant nu este susceptibil să producă perturbarea gravă a

funcționării D.J.T., care își desfășoară în continuare activitatea, sub

conducerea directorului coordonator adjunct.

În consecință,

nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării

Ordinului din 5 octombrie 2009, instanța de fond a admis în mod greșit cererea

formulată de intimatul-reclamant.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va modifica hotărârea atacată,

în sensul respingerii cererii reclamantului de suspendare a executării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.E.C.T.S. împotriva sentinței civile nr. 430 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică hotărârea

atacată în sensul că respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul

H.C.I. privind suspendarea executării Ordinului din 5 octombrie 2009 emis de M.E.C.T.S.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 iunie 2010.